Pelerinaj la Mănăstirea Prislop! 12.000 de oameni s-au rugat la mormântul sfântului Ardealului

În gerul iernii, rugăciunile s-au înălţat fierbinţi astăzi, la Mănăstirea Prislop. Sunt 24 de ani de la trecerea la cele veşnice a celui care-a fost stareţ în acest lăcaş, cel numit de toţi credincioşii "Sfântul Ardealului" - Părintele Arsenie Boca.
La mormântul lui, încă de aseară s-au strâns, în tăcere, peste 1000 de pelerini. Astăzi, până acum, au depăşit 12 mii.
Pelerinii veniţi astăzi s-au unit cu cei de-aseară, cuprinşi de-aceeaşi dragoste pentru Părinte. Trecut de orele prânzului, erau aproape 12 mii. Foarte mulţi, sosiţi de departe.
Cu autocare sau cu maşini personale, au răbdat, însă, drumul lung. Ştiau că îi aşteaptă un frig crunt, dar şi că aici îşi vor mai pierde din griji.
Cimitirul unde este îngropat Sfântul Ardealului a fost neîncăpător. Cu toate astea, nu au fost incidente. Cei aproape o sută de jandarmi şi poliţişti nu au intervenit în niciun fel.
Pelerinii au aşteptat la rând în tăcere, cu flori şi lumânări, să-şi spună fiecare rugăciunea şi să atingă Crucea de la căpătâi.
Până la apusul zilei, se estimează că numărul pelerinilor va ajunge la 15 mii.

Sursa:

Observator

 

28 noiembrie - 24 de ani de la nasterea in ceruri a Cuviosului Parinte Arsenie Boca. VIDEO. Doamna Aspazia Oţel Petrescu: Părintele Arsenie Boca era numai lumină.

Toată viaţa mea am să fiu profund recunoscătoare Maicii Teodosia (n.r. – cu numele de Zorica Laţcu până la intrarea în monahism) că m-a dus la Părintele Arsenie Boca, acest mare stâlp al credinţei ortodoxe române. Pentru că, în aceeaşi măsură în care era un strălucit creştin, Părintele Arsenie Boca era şi un foarte bun român. Ce să vă spun? În perioada în care l-am cunoscut era în plină glorie. Se putea numi, pe drept cuvânt, duhovnicul întregului Ardeal şi, prin extrapolare, al întregii Românii. Acolo la Sâmbăta l-am întâlnit şi pe Părintele Stăniloae, care avea să devină apoi unul dintre cei mai mari dogmaticieni ai timpului, şi pe Părintele Mladin. Ei mergeau la Sâmbăta cu regularitate.Părintele Arsenie Boca era numai lumină. Când cădeau privirile Părintelui Arsenie Boca pe tine simţeai, ştiai, nu ştiu de unde ştiai, nu ştiu cum simţeai, dar erai sigur că te priveşte lumina. Avea atâta lumină şi căldură în ochi, şi avea o asemenea privire încât aveai impresia că întregul cer, o infinitate albastră mă priveşte. Infinitul mă privea cu doi ochi albaştri de om. Asta era impresia pe care a dat-o celor mai mulţi Părintele Arsenie Boca: că te priveşte lumina. Tot sufletul plin de înţelepciune, plin de credinţă, plin de dragostea pentru om, toate astea erau în “flash”-ul privirii lui.E foarte greu să exprim lucruri care, de fapt, sunt de neexprimat. Sunt lucruri pe care numai le vezi, le simţi, ştii că sunt aşa, neavând nicio explicaţie logică pentru ele. E o trăire. Prezenţa Părintelui Arsenie Boca pentru cei care-l aveau alături era trăire. Te lua în iubire, te lua în lumină, erai în aura sufletului lui, care era lumină şi iubire. Să nu credeţi că era ceva foarte dulceag. Era foarte aspru. Dar asprimea lui era dulce. Te şi certa, cum a fost un moment în scurta mea trăire acolo la Sâmbăta. A fost un moment când mi-a dat un canon, când m-a pedepsit, când m-a certat, dar eram nespus de fericită. Cine a trecut prin ceva similar poate să înţeleagă cum este să fii fericit când te ceartă un om sfânt.

- fragment dintr-un interviu acordat de doamna Aspazia Oţel Petrescu revistei VEGHEA