28.3.11

"Depresia Facebook", noua boala de care se tem pediatrii americani


Academia Americana de Pediatrie a intrat in alerta din cauza unui nou flagel care se pare ca atinge tot mai multi copii – depresia cauzata de utilizarea indelungata a retelelor de social media.
Ingrijorarea medicilor vine pe fondul cresterii numarului de utilizatori ai retelelor sociale de tip Facebook, in special in randul copiilor, care, fara sa fie constienti, ar putea fi grav afectati. Astfel, parintii americani nu ar trebui sa fie surprinsi daca de acum incolo, atunci cand isi duc copilul la medic vor vedea ca in timpul consultatiei apar si intrebari precum: "Cat timp petreci zilnic pe internet?", "Ai cont pe Facebook" sau "Cati prieteni ai pe Facebook"?. 

Expertii americani se tem ca o supraexpunere in mediul online, pe retelele sociale, ar putea duce la o alienare a copiilor in viata de zi cu zi, iar asta ar putea da nastere, in cele din urma, unor depresii severe. Este ingrijorator, spun acestia, ca tot mai multi copii prefera sa discute cu prietenii lor in mediul virtual, decat in parc sau la un loc de joaca. O astfel de izolare scade nivelul de incredere al copiilor in ei insisi.  

Mai mult de jumatate dintre adolescentii americani intra pe site-urile de social media cel putin o data pe zi si aproape un sfert isi verifica profilul de cel putin 10 ori pe zi, potrivit Time Magazine. De asemenea, trei sferturi dintre adolescenti au telefoane mobile, pe care le folosesc in special pentru a trimite mesaje scrise sau pentru a accesa diverse site-uri de social media. 

Autor: Ana RADUTA 
Business Magazin


  

Produsele de brutarie din supermarketuri, vandute ca proaspete, dar vechi de mai bine de un an. UE ne ofera o frectie la picior de lemn: vrea sa oblige retailerii sa-si informeze clientii privind produsele care au fost decongelate!


Cine nu se dă în vânt după mirosul de pâine caldă sau după cel de cornuleţe proaspăt scoase din cuptor? Atenţie, însă. Multe astfel de bunătăţi de brutărie "proaspete" care se găsesc pe rafturile supermarketurilor sunt, de fapt, produse congelate care au ieşit din cuptoare de mai bine de un an, informează The Daily Mail.

Potrivit publicaţiei The Daily Mail, produsele zac în depozitele magazinelor săptămâni întregi înainte de a fi scoase la vânzare. Ele sunt de cele mai multe ori parţial congelate, modificate chimc sau industrial, reîncălzite pentru a căpăta impresia de proapăt scoase din cuptor.

O investigaţie a publicaţiei britanice a arătat că până şi cele mai comune produse de brutărie trec prin cuptorul cu microunde înainte de a-şi ocupa locul pe rafturi.

Acestă practică larg răspândită de a vinde în supermarketuri şi în lanţurile de fast-food produse de brutarie care au trecut printr-un proces de congelare ar putea fi înlăturată de noile reguli impuse de Uniunea Europeană, care obligă retailerii să-şi informeze clienţii privind produsele care au fost decongelate înaintea punerii în vânzare.

Marile reţele de supermarketuri fac lobby împotriva unei astfel de reglementări, precizând că procesul de congelare şi decongelare nu afectează calitatea produselor.

Sursa: Adevarul

Am invins! Curtea de Apel Craiova i-a trimis pe Lajos Kossuth si tot UDMR-ul, in Targu Mures, acolo unde le e locul: jos, la Iancu la statuie. Avram Iancu suntem toti!


Curtea de Apel Craiova s-a pronuntat astazi in Procesul UDMR si Kossuth contra Romaniei, prin decizie definitiva si irevocabila, impotriva instituirii, ilegal, a unei strazi in Targu Mures cu numele criminalului maghiar, autorul etnocidului a 40.000 de romani in perioada 1848-1849. Ca parti in procesul romanilor intervenienti, aparati de avocatul prof univ dr Ioan Sabau Pop, s-au aflat si Societatea Cultural-Patriotica “Avram Iancu” din Targu Mures cat si Societatea Culturala si de Atitudine Civica Transilvana “Glasul Motilor”. Asadar, putem spune ca ungurii au fost trimisi de moti acolo unde le e locul: jos la Iancu la statuie!

Documentare: Udmr.info 

Criminalul Lajos Kossuth vs Avram Iancu si Calarasii Romaniei. File de Proces »
Romania, intre fumigenele WikiLeaks si tunurile UDMR. Procesul Kossuth la deznodamant: Va ceda Justitia Romana la presiunea agentilor Ungariei? Conjuratia imbecililor Csibi Barna si Mircea Kivu
Procesul Kossuth si Scrisoarea Deschisa catre Boc privind interesele UDMR si ale Ungariei. Cum a fost, ce s-a intamplat. Romanii ardeleni au ramas doar cu ziarele Cuvantul Liber si Cuvantul Libertatii. Multumim tuturor! FOTO/INFO
Paranoia maghiara, de la Kossuth la Orban. Va avea autorul etnocidului românilor transilvăneni o stradă în Târgu-Mureş? “Tinutul Secuiesc”, stand separat la Palatul Parlamentului. Petofi Sandor, recitat de persona non grata Bajtai Erzsebet
Hackerii nationalisti au pus Ungaria la pamant: Avram Iancu suntem toti! Romanian National Security spala fata Romaniei de rusinea tacerii tradatoare a Coalitiei PDL-UDMR. Hackerii romani au ras Magyar Hirlap, Budapest Times si vreo trei televiziuni. RNS: “Nu vom uita şi nu vom ierta”. Sa traiasca!
Ziaristi Online: Tineri bucuresteni au pus Opinca pe Centrul Cultural Maghiar, in replica la spanzurarea lui Avram Iancu. Semnati SCRISOARE DESCHISA adresata premierului Boc: Pana unde va decadea demnitatea nationala in fata UDMR?
Reactii la Scrisoarea Deschisa adresata premierului Emil Boc pentru apararea demnitatii nationale in fata criminalilor unguri, Lajos Kossuth si ai lui: “Umilirea natiei romane a atins cote paroxistice in timpul guvernarii tradatoare si catastrofale a Coalitiei PDL-UDMR”
SCRISOARE DESCHISA adresata premierului Emil Boc: Pana unde va decadea demnitatea nationala in fata UDMR si a intereselor Ungariei asupra Romaniei? Refuzăm farsa istoriei care se repetă si complicitatea morala la crima Kossuth-ilor

Slava lui Dumnezeu pentru toate!

