Cuvântul Doamnei Aspazia Oţel Petrescu la manifestarea închinată martirilor creştinătăţii, Ion Moţa şi Vasile Marin. "Ei au rostit fără cuvinte, cu fapta şi cu jertfa, pentru Spania și pentru România adevărul necontestat că orânduirile ateiste generează tiranie și suferință. Poftele lor dominatoare pe jertfitori nu-i mai pot atinge."

          Sâmbătă şi duminică, 10-11 ianurie 2015, în localitatea Majadahonda (Spania) a fost cinstită jertfa celor doi martiri ai creştinătăţii, Ion Moţa şi Vasile Marin. Ne revine onoarea să redăm mai jos cuvântul în memoria luptătorilor pentru Cruce, căzuţi în războiul civil din Spania, întocmit de mult pătimitoarea din închisorile bolşevice (timp de 14 ani), Doamna Aspazia Oţel Petrescu. Dumnezeu a hărăzit ca distinsa reprezentantă a generaţiei 1948 să rămână printre noi, pentru a ne mărturisi crezul unei generaţii şi a păstra vie memoria mucenicilor care s-au opus hidrei comuniste, luptând pentru Cruce şi Neam.
         Cuvântul ne-a parvenit prin intermediul lui Calin Gabor, unul dintre organizatorii manifestării comemorative de la Majadahonda. (Mihai Tîrnoveanu şi Florin Palas)

In memoriam Ion Moța și Vasile Marin

         Ne-am adunat din nou sub minunatul cer al însoritei Spanii să comemorăm una din acele zile care despică în două istoria unei țări: ”înainte de” și “după ce”. Este vorba de trecerea la Domnul a celor doi jertfitori români, care au pansat cu jertfa lor supremă rănile produse bisericilor spaniole de ateii înregimentați sub flamura roșie.

         Ne-am adunat în numele Cerului, să depunem cununi de lumină pentru Ion Moța și Vasile Marin în ziua în care și-au așternut viața, prinos de credință pentru Spania, din partea României.

         Ne-am adunat în numele pământurilor noastre sfinte, în zum de ape multe, ca să mai adaugăm șuvoi de lacrimi la izvoarele de lacrimi ce s-au tot adunat spre purificarea acelor vremi insângerate.

         Ne-am adunat să venerăm, inimă lângă inimă, memoria celor ce au căzut în șuierul gloanțelor ce loveau chipul lui Hristos, dumnezeirea scăldată în lacrimi și sânge.

         Ne-am adunat să oferim o singură bătaie de inimă, puternică și solidară, pentru cei ce au făcut din viața lor tânără și frumoasă o maramă de iubire sinceră și sublimă cu care au șters fața Domnului insultat și îndurerat.

         Am venit dinspre trecut sa reînviem din tranșeele amintirilor, acele inimi înflăcărate de iubirea infinită pentru Hristos cel crucificat pentru a câta oară.

         Nu le vom evoca personalitățile, sperăm că în aceasta zi consacrată comemorării lor sunt suficient de cunoscuți. Vom cuteza doar să le venerăm memoria închinându-le câteva cuvinte de iubire și respect pentru frumuseţea jertfei lor.

         Vestea că se trăgea cu gloanțe în fața lui Hristos a fost primită de ei cu cutremurare. Inimile lor în care ardeau, ca niște candele de jertfă, credința, iubirea și speranța nu au putut tolera blasfemia. S-au hotărât să alerge fără șovăire în ajutorul fraților spanioli. Trebuiau opriți adepții lui Satan să împroaște dezonoare și suferință într-o țară binecuvântată de Dumnezeu.

         Au plecat mai mulți, dar doi dintre ei și-au făcut datoria până la capăt.

         Cu toții s-au dizlocat dintr-un mediu binecuvântat cu iubire. Au părăsit tot ce le era scump pe lume: o țară iubită cu ardoare, o familie iubită și iubitoare, o Mișcare spirituală fascinantă, un Căpitan care se pregătea să asigure, cu profunzime, Învierea unui neam oropsit. Știau că drumul lor putea să fie fără întoarcere; și-au luat rămas bun de la cei iubiți și au plecat înaripați spre datorie cu ochii la Iisus cel euharistic ce era din nou insultat, din nou încununat cu spini de ură și ocară, din nou pedepsit de o lume orbită de răutate, toate pentru faptul că a părăsit lumea îngerilor și splendorile cerului, un Tată divin și o bucurie eternă şi S-a întrupat şi S-a umilit până la moartea pe cruce pentru ca Omul să-și recapete din plin viața eternă.

