"[Pentru SUA] nu mai există o altă ţară în Balcani, or, poate chiar mai mult, la Marea Neagră, cu mai mult potenţial [higher marginal value] pentru activitatea [proaspătului] secretar de stat [John] Kerry."* - afirmă Mark H. Gitenstein, fostul ambasador în România până în 2012 în Ambassador Perspectives (15 feb. 2013). Ambasadorul are dreptate: am mai spus şi în altă parte că în 2012 "rata copiilor cei mai dotaţi este de două mai mare [în România] decât în altă parte." (The Economist, 7 aug. 2012) Au trecut, însă, trei luni, şi SUA nu au încă un ambasador în România, "partener strategic". Ca să fiu cinic, în tonul de tip Wall-street dat de expresia "valoare marginală" din textul ambasadorului, aş spune că mă minunez că Gitenstein foloseşte cuvântul "ţară" (country), când ar putea să-i spună "zonă": "zona zis românească". Dar nu aceasta este problema.
Aproape 99% dintre români sunt credincioşi - conform unui studiu Soros din 2011 (citat de Antena 3, pe 11 oct. 2011). Se ştie că Fundaţia pentru o Societate Deschisă nu e filocreştină. Dintre aceşti 99%, arată studiul Soros, 82% sunt ortodocşi. Românii sunt, de altfel, cel mai mare popor european conservator (Eurobarometrul 2005, p.9). Tocmai această trăsătură este şi obiectul de lucru al unor astfel de fundaţii, ong-uri etc., "civile".
Unde este sursa credinţei? La ţară. Oraşul, întemeiat pe diviziunea funcţională a muncii, este prin excelenţă abstract. Relaţiile sociale dominante sunt de tipul "weak ties", legături slabe. Orăşeanul este confuz. Chiar şi relaţiile pe care le are sunt adeseori "condamnabile" (termenul de relaţii este util, dar oarecum imoral).
La ţară, ordinea derivă direct din creştinismul cosmic şi se pare că încă vascularizează salvator viaţa satului, chiar şi pentru cei care s-au întors de la muncă din Occident şi şi-au făcut case-colivii din beton şi sticlă. Pentru că la ţară esenţa relaţiei omeneşti nu este ce ştii să faci şi să te descurci ci, al cui ești, adică neamul. Neamul, în esența lui, trimite la un alt tip de existență, numit ființare, și care are trimiteri până la Geneză. Pentru că singurul om care trăieşte aproximând timpul primordial, prin calendar creştin, orientare spaţială, norme cotidiene, este ţăranul. Chiar în cavourile acestea moderne numite vile, răsărite în ultimii ani la ţară, mai degrabă obiecte de poziţionare în ierarhia locală decât de cadre de locuire propriu-zisă.
Ambasadorul Gitenstein remarcă încă un fapt, românii sunt în continuare printre cei mai pro-americani. Mai mult "în opinia mea, în lume nu este un popor mai prietenos, inteligent, plin de compasiune şi creativ. ... de la care avem multe de învăţat - acesta este motivul pentru care limba română este a treia vorbită în [sediul] Microsft din Seattle."
Ce nu a înţeles însă ambasadorul Gitenstein este că românii nu prea mai au motive să fie pro-americani. Roosevelt, Truman şi Eisenhower au jucat la ruleta istoriei folosind destinele românilor, polonezilor, ungurilor, bulgarilor, sârbilor, balticilor, cehilor, slovacilor etc. Au fost aşteptaţi vreme de 45 de ani (1944-1989). Rareori o mare putere s-a bucurat de un capital moral atât de mare. Când americanii poposiră aici, după 1990, primul lucru de care s-au interesat au fost minorităţile, nu poporul român (vezi uriaşa manipulare făcută de congresmanul democrat Tom Lantos). Ca şi când comunismul ar fi digerat omul selectiv. Nici o altă țară nu a irosit un asemenea uriaş capital moral - mult mai mult decât simpatie. Simpatic este pudelul doamnei de vis-a-vis. Aşteptându-i pe americani, câteva mii de români au luptat în munţi vreme de peste 10 ani, iar ungurii au ieşit în stradă în 1956 (Historia, 2010).
veteranul Ion Chiuchiur, partizan anticomunist în zona Nereju, arătând o conservă păstrată de la americani, le transmitea acestora peste timp: "Ne-aţi lăsat prea mult pe mâna ruşilor." (Evenimentul Zilei, 3 aprilie 2008) |