Sursa: Roncea.ro

Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei: Puterea Crucii - Puterea Jertfei. Impotriva subminarii familiei prin educatie sexuala in scoli, a legalizarii prostitutiei, a avorturilor si a propagandei homosexuale.

Autentica tărie, adevărata putere nu le deţin armatele, politicienii, deţinătorii de fabuloase averi.


„Mare este puterea Crucii Tale, Doamne. Că s-a înfipt în loc şi lucrează în lume; şi a arătat din pescari apostoli şi din păgâni mucenici, ca să se roage pentru sufletele noastre”.

Când rostim cuvântul „Cruce”, gândul ne poartă spre realitatea jertfei, a sacrificiului, a dăruirii de sine pentru altul, a smereniei personale pentru binele comun.

La prima vedere, jertfa, sacrificiul, smerenia, într-un cuvânt „Crucea”, sunt realităţi care definesc înfrângerea, neputinţa sau slăbiciunea. Purtătorul de cruce este cel condamnat să-şi ducă resemnat greul vieţii din care adesea lipseşte orice nuanţă de biruinţă sau lumină. Omul sacrificat este cel învins într-o confruntare, cel care nu mai are nici o speranţă. Smeritul este cel deposedat de putere, cel călcat în picioare de stăpânitorii cei tari şi puternici.

În contradicţie totală cu cele spuse, Biserica exclamă: „Mare este puterea Crucii Tale, Doamne”! Mare este, prin urmare, jertfa; biruitor este sacrificiul, plină de putere este smerenia.
Unde este, atunci, adevărul?

Realitatea înconjurătoare ne arată că mari sunt cei care jertfesc pe alţii pentru interesele lor, nu cei sacrificaţi. Biruitori şi plini de putere sunt cei aroganţi, nu cei smeriţi, stăpânitorii cei mari, nu umilii supuşi.
Şi totuşi, Biserica lui Hristos, Adevărul prin excelenţă, afirmă răspicat: „Mare este puterea Crucii Tale, Doamne. Că s-a înfipt în loc şi lucrează în lume; şi a arătat din pescari apostoli şi din păgâni mucenici, ca să se roage pentru sufletele noastre”.

Căutător neliniştit al adevărului, în faţa acestei dileme, genial scrutător în tainele istoriei şi ale fiinţei umane, Dostoievski a concluzionat astfel: „Nu este nici o putere mai mare ca puterea smereniei. Nimeni nu-i poate sta împotrivă”.

O privire obiectivă asupra istoriei umane certifică acest adevăr. Autentica tărie, adevărata putere nu le deţin armatele, politicienii, deţinătorii de fabuloase averi. Da, pe termen scurt, armata, politica sau banul decid soarta popoarelor. Experienţa istoriei arată că armatele nu sunt totuşi invincibile la nesfârşit, cârmuitorii popoarelor sunt înlocuiţi unii de alţii, adesea prin crime, iar bunurile materiale nu sunt veşnice.

O naţiune nu este puternică prin armata, politicienii şi banii ei. Ţara care are un simţ puternic al familiei răzbate în istorie mult mai uşor decât o ţară militarizată excesiv, dar lipsită de mame cu mulţi copii.

Credinţa în Dumnezeu oferă, de asemenea, fiinţei umane o putere, o voinţă de a birui greutăţile vieţii şi ale istoriei mai mult decât cea mai subtilă diplomaţie. Ţara cu multe mănăstiri este, pe termen lung, mai puternică decât cea presărată cu multe cazărmi militare.

O naţiune care-şi fundamentează strategiile economice, sociale, educaţionale pe importanţa familiei, care descurajează divorţul şi avortul, care nu oferă gir de normalitate tendinţelor de tip homosexual, care nu legalizează prostituţia este naţiune demnă de acest nume şi cu putere lăuntrică de a supravieţui în hăţişul istoriei.

O bună parte a lumii actuale şi România împreună cu ea manifestă tot mai evident tendinţe spre subminarea familiei prin practici de felul educaţiei sexuale în şcoli, proiecte de legi privind legalizarea prostituţiei, încurajarea avortului pe toate căile, permiterea propagandei homosexuale.

În faţa unor asemenea tendinţe, Biserica, prin glasul profetic al lui Hristos, cheamă omul contemporan să se îmbrace cu puterea Crucii. „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să-Mi urmeze Mie” (Luca 9, 23). Această purtare a Crucii, identificată cu puterea blândeţii, răbdării, delicateţei sufleteşti, smereniei, este considerată şi astăzi, ca şi în vremea Sfântului Apostol Pavel, ca fiind „nebunie” şi „sminteală” (1 Corinteni 1, 18 şi 23), adică de neînţeles pentru mulţi. Şi totuşi, ea este „puterea lui Dumnezeu” din care izvorăşte autentica putere a oamenilor, adevărata putere a naţiunilor, singura putere de neînvins a lumii.
Related Posts with Thumbnails