N-au trecut decât câteva zile de când ţărâna proaspătă a mormântului de la Sfânta Mănăstire Naşterea Maicii Domnului de la Recea a primit spre înmbrăţişare şi adormire trupul neînsufleţit al Prea Cuviosului Părinte Duhovnicesc şi Arhimandrit Ioan Iovan. Ziua înmormântării, luni, 19 mai, nu a fost numai o zi stropită cu lacrimile despărţirii şi ale recunoştinţei faţă de vrednicia celui plecat la o vârstă venerabilă dintre noi, ci a fost şi o zi de sărbătoare. Vreau să comunic următorul lucru: Prea Cuviosul Părinte Ioan Iovan a trecut la cele veşnice într-o condiţie de neuitat. De aceea ţin să spun că a fost ziua despărţirii de Părintele zi de sărbătoare. Pomenirea Preacuvioşiei sale inaugurează o nesfârşită sărbătoare în care se înscrie numele Părintelui într-o istorie a neamului românesc. De ce? Pentru că acest nume s-a integrat într-un destin al neamului şi în cerul lui Dumnezeu, de unde Părintele ne priveşte şi clipeşte asupra noastră ca o stea călăuzitoare. Iată sensul în care deşi l-am îngropat pe Preacuviosul Părinte, pentru noi el nu a murit.
Zbuciumata lui viaţă ne străluceşte, într-adevăr, ca un far de lumină, pentru a nu ne pierde cărarea unui destin în istorie şi a nu pierii ca neam de pe faţa pământului.
Nu intenţionez să vă prezint o biografie a Părintelui Arhimandrit Ioan Iovan. Doresc, însă, să-i descopăr, o semnificaţie a rezistenţei sale, pe care, ne luând-o în seamă, şi uitând-o, ne dovedim pe noi înşine păgubiţi în faţa viitorului neamului nostru. Părintele Ioan Iovan s-a înscris în mod providenţial în destinul ce ne conduce spre lumină, ca să nu ne înfundăm în întunericul pieirii. Iată datele acestui itinerar duhovnicesc, în sensul în care îl urmăresc desemnând astfel un drum profetic.
1. în primă tinereţe, suferinţele provocate de cedarea Ardealului de Nord nu este nici astăzi, cum n-a fost nici altă dată, lucru care ar putea cumva să fie uitat.
2. perioada preoţească a luptei pentru supravieţuirea credinţei – perioada comunistă – poate fi considerată şi ea vreme de aur a celor 14 ani de detenţie.
3. eliberarea şi aflarea drumului spre Recea constituie şi ea o perioadă semnificativă. Şi, în ultima consideraţie, încununarea unei vieţi închinată Mîntuitorului şi Prea Curatei Sale Maice şi numai puţin întregului neam nu este alta decît frumoasa şi înnălţătoarea ctitorie a Sfintei Mănăstiri de la Recea.
Rog să mă credeţi că a selecta această succintă prezentare a vieţii părintelui ... eveniment cu caracter provindenţial a Părintelui Ioan. Mă voi restrânge asupra actualităţii lor şi, oarecum a noutăţilor, adică a cunoaşteri unor lucruri mai puţin auzite. Suferinţele tinereţii s-au concentrat în legătura vie pe care a inaugurat-o şi a întreţinut-o cu adevăratul său mentor, cu alesul său Părinte sacerdotal: Episcopul Nicolae Popovici. Fără aureola de mărturisitor şi de martir a Episcopului Nicoale Popovici nu ne putem da bine seama nici ceea ce a fost iubitul fiu duhovnicesc al episcopului, Părintele Ioan Iovan. Vă spun spre ştire că Episcopul Nicolae Popovici a ţinut să-mi mărturisească că ar fi dorit să-i rămînă urmaş în scaunul episcopal tocmai părintele Ioan Iovan, desigur dacă şi-ar fi păstrat scaunul. Nu altul decât cel care a fost într-un alt sens al cuvântului, un adevărat urmaş al Episcopului Nicolae Popovici. Ce-l aseamănă pe Părintele Ioan cu binecuvântatul lui mentor? Un al smnelor vremuri profet. Nu altceva decât intransigenţa faţă de abaterile de la credinţa strămoşească, provocată de minciuni comuniste, care a fost şi intransigenţa pe care Părintele Ioan a avut-o, cu vârf şi îndesat, în detenţia comunistă. Ca şi episcopul său, Părintele Ioan nu doar că nu se dă rigorilor regimului comunist, dar este convins, asemenea unui vizionar, că acest regim comunist se va prăbuşii. Uitaţi-vă la el că s-a prăbuşit, dar Episcopul Nicolae Popovici a fost otrăvit şi, în cele din urmă, aruncat în groapă, bunul Dumnezeu a încredinţat Părintelui Ioan să se bucure de suprapreţuire în suferinţe, iar această biruinţă se dovedeşte pentru el a fi fost Sfânta Mănăstirea de la Reea.
Nu am cuvinte să descriu frumuseţea interioară a acestei ctitorii de gând şi suflet românesc. În acelaşi timp, e vorba despre mănăstire ca operă de zidire dugovnicească a Părintelui Ioan şi a Maicii Stareţe Cristina. Ce vrea să fie Sfânta Mănăstire în totalitatea ei ca operă duhovnicească a Părintelui Ioan? Sufletul acestui Preacuvios Părinte care întruchipează un gând inspirat de Episcopul Nicolae Popovici, şi anume descoperirea aceea ce face în vremea noastră Sfânta Euharistie, pentru că Sfânta Cuminecătură este singura putere care este în măsură să salveze neamul românesc la ora actuală. E cerul atât de întunecat, spune o vorbă a lui Shakespeare, încât numai o furtună îl poate limpezii. Şi această limpezire nu poate fi decât opera Sfintei Euharistii. A chemat Dumnezeu la această sfântă lucrare şi pe Maica Stareţă Cristina, care s-a identificat cu gândul şi năzuinţa celor doi ctitori de adevărată lege românească, de inspiraţie profetică, iar caracterele providenţiale ale acestei dumnezeieşti lucrări se văd pe viu. Sfânta Mănăstire de la Recea nu spune decât: veniţi şi vedeţi! Nu este o preocupare a cuvintelor mele de a vă relata tot ceea ce vrea să însemne prezenţa divină la această Sfântă Mănăstire, după cum nici cea de-a descoperii semnele intervenţiei Maicii Domnului în tot ceea ce se vede, uimitor de minunat, în această grădină a Maicii Domnului. Dar nu pot să nu mărturisesc certitudinea că toate aceste lucruri trec de posibilitatea minţii de a le cuprinde. Mărturie v-a rămâne peste veacuri credinţa în ocrotirea providenţială a neamului, în puterea de restaurare divină a dreptăţii pământului românesc, a intervenţiei euharistice în viaţa bunilor credincioşi creştini de la noi şi chiar de pretutindeni, de toţi de care s- învrednicit Prea Cuviosul Părinte Ioan Iovan, şi care au rămas să respecte tot ceea ce înseamnă pentru neamul nostru Sfânta mănăstire Nşterea Maicii Domnului de la Rcea. Veşnică să fie pomenirea Părintelui Duhovnic Ioan! În lumina aducerii aminte a Episcopului Martir Nicolae Popovici şi în strălucirea de frumuseţi a locului de care se bucură în sânul neamului, precum şi a pământului veşnic românesc: Mănăstirea Recea. Consider că un singur cuvânt le cuprinde pe toate aceastea, cuprinde tot ceea ce v-am comunicat: Hristos a înviat!
