1.4.10

Părintele Calciu: Patimile, moartea şi Învierea Domnului (I).

Joi, seara, a avut loc Cina cea de Taină. Se pare că Iisus Şi-a luat toate măsurile pentru ca Ultima Cină cu apostolii Săi să nu fie tulburată de marii arhierei care ar fi putut să trimită ostaşi şi servitori să-L ia din foişor, căci ei se temeau să facă o arestare în public. De aceea, niciunul dintre ucenici (pentru ca Iuda să nu afle de locul Cinei) nu a fost înştiinţat de planul lui Iisus, până în faptul serii, când, întrebat fiind, a trimis doi ucenici în Ierusalim să pregătescă Cina. Scopul acestei ultime Cine cu ucenicii era instituirea Sfintei Euharistii (Împărtăşanii).

În această privinţă, iată ce scrie Sfântul Evanghelist Matei în Evanghelia lui: Atunci arhiereii şi bătrânii poporului s-au adunat în curtea arhiereului care se numea Caiafa şi împreună s-au sfătuit ca, prin vicleşug, să-L prindă pe Iisus şi să-L omoare. Dar ziceau: Nu în ziua praznicului, ca să nu se facă tulburare în popor. (Mt. 26: 3-5) Din cauza aceasta, Iuda nu a ştiut nimic dinainte, ci s-a trezit numai că, împreună cu ceilalţi ucenici, a trebuit să meargă în foişor, după ce totul fusese pregătit.

Deoarece ucenicii au înţeles că scopul Cinei de Taină era instituirea Sfintei Euharistii, în relatarea acestui moment, Evangheliştii sinoptici - Matei, Marcu şi Luca - insistă pe momentul respectiv şi pe afirmaţia lui Iisus că unul din cei 12 Îl va vinde. Evangheliştii sinoptici redau momentul Cinei în termeni foarte apropiaţi. De aceea voi lua ca prototip Evanghelia Sfântului Matei, deosebirile dintre cei trei fiind neînsemnate diferenţe de limbaj şi de câteva detalii în plus sau în minus.

Ne întoarcem deci la relatarea Cinei la Sfântul Matei Evanghelistul: Iar când s-a făcut seară, a şezut Iisus cu ucenicii Săi la masă şi pe când mâncau, Iisus le-a zis: Adevărat vă grăiesc că unul dintre voi mă va vinde. (Mt. 26: 21) Această afirmaţie a Mântuitorului, care putea fi o acuzaţie la adresa oricăruia dintre ucenici, i-a tulburat foarte mult şi au început, pe rând, să-L întrebe pe Învăţător: Doamne, nu cumva sunt eu? Pentru a-i linişti, Iisus precizează: Cel care a întins cu Mine mâna în blid, acela Mă va vinde. După aceea adaugă: Fiul Omului merge precum este scris pentru El. Dar, vai, pentru acel om prin care Fiul Omului este vândut; bine era acelui de nu s-ar fi născut. (Mt. 26: 24) Iuda care întinsese în blid cu Iisus, s-a simţit obligat să întrebe: Nu cumva sunt eu, Învăţătorule? Raspunsu-i-a Iisus: Tu ai zis! (id. v. 25). Ceea ce era confirmarea că aşa este.

La Ioan, această scenă este prezentată oarecum diferit, pentru că se lăsase deoparte de către sinoptici un incident pe care ceilalţi nu-l observaseră: în timp ce ucenicii se întrebau şi-L întrebau pe Iisus: Doamne, nu cumva eu sunt acela, Petru i-a făcut semn lui Ioan, care stătea cu capul pe pieptul lui Iisus, să-L întrebe: Doamne, cine este? Iisus i-a răsupuns: Acela este căruia Eu, întingând îmbucătura de pâine, i-o voi da. Şi întingând îmbucătura de pâine, a luat-o şi i-a dat-o lui Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul şi după îmbucătura de pâine, atunci a intrat satana într-însul... Deci, după ce a luat acela îmbucătură de pâine, îndată a ieşit. Şi era noapte. (In. 13: 25-27 şi 30). Acest incident s-a petrecut în taină şi ceilalţi ucenici nu au auzit întrebarea discretă a lui Ioan, nici ceea ce spusese Iisus din cauza tumultului care se făcuse printre Apostoli. Când Iuda a plecat, după înghiţirea îmbucăturii dată de Mântuitorul, şi acesta i-a spus: Ceea ce faci, fă mai repede, ucenicii au crezut că Învăţătorul a vrut să-i spună (pentru că Iuda purta punga), să cumpere ceea ce trebuia pentru sărbătoare. (In. 13:29)

Ioan mai relatează un eveniment foarte semnificativ şi mişcător, o faptă a Mântuitorului pe care cei care dau titlul capitolelor au numit-o Spălarea picioarelor ucenicilor.

