28.6.10

GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU: MLĂDIŢELE ALESE ALE SF. APOSTOLI PAVEL şi PETRU


Medic Paul Craja - preşedinte al Societăţii Studenţilor în Medicină în 1936 - 1937


Am avut bucuria să fiu in vara anului 2008 oaspetele familiei dr. Valer Neagoe, din nefericire doar cu cateva zile inainte ca această mare constiinţă a neamului românesc să meargă să-şi întâlnească fiul, pe Marius ucis monstruos de comuniştii “epocii de aur “ în anul 1985. Am rămas stăpânit de pioasa atmosferă din casa Neagoe unde amintirile dragi n-au încetat niciodată să se amestece cu imensa durere că dreptatea nu poate fi aflată nici după 18 ani de mult prea revendicată democraţie.


Chirurgul dr. Valer Neagoe, tatăl care şi-a pierdut unicul copil in lupta cu hidra roşie povesteşte astfel despre jertfa camaradului său medic PAUL Craja ucis de dictatura carlistă mişeleşte, fără judecată in noaptea de 21-22 septembrie 1939.


Ziua arestarii lui Eminescu: 28 iunie 1883. “Suntem bărbaţi noi sau nişte fameni, nişte eunuci caraghioşi ai marelui Mogul?“



La 121 de ani de la moartea violentă a lui Mihai Eminescu, “suma lirică de voievozi”, după cum îl definea Petre Ţuţea, un sobor de preoţi condus de IPS Varsanufie a ţinut o slujbă de pomenire la mormântul “omului deplin al culturii româneşti”, urmată de intervenţiile mai multor eminescologi. Printre aceştia, Alexandru Surdu, preşedinte al Secţiei de Filosofie, Teologie, Psihologie şi Pedagogie a Academiei Române, şi Nae Georgescu, cercetătorul care a reuşit să scoată la lumină detalii mai puţin cunoscute, până acum, despre viaţa şi moartea “Romanului Absolut”. In lucrarea sa “Boala şi moartea lui Eminescu”, Nae Georgescu contrazice teoriile potrivit cărora Eminescu ar fi fost vreodată nebun şi arată, mai mult decât atât, ca arestarea sa, pe 28 iunie 1883, urmată de “moartea civilă”, era strict legată de afacerile de stat şi încercarea regimului de a subjuga total presa vremii.


Iată una dintre criticile vehemente ale jurnalistului militant la adresa circului politic, cu trimitere la o lume ascunsă de unde se regizează tot spectacolul şi cu rezonanţe clare până în ziua de azi: “Până când comedia aceasta şi panglicăria de principii, până când schimbările la faţă de pe-o zi pe alta? Suntem copii noi, pe care un regizor străin ne pune să ne batjocorim între noi, să ne sfâşiem pentru credinţe şi, la arătarea unei prăzi, care-i punga noastră, căci e a ţării, să ne scuipăm… şi conservatorul să fraternizeze numaidecât cu radicalul, radicalul să devină conservator? 
Suntem comedianţi care ne batem de florile mărului pentru petrecerea şi câştigul străinilor ce trăiesc aci? Suntem păpuşi, îmbrăcate când roşu când alb, care azi pun o etichetă, mâine alta, numai să ne meargă bine, numai ambiţiile noastre să fie satisfăcute? Suntem bărbaţi noi sau nişte fameni, nişte eunuci caraghioşi ai marelui Mogul? Ce suntem, comedianţi, saltimbanci de uliţă să ne schimbăm opiniile ca cămeşile şi partidul ca cizmele?”

Ultimul articol

De altfel, ultimul său articol apărut, editorialul publicat în Timpul, pe 28 iunie 1883, în chiar ziua arestării sale, trata problema libertăţii presei şi a controlului total pe care şi-l dorea regimul, cu accente de premoniţie, bazate, fără îndoială, pe informaţiile pe care le deţinea gazetarul naţionalist. Iată cum se încheia articolul din Timpul: “Dar credem că nu este nevoit a argumenta mult, spre a convinge despre urâta pornire a guvernului contra presei. Trebuie să-l aşteptăm acum la alte măsuri, şi mai odioase, pentru că panta este alunecoasă şi nu are piedică până’n prăpastie. Cât despre presă, am putea să-l asigurăm pe regim că oricât de cumplite ar fi actele sale de răzbunare, nu vor fi în stare nici ele a abate unele caractere tari ce se găsesc într-însa, şi teamă ne e că, cautând victoria peste tot, va pierde şi pe cea câştigată în monstruoasa sa pornire de a-şi subjuga şi presa”. Lucrurile sunt, aşadar, altfel decât le prezintă istoria oficială.

