Texte staliniste si neocomuniste ale lui Vladimir Tismaneanu

Vladimir Tismăneanu, zis Volodea, a avut lipici la toate regimurile. S-a străduit să îmbogăţească ideologic un sistem pe care l-a sprijinit şi el, şi familia sa. Micul Platon al comunismului a încercat să explice românilor profunzimea unei ideologii pe care n-o suportau. Pe Ion Iliescu l-a uns cu miere şi mai apoi l-a tocat mărunt şi l-a stropit cu oţet. Mare caracter, Vladimir Tismăneanu şi-a acuzat şi tatăl în Raportul de condamnare a comunismului. Asta şi pentru a se salva pe sine! Acum se răţoieşe la toţi cei care îi citesc slugărniciile şi nu le consideră drept “meditaţii politice contextuale”.

Cine îi subliniază aberaţiile este trecut într-un imaginar front antiintelectual. Activist slugarnic al tuturor regimurilor, Vladimir Tismăneanu pretinde consideraţie şi sprijin pentru condamnarea comunismului pe care l-a susţinut din greu şi a încercat să-l îmbogăţească ideologic. Din propagandist rafinat, Tismăneanu s-a convertit în acuzator nemilos. Operaţiunea a fost concepută şi derulată pentru ca micul Platon să se poată insera şi printre curtenii ultimului preşedinte al României.

1.

“Un răspuns de principiu, menit să ne asigure înţelegerea limpede a semnificaţiei autentice a apariţiei în prezent a unor forţe anticapitaliste din ce în ce mai diverse, îl aflăm în definirea de către tovarăşul Nicolae Ceauşescu, secretarul general al Partidului Comunist Român, de pe poziţiile marxismului creator, a actualei faze a crizei sistemului mondial capitalist: «Situaţia lumii contemporane se caracterizează printr-o profundă ascuţire a contradicţiilor economice, sociale, naţionale şi politice la scară mondială. Se poate spune că ne aflăm la începutul unei noi faze a crizei sistemului capitalist, care cuprinde toate sferele vieţii societăţii şi afectează - într-o măsură mai mare sau mai mică - toate continentele. Această situaţie, deosebit de complexă, grăbeşte procesul revoluţionar de schimbare a raportului de forţe pe plan internaţional în favoarea progresului social, a forţelor ce se pronunţă pentru o lume mai bună şi mai dreaptă».” (pag. 9)

“Astfel se impune concluzia că, până când Noua Stângă nu va întinde mâna partidelor proletariatului, până când nu va renunţa să închidă ochii în faţa realităţii atât de complexe şi de diverse a confruntării claselor din societatea contemporană nesocialistă, până când nu va depăşi situaţia actuală de autoclaustrare dogmatică în universul fantasmelor pogorâte din idealuri pe cât de nobile, pe atât de abstracte, ea va fi sortită să penduleze, eroică, dar neputincioasă - reîncarnare donquijotescă - între polul utopiei, anacroniei şi cel al disperării.”(pag. 101-102)

“Capitalismul nu poate fi nimicit prin reverii evazioniste, nici prin revolte sectare, nici prin salturi sau rupturi metafizice. Singura cale de depăşire a satu-quoului o reprezintă revoluţia socialistă, în care clasa muncitoare, condusă de partidul ei politic revoluţionar, are de îndeplinit rolul principal.” (pag. 100)

Vladimir Tismăneanu, “Noua Stângă şi şcoala de la Frankfurt” - Editura Politica a PCR, 1976. Cartea circulă prin Bucureşti, împreună cu sinteza tezei de doctorat, depusă la BCS, alături şi de o antologie a capodoperelor de pupincurism semnate de acelaşi autor!

2.

"Vladimir Tismăneanu: Pentru cititorii acestei cărţi, aş vrea să precizez că ideea de la care am plecat este că personalitatea lui Ion Iliescu este o personalitate de extremă importanţă nu numai pentru tranziţie, ci şi pentru ceea ce a fost în toată perioada, cel puţin din anii ’60 încoace - pentru că, până în anii ’60, nu eraţi în vârfurile puterii. Iar după anii ’60, când aţi întâlnit personalităţi de prim rang, după ruptura cu Ceauşescu şi eliminarea dumneavoastră din structurile decizionale ale puterii, aţi continuat să fiţi un reper pentru foarte mulţi dintre noi." (pag. 23)

"Vladimir Tismăneanu: Îndrăznesc să spun că noi avem şi anumiţi prieteni comuni, şi anumite lucruri biografice în comun. Părinţii dumneavoastră au făcut parte din mişcarea comunistă clandestină, părinţii mei au făcut parte din mişcarea comunistă clandestină." (pag. 47)

Elogiu lui Stalin

"Vladimir Tismăneanu: Cel puţin din ce reiese astăzi, Stalin fusese simbolul a tot ce putea să fie mai pur, mai frumos, mai antifascist, mai umanist, pentru multă lume a fost un mit extraordinar de puternic.