... ştiind Iisus că Tatăl pe toate I le-a dat în mână şi că de la Dumnezeu a ieşit şi la Dumnezeu merge, S-a sculat de la Cină, S-a desbrăcat de haine şi luând un ştegar, S-a încins cu el. După aceea a turnat apă în vasul de spălat şi a început să spele picioarele ucenicilor şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins. A venit deci şi la Simon Petru. Acesta I-a zis: Doamne, oare Tu să-mi speli mie picioarele? Iisus i-a răspuns zicând: Ceea ce fac Eu, tu nu ştii, dar vei înţelege după aceasta. Petru i-a zis: Niciodată nu-mi vei spăla Tu mie picioarele. Iisus i-a răspuns: Dacă nu te voi spăla, nu ai parte cu Mine. Zisu-I-a Simon Petru: Doamne, nu numai picioarele, ci şi mâinile, şi capul. Iisus i-a zis: Cel ce s-a îmbăiat nu are nevoie să i se spele decât picioarele, căci e curat tot. Şi voi sunteţi curaţi, dar nu toţi, căci ştia pe cel care avea să-L vândă. (In. 13: 2-11)

Întreaga Cină a fost plănuită de Iisus în secret, pentru ca nu cumva Iuda să-L vândă înainte de instituirea Sfintei Euharistii (Împărtăşanii). Aceasta a fost esenţa Sfintei Cine a lui Iisus: să nu-i lipsească pe ucenicii Săi de prezenţa Lui sensibilă după moartea, Învierea şi Înălţarea la cer. Şi să nu ne lipsească nici pe noi creştinii de prezenţa Lui palpabilă până la sfârşitul veacului, când Îl vom avea pe Iisus cu noi în deplinătatea slavei lui Dumnezeu.

(…) Sfânta Scriptură relatează în detaliu chinurile Mântuitorului. Se părea atunci că toată lumea era cuprinsă de ură şi de dorinţa de a ucide pe Mesia. Şi totuşi, există un moment mişcător, când un om, Simon din Cirene, ia crucea lui Iisus pe umerii săi, atunci când Fiul lui Dumnezeu nu a mai putut-o duce şi I-a purtat-o până la locul răstignirii. A fost momentul trezirii umanităţii care preia greutatea crucii lui Iisus.

Nicolae PURCĂREA: “Slujba Învierii te făcea să evadezi din cadrul strâmt al închisorii!”. Scopul reeducării de la Piteşti era să te lepezi de Hristos.

- Cum petreceaţi Sfânta Sărbătoare a Învierii Domnului în închisoare?

- Pentru noi, creştinii din închisoare, Patimile şi Învierea erau momentul sublim al trăirii noastre, depăşindu-ne şi pe noi ca oameni. Ne încadram în tradiţiile creştine pe care neamul nostru le trăia în Săptămâna Patimilor şi de Înviere, cu singura deosebire că noi nu aveam bucuria materială. N-aveam ouă să mâncăm, n-aveam cozonac sau alte bunătăţi, dar trăirea şi bucuria Învierii era copleşitoare pentru noi. Ne transpunea parcă în alte ceruri, în cu totul alte locuri, şi uitam chiar de suferinţa noastră. Fii sigur că ceea ce încercam noi să facem în temniţă era pregătirea sufletească pentru a întâmpina cum se cuvine marea sărbătoare. În afară de post, îţi poţi închipui că mai era şi post acolo unde noi posteam permanent. Exista un paradox: ştiind că noi postim, atunci ne dădeau o mâncare mai bună. În Vinerea mare ne dădeau friptură, cum ne dădeau altfel niciodată.

- Noi, creştinii ortodocşi, în Săptămâna Mare, ne ducem să ne spovedim, să ne cuminecăm, participăm la slujba Învierii. Cum se petreceau atunci lucrurile în închisoare?

- Trăiam cu gândul. Ne rugam în comun, chiar dacă gardienii ne urmăreau pas cu pas, ba mai mult, de sărbători înăspreau regimul, în sensul că dublau paza, vigilenţa lor era mai mare. Ei ştiau că noi trăim în rugăciune şi ducem o altfel de viaţă. Dacă lucrai în fabrică, atunci îţi măreau norma, te obligau la corvezi mai mari în spinare, dar bineînţeles că nu ripostam.

- Aveaţi voie să cântaţi “Hristos a Înviat”?

- N-aveam voie! Dar îl murmuram sau, aşa încet, tot îl cântam pentru că nu ne puteau opri să cântăm.

