Învăţătorul Ion Pridon s-a născut în 13 ianuarie 1899, în
satul Părău, din părinţii Gheorghiţă şi Magdalena, ţărani simpli, şi de la care
a învăţat cele mai de preţ lucruri: hărnicia, credinţa, dragostea de neam şi
demnitatea. A fost nu doar dascăl a 25 de generaţii de elevi, ci şi de
îndrumător pentru întregul sat. Căci învăţătorul Pridon se implica cu întreaga
sa fiinţă şi pricepere în viaţa satului, organizând manifestări artistice de
fiecare sărbătoare. Copiilor le-a deschis cu dragoste poarta cunoaşterii, mulţi
dintre elevii săi ajungând medici, profesori, ingineri etc.
Conştientizând datoria sfântă pe
care fiecare dintre noi o are faţă de neamul românesc, Ion Pridon a luptat ca
voluntar în primul război mondial pentru Marea Unire şi apoi în cel de-al doilea război mondial,
ajungând la gradul de căpitan.
După ocuparea ţării de către
bolşevici, învăţătorul Pridon se dedică cu totul luptei de rezistenţă armată
anticomunistă din Munţii Făgăraşului. Fără ajutorul ţăranilor din Ţara
Făgăraşului, luptătorii din munţi nu ar fi rezistat. Peste 10.000 de ţărani au
fost arestaţi şi anchetaţi pentru gesturi creştineşti: că au dat o bucată de
pâine sau un pumn de mălai, o şubă sau o pereche de bocanci, o cană de lapte
pruncului rămas al nimănui, că au oblojit o rană sau au găzduit în şură vreun
luptător.
În astfel de conjunctură,
învăţătorul Pridon nu putea sta deoparte. Dimpotrivă, a înfiinţat, împreună cu
studentul Marcel Cornea şi cu mai mulţi ţărani, organizaţia “Vultanul”, care avea ca scop fundamental lupta
împotriva ocupaţiei ateo-bolşevice.
În noiembrie 1950, Marcel Cornea coboară din
munţi spre a se sfătui cu învăţătorul Pridon. Deşi insistă să nu intre în casă,
pentru a nu face necazuri învăţătorului, Omul Pridon nu concepe să-l găzduiască
în şură, căci nu se cade, ci îi deschide larg uşa casei. În casa învăţătorului
Pridon va fi ucis, în noaptea de 10-11 noiembrie, primul luptător din munţi, studentul Marcel Cornea. Tot
atunci şi tot aici a fost rănit un alt luptător, Virgil Radeş.
În 1950, învăţătorul Ion Pridon este arestat,
iar în 1951 este condamnat la moarte. În timpul detenţiei are un comportament
de înaltă ţinută morală, nu trădează pe nimeni, nu divulgă niciun nume, îşi
asumă întreaga responsabilitate a acţiunilor grupului “Vultanul”. În 27
septembrie 1952 este ucis, în lanţuri fiind. Familia i se risipeşte (soţia
moare la scurt timp, iar fiicei i se pierde urma prin lumea largă). O placă
memorială aşezată de colegii săi de suferinţă pe zidul casei aminteşte de acest
mare luptător pentru Hristos şi pentru România.
Aşa cum spune Doamna Aspazia Oţel Petrescu,
“rezistenţa din munţi este un cavalerism românesc care va trece în
legendă”. România a avut, şi
nu puţini, luptători pentru libertatea, demnitatea şi onoarea românească. Este
singura ţară în care a existat acest fenomen exemplar de rezistenţă armată
anticomunistă. Să fim vrednici de rugăciunile martirilor şi mărturisitorilor
noştri!
