O carte de exceptie: Românitatea Răsăriteană - Biserici rupestre din Basarabia

Într-una din vizitele la Muzeul Naţional de Istorie din Bucureşti am avut şansa să întâlnesc, la standul destinat vânzării de suveniruri şi cărţi, albumul intitulat „Românitatea Răsăriteană – Biserici rupestre din Basarabia”. Apăruta la Editura Semne în anul 2006, lucrarea este rodul muncii a doi oameni de excepţie, Dan Bârcea şi avocatul Mihai Nicolae, ajutaţi de prieteni. Primul a absolvit Academia de Film şi Televiziune din Viena, fiind autor de filme artistice, documentare şi filme publicitare în România, Franţa, Italia, Japonia şi Statele Unite. Cineast independent, Dan Bârcea colaborează în prezent cu televiziuni din Germania şi Austria. Cel de-al doilea „vinovat” al acestei lucrări deosebite este avocatul Mihai Nicolae, doctor in drept al Universităţii Bucureşti, coordonator al activităţii Institutului Fraţii Golescu din anul 2000, organizaţie neguvernamentală dedicată relaţiilor cu românii din străinătate.

Lucrarea prezintă istoria, evoluţia şi starea actuală a sihăstriilor de piatră intinse pe lungimea Nistrului, între vărsarea Răutului la sud şi cetatea Hotinului la nord, biserici de piatra ce alcătuiesc un adevărat sistem de avanposturi spirituale care străjuiesc hotarul răsăritean al Moldovei. În marea lor majoritate, schiturile de piatră sunt localizate pe malul drept al Nistrului cu excepţia notabilă a mânăstirii Roghi, aflată pe malul stâng, lângă Molovata. Au fost identificate, după cum precizează autorii, peste 42 de incinte sacre, acum lipsite de viaţă, folosite, apoi părăsite, „reluându-şi rolul atunci când urgia vremurilor îi împiedica pe oameni să zidească, iarăşi abandonate când bisericile de suprafaţă puteau să-şi îndeplinească rolul”, ele fiind o mărturie vie a strădaniei oamenilor locului de a-I găsi lui Dumnezeu un loc aproape de oameni. Majoritatea acestor incinte sacre sunt acum pustii, unele dărâmate de cutremure, altele servind rareori pentru serviciul divin. În schitul nou descoperit, dintre satele Holercani şi Mărcauţi, câteva semne lapidare, incizate pe pereţii chiliilor şi ai naosului, evocă începuturile civilizaţiei protoromâne. În lipsa documentelor scrise, bisericile de piatră atestă, deşi lacunar, atât continuitatea aşezărilor din Basarabia şi în ansamblu din spaţiul pruto-nistrean, cât şi evoluţia colectivităţilor umane locale, începând cu primul mileniu, în zonă fiind fiind identificate necropole geto-dacice la Saharna şi Ţâpova. Autorii volumului invocă însă mărturia împăratului Constantin Porfirogenetul (secolul al X-lea) care în De imperio administrato nu uita să menţioneze despre crucile şi semnele lapidare cioplite în stâncile din jurul oraşelor ruinate de pe malul drept al Nistrului. Istoria bisericilor rupestre din dreapta Nistrului este strâns legată de misiunea apostolică a Sfântului Andrei sau cea a Sfântului Părinte Ioan Cassian (360-435), canonizat de catolici.

Pacea de la Bucureşti, din anul 1812, va duce la înrăutaţirea situaţiei românilor dintre Prut şi Nistru, Rusia devenind proprietară absolută a Basarabiei, fapt ce va afecta decisiv atât viaţa românilor din această zonă cât şi existenţa incintelor sacre, care devin cariere de piatră sau spaţii de depozitare pentru colhoz.

Schitul lui Bosie se află chiar pe malul râului Răut, lângă satul Butuceni. Singura informaţie sigură despre înfiinţarea schitului rupestru este pisania datată 1675, aflată la intrarea în naos. Schitul a funcţionat până în anul 1816 când se presupune că a fost închis, fără să existe documente in acest sens.

Mânăstirea rupestră Butuceni se găseşte la cca. 15 km de oraşul Orhei. Nu se cunoaşte data înfiinţării mânăstirii însă într-un document din 1609 din vremea lui Movilă Vodă este amintită activitatea monahală de aici. Biserica este închisă de sovietici fiind redeschisă în anul 1997, singurul vieţuitor fiind părintele Eftimie.

