Cuviosul Serafim Rose: Explicarea fenomenelor OZN

Cea mai recentă carte a Dr. Jacques Vallee despre OZN-uri, The Invisible College dezvăluie care sunt opiniile unora dintre cei mai prestigiosi cercetători asupra acestei probleme. Dr. Vallee consideră că ne aflăm astfel "foarte aproape" de o întelegere clară a naturii acestui fenomen.

El observă că ideea existentei unei forme de inteligentă "extraterestră" a devenit la modă, atât printre oamenii de stiintă, cât si în cercurile celor care ghicesc norocul (astrologii zilelor noastre), mai ales ca rezultat "al setei neostoite de a contacta inteligente superioare care să aducă rezolvarea miraculoasă a tuturor problemelor ce sfâsie si agită biata noastră planetă".

În mod semnificativ el mai notează că ideea unor vizitatori din spatiul extraterestru a devenit marele mit, sau "superbul neadevăr" al vremurilor noastre.

Totusi credinta în acest mit i se pare o naivitate: "Explicatia aceasta este prea rudimentară; ea nu acoperă diversitatea interactiunilor dintre ocupantii obiectelor zburătoare si pământeni, si nici marea varietate comportamentală a celor dintâi". Dr. Hynek notează că, pentru a explica diversitatea efectelor produse de OZN-uri, trebuie să plecăm de la ideea că ele sunt "un fenomen cu efecte fizice fără îndoială, dar care prezintă si atribute ce tin de sfera psihicului" (The Edge of Reality, p. 259). Dr. Vallee crede că ele sunt "atât obiecte fizice, cât si instrumente psihice, ale căror proprietăti specifice rămân să fie definite de acum înainte" (The Invisible College, p. 200).
Teoria că OZN-urile nu există de fapt ca obiecte concrete si că ele tin doar de fenomenele psihice sau parafizice a fost înaintată de un număr de cercetători încă de la începutul anilor 1950. Pe parcurs însă ea s-a erodat, pe de o parte datorită proliferării grupurilor de tip sectar ce exaltau ideea originii "extraterestre" a OZN-urilor, si pe de alta datorită chiar explicatiilor oficiale, ce corespundeau perfect marii majorităti a opiniei publice, conform căreia întregul fenomen este pură imaginatie. *

* Keel, UFOs: Operation Trojan Horse, pp.38,41

Dar, în prezent, cercetători de mare prestigiu sunt de acord în a considera că, desi OZN-urile prezintă indubitabil caracteristici "fizice", ele nu pot fi nicidecum socotite "nave spatiale" aflate în posesia cuiva, ci ele tin în mod clar de domeniul parafizic sau ocult.

Într-adevăr, de ce atât de multe OZN-uri aterizează atât de des exact pe mijlocul soselelor? De ce aceste aparate atât de sofisticate si demonstrând o tehnologie atât de "avansată" au nevoie atât de des să fie "reparate"? De ce este nevoie ca ocupantii lor să ia atât de des probe de la sol (pe parcursul unei perioade care însumează deja 25 de ani!) si să "testeze" un număr atât de mare de oameni dacă ele sunt într-adevăr misiuni de recunoastere asa cum pretind "umanoizii" de la bordul lor?

Dr. Vallee se întreabă pe bună dreptate dacă nu cumva ideea cu "vizitatorii din spatiul cosmic" este o pură diversiune, având "scopul precis de a disimula natura infinit mai complexă a tehnologiei, care mai ales dă amploare acestor fenomene" (The Invisible College, p. 28). El crede că "de fapt noi nu avem de-a face cu valuri succesive de vizitatori extraterestri; noi ne confruntăm de fapt cu un sistem de control". "De fapt prin "Întâlnirile de gradul III" se realizează un foarte eficace sistem de control al convingerilor si credintelor individului". "Fiecare val de OZN-uri are un impact social din ce în ce mai mare. Mase din ce în ce mai largi de tineri sunt atrasi până la fascinatie de problemele cosmosului, de fenomenele psihice si para-psihice, de noi frontiere ale constiintei. Apar mereu pe această temă sumedenii de cărti si articole care modifică în profunzime mentalitătile si întreg spatiul cultural în care trăim".