Eminescu către Creangă: „Imi este frică să nu mă ucidă cineva”

Ca parte a unui demers jurnalistic de redare a adevăratului Eminescu publicului larg am descoperit, de exemplu, că militantul pentru Dacia Mare, cum o numea el, era urmărit îndeaproape de agenţii Austro-Ungariei, care trimiteau însuşi împăratului Franz Iosef rapoarte detaliate asupra întâlnirii societăţii “Carpaţii” şi a acţiunilor stabilite de Eminescu la şedintele acesteia. Astăzi se ştie, de exemplu, că Titu Maiorescu era agent al imperiului. De aceea îi şi scria PP Carp, de la Viena, “şi mai potoliţi-l pe Eminescu”. În „Carpaţii”, pentru a-i supraveghea activităţile lui Eminescu, este introdus prietenul Ion Slavici, la rândul său spion al Vienei şi Berlinului, care îi da rapoarte amănunţite lui Maiorescu. „Controlorul” Slavici îl şi găzduia. Soţia lui Slavici, Ecaterina Szoke Magyarosy, este cea care invocă prima „nebunia” lui Eminescu, în depeşa pe care i-o trimite lui Maiorescu în fatidica zi de 28 iunie 1883, soldată cu internarea jurnalistului: „Domnu Eminescu a înnebunit. Vă rog faceţi ceva să mă scap de el, că e foarte reu”. Pretextul aranjat, Eminescu este arestat, devenind practic primul deţinut politic şi de conştiinţă roman, totodată primul mare gazetar suprimat. Cu puţin timp înainte Eminescu i se confesase lui Creangă privind revolverul pe care îl purta asupra sa: „Imi este frică să nu mă ucidă cineva”.
Stând de vorbă cu profesorul Nae Georgescu la mormântul lui Eminescu acesta mi-a adus aminte şi o altă dovadă a neînnebunirii lui Eminescu.

Un pastor maghiar unitarian şi-a măcelărit copiii de dragul soţiei, iar apoi s-a sinucis


Denes Cseh (35 de ani) şi-a ucis cei doi băieţi în Biserica Unitariană în care slujea, apoi s-a sinucis. Pastorul din Mediaş abia se externase, la 22 iunie, dintr-o clinică de psihiatrie. Medicii spun că nu au avut nicio bănuială că ar putea fi capabil de un asemenea gest.

Comunitatea locală din Mediaş este şocată de destinul tragic al familiei Cseh. Pastorul unitarian Denes Cseh şi-a ucis copiii, pe Tamaş (5 ani) şi David (7 ani), în noaptea de sâmbătă spre duminică, după care s-a aruncat în faţa unui tren. În urma lui a rămas o soţie bolnavă de cancer care nu-şi poate explica de ce Denes a lăsat-o singură.

28 Iunie 1940 - O palmă pe obrazul României. 70de ani de comunism, 70 de ani de infern, crime, teroare si sânge, 70de ani de Holocaust Comunist.


«Niciodata cu rusii, caci ei vor sa ne ia limba, sa ne fure istoria, sa ne ia pamantul stramosesc si sa ne distruga neamul.» Constantin Stere
Pactul Stalin-Hitler
28 iunie 1940

23 august 1939. Germania si Uniunea Sovietică au incheiat Tratatul sau Acordul Ribbentrop-Molotov, urmat de un Protocol secret, care prevedea, la punctul 3: "Cu privire la Europa Sud-Estică, partea sovietică accentuează interesul pe care-l manifestă fată de Basarabia. Partea germană isi declară dezinteresul politic total fată de aceste teritorii."

29 martie 1940. Molotov, ministrul de externe al URSS, declară, intr-o cuvântare in fata Sovietului Suprem, că URSS nu are un tratat de neagresiune cu România, dat fiind că nu a recunoscut "cotropirea" Barasabiei de către România; declaratia va marca inceputul campaniei de re-anexare a Basarabiei.

21 iunie 1940. Seful Directiei principale politice a Armatei Roşii a transmis regiunilor militare Kiev si Odessa precizarea că Basarabia "să fie smulsă din mâinile tâlhăreşti ale României boieresti"; in caz de conflict armat intre URSS si România, erau precizate obiectivele pe care trebuie sa le aiba Armata Rosie: "rapida descompunere a armatei române, a demoraliza spatele (armatei) si, astfel, a ajuta comandamentul Armatei Rosii să obtina, in cel mai scurt timp şi cu cele mai mici pierderi, victoria deplina".

