22.6.14

Monahul Filotheu despre Sfinţi şi despre viaţa de sfinţenie a Părintelui Justin Pârvu


Mitropolitul Teofan: „Cei mai buni români au fost sfinții lui Dumnezeu”


„De la sfinții cunoscuți în calendar, până la cei pe care doar Cartea Vieții lui Dumnezeu îi cunoaște, putem spune că cei mai buni români au fost sfinții lui Dumnezeu – trăitori pe acest pământ. Ei au fost și sunt români adevărați, români plenari, români mântuiți, români așezați ca izvor de inspirație pentru noi, muritorii de rând” - Înaltpreasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei 

În Duminica a II-a după Rusalii, Înaltpreasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Bucium din Iaşi. Duminica Sfinților Români a fost un prilej ca, în cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul să ofere credincioșilor modele de vieți bineplăcute lui Dumnezeu și să-i încurajeze pe aceștia în a urma sfinților de altădată. „E o zi consacrată tuturor acelora care L-au căutat pe Dumnezeu, au simțit că doar în Dumnezeu se odihnește cu adevărat sufletul lor și au răspuns chemării lui Dumnezeu. Ploaia Duhului Sfânt revărasată de atâtea secole peste noi, românii, a rezultat în această recoltă duhovnicească, numită norul de mărturii ale sfințeniei din acest pământ. De la Niculițel până la Aiud, de la peștera Sfântului Nicodim, până la peștera Sfintei Teodora de la Sihla, de la sfinții cunoscuți în calendar, până la cei pe care doar Cartea Vieții lui Dumnezeu îi cunoaște, putem spune că cei mai buni români au fost sfinții lui Dumnezeu – trăitori pe acest pământ. Ei au fost și sunt români adevărați, români plenari, români mântuiți, români așezați ca izvor de inspirație pentru noi, muritorii de rând”, a atras atenția Mitropolitul Teofan.
Astfel, viața omului ar trebui să fie o căutare continuă și o dorință de a-L întâlni pe Dumnezeu în această viață și de a se mântui în veșnicie. Iar căutările și dorințele nu se pot împlini decât în spațiul sacru al familiei sau în spațiul sacru al mănăstirii. „Acestea sunt cele două contexte, sfinte realități în care românul poate să călătorească pe același drum cu Sfinții Români de altădată”, a concluzionat Înaltpreasfinţitul Teofan.

Sursa: Doxologia

România - un rai de sfinți

Cimitirele noastre sunt pline de sfinții lui Dumnezeu, neștiuți de nimeni. Gropile comune de pe lângă marile lagăre și închisori comuniste sunt pline de sfinți mărturisitori. Pădurile noastre ascund cruci pusnicești încă necunoscute. Mănăstirile noastre, casele noastre sunt înconjurate de sfințenie! Duminica a doua după Pogorârea Duhului Sfânt este a lor, a sfinților români. O duminică în care graiul românesc răsună în Împărăția lui Dumnezeu!

Cea mai importantă rugăciune a dumnezeieștii Liturghii – marea rugăciune euharistică, îl numește pe Dumnezeu „mai presus de gând și de cuvânt”. Nu poate gândul omenesc, puterea minții să îl cuprindă pe Dumnezeu. Nici măcar cuvântul nu cutează să pătrundă dincolo de limitarea sa. Și, totuși, vorbim despre Dumnezeu așa, cu nepunticioasele noastre cuvinte… ne rugăm cu ajutorul lor. Cuvântul nostru trece dincolo, în Împărăția lui Dumnezeu, când devine rugăciune.

Întreba cineva odată, ce limbă se vorbește în Împărăția lui Dumnezeu? Greu de răspuns, când noi îl numim pe Dumnezeu „mai presus de gând și de cuvânt”. Cu toate acestea, un părinte a îndrăznit să răspundă astfel: „printre multele limbi din Rai, cel mai des se aude limba românească!”. Cutezător răspuns! Oare, la ce se gândise părintele? „Păi, să nu vă închipuiți că în rai e diferit de lumea noastră. Când te întâlnești cu un vechi prieten, chiar în străinătate fiind, nu te bucuri? Și, nu vorbești românește, chiar dacă ești la Paris, Barcelona ori Torino? Așa și în Rai, când se întâlnesc toți ai noștri, limba românească sună în tot raiul…

Părintele profesor Dumitru Stăniloae scria în una din cărțile sale despre ortodoxie și naționalism. Între lucrurile cele mai interesante, se remarcă faptul că doar în limba română Dumnezeu este numit „drăguțu și bunuțu”, iar Născătoarea de Dumnezeu este „Măicuța Sfântă”. Părintele Cleopa, marele nostru duhovnic, când binecuvânta pe cineva așa spunea: „Domnul și Măicuța Domnului să te binecuvânteze…”. Acestea sunte exemple din care ne dăm seama că limba română și neamul nostru are ceva aparte pentru Dumnezeu.