Ion Iliescu: Cultivat cu putere şi considerat expresia sintetică a teoreticianului, care emitea nu păreri, ci adevăruri absolute.

Vladimir Tismăneanu: Comunicate divine."

(pag. 66)

"Marele şoc - din finalul unui secol scurt. Ion Iliescu în dialog cu Vladimir Tismăneanu". Editura Enciclopedica, 2004, 500 pag., Ediţia în limba franceză - Editura Rocher, Ediţia în limba engleză - Social Science Monographs, Boulder, Distributed by Columbia University Press, New York.

Dialogul cu Ion Iliescu citit de ţărănişti:

“Noua lucrare a preşedintelui Iliescu, «Marele şoc - din finalul unui secol scurt. Ion Iliescu în dialog cu Vladimir Tismăneanu», este cu adevărat şocantă, fiind plină de inadvertenţe şi chiar dezinformări. Opţiunile domnului Iliescu pentru comunismul cu faţa umană le cunoşteam, iar exegeza lucrării o lăsăm oamenilor de specialitate. Totuşi, ne deranjează afirmaţiile clasice, la care credeam că a renunţat după 14 ani. De la ceea ce domnia sa numeşte «acţiunea civică» a minerilor până la afirmaţia că seniorul Coposu ar fi recunoscut că s-au fabricat «cocteiluri Molotov» la sediul PNŢCD, sau că Ion Raţiu ar fi fost finanţatorul mişcării din Piaţa Universităţii, se pare că nu a fost decât un pas. Din nefericire pentru credibilitatea domniei sale, aceste afirmaţii nu au nici o legătură cu realitatea. Toate acestea vin după alte declaraţii ale preşedintelui, în care îşi afirma respectul pentru seniorul Coposu şi pentru Ion Raţiu. Din păcate, acum recidivează într-o maniera greu de explicat. Poate este rezultatul a peste 55 de ani de activitate revoluţionară, care l-au obosit peste măsura...” (Comunicat PNŢ-CD din 31 martie 2004)

Sursa: Cotidianul

Codex Alimentarius impinge omenirea catre Medicamente în loc de hrană

Opozanţii spun că, în conformitate cu acest Codex, suplimentele alimentare nu pot fi vândute în scopuri preventive sau terapeutice. „Suplimentele alimentare şi plantele medicinale vor fi confiscate de industria farmaceutică.
În loc să mâncăm alimente, vom mânca medicamente. De exemplu, muşeţelul va fi vândut în farmacii la preţuri mari şi în cantităţi mici“, ne spune Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare. El a dat exemplul vitaminei C căreia i se va aplica o modificare chimică astfel încât să fie vândută ca medicament.

„Ne îndepărtăm de natură“

„E o luptă subterană. Este vorba de bani şi de anumite interese şi mai puţin de grija pentru consumator. Mai mult decât atât, ne vom îndepărta tot mai mult de natură“, mai spune Gheorghe Mencinicopschi.
„Dacă mie îmi place să-mi fac seara un ceai calmant de muşeţel sau de tei sau dacă vreau să elimin paraziţii intestinali cu usturoi sau cu pelin, vi se pare normal să nu am voie să obţin teiul, muşeţelul sau usturoiul decât cu reţetă de la medic?“
Pe larg aici
http://www.adevarul.ro/articole/codul-hranei-contestat-si-in-romania.htm
Via blogul lui Iulian Urban

S-a reluat atacul impotriva religiei in scoli! Sa revedem pozitia Mitropolitului Anania. Patriarhia isi exprima ingrijorarea! Cam putin.