- Care-i cea mai frumoasă sărbătoare de Paşti pe care aţi petrecut-o în închisoare ?

- În general, ai putea să mă întrebi care a fost cea mai îngrozitoare. Trăiam bucuria, trăiam suferinţa, umilinţa Patimilor. Ştiam că e momentul Învierii, auzind clopotele. Cea mai frumoasă înviere am petrecut-o în lagărul de la Caracal, în 1945, la o Înviere oficiată de 100 de preoţi, în toate limbile. Au participat mii de persoane. În curtea lagărului s-a făcut o slujbă de Înviere care într-adevăr te făcea să evadezi din cadrul strâmt al lagărului. Îşi dădea aripi, te transfigura.

- Vorbeaţi de cea mai nefericită experienţă. Mă gândesc că ea este legată de momentul în care eraţi închis la Piteşti.

- La Piteşti, da. Acolo a fost cel mai îngrozitor moment, pentru că s-au săvârşit atâtea blasfemii, încât parcă a-ţi aduce aminte numai de ele e greu.

- Puteţi să ne redaţi, atât cât se poate, din această experienţă?

- În loc de cântecele bisericeşti, trebuia să cânţi cântece în care era batjocorit Mântuitorul. Au făcut însă şi alte ciudăţenii... Lucruri strigătoare la cer! S-au făcut multe lucruri care nu se pot povesti. E greu. Toată Săptămâna Mare o petreceai în astfel de blasfemii. Nu ştiu de unde inventau atâtea lucruri urâte.

- Cine era capul acestor nelegiuiri?

- Totul a pornit de la Ţurcanu. Avea şi ajutoare, unele pe care le zdrobise întâi în bătăi, le schingiuise, le făcuse instrumente fără voinţă, altele, care, de bunăvoie, au trecut alături de el. Au fost şi din ăştia.

- Cum aţi reuşit să rezistaţi acestor presiuni care nu pot fi numite decât satanice?

- Eu zic că mai mult decât atât, noi ne închipuim că suprema urâţenie e satana. Dar, parcă, acolo, era un cazan în care iadul era prins până în străfundurile lui.

- Vă mai puteaţi ruga?

- Cred că singurul lucru pe care nu-l puteau face era să ne citească gândurile. Şi nu ne puteau controla când făceam crucea cu limba. Asta nu puteau controla. Pentru că, în ultima etapă a reeducării, trebuia să te lepezi de credinţă.

- Acesta era scopul reeducării.

- Sigur că da. Trebuia să te lepezi de Hristos. Ei, şi pentru asta, rezistenţa era acerbă. Dârză.

- Aţi simţit ajutorul lui Dumnezeu în acea perioadă?

- Nu îmi place să vorbesc, dar când erau torturile mai mari, într-un vis mi s-a arătat Maica Domnului cu pruncul în braţe şi mi-a spus: “Lasă că trece şi asta!”. M-a întărit, m-a fortificat şi am rezistat mai departe.

- Care au fost resorturile luptei dumneavoastră?

- Un neam trăieşte şi prin momentele de onoare, de demnitate. Noi n-am fost un neam laş, care să depunem armele în faţa invaziei comuniste. Încă din 23 august 1944, s-au ridicat grupurile de rezistenţă. Ne-am numit români şi creştini. Acţiunea noastră s-a înscris pe linia strămoşilor noştri, a haiducilor noştri şi a tuturor acelora care au luptat împotriva unei năvăliri.

- interviu realizat de Florin Palas (revista VEGHEA)

Doamna Aspazia Oţel Petrescu: Părintele Arsenie Boca era numai lumină. Se putea numi duhovnicul întregului Ardeal şi al întregii Românii.


Toată viaţa mea am să fiu profund recunoscătoare Maicii Teodosia (n.r. – cu numele de Zorica Laţcu până la intrarea în monahism) că m-a dus la Părintele Arsenie Boca, acest mare stâlp al credinţei ortodoxe române. Pentru că, în aceeaşi măsură în care era un strălucit creştin, Părintele Arsenie Boca era şi un foarte bun român. Ce să vă spun? În perioada în care l-am cunoscut era în plină glorie. Se putea numi, pe drept cuvânt, duhovnicul întregului Ardeal şi, prin extrapolare, al întregii Românii. Acolo la Sâmbăta l-am întâlnit şi pe Părintele Stăniloae, care avea să devină apoi unul dintre cei mai mari dogmaticieni ai timpului, şi pe Părintele Mladin. Ei mergeau la Sâmbăta cu regularitate.
Părintele Arsenie Boca era numai lumină. Când cădeau privirile Părintelui Arsenie Boca pe tine simţeai, ştiai, nu ştiu de unde ştiai, nu ştiu cum simţeai, dar erai sigur că te priveşte lumina. Avea atâta lumină şi căldură în ochi, şi avea o asemenea privire încât aveai impresia că întregul cer, o infinitate albastră mă priveşte. Infinitul mă privea cu doi ochi albaştri de om. Asta era impresia pe care a dat-o celor mai mulţi Părintele Arsenie Boca: că te priveşte lumina. Tot sufletul plin de înţelepciune, plin de credinţă, plin de dragostea pentru om, toate astea erau în flash-ul privirii lui.

