„Cei ce nu urmăresc în viaţa aceasta nimic
mai mult decât să fie fericiţi în lume şi tihniţi în trup, aceştia n-au război
cu diavolul: pe aceştia îi are fără de război. Căci câtă vreme umblă după
tihneală şi fericire deşartă, n-au să se trezească din vraja vrăjmaşă, care-i
ţine bine încleştaţi în lumea aceasta sensibilă, prin care-i duce pe nebăgate
de seamă la pierzare sigură. De aceea a zis un sfânt părinte că cea
mai primejdioasă temniţă e aceea în care te simţi bine: nu vei ieşi din ea
niciodată.
Războiul începe abia cu
cei ce vor să-şi refacă fericirea Raiului pierdut, strădanie pentru care învaţă
să se desprindă pe rând din toată tihneala şi slava deşartă a vieţii acesteia.
Şi începe aşa:
Toate patimile sau
lucrările împotriva firii se ivesc mai întâi în minte, în partea cea mai
subţire a făpturii noastre nevăzute. Aici vine un chip sau
un gând al lumii acesteia şi stă ca o momeală. Iar mintea, dacă e neînvăţată sau
neprevenită despre lucrătura străină, ca un miel neştiutor, vede lupul şi se
duce la el, crezând că e oaie. Iar dacă lupul mai e şi viclean, se îmbracă în
piele de oaie şi bietul miel, neavând mirosul oii cercat, tot de-a
zburda se duce în colţii lupului flămând.
Prima
întâlnire între minte şi diavol e la linia momelii, pe care o flutură el în
văzul minţii. Dacă mintea nu bagă momeala în seamă, vrăjmaşul stăruie cu ea, o
arată mai sclipitoare, ca să o facă iubită minţii.
Aceasta e a doua înaintare a războiului,
sau asupreala. Dacă la asupreală a izbutit să fure mintea cu momeala şi să o
facă să vorbească împreună, avem înaintarea la unire.
Mintea însă se trezeşte că a fost furată de
gând străin şi că se află în altceva, decât în ceea ce-i era dat după fire; iar
când îşi dă seama de ea însăşi şi de cele în care se află, avem lupta cea de
gând la o clipă hotărâtoare. Se va învoi mintea să meargă după momeală mai departe,
sau se va întoarce de la dânsa? Aici e lupta, şi clipele sunt scumpe; şi de
cele mai multe ori viaţa întreagă a unuia sau a mulţime de inşi atârnă de
lupta nevăzută a câtorva clipe. Dacă întârziem să ne luptăm, se poate întâmpla
ca fără veste să fim învăluiţi la minte din partea poftei sau a iuţimii, asupra
cărora încă aruncă vrăjmaşul aprinderea sa. Prin urmare, ostaş al lui
Hristos, lupta trebuie dată grabnic şi după lege.