23 iunie 1940. Molotov si von Schulenburg, ambasadorul german la Moscova, discuta situatia Basarabiei si a Bucovinei. Desi, initial, germanii nu accepta punerea in discutie a Bucovinei, care nu fusese mentionată in protocolul Ribbentrop-Molotov din 1939, au acceptat, ulterior, la 24-25 iunie, un compromis, acordând Rusiei doar nordul Bucovinei. Prima reactie a Germaniei a fost de a-si da acordul pentru anexarea Basarabiei, dar de a preciza ca anexarea Bucovinei era "ceva nou"; mai mult, Schulenburg a sugerat lui Molotov ca România ar putea accepta mai usor aceste cereri daca URSS ar inapoia României tezaurul trimis la Moscova; raspunsul lui Molotov sa fost ca România ar fi exploatat prea mult Basarabia.

26 iunie, ora 22.00. Printr-o nota ultimativa inaintata lui Gheorghe Davidescu, seful misiunii diplomatice romanesti la Moscova, Molotov cerea "inapoierea cu orice pret" a Basarabiei si cedarea partii de nord a Bucovinei catre Uniunea Sovietica; in caz contrar, ameninta cu recurgerea la forta.
Nota avea atasata si o harta a teritoriilor revendicate, harta pe care Gheorghe Davidescu a refuzat sa o ridice si care includea si Tinutul Herţa, în revendicarile sovietice, desi nu figurase niciodata in textul notei ultimative. Absenta hartii a condus la necunoasterea amplasarii granitelor sovietice, lucru care a pus autoritatile romanesti si trupele din Herţa intr-o situaţie tragică.

27 iunie 1940. Se intrunesc două Consilii de Coroana, in care se separă partizanii apărării cu orice pret a integritătii teritoriale - in frunte cu Nicolae Iorga, care a decretat: "Ne batem, blestem pe noi daca nu ne batem" - si cei ai cedarii. Cel de-l doilea Consiliu intrunit la 9 seara, va verdictul tragic: capitulare, votat cu 19 pentru, 6 contra si 1 abtinere.

28 iunie 1940, orele 11. Guvernul român comunică acceptarea dictatului, cerând sovieticilor prelungirea termenului de evacuare, de patru zile incepând cu data de 28 iunie 1940; sovieticii fixeaza finalul retragerii pentru 3 iulie 1940, ora 14.00, ora Moscovei.

3.776.309 locuitori si o suprafata de 50.762 km2 din trupul României au fost lăsate pradă furiei oarbe a hoardelor rusesti. Armata Româna a fost umilită si demoralizată de o capitulare neconditionată, neonororantă, fără luptă, in fata unei hoarde anarhice, care se intitula Armata Rosie; atacuri au venit si din partea elementelor comuniste, printre care, ucraineni si evrei.

29 iunie 1940. Tancurile rusesti atacă abuziv Ţinutul Herţa impuscând patru soldati români, din care 3 mortal; in telegrama militară română trimisă la Bucuresti la 29 iunie orele 11, se specifica: "rusii au declarat ca au gresit că au mers pana la Herţa". Demersurile ministrului roman Gh. Davidescu si, ulterior, ale lui Grigire Gafencu, de retragere din Herţa - teritoriu care nu facea parte nici din Basarabia nici din Bucovina, ci din vechiul regat - nu au avut rezultat pe lângă puterea sovietica.

Nordul Bucovinei, Tinutul Herta, nordul si sudul Basarabiei au fost incorporate, de catre Stalin, RSS Ucrainene.

2 august 1940. RSSA Moldoveneasca - ce facea deja parte din componenta URSS - a fost impartită in doua: o parte a fost incorporata Ucrainei, cealalta a fost alipita restului Basarabiei anexate, constituind RSSA Moldoveneasca.