Biserica rupestră „Buna Vestire” – Complexul mohanal Saharna este situată la 85 km de Chişinău şi 45 km de Orhei. Nu se cunoaşte data întemeierii însă din anul 1776 şi până în 1798 stareţul Vartolomeu va construi doua biserici din lemn şi mai multe corpuri de chilii. În perioada ocupaţiei sovietice călugării au fost alungaţi, mânăstirea fiind reînfiinţată în anul 1991.

Biserica rupestră „Înălţarea Sfintei Cruci” – Mânăstirea Japca – se află la 45 km sud de Soroca şi la doar 4 km de Camenca. Nu se cunoaşte data la care a fost întemeiată însă un document scris oferă ca dată a începutului vieţii monahale sfârşitul secolului al XVII-lea când ieromonahul Iezechil vine aici de la mânăstirea Deleni de peste Prut. Bazat pe analiza modelului arhitectural, cercetătorul Vlad Chimpu avansează ideea că biserica ar putea fi mai veche, din perioada lui Alexandru cel Bun sau cea a lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, mai înainte de anul 1484.

Mânăstirea rupestră Ţâpova este săpată în stâncă la peste 100 de metri deasupra albiei Nistrului, fiind situată la 42 km de Rezina şi 40km de Orhei. Prima menţiune certă a mânăstirii datează din anul 1756, când logofătul Radu Racoviţă dăruieşte pământul Ţâpovei mânăstirii Dobrovăţ din judeţul Vaslui. Ocupaţia sovietică din 1940 a însemnat închiderea sfântului lăcaş, mânăstirea fiind redeschisă în 1994, deşi în biserica de piatră nu se mai slujeşte.

„Starea actuală a schiturilor de piatră mai evocă cu greu vitalitatea trecută a acestor centre monastice în care funcţiile spirituale se contopeanu cu cele culturale, rolul de ctitorii creştine împletindu-se cu rolul specific unei aşezări de hotar, bisericile rupestre constituind în egală măsură avanposturi ale autorităţii domneşti”.

Autorii albumului au în vedere editarea şi a altor lucrari care să evidenţieze românitatea răsăriteană iar cei care doresc să intre în posesia acestei lucrări deosebite, pe care v-o recomand cu căldură, o pot face contactându-l pe domnul avocat Nicolae la numărul de telefon 0721242932.

Material întocmit de Dan Tanasă

Sursa: www.jos-comunismul.blogspot.com

In direct, de la Arad, conferinta "Dictatura biometrica"

Watch live video from Ortodoxie Broadcast on Justin.tv

Parintele Ioan de la Rarau despre Antihrist şi duhul lumesc

Antihrist va acţiona în mod special prin duhul lumesc asupra creştinilor, pentru că aceştia vor fi robiţi de lume prin funcţiile sociale, avantajele materiale, confort, modernism etc. Si nu vor mai avea voinţă şi putere să se împotrivească păcatelor şi diavolilor. Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne arată această împătimire prin Pilda nunţii fiului de împărat(Mt. 22, 2-14).

Sfântul Nicolae Velimirovici ne învaţă : « Dumnezeu vrea să credem în El mai mult decât în oricine altcineva sau decât în orice altceva pe lume. Dumnezeu vrea ca omul să nădăjduiască în El mai mult decât în oricine altcineva sau decât în orice altceva pe lume. Mai mult : Dumnezeu vrea ca omul să se ţină de El şi numai de El, ca omul să fie, prin dragostea ce izvorăşte din aceasta, una cu toată zidirea Lui. »

Aceasta este unirea omului cu Dumnezeu. Aceasta este nuntirea inimii cu Hristos. Tot restul este preacurvie şi desfrâu. Numai această strânsă unire a inimii cu Hristos, înfăţişată nouă cel mai limpede în Sfânta Evanghelie, în chipul nunţii pământeşti, poate face sufletul bogat şi roditor. Orice altă legătură a sufletului naşte spini şi bălării, sterp rămânând sufletul faţă de orice fel de bine.

Cu orice s-ar uni sufletul, fie fiinţă vie, fie lucru material, fie trup sau veşmânt trupului, fie argint sau aur sau pământuri, sau slavă, sau patimă pentru orice lucru din lume – podoabe, bucate, băutură, dans, natură sau orice altceva, o asemenea însoţire este nelegiuită şi abate nenorocire veşnică asupra acelui suflet, atât în viaţa aceasta, cât şi în cea viitoare.

