Cu ceva timp în urmă, revista Medic ro nr.33/04.07 dădea publicităţii un interviu solicitat, de o tânără colegă (care între timp a emigrat), menit să tragă un semnal de alarmă asupra nevoii stringente de a se reveni şi a se valorifica medicina clinică. Ceea ce atunci demersul meu reprezenta un act solitar, la ora scrierii acestor rânduri (începutul anului 2011), a devenit pentru mine o îndatorire presantă faţă de dumneavoastră, cititorii mei posibili, la început, sau în plină desfăşurare a activităţii medicale, dar şi faţă de şcoala de medicină românească căreia îi datorez cel mai mult, în formarea mea ca practician.
Iniţierea unei asemenea temerare acţiuni (ce ar putea deveni în timp o veritabilă forţă motrice, în modelarea gândirii şi eficientizării actului medical de zi cu zi), mi se pare îndreptăţită din mai multe considerente, unele din ele fiind expuse parţial în prefaţa lucrărilor mele editate în anii precedenţi.
1. Slăbirea până la deteriorarea alarmantă a calităţii procesului de instrucţie a studentului medicinist, a rezidentului, a tânărului medic din România, în general vorbind, adevăr ce are la bază coborârea alarmantă a ştachetei pregătirii profesionale şi didactice a corpului universitar (în proporţii diferite în unităţile de profil din ţară), odată cu qvasiabandonarea codexului moral, dăltuit cândva de Hipocrates, frate monovitelin cu codexul creştin.
Acest lucru a fost posibil în anii cumpliţi ai comunismului, prin ingerinţa brutală a partidului şi a securităţii în învăţământul superior medical (şi nu numai), proces nociv, soldat, în primul rând, prin înlăturarea din învăţământul medical superior a cadrelor celor mai valoroase (privind cuantumul de cunoştinţe, studiile şi doctoratele în străinătate etc. dar şi cu un comportament patriotic şi socio-moral ireproşabil) şi înlocuirea lor cu indivizi „cu origine sănătoasă”, recrutaţi dintre membrii partidului comunist, securităţii, straturilor inculte ale societăţii etc., dar şi de o moralitate jalnică: lipsiţi de verticalitate, corupţi, vicioşi, abuzivi, superficiali, trufaşi şi iresponsabili. Excepţiile ce au supravieţuit din vechiul corp didactic au plecat capul şi şi-au deformat coloana vertebrală, dar prezervând un rest de competenţă. În acest cadru infracţional se schimbau teze la admitere, se mistificau notele şi promovările, se încurajau actele de corupţie etc., proces ce a adus de-a lungul deceniilor la apariţia unor adevăraţi mutanţi, preudo cadre didactice, impostori de grade diferite, veritabile concasoare de distrugere a mult preţuitului învăţământ mrdical românesc. Soarta ajutoarelor noastre, cadrele medii şi personalul auxiliar din universităţi nu a fost mai bună, recrutarea şi promovarea făcându-se după aceleaşi criterii viciate şi păguboase.
Evenimentele din 1989, scenariu de televiziune pregătit destul de grotesc de mai multe forţe şi servicii secrete indigene şi externe, acţionând la lumina zilei, dar şi în spatele cortinei (mai ales de acolo), dar care au fost luate în serios de către mii de români inocenţi (majoritatea tineri şi copii, ajunşi în pragul disperării), care le-au dat un mers către o veritabilă revoluţie. Caracterul ei tot mai clar anticomunist explică baia de sânge ce a urmat (cca 1600 de morţi şi mii de răniţi, cifre avansate de noi în ocultata lucrare „Holocaustul Roşu”, editată în patru ediţii româneşti), dar şi rămânerea la putere a nomenclaturii de partid, securiste, militare, culturale, mediatice etc., dar însumând şi bande de oameni mediocri din rândurile 2 şi 3 ale temutului aparat privilegiat şi represiv.
În acest context, acum, după peste 20 de ani, nu mai poate surprinde pe nimeni truismul că metehnele viscerale ale regimului comunist şi ale structurilor sale neperformante (exceptând promovarea şi perfecţionarea terorii) s-au transmis, similar vaselor comunicante, în universităţile şi facultăţile ţării, neocolind nici medicina. Criteriile de recrutare şi promovare universitară au rămas aceleaşi; deşi corupţia şi mita au luat proporţii înfricoşătoare, după mărturiile ce le deţin, iar Institutul de medicină din Bucureşti, atât de drag mie, a plonjat actualmente, din locul fruntaş ce-l deţinea, la coada listei calităţii produsului ei, dar în fruntea înjositoarei scale a corupţiei şi a incompetenţei corpului didactic. La lotul dinozaurilor securisto-comunişti, prezervat cu străşnicie (mulţi dintre ei menţinuţi la catedră până la vârste matusalemice), s-a adăugat, cu migală şi fudulie proletară, corpul beizadelelor, acesta din urmă dovedindu-se mai incompetent, mai corupt, mai lacom, mai abuziv, mai iresponsabil; iar bomboana de pe colivă a fost reprezentată de facultăţile private, despre care orice comentariu este de prisos, dar care, din fericire, a lovit mai puţin medicina. A existat şi în comunism şi post decembrist o minoritate de oameni valoroşi profesional, moral, civic etc., ca rezultat al unor calităţi personale, a unei educaţii familiale deosebite, a unor studii în afara ţării şi a unei perfecţionări permanente, odată cu o lăudabilă responsabilitate faţă de procesul didactic; din păcate, aceştia n-au putut şi nu vor putea contracara puterea de strivire copleşitoare a majorităţii impostoare.
Şi astfel, despre şcoala de medicină românească se vorbeşte la trecut, mulţi dintre medicii tineri valoroşi, mai ales dintre aceia ce au beneficiat de un studiu post-universitar în străinătate, părăsesc România, iar degringolada şi deznădejdea din învăţământul medical superior (şi nu numai) sunt dezolante, iar calitatea actului practic medical scade vertiginos. Nemaiexistând maeştri, modele (cu puţine excepţii, după mărturisirile câtorva zeci de tineri colegi români), produsul final de calitate al facultăţilor de medicină s-a împuţinat catastrofal, iar meseria noastră s-a depărtat tot mai mult de rigorile cerute de către Hipocrates.
