Într-una din vizitele la Muzeul Naţional de Istorie din Bucureşti am avut şansa să întâlnesc, la standul destinat vânzării de suveniruri şi cărţi, albumul intitulat „Românitatea Răsăriteană – Biserici rupestre din Basarabia”. Apăruta la Editura Semne în anul 2006, lucrarea este rodul muncii a doi oameni de excepţie, Dan Bârcea şi avocatul Mihai Nicolae, ajutaţi de prieteni. Primul a absolvit Academia de Film şi Televiziune din Viena, fiind autor de filme artistice, documentare şi filme publicitare în România, Franţa, Italia, Japonia şi Statele Unite. Cineast independent, Dan Bârcea colaborează în prezent cu televiziuni din Germania şi Austria. Cel de-al doilea „vinovat” al acestei lucrări deosebite este avocatul Mihai Nicolae, doctor in drept al Universităţii Bucureşti, coordonator al activităţii Institutului Fraţii Golescu din anul 2000, organizaţie neguvernamentală dedicată relaţiilor cu românii din străinătate.
Lucrarea prezintă istoria, evoluţia şi starea actuală a sihăstriilor de piatră intinse pe lungimea Nistrului, între vărsarea Răutului la sud şi cetatea Hotinului la nord, biserici de piatra ce alcătuiesc un adevărat sistem de avanposturi spirituale care străjuiesc hotarul răsăritean al Moldovei. În marea lor majoritate, schiturile de piatră sunt localizate pe malul drept al Nistrului cu excepţia notabilă a mânăstirii Roghi, aflată pe malul stâng, lângă Molovata. Au fost identificate, după cum precizează autorii, peste 42 de incinte sacre, acum lipsite de viaţă, folosite, apoi părăsite, „reluându-şi rolul atunci când urgia vremurilor îi împiedica pe oameni să zidească, iarăşi abandonate când bisericile de suprafaţă puteau să-şi îndeplinească rolul”, ele fiind o mărturie vie a strădaniei oamenilor locului de a-I găsi lui Dumnezeu un loc aproape de oameni. Majoritatea acestor incinte sacre sunt acum pustii, unele dărâmate de cutremure, altele servind rareori pentru serviciul divin. În schitul nou descoperit, dintre satele Holercani şi Mărcauţi, câteva semne lapidare, incizate pe pereţii chiliilor şi ai naosului, evocă începuturile civilizaţiei protoromâne. În lipsa documentelor scrise, bisericile de piatră atestă, deşi lacunar, atât continuitatea aşezărilor din Basarabia şi în ansamblu din spaţiul pruto-nistrean, cât şi evoluţia colectivităţilor umane locale, începând cu primul mileniu, în zonă fiind fiind identificate necropole geto-dacice la Saharna şi Ţâpova. Autorii volumului invocă însă mărturia împăratului Constantin Porfirogenetul (secolul al X-lea) care în De imperio administrato nu uita să menţioneze despre crucile şi semnele lapidare cioplite în stâncile din jurul oraşelor ruinate de pe malul drept al Nistrului. Istoria bisericilor rupestre din dreapta Nistrului este strâns legată de misiunea apostolică a Sfântului Andrei sau cea a Sfântului Părinte Ioan Cassian (360-435), canonizat de catolici.
Pacea de la Bucureşti, din anul 1812, va duce la înrăutaţirea situaţiei românilor dintre Prut şi Nistru, Rusia devenind proprietară absolută a Basarabiei, fapt ce va afecta decisiv atât viaţa românilor din această zonă cât şi existenţa incintelor sacre, care devin cariere de piatră sau spaţii de depozitare pentru colhoz.
Schitul lui Bosie se află chiar pe malul râului Răut, lângă satul Butuceni. Singura informaţie sigură despre înfiinţarea schitului rupestru este pisania datată 1675, aflată la intrarea în naos. Schitul a funcţionat până în anul 1816 când se presupune că a fost închis, fără să existe documente in acest sens.
Mânăstirea rupestră Butuceni se găseşte la cca. 15 km de oraşul Orhei. Nu se cunoaşte data înfiinţării mânăstirii însă într-un document din 1609 din vremea lui Movilă Vodă este amintită activitatea monahală de aici. Biserica este închisă de sovietici fiind redeschisă în anul 1997, singurul vieţuitor fiind părintele Eftimie.
Biserica rupestră „Buna Vestire” – Complexul mohanal Saharna este situată la 85 km de Chişinău şi 45 km de Orhei. Nu se cunoaşte data întemeierii însă din anul 1776 şi până în 1798 stareţul Vartolomeu va construi doua biserici din lemn şi mai multe corpuri de chilii. În perioada ocupaţiei sovietice călugării au fost alungaţi, mânăstirea fiind reînfiinţată în anul 1991.
Biserica rupestră „Înălţarea Sfintei Cruci” – Mânăstirea Japca – se află la 45 km sud de Soroca şi la doar 4 km de Camenca. Nu se cunoaşte data la care a fost întemeiată însă un document scris oferă ca dată a începutului vieţii monahale sfârşitul secolului al XVII-lea când ieromonahul Iezechil vine aici de la mânăstirea Deleni de peste Prut. Bazat pe analiza modelului arhitectural, cercetătorul Vlad Chimpu avansează ideea că biserica ar putea fi mai veche, din perioada lui Alexandru cel Bun sau cea a lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, mai înainte de anul 1484.
Mânăstirea rupestră Ţâpova este săpată în stâncă la peste 100 de metri deasupra albiei Nistrului, fiind situată la 42 km de Rezina şi 40km de Orhei. Prima menţiune certă a mânăstirii datează din anul 1756, când logofătul Radu Racoviţă dăruieşte pământul Ţâpovei mânăstirii Dobrovăţ din judeţul Vaslui. Ocupaţia sovietică din 1940 a însemnat închiderea sfântului lăcaş, mânăstirea fiind redeschisă în 1994, deşi în biserica de piatră nu se mai slujeşte.
„Starea actuală a schiturilor de piatră mai evocă cu greu vitalitatea trecută a acestor centre monastice în care funcţiile spirituale se contopeanu cu cele culturale, rolul de ctitorii creştine împletindu-se cu rolul specific unei aşezări de hotar, bisericile rupestre constituind în egală măsură avanposturi ale autorităţii domneşti”.
Autorii albumului au în vedere editarea şi a altor lucrari care să evidenţieze românitatea răsăriteană iar cei care doresc să intre în posesia acestei lucrări deosebite, pe care v-o recomand cu căldură, o pot face contactându-l pe domnul avocat Nicolae la numărul de telefon 0721242932.
Material întocmit de Dan Tanasă
Sursa: www.jos-comunismul.blogspot.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu