3.11.13
Vlad Părău către generaţia sa: Oare nu cumva o altă idee ne confiscă ideile şi o altă viaţă ne trăieşte vieţile? Iar dacă da, atunci de ce alegem să purtăm aceste MĂŞTI?
HALOWEEN. Seara monştrilor. Pe promenada Nicolae Bălcescu vin în pâlcuri tineri ce nu par a avea mai mult de 16 ani, pictaţi pe faţă şi costumaţi în diferite personaje care se presupune că au murit de o moarte subită şi deloc încântătoare. Se îndreaptă înspre diverse baruri şi cluburi care, în imensa lor generozitate, organizează petreceri "cu tematică", spre a sărbători pretexte inexistente de a le lua banii la fraieri. Pentru fiecare membru al unei găşti de "putregaiuri vesele" este o reală mândrie să arate cât mai deplasat cu putinţă. În domeniul acesta, imaginaţia (dar şi prostul gust) nu are limită. Le arunc o remarcă persiflantă: "Arătaţi ca MOARTEA !", şi nu o spun la modul figurat, dat fiind că ideea acestui carnaval e să te deghizezi într-o FAŢĂ DE MORT. Mă amuză, totuşi, privirea stânjenită şi replicile bâlbâite pe care le primesc înapoi. Dacă a fi "original" indiferent de domeniu este astăzi o mândrie, nu înţeleg atunci ruşinea şi buimăceala pe care cei mai originali dintre originali o au în clipa în care le pui oglinda propriei imagini în faţă. Ne place să fim admiraţi, ne exhibăm aproape rugător "originalitatea", dar nu ne asumăm faptul de a fi contrazişi sau criticaţi. Deşi curajul şi îndrăzneala se presupune că înseamnă în primul rând să devii imun la reacţiile de împotrivire şi să îţi asumi deschis lupta cu prejudecăţile sau acţiunile denigratoare ale celorlalţi. Să fii sigur de ceea ce eşti şi plin de conţinut pe dinăuntru. Iar imaginea exterioară, originalitatea, să nu fie decât o consecinţă a unor acumulări lăuntrice pre-existente. Nu poţi fi viteaz fără luptă. Nu poţi fi artist fără migală. Dar, în mod ciudat, ne place să fim priviţi apreciativ pentru lucruri exterioare pe care le afişăm ostentativ, câtă vreme suntem foarte sensibili şi instabili în forul nostru interior, orice cuvânt venit din afară dându-ne semnalul de panică. De aici se pot deduce două lucruri :
1) Ca şi tânăr, cu cât eşti mai nesigur pe tine şi trăieşti în sinea ta drama propriei însingurări, cu atât vrei să compensezi în exterior adoptând cele mai bizare manifestări, pentru ca toate privirile să fie aţintite asupra ta şi să te simţi dintr-o dată iubit de toată lumea mai slabă decât tine. Nu doar prostia semnalizează, ci şi vulnerabilitatea şi carenţele. Un complex de inferioritate va fi întotdeauna compensat prin gesturi de superioritate. Dar problema cea mare e că "identităţile de împrumut" sunt întotdeauna foarte prost îmbrăcate de cei care le împrumută. E ca şi cum veveriţa s-ar îmbrăca în elefant. Ar deveni dintr-o dată cea mai penibilă făptură, deşi îi stătea extrem de bine câtă vreme arăta ca o veveriţă adevărată. Şi atunci te trezeşti că, dintr-un om nesigur şi mic, dar care se ştia doar el pe sine, devii un ciudat la fel de mic, dar pe care îl ştie toată lumea. Şi asta nu adaugă nimic mai grozav la statura ta de dinainte, decât în ochii acelora care nici ei nu se cunosc destul de bine pe sine şi se încred de bunăvoie în minciuni. Însă, un ochi format va fi capabil întotdeauna să recunoască penibilul de sub hainele celui mai "de gaşcă" super-erou. Câtă vreme, dacă ai fi rămas tu însuţi, deşi poate că nu erai mulţumit de propria-ţi imagine, ai fi putut începe să construieşti pornind de la ceea ce ai o imagine veridică a unui viitor OM FERICIT DE SINE ŞI AUTENTIC FAŢĂ DE CEILALŢI.