Scrisoarea deschisa a IPS Bartolomeu adresata Ministrului Educatiei, Cercetarii si Tineretului

Domnului
CRISTIAN ADOMNITEI
Ministrul Educatiei, Cercetarii si Tineretului

Stimate Domnule Ministru,

Constat cu surprindere ca noul Proiect al Legii Invatamantului din Romania, prin articolul 10(1), elimina religia ca obiect de studiu in ciclul liceal, cu toate consecintele de rigoare, ceea ce reprezinta un regres fata de Legea Invatamantului din 1995, care prevedea in articolul 9 (1) ca "planurile-cadru ale invatamantului primar, gimnazial, liceal si profesional includ Religia ca disciplina scolara, parte a trunchiului comun".

Ca unul care a facut parte din generatia si structura "Grupului de Reflectie pentru Innoirea Bisericii" (1990-1992), imi iau permisiunea de a-mi reinnoi pledoaria pentru mentinerea religiei ca obiect de studiu obligatoriu in ciclul liceal, iar pentru aceasta nu voi aduce alte argumente decat pe cele invocate de noi in apelul "Religia in scoala", publicat in ziarul "Romania libera" din 6 iulie 1991, al carui ecou se regaseste in Legea nr. 84 din 24 iulie 1995, care se dovedeste si astazi, dupa 13 ani, tot atat de actual si pe care, in consecinta, vi-l prezint mai jos.
Cu stima,
†Bartolomeu V. Anania
Arhiepiscop si Mitropolit

RELIGIA IN SCOALA

Problema invatamantului religios in scolile de stat, departe de a fi fost rezolvata, continua sa ramana deschisa si sa constituie o tema de neliniste si ingrijorare pentru o foarte mare parte a opiniei publice romanesti. Se stie ca in primele trei luni ale anului 1990 demersurile oficiale ale Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane si ale Ministerului Cultelor au ramas fara rezultat.

La 3 aprilie 1990, Grupul de Reflectie pentru Innoirea Bisericii si-a conjugat eforturile cu ale celor doua institutii si a obtinut din partea Ministrului Invatamantului si Stiintei acordul de principiu ca ora de religie sa fie predata obligatoriu la clasele I-XII, cu un statut bine definit in cadrul programei de invatamant, tinandu-se seama si de principiul pluriconfesional.
Salutat si insusit de Sfantul Sinod, acest acord a ramas in faza de virtualitate; printre alte cauze, mai mult sau mai putin obscure, nu pe ultimul loc au fost si inertiile birocratice care continua sa staruie, neclintite, si in structurile noastre bisericesti.

Dupa alegerile din 20 mai 1990, conducerea Ministerului Invatamantului si Stiintei a adoptat o formula ambigua si aleatorie, al carei caracter restrictiv este mult mai transparent decat invaluirile fals-generoase cu care ne obisnuise un anumit limbaj al ateismului comunist. Ora de religie devine disciplina de "educatie moral-religioasa"; predarea e limitata la clasele I-VIII; statutul ei se dilueaza in termeni vagi ca "facultativ" si "optional"; instructiunile Ministerului precizeaza ca in predarea ei nu poate fi vorba de "catehizare" (adica de instruirea religioasa a elevilor), ci numai de "valorile moral-educative, istorice si culturale" (ca si cum o morala ar putea sa existe fara suportul ei doctrinar!); "acceptarea" acestei discipline pare un act de bunavointa, un fel de hatir al guvernantilor fata de revendicarile postrevolutionare.
Consecintele: Religia in scoala a ramas la bunul plac al inspectoratelor judetene si directorilor locali, care nu in putine cazuri se prevaleaza de lipsa ori de insuficienta unor "instructiuni" de la centru; acolo unde este predata efectiv, ea pare mai mult tolerata si capata un caracter de semiclandestinitate; cei ce o predau, atat preoti cat si mireni, se resimt de aproximatia unui statut incert; dupa un an si jumatate de la Revolutie, profesorii voluntari nu au la dispozitie nici cel putin o programa analitica bine intocmita si eficienta, care sa suplineasca partial lipsa manualelor.

In proiectul de Constitutie, majoritatea parlamentara expediaza problema religiei in scoala printr-o formula de maxima generalitate, ignorand astfel imperativele spirituale ale neamului si acordand audienta celor ce, prin tot ce scriu si vorbesc, confunda religia cu ideologia si dau dovada ca despre religie nu stiu mai mult decat au invatat la orele de marxism.