Dumnezeul nostru este Dumnezeu gelos(Ieşire 20, 5 ; Deuteronom 4, 24). Gelozia Lui se îndreaptă numai asupra sufletului omenesc. Dumnezeu vrea ca sufletul nostru să fie întreg numai al Lui, în deplină crredincioşie, şi o doreşte aceasta doar spre binele sufletului. El ştie în deplinătatea înţelepciunii Sale, ceea ce s-ar cuveni să ştim şi noi toţi creştinii, ca dacă sufletul slăbeşte în credinţa faţă de Ziditorul său şi se lipeşte de altcineva sau altceva din lume, se face până la urmă rob, întunecată umbră deznădăjduită, nefericit chip de plângere şi scrâşnire a dinţilor.

Singura unire legiuită a sufletului este dragostea arzătoare de Dumnezeu. Orice altă iubire în afară de Dumnezeu sau împotriva lui Dumnezeu este idolatrie. « Astfel, prin dragostea de trup, omul îşi face din trup dumnezeu mincinos, idol ; la fel prin dragostea pentru averi sau pentru podoabe îşi face idol din acestea ; orice ar iubi omul, în afară de Dumnezeu, ajunge să-şi facă idol din ceea ce iubeşte. Atunci el îndreaptă dragostea care trebuie să fie numai a lui Dumnezeu asupra a ceva mai prejos şi mai puţin vrednic de a fi iubit decât Dumnezeu. Ori în ce ar crede şi ar nădăjdui omul mai mult decât în Dumnezeu, orice ar iubi omul mai mult decât pe Dumnezeu, lucrul acela ia locul lui Dumnezeu şi ajunge să-i fie acelui om idol, dumnezeu mincinos al unui suflet mincinos. Profeţii numesc toată închinarea la idoli « desfrânare şi spurcăciune »(Iezechiel 23, 7)

« Mai rău decât toate este că închinătorul la idoli se face una cu idolii săi. În dragoste, omul se uneşte, cu timpul, cu lucrul iubit. Ceea ce iubeşte omul mai mult, lucrul la care se gândeşte mereu, pe care şi-l doreşte, ajunge cu vremea să fie miezul fiinţei sale, fie lucrul acela mâncare, sau băutură, sau argint, sau aur, sau ţarini, sau slavă, sau putere. Aşa spune Sfânta Scriptură : au umblat după idoli şi au ajuns netrebnici(VI Regi 17, 15), au umblat după nimic şi au ajuns nimic.(Sf. Nicolae Velimirovici, Predici, Ed. Ileana, Bucureşti, 2006, p. 450)

Părintele Ioan de la Rarău, Duhul lumesc

Sursa: http://iuliana-koinonia.blogspot.com

Sursa foto: Razbointrucuvant

Minuni ale sfintilor martiri de la Aiud (ATITUDINI)

Un părinte din Cluj, care avea probleme foarte mari în parohie cu privire la o bucată de teren ce aparţinea bisericii, a dat în judecată pe cei care au luat acest teren. Ş mulţi ani de zile s-a tot judecat şi nu şi-a rezolvat această problemă. Dar, venind la Aiud, i-am dăruit un femur din osuarul de la Aiud. L-a primit cu lacrimi în ochi şi s-a bucurat foarte mult şi când l-a dus la biserică a ţinut mult ca să-i spună Sfântul care-i este numele. I-a pus pe toţi cei din parohie să se roage, au făcut slujbe speciale pentru acest Sfânt şi Sfântul le-a spus că-l cheamă Gheorghe. Asta a fost o bucurie foarte mare pentru el, pentru că şi pe el îl cheamă tot Gheorghe. Şi, după ce i s-a descoperit şi numele, nu a mai durat mult şi după câteva zile i s-a rezolvat şi problema aceasta juridică legată de acel pământ.

Nişte fii duhovniceşti de-ai acestui părinte, respectiv soţia, nu putea rămâne însărcinată de patru ani de zile. Şi le-am dat ulei din candela sfinţilor, spunându-le să ia câte trei picături după anaforă şi după aghiasmă. Au şi făcut, şi aceasta a rămas însărcinată. Tot acestei femei i-a crescut la un moment dat la piept un chist exterior cam de vreo 4 mm şi mi-a spus că s-a dat cu untdelemn de la sfinţi dimineaţa şi până seara nu mai avea nimic.