2) Evenimentele create incognito şi cărora li se dă o aură de atracţii absolute nu sunt în realitate decât industrii de scos bani de la oamenii mici dar plini de ifos. Tu crezi că te duci să te simţi erou în ochii prietenilor şi să petreci o seară de Haloween de neuitat în cele mai "populare" locuri din oraş. Dar iată ce cred organizatorii petrecerii: că îşi vor tripla veniturile creând un eveniment bazat pe consum sub pretextul unei sărbători artificial fabricate şi al cărui singur rost e de a umfla cu pompa imaginea de sine a unor grupuri de bizari frustraţi de viaţa de la şcoală şi de conflictele cu părinţii. Şi iată cum o seară în care ai crezut că scopul central era de a deveni un mare zeu adulat de mulţimi te transformă într-un sclav exploatat de cei puţini care în mod isteţ îşi rotunjesc averile vânzându-ţi ţie iluzii. Începi prin a te crede un ins fără pereche şi sfârşeşti transformat într-un target comercial lipsit de formă sau identitate, a cărui singură caracteristică este banul consumat. Totul pentru că nişte şmecheri naturali îmbătrâniţi în rele au folosit DORINŢA DE A IEŞI ÎN EVIDENŢĂ (de o intensitate vecină cu vânzarea de sine) şi SPIRITUL DE TURMĂ al unor copii aflaţi la vârsta impulsurilor şi a fanteziei PENTRU A PRODUCE BANI, la fel cum omul extrage din natură mişcarea, lumina şi exuberanţa pentru a produce energie.
Deceniile de comunism au încercat formarea cu forţa a omului încolonat, a sclavului înregimentat, într-o lume "nouă" unde toţi să fie la fel şi nimeni să nu iasă din rând. Ba mai mult, prin teroare şi spălare de creier, s-a urmărit ca toţi să FIE FERICIŢI şi să ÎŞI DOREASCĂ această imagine depersonalizată, comună şi uniformă. Dar, ceea ce nu au reuşit prin teroare arhitecţii vechiului regim, reuşesc prin seducţie antreprenorii "erei libertăţii". Ei au folosit dictoanele "fii diferit" şi "gândeşte liber", dar au creat în acelaşi timp câteva identităţi de-a gata, atractive la prima vedere şi facile ca nivel de asumare, în care oricine să se regăsească de bună-voie fără să îşi mai pună întrebări suplimentare sau să încerce singur să găsească modalităţi de expresie. Astfel, în numele originalităţii, se ajunge la o subtilă orientare a maselor către conformism şi uniformizare. Unde toţi să fie una şi nimeni să nu mai aibă păreri ieşite din comun. Eşti tânăr - trebuie să fii "cool". Eşti deprimat - trebuie să fii "rebel". Eşti în pielea goală - trebuie să fii "sexy". Eşti sărac lipit pământului - trebuie să fii "contestatar". Eşti sărac cu duhul - maneaua te va învăţa că nimeni nu e mai grozav ca tine. Eşti pasionat cumva de muzică - trebuie să asculţi singurele 5 "hit-uri" care se difuzează de dimineaţa până seara, cu o cenzură draconică, pe toate staţiile de radio sau pe televiziunile de videoclipuri. Aceasta este minunata lume nouă - câteva tipare făcute de-a gata şi impuse de o "popularitate" mai mult sugerată decât reală . Un tip nou de CONFORMISM care în mod bizar aduce sub PRETEXTUL DIVERSITĂŢII o UNIFORMIZARE neechivocă. Şi care, -atenţie!- ucide INIŢIATIVA PRIVATĂ. Tu nu mai ai dreptul să fii diferit de tiparele la modă. Cum îţi mai poţi dori să fii TU, când noi te învăţăm să fii COOL?
Şi acum, prietene drag, îţi voi adresa un ultim set de întrebări retorice.
Ca om şi ca tânăr, îmi place să mă bucur de viaţă la fel de mult ca şi tine.
Dar, dacă eşti cu adevărat un om vesel şi dacă sărbătoreşti cu prietenii ATUNCI CÂND SUFLETUL TĂU ŢI-O CERE, de ce a fost nevoie de o pretinsă sărbătoare a morţilor, a cărei semnificaţie cu siguranţă ne scapă multora dintre noi, şi de un cadru organizat de alţii pentru a îţi fura ţie identitatea, timpul şi banii, ca să ieşi în oraş şi să te costumezi în straie colorate?