7 august 1940. A fost creată regiunea Cernauţi, prin alipirea părtii de nord a Bucovinei cu tinutul Herţa si cu cea mai mare parte a judetului Hotin (Khotyn) din Basarabia.
(Florin Constantiniu - O istorie sincera a poporului roman, Ed. Univers Enciclopedic, Bucuresti,2002; p.340-353)

Imediat dupa ocupatie, a inceput exterminarea românilor: arestati, impuscati, torturati, deportati in Siberia, Kazahstan sau Nordul Inghetat, supusi foametei atroce provocată de regimul bolsevic. Intre 1940 si 1950, conform recensamintelor oficiale efectuate de autoritatile rusesti, o treime din populatia românească din teritoriile cedate a disparut; de la 3.200.000 in 1940, au mai ramas doar 2.229.000 in 1950.

22 Iunie 1941. Armata Română va trece Prutul, incepând eliberarea teritoriile pierdute, care vor scăpa, pana in 1944, de jugul rusesc. In retragerea din Basarabia, armata rusă va aplica tactica distrugerii totale: 42 biserici, 28 scoli, 32 localuri ale unor institutii publice, 79 localuri ale autoritatilor, drumuri, poduri, uzine, locuinte, etc.. au fost dinamitate.

Alte sute de mii de victime se vor adauga in timp, alte mii de români vor fi impuscati, torturati, jupuiti de vii, crucificati, arsi, aruncati in Nistru; jafuri, violuri, indendii, masacre, cruzimi inspaimântătoare ale Armatei a 14-a Ruse, ale gardistilor si cazacilor in timpul Razboiului din Transnistria din 1992. Proportii inspăimântătoare ale crimelor comunismului sovietic, si peste toate - deznationalizare, umilire, tortura psihică, rusificare fortată, destine sfărâmate.

Surse:

http://gid-romania.com,

http://roncea.ro/


Jazz, teatru şi “cafea sfântă” la mănăstirea Partoş – Timiş

Parintele Varlam Almajanu “se intrece” pe sine organizand la manstirea care o conduce, dupa ce la manastirea Timiseni a avut loc nu demult un concert de muzica clasica, un festival de Jazz, teatru si cafea sfanta.

Cunoscut ca aprig sustinator al mitropolitului Nicolae Corneanu, al carui fiu sufletesc apropiat se declara a fi, el mai are la activ si alte astfel de “sfinte initiative” pe vremea cand era responsabil cu tineretul in episcopia C-besului, organizand intalniri crestine ecumeniste care, asa cum declara cei mai multi din zona, degenerau in chefuri si destrabalari, toate fiind puse sub semnul iubirii si tolerantei intre tineri. Mai mult de atat, inainte de scandalul provocat de mentorul sau Corneanu in problema impartasirii, a promovat mai mult sau mai putin tacit aceeasi practica a intercomuniunii, impartasind copiii catolici prezenti la intrunirile organizate de el.

http://www.agenda.ro/news/news/31869/festival-de-jazz-si-teatru-la-manastirea-partos.html

In afisul ce promoveaza aceasta manifestare, in partea din dreapta puteti observa semnul celor doua degete ridicate, care in mod gresit este asociat de necunoscatori cu simbolul victoriei, el nefiind altceva decat semnul satanist, promovat si de miscarea New Age, afisat si cu ocazia concertelor rock, si care nu reprezinta altceva decat cele doua coarne ale satanei.

Preiau din reactia lui Claudiu Raducu si urmatoarele observatii:

Asa cum se preconiza inca de acum cinci ani, masoneria cauta sa transforme spatiul sacru destinat slujirii liturgice, duhului lumii, teatrului, muzicii simfonice si jazzului, tocmai pentru a substitui usor, usor sacrul cu profanul, intocmai ca in cazul Craciunului si Pastelui inlocuit cu Santa Claus si coca-cola, iepurasi si iepurite. Iata ca deja cozile de topor din-launtrul cinei cele de taina, se indeletnicesc cu activitatile Iudei.

Mărturisitoare a adevărului românesc şi creştinesc, pătimitoare a temniţelor comuniste, doamna Aspazia Oţel Petrescu: „Rugăciunea mi-a salvat viaţa”.


Doamna Aspazia Oţel-Petrescu este una din multele femei care au pătimit ani de zile în temniţele comuniste, având în suflet o necuprinsă dragoste de neam şi ţară. În cei 14 ani de detenţie, a trecut prin închisorile de la Mislea, Dumbrăveni, Miercurea-Ciuc, Jilava, Botoşani şi Arad. A răbdat chinurile la care a fost supusă cu vitejie şi credinţă în Dumnezeu, iar Domnul cel Atotmilostiv i-a purtat de grijă, a mângâiat-o şi i-a adus bucurii duhovniceşti, ajutând-o să depăşească momentele critice. Fie ca jertfa ei, precum şi cea a tuturor celor întemniţaţi pentru credinţa lor, vii sau mutaţi la Domnul, ar trebui să ne dea şi nouă curaj în lupta cu propriile păcate, cu patimile şi ispitele, îmbărbătându-ne pentru a duce lupta cea bună, păzindu-ne împotriva necredinţei ce caută să stăpânească astăzi lumea. (R.T.)