O altă fată din Cluj a venit cu un grup din oraş şi s-a închinat la Sfinţi, s-a închinat la icoana Maicii Domnului şi i-a cerut voie maicii care era la osuar dacă poate să se dea cu puţin untdelemn la cap. A făcut acest lucru şi a revenit după o perioadă spunând că după 4 zile, când s-a pieptănat nu mai avea nicio problemă la cap. Şi i-a arătat maicii căreia i-a cerut să-i dea voie să ia untdelemn locul unde era chistul la cap; era destul de mare. Se vedea în acel loc acum ca un punct alb şi ca o arsură.
Tot aşa nişte maici cu dureri foarte mari de cap s-au dat cu acest untdelemn din candela Sfinţilor şi li s-au oprit pe loc durerile.

O familie din Piteşti, soţ şi soţie, tineri, erau foarte întristaţi ca nu puteau avea un copil şi se gândeau să abordeze o viaţă de familie mai austeră, mai despărţită unul de celălalt. Eu le-am vorbit despre Sfinţi şi despre uleiul din candela Sfinţilor şi le-am dat să ia împreună acel untdelemn. Soţia avea un virus în organism care, dacă ea ar fi rămas însărcinată, ar fi provocat multe complicaţii fătului, acest lucru contribuind şi el foarte mult la stările lor de deznădejde. Dar, prin minune dumnezeiască, ea a rămas însărcinată şi, după ultima analiza medicală, a constat că acesta dispăruse din organism.

Unui bărbat din Bucureşti de 46 de ani, i-au venit în ianuarie surorile disperate cu maşina, plângând pentru că fuseseră prin Bucureşti pe la Sfântul Nectarie, pe la Sfântul Ilie Lăcătuşul, să le asculte Sfinţii rugăciunea şi să-l vindece pe fratele lor care era internat în spital, operat pe creier şi care se afla în comă din cauza unei tumori foarte mari, nemaiprimind nicio şansă de supravieţuire din partea medicilor. Şi, mergând la Radu Vodă şi aflând de la o femeie că sunt Sfinţi mari care fac minuni la Aiud, au venit spre seară şi plângeau cu amar din faţa casei şi până la osuar, şi acolo, în faţa icoanei Maicii Domnului şi a Sfintelor Moaşte. Le-am dat untdelemn şi le-am spus să-l dea pe cap în semnul Sfintei Cruci. Când au ajuns la Bucureşti aşa au şi făcut. Şi după ce l-au dat cu untdelemn, medicii s-au răzgândit şi l-au băgat din nou în operaţie. L-au operat şi minune dumnezeiască! După trei zile de la operaţie a fost în picioare, fără pierderi de memorie, fără ameţeli, fără nicio reacţie adversă la problema pe care a avut-o la cap. Iar în Săptămâna Patimilor, în Joia Mare, au venit împreună la Aiud şi plângeau toţi de bucurie. Bărbatul a fost cel care a condus maşina de la Bucureşti până la Aiud, ca să aducă mulţumire Sfinţilor pentru această minune care s-a făcut cu el. I-am şi văzut operaţia. Un sfert din cap era tăiat în zona frunţii. Şi era şi el oarecum şocat de locul Aiudului, pentru că nu se aştepta să vadă mănăstirea în forma în care este ea, adică pe Râpa robilor. Intrând în osuar, a rămas oarecum mut faţă de ce a văzut acolo – icoana Maicii Domnului şi Sfintele Moaşte. Mama lui spunea întruna de mulţimea lacrimilor vărsate pentru copilul său că i-au secat şi lacrimile şi mulţumea Maicii Domnului şi acestor Sfinţi că i l-a vindecat. Ţi se sfâşia inima când te uitai la ei. Ei sunt o mărturie mare de credinţă a unei întregi familii care s-au rugat pentru un fratele de-a lor ca Dumnezeu să-l vindece.

O femeie din Târgu Jiu a venit cu taxi-ul, maşină plătită de unul dintre băieţii ei, cu boli foarte multe în organism, printre care un diabet foarte ridicat, o infecţie foarte mare la picior, o gangrenă deschisă, care în timp, în loc să se cicatrizeze, s-a făcut şi mai mare din cauza diabetului, şi avea dureri foarte mari care nu o lăsau să doarmă noaptea. A spus că de luni de zile nu mai dormise. Era disperată. A mers pe la toate mănăstirile din zona Târgu Jiului, a fost la slujbele Sfântului Maslu foarte des, atât la mănăstire cât şi acasă, era spovedită şi împărtăşită. Şi tot aşa, ca în cazul celălalt, un părinte din Sfântul Munte i-a spus că la Aiud sunt Sfinţi care fac minuni foarte mari şi să meargă acolo neapărat pentru că va primi ajutor de la Dumnezeu. A venit la Aiud plângând cu disperare de durerile şi de necazurile ei. I-am dat un litru de untdelemn din candela Maicii Domnului de la Sfinţi şi i-am spus să se dea în semnul Sfintei Cruci pe rană de 40 de ori. Asta a şi făcut şi la mai puţin de o săptămână m-a sunat şi mi-a spus cu lacrimi în ochi că i-au încetat durerile. Nu o mai durea deloc, asta în condiţiile în care lua medicamente de la cele naturiste şi până la celelalte, fără niciun rezultat. Şi în mai puţin de două săptămâni mi-a spus că a început să i se cicatrizeze rana.