Situați într-o parte de lume în care vânturile istoriei au bătut haotic, românii în necazuri, în asupriri, slugi în propria lor țară, l-au căutat pe Dumnezeu. Pe Dumnezeu, Cel care și El a suferit. Iar Dumnezeu drăguțu i-a mângâiat… cu mulți sfinți!

Pământul românesc, poate mai mult decât altă parte de lume, a născut sfinți pentru Împărăția lui Dumnezeu. De la Sfântul Andrei, care a lăsat o sămânță mică și uscăcioasă, într-un pământ mustit de sângele eroilor și al mucenicilor a răsărit un stejar de sfinți, la umbra cărora neamul românesc s-a plămădit și încă se mai plămădește.

Fiecare ramură atârnă sub greutatea unui sfânt al lui Dumnezeu…Sfântul Bretanion, Episcopul Tomisului, Sfântul Ierarh Iachint de Vicina, Sfinţii Mucenici Claudiu, Castor, Sempronian şi Nicostrat, Sfinţii Mucenici Epictet şi Astion din Halmyris, Sfântul Mucenic Emilian de la Durostor, Sfinții Mucenici Zoticos, Attalos, Kamasis şi Filippos din Noviodunum, Sfinții Mucenici Nichita şi Sava şi alţi creştini martirizaţi de goţi, Sfânta Muceniţă Filofteia, Sfântul Mucenic Montanus, preotul, şi soţia sa, Maxima, Sfântul Voievod Neagoe Basarab, Dreptcredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt, Sfinţii Martiri Brâncoveni, Sfântul Ierarh Andrei Şaguna al Transilvaniei, Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeţ, Sfântul Ierarh Ilie Iorest, Sfântul Iosif Mărturisitorul din Maramureş, Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin, Sfântul Ierarh Sava Brancovici, Sfântul Niceta de Remesiana, Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuţi, Preotul mărturisitor Moise Măcinic din Sibiel, Sfântul Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului, Sfântul Ierarh Petru Movilă, mitropolitul Kievului, Sfântul Ierarh Simion Ștefan al Transilvaniei, Sfântul Ierarh Varlaam al Moldovei, Cuviosul Antipa de la Calapodeşti, Cuviosul Antonie de la Iezeru-Vâlcea, Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica, Sfântul Ierarh Grigorie Dascălul, Cuviosul Daniil Sihastrul, Cuviosul Dimitrie cel Nou din Basarabi, Cuviosul Dionisie cel Smerit, Sfântul Ierarh Dosoftei, Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul, Cuviosul Gherman din Dobrogea, Sfântul Cuvios Ioan Iacob Hozevitul, Cuviosul Ioan Casian Romanul, Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop, Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici, Cuviosul Nicodim de la Tismana, Sfântul Cuvios Onufrie de la Vorona, Sfânta Cuvioasă Paraschiva de la Iaşi, Sfântul Cuvios Paisie de la Neamţ, Cuviosul Mărturisitor Sofronie de la Cioara, Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla,  Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului, Cuviosul Visarion Mărturisitorul, Sfântul Mucenic Ioan Valahul, Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, Sfântul Mucenic Sava de la Buzău, Sfinții martiri năsăudeni, sfinții nemțeni…

V-ați plictisit citindu-i? Sunt doar o parte, o firimitură dintr-o mare pâine!Căci, restul pâinii stă lângă noi, smerită și sfântă. Sfinți despre care știm mai mult sau mai puțin, în funcție de evlavia fiecăruia. Cimitirele noastre sunt pline de sfinții lui Dumnezeu, neștiuți de nimeni. Gropile comune de pe lângă marile lagăre și închisori comuniste sunt pline de sfinți mărturisitori. Pădurile noastre ascund cruci pusnicești încă necunoscute. Mănăstirile noastre, casele noastre sunt înconjurate de sfințenie. Numai să ne gândim la Mitropolitul Iosif Naniescu „cel Sfânt al Moldovei”, la părinții Vichentie Mălău și Ioanichie Moroi, la părinții Paisie de la Sihla și Cleopa, la părintele Arsenie Boca, la mamele și bunicile noastre sfinte… Nume la care sufletul nostru tresaltă! De ce oare, doar nu sunt încă în calendare?! Nu sunt încă pe perete… dar sunt în sufletul nostru! Sunt mijlocitorii noștri, prietenii și sfătuitorii noștri… bunicii noștri întru sfințenie.
Duminica a doua după Pogorârea Duhului Sfânt este a lor, a sfinților români. A celor trecuți în calendare, dar mai ales a celor din sufletele noastre. O duminică în care ar trebui să fim mândri că suntem români, mândri că ne-am născut într-un rai de sfinți. O duminică în care graiul românesc răsună în Împărăția lui Dumnezeu!