         Ion Moța și Vasile Marin s-au transformat în unealta acestui gând. Doreau arzător să ajute la salvarea Spaniei aruncată într-un crâncen război civil și au trecut la faptă. Erau pregătiți pentru un astfel de țel. Slujeau de mult unui ideal măreț, aveau un crez sfânt care i-a însoțit și i-a încurajat:
”Ține spada mea fierbinte
Și pe frunte zarea toată!”.

         Era și clară și scumpă ideea că ar putea să acopere cu jertfă taina crucificării.

         Ei trăiau credința, nu doar ca pe o dezbatere teologică a componentelor, ci ca pe o trăire mistică ce străbătea ca un fior cald existența concretă. Era o trăire care transfigura abnegația și devotamentul și încălzea inimile cu o gingașă iubire.

         Erau împrejurări în care inimile simțeau că slujesc Omul întreg, nedespărțit, înălţat prin dăruire și rugăciune.

         Doamne, dă-ne o inimă vie, sensibilă, capabilă să cunoască în întregime normele divine; o tărie și o iubire care nu pot fi reduse atunci când luptăm să ardem rădăcinile răului.

         Când spiritele lor se îngemănau într-o rugăciune caldă și înlăcrimată se încărcau de o astfel de putere. Trăiau bucuria de a se simți împreuna cu frații, de a se ştii fiii unui Dumnezeu Tată-Iubire.

         Vedeau speranța ca pe o gingășie a Duhului Sfânt. Când Duhul Sfânt lua în primire inimile lor primeau o iubire senină și dulce. Nu mai simțeau rigorile tranșeelor și întreaga lor ființă se înaripa.

         Mă gândesc că Domnul Iisus a iubit jertfele lor frumoase, puterea lor de dăruire și a hotărât să le primească oferta lor de jertfire; lumină și mărturie pentru veacuri viitoare. Spunea cineva că aleșii dragostei absolute sunt excepții tot atât de rare ca și geniile.

         Oricât ar fi de multe și de meșteșugite cuvintele, ele nu pot tâlcui întocmai taina răstignirilor. Jertfa celor doi români, din iubire pentru Domnul Iisus Hristos, este mai presus de explicații. Nu vom spune deci cuvinte multe. Ne vom adânci în tăcere, cu venerație, într-o clipă de reculegere.

         Dorim ca clipa noastră de reculegere să fi rasunat în toate cerurile Părintelui Veșnic, pentru ca Fiul Său cel jertfelnic să fie tot mai mult iubit și slăvit.

         Îi mulțumim Mântuitorului sufletelor noastre că a acordat iubiților noștri Ion si Vasile onoarea de a șterge prin jertfa lor un colțisor din prihana aruncată pe altarele Spaniei. Este aceasta o zi de emoție și speranță pentru eternitățile noastre; spaniolă și românească. Mesajul lor rostit cu propia lor cenușă răsună și pentru viitorime.

         Aici și acum ascultăm cum ne înfioară nemurirea lor.

         Au intrat în legendă aducând mărturie despre capacitatea de iubire jertfitoare a neamului românesc.

         Ei au rostit fără cuvinte, cu fapta şi cu jertfa, pentru Spania și pentru România adevărul necontestat că orânduirile ateiste generează tiranie și suferință. Poftele lor dominatoare pe jertfitori nu-i mai pot atinge.

         Dar să ne întoarcem spre răsăritul soarelui privirile. Nu vi se pare că-i zăriți pe norii cerului, purtând în mâini lumina jertfitoare a sufletelor lor?

         Să le aducem cuvenita închinare, lor și Hristosului pe care l-au proslăvit cu fapta lor. Și să cântăm împreună cu ei imnul ce zice că Mare este Domnul întru drepții Săi.

         Trăiască Spania, trăiască România, trăiască legiunile biruitoare ale lui Iisus Hristos.

         ASPAZIA OŢEL PETRESCU