Un părinte din Satu Mare a primit binecuvântare de la preasfinţitul Iustinian de a aduce Sfinte Moaşte de la Aiud la biserică şi să le păstreze în Sfântul Altar. Şi mi-a spus că până să aducă sfintele moaşte în parohie erau întotdeauna neînţelegeri şi tensiuni între credincioşi. Dar de când au venit Sfintele Moaşte s-a aşternut o pace şi o linişte peste tot. Un alt lucru extraordinar pe care l-a spus părintele a fost că au început să vină oameni care până atunci nu cercetau deloc biserica. Pur şi simplu se vedea că erau parcă chemaţi şi aduşi în biserică de o forţă nevăzută, de harul lui Dumnezeu şi voiau să caute ceva în biserica respectivă. Şi părintele, văzându-i aşa porniţi, le-a spus despre Sfinţii de la Aiud la care s-au închinat cu multă evlavie şi cu lacrimi în ochi. Şi mai mult, părintele, având şi ceva construcţii de făcut, a început să primească donaţii datorită acestui har pe care îl au Sfinţii şi datorită liniştii pe care o primesc oamenii atunci când se închină la aceste Sfinte Moaşte.

O fiică duhovnicească din Aiud, având mari probleme cu sarcina din cauza unei infecţii urinare de care nu a scăpat cu niciun medicament, s-a închinat la Sfintele Moaşte, a luat din untdelemnul Sfinţilor şi înainte de naştere cu vreo patru luni de zile, după ce a repetat analizele, medicii i-au spus că nu mai are deloc acea infecţie urinară.

Un călugăr român din obştea mănăstirii Sf. Sava din Ierusalim mi-a relatat o întâmplare minunată. Într-una din zile, stareţul se ducea, după obicei, să se închine la sfintele moaşte din osuarul mănăstirii, care cuprinde părticele dintr-o mulţime de sfinţi mari, printre care si sfinte moaşte de la Aiud, pe care părintele stareţ le ţinea cu multă evlavie. Şi, în ziua aceea, când a intrat, o mireasmă puternică l-a învăluit deodată. Şi a căutat la toate moaştele să vadă de unde vine mireasma şi, spre surprinderea şi bucuria lui, a văzut că mireasma venea de la sfinţii de la Aiud. A chemat toată obştea să se închine şi mare i-a fost mirarea când a aflat că românii nu şi-au canonizat martirii şi zac aruncaţi în gropile Aiudului.
De aceea îndemn pe toţi credincioşii să se închine şi să îi cinstească pe aceşti mari martiri ai noştri, pentru că aşa cum spune Părintele Justin, numai rugăciunile lor ne mai pot scăpa neamul din căderea mondială de azi.

OFRANDE
Radu Gyr

Din luptele şi-nfrângerile noastre
aşternem trepte altor noi destine,
o scară de argint peste dezastre,
s-o urce paşii lumii care vine.

Din fiecare rană ce ne doare,
din orice răstignire mai adâncă,
am pus armuri pe piepturi viitoare
şi-o spadă grea în mâini ce nu sunt încă.

Din mărăcini, din lacrimi şi din cuie
vor creşte mângâierile fraterne
pe care, mâine, alţii le-or aşterne
pe frunţi ce-n urma noastră suie.

Iar dac-am plâns, din lacrima măiastră
răsare mângâierea de mătase
pe care mâine alţii au s-o lase
pe alte frunţi ce cresc din fruntea noastră.

Şi când, sub noaptea smârcului şi-a zloatei,
închidem luptă, lacrimă şi rană,
din viermuirea noastră subterană
noi creştem pâine pentru foamea gloatei.

extras din revista Atitudini, nr. 6
Sursa: Apologeticum