La 28 noiembrie 2009 s-au împlinit 20 de ani de la plecarea la Domnul a Părintelui Arsenie Boca. Făgărăşenii au o evlavie deosebită faţă de Părintele care, în anii petrecuţi la Mănăstirea Sâmbăta, a marcat definitiv viaţa duhovnicească a Ţării Făgăraşului; de aceea au participat în număr mare la parastasul săvârşit cu această ocazie la Mănăstirea Prislop, iar rubrica noastră Jurnal de pelerin continuă cu o nouă împărtăşire a emoţiei şi bucuriei trăite, primită la redacţie de la un tânăr din Ucea de Sus:
LA PAS PE URMELE PĂRINTELUI ARSENIE. E greu să vorbească un păcătos despre cel ce a fost Sfântul secolului XX în Ardeal, Preacuviosul Părintele nostru Arsenie Boca, însă nădăjduiesc să mă ierte atât Sfinţia Sa din ceruri, cât şi milostivul Dumnezeu, că am îndrăznit să scriu aceste rânduri.
S-au împlinit douăzeci de ani la trecerea la Domnul a Părintelui nostru Arsenie. Tineri şi bătrâni, ardeam de nerăbdare să vină ziua de 28 noiembrie, să mai ajungem o dată la mormântul său, să fim aproape de locurile în care şi-a petrecut o parte din viaţă şi să ne împărtăşim din cuvântul său viu care există la Mănăstirea Prislop.
Oraşul Victoria a fost sâmbătă, 28 noiembrie, punctul de plecare pentru zeci de credincioşii din împrejurimi către Prislop. La ora 4 dimineaţa, după binecuvântarea părintelui Sorin Suciu, din Şinca Nouă, împreună-pelerin cu noi, am plecat parcă zburând, ajungând în jurul orei 7 în satul Silvaşul de Jos, unde un echipaj de poliţie ne spune că de acum pelerinajul poate continua doar pe jos (ce frumos, mulţumim Părinte!).
Fără nici o eschivare ne-am luat bagajele şi am plecat spre mănăstire, până la care mai aveam cel puţin 7 km de mers pe jos. Părintele ne învredniceşte să-i călcăm pe urme la propriu, străbătând acelaşi drum pe care au călcat paşii dânsului. Minunat, minunat lucru să vezi cum zeci, sute, mii, zeci de mii de oamenii merg fără a se plânge de povara drumului, vin chemaţi de duhul Părintelui, vin să-şi plângă păcatele, vin, după cum spunea Preasfinţitul Daniel Partoşanul, să-şi aprindă luminile sufletelor lor de la candela părintelui Arsenie, candelă care arde nesfârşit.
„SĂ ÎMI CEREŢI AJUTORUL!”. Intraţi în curtea mănăstirii, fără urmă de oboseală şi cu o dorinţă de netăgăduit, ne-am aşezat la rând pentru a ajunge la mormântul Părintelui. Miile de oameni din faţa noastră nu reprezintă nici un obstacol, am fi stat la cozi ore în şir, doar ca să ajungem acolo sus, unde Părintele îşi are locaşul său pământesc. O dorinţă atât de mare nu credeam să mai văd în zilele noastre la mii de oamenii – copii, tineri şi vârstnici; să vezi zeci de oamenii cântând colinde, citind acatistul închinat Părintelui Arsenie, sute de tineri rugându-se, să auzi zeci de mărturisiri despre minunile Părintelui… Nu există cuvinte pentru a descrie ceea ce poţi simţi atunci când, cu ajutorul Părintelui şi prin poveţele sale, vezi cum oamenii se schimbă, lepădând haina păcatului, cum încep să se iubească între ei, se respectă, iubesc pe Dumnezeu şi lasă să intre în sufletele lor iubirea desăvârşită a Domnului nostru Iisus Hristos.
După câteva ore de rugăciune, mulţumiri şi cereri adresate Părintelui, ne învredniceşte Dumnezeu să-i sărutăm Sf. Cruce de la mormânt, cu credinţa că se va ruga Domnului pentru iertarea păcatelor noastre şi pentru cererile noastre, după cum însuşi spunea înainte să treacă la Domnul: “De acolo unde voi pleca o să vă ajut mai mult decât de aici, numai să îmi cereţi ajutorul”. Părinte, ajută-ne!
EVLAVIA OAMENILOR APROPIE CANONIZAREA. În curtea mănăstirii a început Sfânta Liturghie, săvârşită de Preasfinţitul Daniil Partoşanul – episcopul românilor din Serbia, şi de un sobor impresionant de preoţi şi diaconi. Răspunsurile au fost date de elevele seminarului mănăstirii şi de miile de credincioşi. Parcă pluteam cu toţii, nu ne venea să credem că, deşi curtea era plină, era o linişte extraordinară; oamenii înălţau rugăciunii către Dumnezeu, către Părintele Arsenie, către Maica Domnului.
Deosebită şi foarte frumoasă a fost şi predica Preasfinţitului Daniil, care ne pune mereu în atenţie o fidelă imagine a Părintelui Arsenie, a Sfântului nostru Părinte Arsenie de la Prislop care, atunci când va rândui Dumnezeu, va fi trecut în rândul sfinţilor. De la an la an curtea mănăstirii devine tot mai neîncăpătoare pentru zecile de mii de credincioşii care vin chemaţi de duhul Părintelui, lucru care va apropia canonizarea, după cum ne-a încredinţat acum câţiva ani Înaltpreasfinţitul Laurenţiu Streza, iar anul acesta, din nou, Preasfinţitul Daniil.
Parastasul Părintelui – o slujbă sobră, cântată de asemenea de toată curtea mănăstirii, s-a săvârşit după Sf. Liturghie. Soborul de preoţi în frunte cu PS Daniil au urcat apoi la mormântul Părintelui, cântând minunatele colinde ale Naşterii Domnului.
Am plecat de la mănăstire cu sufletul plin de bucurie, pentru că Dumnezeu ne-a învrednicit să ajungem aici în această zi, dar purtând în inimă şi dorinţa de a împlini ce ne-a învăţat Părintele Teofil: “Cea mai bună cinstire adusă sfinţilor este urmarea lor”.
Gheorghe-Sebastian Stoia, Ucea de Sus
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 36 - ianuarie 2010