Într-o altă carte a sa, Dr. Vallee notează: "A devenit deja posibilă determinarea a mari segmente ale populatiei să creadă în existenta unor rase supranaturale, în posibilitatea masinilor zburătoare, în pluralitatea lumilor locuibile, si aceasta doar cu ajutorul câtorva scene si imagini atent regizate, ale căror detalii sunt adaptate desigur culturii si superstitiilor existente într-un anumit spatiu geografic la un moment dat"1).
* Vallee, Passport to Magonia - Pasaport pentru Magonia, Henry Regnery Co., Chicago, 1969, pp. 150-1

Există însă unele mici detalii care pot arunca lumină asupra întelesului acestor "scene regizate" si care nu au scăpat cercetătorilor atenti ai fenomenului, mai ales atunci când s-au avut în vedere "Întâlnirile de gradul III" si cele de "contact direct" cu umanoizii; si anume, acestea sunt detalii de o factură profund "absurdă" sau care sunt de un rationament a căror rationalitate nu poate nicicum anula latura lor absurdă (Valle, The Invisible College).

În mod si mai semnificativ, întâlnirile sunt în întregime gratuite, fără vreun scop sau înteles clar. Un psihiatru din statul Pennsylvania a avansat chiar ideea că absurditatea ce caracterizează aproape toate "Întâlnirile de gradul III", nu este altceva decât o foarte clară tehnică hipnotică. "Când persoana este tulburată de elemente absurde sau contradictorii, pe care se luptă să le înteleagă, atunci psihicul său este foarte deschis si receptiv la transferul de idei, la vindecări miraculoase, si asa mai departe".

Viata, fapte si cuvinte de invatatura ale Sfantului Calinic de la Cernica

 

SFÂNTUL IERARH CALINIC DE LA CERNICA
(1787-1868) 

 

a. Viaţa

 

Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica s-a născut la 7 octombrie, 1787, în Bucureşti, aproape de biserica Sfântul Visarion. Din Sfântul Botez a primit numele de Constantin.

Părinţii săi se numeau Antonie şi Floarea şi erau foarte evlavioşi. Cel mai mare dintre copiii lor a fost în tinereţe preot de mir; apoi, intrând în viaţa monahală, s-a călugărit cu numele de Acachie. De asemenea, şi mama Sfântului Calinic, fericita Floarea, după ce şi-a crescut copiii, s-a retras în Mănăstirea Pasărea, primind marele şi îngerescul chip, cu numele de schimonahia Filoteia.

Tânărul Constantin, cel mai mic dintre copii, a primit de mic o educaţie religioasă aleasă, învăţând carte în Bucureşti, la şcolile care funcţionau în acea vreme pe lângă biserici.

În anul 1807 a intrat în nevoinţa călugărească la Mănăstirea Cernica, sub ascultarea cuviosului stareţ, arhimandritul Timotei. La 12 noiembrie, 1808, a fost tuns în schima monahală cu numele de Calinic. La 3 decembrie, 1808, a fost hirotonit ierodiacon. La 13 februarie, 1813, a fost hirotonit ieromonah, iar la 20 septembrie, 1815, a fost hirotesit duhovnic de însuşi mitropolitul Ţării Româneşti, Nectarie. Tot atunci primeşte şi ascultarea de eclesiarh al Mănăstirii Cernica. În vara anului 1812 a călătorit în Moldova după ajutoare, împreună cu duhovnicul său, ieroschimonahul Pimen, iar în anul 1817 a călătorit la Sfântul Munte.

La 14 decembrie, 1818, Cuviosul Calinic este ales stareţ în Mănăstirea Cernica. Nu avea atunci decât 31 de ani. Pentru sfinţenia vieţii lui şi buna chivernisire a mănăstirii, la 9 aprilie, 1820, este hirotesit arhimandrit şi conduce Mănăstirea Cernica timp de 32 de ani, formând o aleasă obşte monahală.