„Avem o ţară unde au stăpânit odată
Vitejii daci, bărbaţi nemuritori.
Şi unde stau de veacuri laolaltă,
Izvoare, văi şi munţi cu fruntea-n zări.

Avem troiţe sfinte, altare şi icoane
Şi candeli ard cu mii de pâlpâiri;
Avem atâtea lacrimi şi prigoane
Că ne e plin pământul de martiri.

Avem la Putna, Sfânt şi viu cu duhul
Pe cel ce-a stat Ortodoxiei scut;
Şi azi de-l vom chema să-nfrâng-apusul,
Va răsturna cinci veacuri de pământ.

Avem pe Brâncoveanu pildă tare,
Căci pruncii lui sub sabie-au căzut;
Ca să păzească fără de schimbare
Credinţa dreaptă-n care s-au născut.

Avem Ardealul sfânt, pământul răstignirii,
Cu tunuri sfârtecat de cel viclean;
Avem ierarhii sfinţi, pe Iancu şi martirii,
Pe Horia tras pe roată pentru neam.

Azi iarăși te-au suit vrăjmaşii tăi pe cruce,
Ardeal cu trei culori împodobit;
Scriind deasupra vina ta cu sânge,
Aceea că, ortodoxia ai iubit.

Avem un Rai de sfinţi în temniţi daţi la moarte
Şi aruncaţi în groapa neştiuţi;
Dar astăzi dând pământul la o parte
Ies moaşte sfinte-n zeghe grea de deţinuţi.

E jertfa lor de veacuri mărturia
Ce strigă din morminte pân' la noi:
Să apărăm cu râvnă Ortodoxia
Şi-acest pământ, de Sfinţi şi de eroi!”

(Cu Iisus în celulă, versuri de Radu Gyr)

Nicolae Pintilie

Sursa: Doxologia

Părintele Justin: Europa nu mai e creştină, Europa nu mai e decât o cârpă lepădată, de la Moscova înspre Occident


Dragii mei, veacul nostru a fost tulburat de trei mari curente, trei mari curente care au semnat sentinţa distrugerii Ortodoxiei:

- a fost hitlerismul cel sălbatic;
- au fost apoi cei din Răsărit – Armata Roşie;
- şi cei care au căutat mereu să distrugă, nu [avut] alt plan decît să-L scoată pe Hristos din sufletele şi din inimile oamenilor.

O dovadă puternică este că la acest Canal, de care se vorbeşte atît de mult în aceste locuri civilizate [oamenii] nu ştiau unde merg, unde-i Poarta Albă. Ei bine, la Poarta Albă se mergea cu o căruţă, cu un cal, cu doi boi şi veneau să treacă aici la muncă. Pentru că orice ţăran, din orice loc al ţării, era ameninţat că dacă nu îndeplineşte norma, “la Canal, băiete, cu tine”. Canalul a fost motivul puternic de consumare, de distrugere a energiei spirituale.

Sigur că aici la început a fost un plan, chipurile, să facă o legătură: Marea Neagră – Canalul – Bucureşti. Au vrut să rupă legătura de gurile Dunării. Pentru că ruşii nu vedeau bine o stăpînire străină – afară de ei – în planul lor de “salvare a Creştinismului”. Dar nu era nimic sfînt, drept şi corect sub forma aceasta falsă de “salvatori ai Creştinismului”, ci [doar scopul lor] să se întindă pînă la Constantinopol.

Ei bine, energiile spirituale din sînul neamului nostru, oamenii care au văzut cu multă vreme înainte că intrarea ruşilor în România înseamnă rusificarea Europei. Şi iată că la ora aceasta putem spune cu adevărat că Europa nu mai este creştină, Europa nu mai e decît o cîrpă lepădată, de la Moscova înspre Occident.