Pe de alta parte, insusi Sfantul Sinod, prin recenta "Comisie speciala pentru educatie moral-religioasa in invatamantul de stat", manifesta o induiosatoare grija ca lucrarile si concluziile acesteia sa se pastreze cu strictete in limita dispozitiilor restrictive ale Ministerului Invatamantului si Stiintei, inclusiv interzicerea catehizarii elevilor. Acest duh de obedienta, care parea depasit prin declararea solemna a autonomiei bisericesti, este cu atat mai inexplicabil si intristator cu cat el poarta si girul unor ierarhi tineri, de curand intrati in Sinod.

Din punctul nostru de vedere:

1. Ora de religie in scoala nu constituie un deziderat nou, postrevolutionar, ci restaurarea statutului ei de pana in 1948; ea nu se cere introdusa, ci reintrodusa in invatamantul de stat ca disciplina in serviciul binelui public, menita acum sa contribuie cu prioritate la vindecarea racilelor sociale, cum sunt delincventa si criminalitatea.

2. Religia nu e proprietatea Statului, nici a Ministerului si nici a Bisericii ca institutie; ea este un dat fundamental al poporului roman, pastrat de-a lungul a doua milenii si marturisit de tinerii martiri din Decembrie 1989. Daca actuala putere statala si-a propus si a fagaduit sa-i inapoieze poporului roman bunurile ce i-au fost furate de dictatura comunista, e de neinteles de ce-i retrocedeaza pamantul, dar refuza sa-i restituie cerul.

3. Redresarea sociala, economica si politica a poporului roman va fi imposibila fara temeiul moralei religioase, singura capabila sa-i redea echilibrul si sa-l realinieze unei Europe de straveche traditie crestina. Oare cat va mai trebui sa fie repetat adevarul incontestabil ca religia nu este o achizitie evolutiva istorica, ci un dat constitutiv al conditiei umane? In acest proces de innoire, Biserica e obligata sa-si fortifice vocatia misionara, iar Scoala, ca institutie fundamentala pentru instruirea si educarea poporului, trebuie sa-si recapete vechiul ei rol de vehicul al valorilor crestine.

4. Cerem ca Parlamentul (Adunarea Constituanta), Guvernul, Ministerul Invatamantului si Secretariatul de Stat pentru Culte sa reia problema orei de religie in scoala, s-o examineze cu toata seriozitatea si s-o rezolve prin legiuiri care sa-i redea si sa-i garanteze statutul pe care l-a avut inainte de dictatura comunista atee.

5. Cerem ca Sfantul Sinod sa adopte o pozitie ferma asupra acestei probleme, cel putin in spiritul hotararii sale din 3 aprilie 1990, careia i se pot adauga punctele noastre de vedere date publicitatii la 13 august si 23 septembrie 1990. Ca drept al poporului roman, ora de religie nu poate constitui obiect de negociere si compromisuri, mai ales din partea unei puternice Biserici majoritare, care este nu numai depozitara doctrinei si traditiei, dar si principala raspunzatoare pentru innoirea spirituala a natiunii.

6. Cerem ca ora de religie sa fie predata in intregul ciclu primar, gimnazial si liceal, adica in clasele I-XII. Adolescentul nu poate fi abandonat tocmai la varsta crizelor personale de tot felul, cand intrebarile devin cruciale. Nimeni nu-i poate tagadui tanarului de mai tarziu dreptul la optiune, dar nu exista optiune fara cunoasterea fiintei umane in intregul ei. Daca in structura invatamantului public exista destule discipline predate inca in spirit materialist-ateu, ora de religie implineste cel putin principiul echitatii. […]

7. Cerem ca ora saptamanala de religie sa aiba caracter obligatoriu, facultativa fiind doar dispozitia elevilor de a-si insusi materia predata. Respectarea libertatii lor poate fi tradusa printr-un sistem limitat de notare, intre maximum 10 si minimum 5, ceea ce inseamna rasplatirea celor buni, dar nesanctionarea celor dezinteresati; la religie nu se ramane corigent, iar repetenta e de alta natura decat cea didactica.

8. Facem apel catre Bisericile surori, catre Asociatiile, Conferintele, Ligile si Fratiile crestine, catre opinia publica din Romania, catre parintii carora nu le este indiferenta soarta copiilor lor si a societatii de maine, sa-si exprime sau reinnoiasca demersurile pentru reintroducerea orei de religie in scoala, adresandu-se tuturor forumurilor bisericesti si statale in a caror competenta se afla rezolvarea acestei probleme de importanta vitala pentru existenta si destinele poporului roman.
Asa sa ne ajute Dumnezeu!

2 iulie 1991