15.12.12

Predică a Părintelui Ilie Cleopa la Duminica a XXVIII-a după Rusalii (Despre chemarea lui Dumnezeu cea în multe feluri)


Chemarea lui Dumnezeu este veşnică mai înainte de facerea lumii
(Efeseni 1, 4; 3, 11; II Tesaloniceni 2, 13; II Timotei 1, 9)

Iubiţi credincioşi,

Pilda Sfintei Evanghelii, ce s-a citit astăzi, ne vorbeşte în chip tainic despre chemarea lui Dumnezeu la cina cea mare, care este Împărăţia lui Dumnezeu. Chemarea sau vocaţia, "este o strigare tainică din partea lui Dumnezeu, prin care cheamă sufletele să vină la El" (Dicţionar al Noului Testament, op. cit., p. 4).

Să ştim, de asemenea, că chemarea lui Dumnezeu este de multe feluri şi că vechimea ei este veşnică, mai înainte de întemeierea lumii (Efeseni 3, 11). Că de la începutul lumii simţite şi văzute şi pînă la sfîrşitul ei, Dumnezeu nu va înceta a chema pe aleşii Săi (Matei 24, 31; Marcu 13, 27). Aşa vedem din dumnezeiasca Scriptură că Dumnezeu a ales şi a chemat pe Noe şi i-a poruncit să facă corabie înainte de potop (Facere 6, 8-14); aşa a chemat Dumnezeu pe Avraam (Facere 12, 1-3); aşa a chemat pe Moise (Ieşirea 3, 1-4) şi pe poporul lui Israel (Deuteronom 7, 21, 13, 4); aşa a chemat Dumnezeu pe David de la turmele oilor şi l-a uns împărat peste Israel (I Regi 16, 12-13); şi tot aşa a chemat Dumnezeu pe sfinţii prooroci (Psalmi 88, 3; 104, 26; Ieremia 1, 8).

La plinirea vremii a venit Mîntuitorul nostru Iisus Hristos şi a chemat pe sfinţii Săi apostoli (Marcu 3, 13-19). Încă se vorbeşte în Sfînta Scriptură şi de chemarea Bisericilor (I Petru 5, 13) şi de chemarea credincioşilor (Romani 16, 13; I Petru 1, 2). Au fost însă şi chemări personale şi particulare, precum a fost alegerea şi chemarea lui Solomon la împărăţie (I Paralipomena 22, 3-6) şi chemarea marelui Apostol Pavel de către Mîntuitorul (Fapte 9, 3-18). Se mai arată prea luminat în Sfînta şi dumnezeiasca Scriptură despre chemarea lui Iisus Hristos ca Mesia (Isaia 4, 2; 6, 7; 19, 1-8; Matei 12, 18; I Petru 2, 6).

În Sfînta Scriptură observăm că pricinile chemării lui Dumnezeu sînt felurite: după voinţa şi după prevederea lui Dumnezeu (Romani 8, 28-29); fără de privire la merite (Romani 9, 11; II Timotei 1, 9); după harul lui Dumnezeu (Romani 1, 5-6) pentru slava lui Dumnezeu (Efeseni 1, 5); pentru înfierea prin Iisus Hristos (Efeseni 1, 5); spre dobîndirea mîntuirii (I Tesaloniceni 5, 9; II Tesaloniceni 2, 13); spre slava veşnică (Romani 8, 29); pentru supunerea lui Hristos (I Petru 1, 2); spre a fi asemenea chipului lui Iisus Hristos (Romani 8, 28-29) şi spre a fi sfinţi fără prihană în dragoste (Efeseni 1, 4).

Dar şi mijloacele prin care se fac chemările lui Dumnezeu sînt, de asemenea, diferite. Să ştim că chemarea credincioşilor este lucrul lui Dumnezeu (Efeseni 4, 1; I Tesaloniceni 1, 4-6); chemarea lui Dumnezeu se face prin Duhul Sfînt (Zaharia 7, 12; Fapte 13, 2), şi prin Iisus Hristos (Isaia 55, 5; Matei 11, 28; Ioan 7, 37; 12, 32; Romani 1, 7). Chemarea lui Dumnezeu se face prin Evanghelie (II Tesaloniceni 2, 14); prin mijlocirea creaturilor Lui (Psalmi 18, 1-4; Romani 1, 20) şi prin aleşii Săi (IV Regi 22, 13; Ieremia 7, 24; 25, 27) Să mai ştim că chemarea lui Dumnezeu este după alegere (Romani 9, 30), neschimbată şi nemincinoasă din partea Lui (Romani 11, 29; I Tesaloniceni 5, 24).

Iată pe scurt pricinile şi mijloacele prin care se face chemarea lui Dumnezeu. Care este scopul pentru care ne cheamă Dumnezeu? Iată cu ce scop ne cheamă: Chemarea Lui ne îndeamnă la pocăinţă (Matei 9, 13; Marcu 2, 17); ne povăţuieşte la împăcarea cu El (Isaia 27, 5; II Corinteni 5, 20); ne îndeamnă la sfinţenie (Romani 1, 7; I Corinteni 1, 2); ne cheamă de la întuneric la lumină (Fapte 2, 6-18; I Petru 2, 9); din moarte la viaţă (Ioan 5, 24-25); ne cheamă la libertate şi la pace (Galateni 5, 13; II Corinteni 7, 13; Romani 14, 19). Chemarea lui Dumnezeu ne uneşte cu Iisus Hristos la una şi aceeaşi nădejde (I Corinteni 1, 9; Efeseni 1, 18), la moştenirea slavei (Evrei 9, 15; Efeseni 1, 18), şi la împărăţia slavei lui Dumnezeu (I Tesaloniceni 2, 12).

Oare omul poate să primească şi să refuze chemarea lui Dumnezeu? Da, poate. Pentru că Dumnezeu l-a făcut pe om liber şi l-a lăsat în mîna sfatului său (Înţelepciunea lui Solomon 2, 23; Inţelepciunea lui Isus Sirah 15, 14), şi cu arma bunei voiri ne-ai încununat pe noi (Psalm 5, 12). Acest lucru ni-l arată şi cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos care zice în Sfînta Evanghelie: "Cine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie" (Matei 16, 24).

Dacă aţi ascultat cu atenţie Sfînta Evanghelie ce s-a citit astăzi, aţi auzit cum toţi cei chemaţi la cina cea mare, s-au lepădat de cină, punînd diferite motive. Unul că şi-a cumpărat ţarina şi se duce să o vadă, altul că şi-a cumpărat cinci perechi de boi şi merge să-i încerce, iar altul că şi-a luat femeie şi nu poate merge (Luca 14, 18-20).

Iată şi pedeapsa lui Dumnezeu asupra celor ce refuză să primească în mintea şi inima lor chemarea lui Dumnezeu. Aceştia mai întîi se îndepărtează de harul lui Dumnezeu şi în ziua Judecăţii de apoi vor lua mai mare pedeapsă decît Sodoma şi Gomora (Matei 10, 14-15; Marcu 6, 11).

Cei ce refuză chemarea lui Dumnezeu, ajung la orbire spirituală (Fapte 28, 24-27; Romani 1, 21; 11, 7-10); ajung la rătăcire spirituală (Fapte 28, 24-27; Romani 11, 8-10) şi la împietrirea inimii lor (Marcu 16, 14). Aceştia vor lua pedepse vremelnice (Isaia 65, 12-15) şi de nu se vor pocăi vor ajunge la osînda veşnică (Ioan 12, 48; Evrei 2, 1-3; 12, 25).

Related Posts with Thumbnails