Sfântul Nicolae Velimirovici despre Evanghelia minţii curate şi a grijilor vieţii (II)

Mintea este ochiul sufletului intreg. Mintea este fereastra sufletului spre Dumnezeu.

Cand mintea e curata, luminata si deschisa spre Dumnezeu, se revarsa in tot sufletul lumina din cer si gandurile ni se inalta si ele spre Dumnezeu. Atunci toate simtirile noastre sunt pline de dragoste de Dumnezeu si de Legea Lui, toate nazuintele si dorintele noastre, toate lucrarile sufletului nostru sunt pline de lumina, intregi si puse in slujba lui Dumnezeu. Sunt ca un camp insorit pe care pasc turmele si se veselesc pastorii si unde nu cuteaza lupii sa intre din pricina luminii. Numai cand asfinteste soarele si cade noaptea indraznesc lupii sa iasa in camp dupa prada. Luminat de o minte teafara si curata, sufletul e ferit de fiare salbatice, de rautati si patimi, care cad asupra lui numai in intunericul unei minti bolnave.

Fiind Ava Veniamin bolnav de moarte, ucenicii se rugau langa patul lui pentru insanatosire. Dar batranul, auzind pentru ce se roaga, le-a zis: Rugati-va pentru omul meu cel dinlauntru, sa nu se imbolnaveasca acesta; de pe urma trupului n-am avut mare lucru de castigat, iar acum, ca-i bolnav, nu simt nici o pierdere (Pateric).

Cand mintea e curata, totul in sufletul omului este curat si este curat omul intreg. Toate sunt curate pentru cei curati (Tit 1,15). Fara indoiala ca in orice om, pe langa cea mai mare curatie se afla si impuritati; dar omul cu minte curata nu va vedea necuratia, pentru ca isi indreapta mintea, si prin minte tot sufletul, numai spre ceea ce este curat atat intrinsul cat si in lumea inconjuratoare. Si, indreptandu-si mintea numai spre ceea ce este curat, se imbogateste tot mai mult si mai mult in curatie. Cu cat mintea ni se alipeste de Mantuitorul Iisus Hristos care este desavarsirea curatiei si a luminii, cu atat mai curata, mai stralucita si mai intelegatoare se face, si odata cu ea si inima si tot sufletul nostru.

Părintele Arsenie Papacioc: Nu trebuie să-ţi pleci capul şi să abdici, oricare şi oricum ar fi păcatul.

Ce sfaturi mai de folos dati celor care vin la sfintia voastra?

Ca fii ai lui Dumnezeu, am indraznit sa le spun la cat mai multi si despre o pozitie strategica duhovniceasca in lupta noastra cu cel din afara – diavolul. Neputinta lui mare asupra noastra se daoreaza faptului ca noi suntem si dorim mult sa fim cu Dumnezeu. Diavolul tinteste acest mare obiectiv: sa ne desparta de Dumnezeu. Nu-i va fi usor s-o faca direct, ca asa s-au incununat multi crestini care au simtit in ei puterea credintei, stiind ca omul e facut de Dumnezeu si nu se poate desparti de El. Satana – care n-are o clipa de ragaz – gandeste ca indirect sa-l poata desparti pe om de Facatorul lui. Lupta cu orice chip sa-l bage pe om in pacat, pacat de tot felul, si, daca reuseste, nu inseamna ca si-a atins marele obiectiv, ci doar atunci ii da o mare intristare: sa se considere pierdut si, cu neputinta de a mai fi iertat, sa se descurajeze. Abia atunci singur se desparte omul de Dumnezeu, si, iata, acesta e scopul atins de vrajmasul.

Nu trebuie sa-ti pleci capul si sa abdici, oricare si oricum ar fi pacatul. Recunoaste-L mai departe pe Dumnezeu ca Stapanul tau Milostiv, ca nici o nenorocire nu inseamna ceva daca ai credinta de stanca Nu te deznadajdui cu nici un chip. Satana si poate slabiciunea ta te-au inselat, dar inima nu i-ai dat-o si numele lui Dumnezeu din tine nu l-ai sters. Asa pacatos cum esti, Dumnezeu e cu adevarat mult iubitor si, pentru ca Il recunosti, Milostiv si Iertator, te va cauta El Singur, te va gasi, te va imbratisa, te va lua pe umerii Lui, te va duce la stana si te va iubi mai mult decat pe alte oi, pentru ca tu de fapt nu L-ai parasit. Aceasta ar fi o mare pozitie duhovniceasca, si marile tale caderi raman simple accidente.

Părintele Stăniloae: Numai credinţa în Hristos ne poate reunifica şi ne poate da puterea pe care am avut-o. Altfel ne prăpădim ca neam!

- Ce părere aveţi despre opinia -deja publică- a părintelui Galeriu, prin care dânsul susţine că 22 decembrie, prin consecinţele sale, este un eveniment mai important ca 1848? În ce vi se pare că este plauzibilă afirmaţia dânsului?

- 1848 a fost o cădere din spiritualitatea noastră tradiţională într-o aservire faţă de ateismul raţionalist occidental. Pe când acum a fost o voinţă de a ne reântoarce la ceea ce este propriu poporului român - la spiritualitatea creştină.

- Aţi recunoscut acest fenomen în faptele petrecute?

- Da, şi am recunoscut-o şi la băieţii aceştia care au venit cu Drumul Crucii la mine. Mi se pare că tineretul a început acest drum nou, drum al crucii, care, de fapt, a fost specific poporului nostru, dar pe care intelectualii l-au dispreţuit; poporul însă l-a conservat. Trebuie să mergem pe drumul crucii cu Hristos, pentru că numai în Hristos putem să ne iubim, ca toţi să fim una să ne unim faţă de cei din stânga, şi faţă de cei din dreapta.Să stăm locului aşa cum am stat, aşa cum n-au putut sta barbarii şi au trebuit să treacă peste noi. Cum am scos Balcanii de sub jugul otoman, cum i-am oprit să treacă spre Europa, cum i-am slăbit pe tătari să stăpânească Rusia, tot aşa, aceleaşi jertfe trebuie să le facem şi în viitor. Şi asta este cea mai clară atitudine faţă de urmările comunismului. Aş vrea ca toţi conducătorii Bisericii noastre să facă asta şi să înveţe poate de la tineri mai mult, şi tot de la tineri să înveţe şi intelectualii noştri. Eu cred că noi începem un nou drum în istorie, un drum care îl repară pe cel pe care am apucat în 1848.

- N-ar fi necesară totuşi, o implicare mai profundă a Bisericii în istorie? Aduceţi-vă aminte că în timpulde pe Athos, cu isihasm cu tot, au coborât din munte şi s-au dus să lupte pentru ţara lor.

- Noi nu putem lupta cu armele aşa cum au luptat grecii atunci; acum altele-s vremurile, acum noi trebuie să luptăm spiritual, cu armele teologiei, să aducem lumea la credinţă. Numai credinţa în Hristos ne poate reunifica şi ne poate da puterea pe care am avut-o. Altfel ne prăpădim ca neam. Panta asta a necredinţei pe care mergem duce la prăpastia desfiinţării... Mă tem că nu exagerez!

fragment din "7 dimineţi cu părintele Stăniloae", ed. Anastasia, în care sunt redate convorbiri ale părintelui Dumitru Stăniloae cu domnul Sorin Dumitrescu