Eşti fericit când te ceartă un om sfânt

E foarte greu să exprim lucruri care, de fapt, sunt de neexprimat. Sunt lucruri pe care numai le vezi, le simţi, ştii că sunt aşa, neavând nicio explicaţie logică pentru ele. E o trăire. Prezenţa Părintelui Arsenie Boca pentru cei care-l aveau alături era trăire. Te lua în iubire, te lua în lumină, erai în aura sufletului lui, care era lumină şi iubire. Să nu credeţi că era ceva foarte dulceag. Era foarte aspru. Dar asprimea lui era dulce. Te şi certa, cum a fost un moment în scurta mea trăire acolo la Sâmbăta. A fost un moment când mi-a dat un canon, când m-a pedepsit, când m-a certat, dar eram nespus de fericită. Cine a trecut prin ceva similar poate să înţeleagă cum este să fii fericit când te ceartă un om sfânt.

- fragment dintr-un interviu acordat de doamna Aspazia Oţel Petrescu revistei VEGHEA

Mărturisitorul Nicolae Purcărea despre dascălul Traian Trifan şi ucenicii săi creştini care au transformat temniţa în mânăstire.

Monitor Ortodox - de prin bloguri adunate - cazul Danion Vasile


Comunicat de presa ASTRADROM

Danion Vasile: Un raspuns la atacurile legate de asa-zisa „propaganda stilista”

Noua conflagrație ”stilistă” blogală. Asta ne trebuie acum?

Cuviosul Paisie Aghioritul si cele doua rani opuse ale Bisericii de azi: ECUMENISMUL SI STILISMUL

Scopul schimbarii calendarului: SCINDAREA BISERICII

DANION ŞI ISPITA RISIPIRII

Sfântul Arsenie Boca: "Sabia Papei va fi frântă. Altă cale de unificare a Bisericii nu rămâne".

Teologul Ioan Vlăducă: Prin schimbarea calendarului, Biserica Ortodoxă Română nu şi-a pierdut harul.

Părintele Mihail Stanciu: Ortodoxia = Smerenie și Dragoste. Să fim smeriţi că suntem ortodocşi.

Părintele Arhimandrit Arsenie Papacioc: Stiliştii au căzut în erezie nu pentru calendar, ci pentru că repetă botezul. Cine n-ascultă, este păgân.

Părintele Arhimandrit Arsenie Papacioc: Stiliştii au căzut în erezie nu pentru calendar, ci pentru că repetă botezul. Cine n-ascultă, este păgân.

Sfântul Ignatie Briancianinov - Despre înşelare.

VIDEO (si transcriptul): IOAN VLADUCA despre chestiunea CALENDAR VECHI – CALENDAR NOU

Metoda calendarului | O divagatie fara stil

Tot despre calendar | Concluzie

Cu cine si unde merge, de fapt, Danion Vasile? Este el mai presus decat Sfintul Inchisorilor Valeriu Gafencu si Duhovnicii Ortodoxiei Arsenie Boca si Ilie Cleopa, ca sa aiba dreptul sa-i compromita sau conteste? O lectie de la Parintele Justin Parvu

O analiza ingrijoratoare. Noul KGB planuieste crearea unui miscari nationalist-crestine in Basarabia care sa preia inclusiv energii din Romania si BOR. La Chisinau se-aprinde scanteia

Despre sminteala si vrajba in postul Pastelui. Danion Vasile, predicator al luminii care vine de la Rasarit, lovit de pacatul trufiei, o ia pe urmele lui Dan Puric. Despre smerenie si SVR

Danion Vasile, “oaspetele special” al Bisericii Moscovite din Chisinau si Tiraspol. Ratacit sau altceva? Spune-mi cu cine te insotesti ca sa-ti spun cine esti. FOTO

Calvarul Mitropoliei Basarabiei si dusmanii romanilor: comunistii rusofoni si Biserica oficiala a Moscovei. Lupta Patriarhului Teoctist cu Alexei. Atacurile lui Kiril si felicitarile pentru Voronin. Aviz danionilor. DOCUMENTAR

Related Posts with Thumbnails