Sau, mai pe scurt: de ce nu sărbătorim Carnavalul şi în zile din an în care nu ne programează alţii un show de Haloween?
Şi de ce nu facem din viaţa noastră un Festival decât atunci când o mână de afacerişti îmbracă stâlpii din oraş cu pancarte ".... - FEST" ?
Oare nu cumva o altă idee ne confiscă ideile şi o altă viaţă ne trăieşte vieţile?
Iar dacă da, atunci de ce alegem să purtăm aceste MĂŞTI?
Vlad PĂRĂU
Predica a Parintelui Ilie Cleopa - Duminica bogatului nemilostiv si a saracului Lazar
Şi în iad, ridicîndu-şi ochii săi, fiind în munci,
el a văzut pe Avraam de departe şi pe Lazăr în sînul lui (Luca 16, 23)
el a văzut pe Avraam de departe şi pe Lazăr în sînul lui (Luca 16, 23)
Iubiţi credincioşi,
Mai întîi trebuie să ştim că iadul este loc de chin rînduit diavolilor şi celor ce le urmează lor (Matei 25, 41). Apoi să ştim că în iad suferă şi trupul şi sufletul (Matei 5, 29; 18, 9; Marcu 9, 43). "Iadul este ţara morţii, împărăţia diavolilor, a cărui poartă este deznădăjduirea, curte sînt legăturile; ferestre, întunericul; masă, reaua împuţiciune şi miros greu; mîncarea, foamea; băutura, setea; ceasornic, plînsul; aşternut, văpaia" (Uşa pocăinţei, Braşov, 1812, p. 183).
Despre iad, în Sfînta şi dumnezeiasca Scriptură au vorbit din cele mai vechi timpuri sfinţii patriarhi şi prooroci. Aşa auzim pe proorocul Isaia, zicînd despre iad: Care din noi poate să îndure focul cel mistuitor, care din noi poate să stea pe jarul de veci? (Isaia 33, 14) Marele prooroc şi împărat David zicea despre iad: Să vină moartea peste ei şi să se coboare în iad de vii (Psalm 54, 16; 30, 17). Despre întunericul iadului zice proorocul Isaia: Întuneric şi pipăire a fost deasupra peşterilor în veci. Dumnezeiescul Iov, cel mult răbdător, a proorocit despre iad, zicînd: Mă voi duce şi mă voi întoarce în pămîntul întunericului şi al umbrelor morţii, ţara de întuneric şi neorînduială, unde lumina e tot una cu bezna (Iov 10, 21-22).
Înţeleptul Solomon, arătînd că întunericul pipăit ce a venit pe vremea lui Moise peste egipteni (Ieşirea 10, 22) a fost din iad, zicea aşa: Noapte cu adevărat neputincioasă, care din fundurile neputinciosului iad a venit asupra a tot Egiptul. Iar Isaia proorocul zice despre întunericul iadului: Pipăi-vor ca orbii peretele şi ca unii ce sînt fără de ochi vor pipăi; cădea-vor întru amiazăzi ca întru miezul nopţii (Isaia 59, 10). Despre mirosul cel mare care este în iad, a zis proorocul Isaia: Ieşi-va rău miros din morţii lor (Isaia 34, 3). Şi va fi în loc de miresme, putreziciune (Isaia 3, 24).
Despre foamea cea mare care este în iad, a arătat mai înainte David, proorocul, zicînd: Şi vor flămînzi ca un cîine (Psalmi 58, 17). Şi va fi poporul ca cel ce este cu totul ars de foc, şi omului de fratele său nu-i va fi milă şi nu se va sătura omul mîncînd cărnurile braţului său (Isaia 9, 11). Despre viermele cel neadormit al iadului a zis: Osînda celui necredincios este focul şi viermele (Isus Sirah 7, 18). Despre focul şi mirosul greu de iad, a zis Sfînta Scriptură: Mînia Domnului este ca o vale de pucioasă ce arde. Despre veşnicia muncilor iadului zice proorocul Ieremia: Întru pierzare în veci vei fi (Ieremia 15, 6). Despre adîncul nemăsurat al iadului, zice proorocul David: Să nu mă înghită adîncul, nici să-şi închidă peste mine adîncul uşa lui (Psalm 68, 18).
Abonați-vă la:
Postări (Atom)