El urmează să sosească la Chişinău pe 7 septembrie şi va
rămâne aici trei zile. În acest răstimp va face o vizită şi la Tiraspol.
Reacțiile la respectiva vizită sunt preponderent negative și formulate
într-un limbaj marțial, presărat cu sudalme și epitete usturătoare:
„Opriţi năvălirea Călăului Rus, pe nume Patriarhul Kiril, în
Chişinău!!!”, „Rusia și Biserica Rusă - călăii moldovenilor deportaţi în
Rusia”, „moscalul cotropitor”, „ciocoiul Kiril”, „dușmanul bărbos”,
„unsul lui Putin” „ţapul Kiril” ș.a. Aceasta pe de o parte. Pe de altă
parte asistăm la o tăcere înverșunată din partea a unei bune părţi a
societăţii, inclusiv a intelectualilor, şi la interesul vădit al
guvernului faţă de această vizită care a emis chiar o dispoziție prin
care obligă Cancelaria de stat să organizeze vizita respectivă.
Deși Kiril va veni „sub pavilion bisericesc”, vizita acestuia este una
politică, PATRIARUL RUS fiind perceput, și nu fără temei, „vârful de
lance” al Kremlinului, omul lui Putin. Prin Biserica rusă, Kremlinul
promovează politica tradițională a Rusiei de expansiune și control
asupra unor teritorii și țări străine. În RM nu există forțe politice
suficient de puternice care ar pune piciorul în prag și ar zădărnici
această vizită. Elitele conducătoare nu au nici curajul, dar nici
dorinţa să facă acest lucru. Apropo, dacă vrem să înțelegem ce sunt cu
adevărat elitele politice conducătoare de la Chișinău, ce viziune au
asupra locului RM în lume, nu trebuie să judecăm după retorica lor
proeuropeană, ci după atitudinea lor față de Rusia. Deși fac parte
dintr-o generație mai nouă, deşi înţeleg că singurul vector care
reflectă interesul nostru naţional e cel proeuropean, politicienii de la
guvernare sunt „hipnotizaţi” de Rusia, Rusia e în sângele lor, ei
trăiesc în raport cu Rusia două sentimente adânci – frica şi admirația.
Frica pentru că Rusia, foarte influentă la Chișinău, le poate strica
cariera. Admirația, pentru că fiecare napoleonaș de pe Bâc visează să
devină un mic Putin care să conducă poporul cu ceasul pe mâna dreaptă.
Astfel, Rusia continuă să fie o prezență activă în mediul politic
moldovean nu atât (și nu numai) din cauză că ea dorește asta, ci mai
mult pentru că elitele conducătoare ale RM nu au curajul să iasă de sub
hipnoza imperială rusească. Am mai spus-o și o repet: dacă zgârâi un
politician democrat prooccidental de la Chișinău, dai numaidecât de un
iepure speriat de ruși sau de un admirator al rușilor. Da, prin retorica
lor primele persoane de stat sunt prooccidentale, unele chiar doresc
sincer şi lucrează pentru integrarea europeană, dar umbra măreţei Rusii
în inhibă şi le paralizează voinţa de a o rupe cu ruşii, cum au făcut-o
popoarele baltice. Există în interiorul RM prea multe și influente forțe
proruse care nu le permit acestora să treacă Rubiconul rusesc. Vizita
patriarhului Moscovei și al întregii Rusii, Kiril, este o dovadă
concludentă în acest sens.
Prima întrebare legitimă e care este scopul acestei vizite, de ce capul
bisericii ruse ne-a îndrăgit atât de mult încât a decis să mai vină la
noi doar la doi ani de la ultima vizită? Oficialii de la Mitropolia
Moldovei neagă faptul că respectiva vizită ar fi legată de viitorul
summit de la Vilnius. Motivația oficială e alta: vizita este prilejuită
de împlinirea a 200 de ani de la crearea primei structuri care a
unificat toate bisericile dintre Prut si Nistru. În altă redacție
motivația e și mai explicită: cu ocazia aniversării a 200 de ani de la
integrarea eparhiei de Chișinău în Biserica Ortodoxă Rusă. Vedeți cât de
eufemistic e spus - „unificarea”, „integrarea? Reiese că ocuparea
Basarabiei de către Rusia ţaristă, adică ruperea în două a Ţării
Moldovei, a fost un act istoric progresist, deoarece a favorizat
„unificarea tuturor bisericilor dintre Prut şi Nistru”...
Ajunşi aici intrăm în zona marilor întrebări și neclarități legate de
relațiile dintre Patriarhia Moscovei și Patriarhia Bucureștiului, dar şi
de problema Mitropoliei Basarabiei care nu este... „integrată” în
Biserica rusă. Enoriaşii Mitropoliei Basarabiei, dar şi toţi românii
basarabeni sunt în drept să se întrebe de ce după reactivarea acestei
Mitropolii niciun patriarh de la Bucureşti nu a vizitat Basarabia (RM)?
Apropo, nici Patriarhia de la București, nici Mitropolia Moldovei şi a
Bucovinei (de peste Prut), nici Mitropolia Basarabiei nu au reacţionat
în vreun fel la preconizata vizită a lui Kiril la Chişinău... Înţelegem
foarte bine complexitatea problemei, dar considerăm necesar s-o punem pe
tapet în numele unui mare şi amar adevăr: în faţa expansiunii „lumii
pravoslavnice ruse”, R. Moldova a rămas singură, fără aliaţi. Mitropolia
Moldovei, subordonată Moscovei, are aliați puternici şi în interior ,
şi în exterior. Prin poziţia sa, chiar dacă-i putem găsi o justificare,
Patriarhia de la Bucureşti este un aliat al Bisericii ruse. Asta cel
puţin este percepţia multor români basarabeni.
Vizita patriarhului Kiril la Chişinău nu ar fi o problemă discutată în
aceşti termeni, dacă Biserica rusă n-ar fi structura care promovează
politica imperială a Rusiei şi ar sprijini cursul prooccidental al RM.
Este clar însă că Kiril nu vine la Chişinău ca să asigure RM de
sprijinul Rusiei şi a Bisericii ruse în ajunul summit-ului de la
Vilnius. Cu siguranţă el vine cu un alt mesaj din partea ţarului Putin:
dacă RM se va juca de europenizarea, va păţi-o ca şi Georgia.
Şi încă un „detaliu” - în contextul „războiului economic”, declanşat de
ruşi împotriva ucrainenilor, vizita patriarhului rus la Chişinău convine
numai Moscovei. Privită din toate punctele de vedere, această vizită a
patriarhului rus la Chişinău, în actuala conjunctură politică şi
geopolitică, este o gravă eroare a diplomaţiei de la Chişinău. Există o
singură speranţă că efectele acestei erori vor fi măcar parţial
diminuate – dacă administraţia de la Chişinău va avea curajul să-i spună
deschis, în faţă, patriarhului rus adevărul.
Adevărul adevărat, cel românesc, dar nu cel rusesc cu care a venit el de la Moscova.
Sursa:
Timpul