N-a reuşit să cucerească hitlerismul această poartă a Creştinismului, pentru că nu i-a ajutat Dumnezeu. Au intrat în lumea aceasta a lor cu “Nihil sine Deo” – era pe cartuşele şi pe toate hainele lor: “Nimic fără Dumnezeu”. Dar ei nu aveau nici în clin, nici în mînecă cu Dumnezeu. Erau atei şi ei. Erau şi ei, dar doreau un lucru important: să ne împingă pe noi peste Rusia, peste Nistru, iar ei să vină şi să se întindă în locurile noastre. Ăsta era scopul lor de altădată.

Dar toate lucrurile acestea, dragii mei, martirii, mărturisitorii, n-au fost numai atunci; sînt şi acum! Mamele noastre, preoţii noştri care stau de strajă, mănăstirile noastre în slujbă şi în rugăciuni permanente pentru buna stare a neamului creştinesc, sînt altă gardă. Este mama care naşte pruncul şi îl îngrijeşte ore şi zile întregi ca să-l facă om, dar nu orice om, ci să-l facă om după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Că toate conceptele acestea [moderne] îşi pun în cap că ele pot să croiască “omul nou”. Omul nou nu se face cu creionul, nu se face la masa de lucru. Omul nou se face din conştiinţă, iar conştiinţa e sămînţa lui Dumnezeu în om, după care şi martirii aceştia ai noştri au avut sămînţa cea creştinească. Mama care osteneşte, savantul, omul de literatură, şi pînă la aviator, care străbate zăvoarele aceastea ale cerului, au toţi rostul lor de martiri, de oameni care au contribuit la viaţa şi civilizaţia noastră creştină.

Şi toate aceste lucruri îmi umplu sufletul de admiraţie, pentru că Înalt Prea Sfinţitul Teodosie a dat această ocazie, să ne întîlnim aici, să stăm cu picioarele pe mustul martirilor. Acolo-i o comoară din cer!
Să aprindem şi noi o lumînare de la ei, să ducem mai departe lumina lui Hristos şi o închei cu rugăciunea: Hristos a înviat!

Cuvînt a fost rostit de Părintele Justin Pârvu la punerea temeliei Mănăstirii Sfinţilor Români de la Poarta Albă (jud. Constanţa), 17 Iunie 2012

VIDEO. Marturisitorii (Parintele Arsenie Papacioc, Parintele Justin, Aspazia Otel Petrescu, E. Codreanu, D. Moldovan, N. Itul, N. Purcărea) despre fratii de suferinta, care s-au jertfit pentru credinta stramoseasca. VIDEO








22 iunie 1941: Eliberarea Basarabiei. "OSTAŞI, Vă ordon: treceţi Prutul! Sdrobiţi vrăjmaşii din răsărit şi miazănoapte".

"OSTAŞI, Vă ordon: treceţi Prutul! Sdrobiţi vrăjmaşii din răsărit şi miazănoapte. Desrobiţi din jugul roşu al bolşevismului pe fraţii noştri cotropiţi. Reîmpliniţi în trupul ţării glia străbună a Basarabilor şi codrii voevodali ai Bucovinei, ogoarele şi plaiurile voastre. [...]

Să luptati pentru desrobirea fraţilor noştri, a Basarabiei şi Bucovinei, pentru cinstirea bisericilor, a vieţii şi a căminurilor batjocorite de păgâni cotropitori.

Să luptaţi pentru a ne răzbuna umilirea şi nedreptatea. V-o cere Neamul, Regele şi Generalul Vostru.

OSTAŞI, Izbanda va fi a noastră. La luptă. Cu Dumnezeu înainte!" - Ordinul de zi al comandantului Ion Antonescu


 

Peste 71.000 de militari români au căzut în Războiul de Reântregire a Ţării, pornit în zorii zilei de 22 iunie 1941 şi sfârşit tragic la 23 august 1944, act ce a trimis în lagărele de exterminare sovietice 114.000 militari români, facuţi prizonieri de război ai Armatei Roşii

Conform arhivelor militare, numai în perioada 22 iunie-15 iulie 1941, s-au înregistrat 2.320 morţi, 7.962 răniţi şi 3.492 dispăruţi. După 33 zile de război, intreaga Basarabie şi Bucovina de nord erau eliberate.

Comunicatul nr. 6 din 25 iulie 1941 al Comandantului frontului româno-german avea urmatorul conţinut: "Lupta pentru dezrobirea brazdei româneşti de la Răsărit s-a terminat. Din Carpaţi şi până la mare suntem din nou stăpâni peste hotarele străbune".

In retragerea din Basarabia, armata rusă va aplica tactica distrugerii totale: 42 biserici, 28 şcoli, 32 localuri ale unor instituţii publice, 79 ale autorităţilor au fost dinamitate.
Related Posts with Thumbnails