La 14 septembrie, 1850, este ales episcop pentru Eparhia Râmnicului - Noului Severin, pe care o păstoreşte timp de 17 ani. La 24 mai, 1867, se retrage din scaun la mănăstirea de metanie, iar la 11 aprilie, 1868, se mută la cereştile lăcaşuri.

Canonizarea Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica s-a făcut la 21 octombrie, 1955, iar prăznuirea lui se face la 11 aprilie. 

 

b. Fapte şi cuvinte de învăţătură

 

1. Cuviosul Calinic, încă pe când era călugăr tânăr în Mănăstirea Cernica, postea foarte mult, îşi împlinea regulat canonul şi pravila cu multă osârdie şi se lupta împotriva somnului. Dormea numai trei ceasuri pe noapte, însă nu întins pe pat, ci pe un scăunel într-un colţ al chiliei, după mărturia bătrânului Hariton, iar ziua lucra împreună cu părinţii la ascultările cele mai grele ale mănăstirii.
2. După plecarea la Sfântul Munte a duhovnicescului său părinte, ieroschimonahul Pimen, Cuviosul Calinic şi-a pus această aspră rânduială, ca în toată săptămâna să nu mănânce bucate fierte la foc, fără numai pâine cu apă după apusul soarelui, iar sâmbăta şi Duminica să meargă la trapeză împreună cu părinţii şi să se mângâie cu înfrânare.
3. Mărturisesc părinţii care l-au cunoscut pe Sfântul Calinic că faţa îi era mereu palidă de multa postire şi ochii adânciţi în orbite din pricina multei privegheri şi a atâtor lacrimi, căci dobândise de la Dumnezeu darul lacrimilor la sfânta rugăciune.
4. În anul 1813, murind de boala ciumei mulţi preoţi călugări din Mănăstirea Cernica, stareţul Timotei stăruia mereu să facă preot pe smeritul ierodiacon Calinic. El însă se lepăda de un dar mare ca acesta, socotindu-se pe sine cu totul nevrednic. Fiind însă foarte ascultător şi lăsându-se în voia lui Dumnezeu, a primit Taina Sfintei Preoţii, săvârşind cele sfinte în toată viaţa sa cu lacrimi şi cu multă evlavie.
5. După primirea darului preoţiei, Sfântul Calinic a început şi mai mult a se nevoi şi a sluji cu osârdie tuturor. Că era plin de dumnezeiasca dragoste către toţi, după cuvântul ce zice: „Dacă vrei să te iubească toţi, iubeşte şi tu pe toţi". De vedea pe cineva scârbit, împreună cu el se întrista; pe cei bolnavi îi cerceta şi după ale sale puteri îi mângâia, iar pe săraci mereu îi miluia. Pentru aceasta toţi îl iubeau ca pe un adevărat tată şi părinte duhovnicesc.
6. Sfântul Calinic era atât de smerit, că, pe cât se înălţa cu cinstea şi cu darul de către toţi, cu atât mai mult se smerea către toţi, după cuvântul Domnului, Care zice: Care dintre voi va vrea să fie mai mare, să vă fie vouă slugă (Matei 20, 26).
7. Ajungând Cuviosul Calinic duhovnic al Mănăstirii Cernica, aproape toţi părinţii şi fraţii din obşte se mărturiseau la sfinţia sa, pentru că toţi se cucereau de nevoinţa lui şi îşi făceau adăpostire şi mângâiere supărărilor lor. Era atât de iscusit duhovnic, că veneau la spovedanie nu numai monahii, ci şi multă lume din afară şi chiar mitropolitul.
8. Fericitul părinte Calinic, ori de câte ori era ocărât de cineva, grăia de bine; iar pe cel care îl nedreptăţea îndată îl miluia şi îl ajuta cu tot ce putea. Însă la dânsul în chilie altceva nu se găsea, fără numai un ulcior cu apă.
9. Spuneau părinţii că în chilia sa, cuviosul era atât de liniştit, încât nici ucenicii lui nu-l auzeau ce face, când, adică, se odihnea şi când era la rugăciune. 
   
   
   Integral la  Sfinti romani