- Cum priviţi acum perioada detenţiei?

- O consider o onoare, aşa cum şi Petre Ţuţea o considera. Am un moment de emoţie (lăcrimează, n.red.)… toţi îl avem, când ne gândim ce mare onoare ne-a făcut Dumnezeu, că ne-a aşezat pe o linie care a fost deschisă cu atâţia ani în urmă de către Însuşi Hristos Mântuitorul. Noi am răspuns la o chemare, o chemare la o suferinţă care trebuia să fie izbăvitoare, care trebuia să absolve păcate ale neamului nostru şi să-l aşeze pe o linie ascendentă către mântuire. Căci ţelul final al unui neam, ca şi al unui individ nu este plăcerea, fericirea pământeană, puterea sau toate sclipirile lumii acesteia, ci este Învierea. Dumnezeu ne-a chemat să arătăm că suntem dispuşi să jertfim cei mai frumoşi şi cei mai curaţi ani ai vieţii noastre pentru Înviere.

- Sfântul Apostol Pavel spune că mai întâi de toate este dragostea. Cum se manifesta iubirea, acolo, în celulă?

- Iubirea dintre noi se manifesta prin gesturi mici. O păpădie pe care o furai din curte la plimbare şi pe care o duceai la cineva care îşi aniversa ziua însemna o grădină întreagă de flori, mai ales pentru că era luată cu mari sacrificii. Dacă vedeai pe cineva că tremură de frig, te duceai şi-l îmbrăţişai, şi-l încălzeai în braţele tale. Era un gest minimal, dar care nu se poate uita. Ziceam că prietenia dintre noi este indestructibilă tocmai pentru faptul acesta, că noi am ucenicit la ştiinţa prin care poţi să eviţi îndepărtarea, despărţirea, antipatia faţă de semenul tău şi să o înlocuieşti cu gingăşia, cu duioşia, cu dragostea – care se manifestă prin gesturi mici, dar enorme dacă le pui în balanţă cu indiferenţa, cu apatia. Nouă nu ne era indiferent ce se întâmplă cu noi. Trăirea uneia era şi trăirea celeilalte. Dacă una era pedepsită cu izolatorul, toate celelalte sufeream pentru ea. Ne gândeam: „Săraca, trebuie să-i fie din cale afară de frig sau din cale afară de foame…”

PĂRINTELE ARSENIE BOCA - CUVÂNT LA EVANGHELIA DEMONIZAŢILOR DIN GADARA


Pentru ca să înţelegem mai bine cuvintele cu care L-au întâmpinat pe Iisus demonizaţii din Gadara: „Ce este nouă şi ţie Iisuse, Fiul lui Dumnezeu ? Ai venit aici mai înainte ca să ne munceşti ?„ un scurt context dogmatic ne e de ajutor.

1. Îngerii căzuţi spiritual în cer au căzut şi cosmic, ca fulgerul, aici, pe pământ, încă înainte de creaţia omului.

2. Că ei recunosc pe Iisus ca Fiul lui Dumnezeu.

3. Ei ştiu că-i aşteaptă o judecată.

4. Şi ştiu că aceasta va fi la sfârşitul lumii – sau mai clar al istoriei.

5. Dar izgonirea lor din oameni – cum e cazul aci – lor li se pareînainte de vreme”.

6. Aceasta e „Taina cea din veci ascunsă şi de îngeri neştiută” (Efesenie 3, 9) – iconomia mântuirii oamenilor de sub tirania diavolului şi a îngerilor lui – rostul întrupării „aici” a Fiului lui Dumnzeu.

7. Că prezenţa lui Iisus, Fiul lui Dumnzeu,îi chinuieşte”. Sau: puşi în prezenţa lui Dumnzeu, ei se simt judecaţi şi chinuiţi.

Părintele Justin Pârvu despre împăcarea Neamului Românesc cu Dumnezeu. Ortodoxia românească, decăderea vieţii spirituale şi altarele noastre...






Foto: Cristina Nichituş
Related Posts with Thumbnails