Joi, seara, a avut loc Cina cea de Taină. Se pare că Iisus Şi-a luat toate măsurile pentru ca Ultima Cină cu apostolii Săi să nu fie tulburată de marii arhierei care ar fi putut să trimită ostaşi şi servitori să-L ia din foişor, căci ei se temeau să facă o arestare în public. De aceea, niciunul dintre ucenici (pentru ca Iuda să nu afle de locul Cinei) nu a fost înştiinţat de planul lui Iisus, până în faptul serii, când, întrebat fiind, a trimis doi ucenici în Ierusalim să pregătescă Cina. Scopul acestei ultime Cine cu ucenicii era instituirea Sfintei Euharistii (Împărtăşanii). În această privinţă, iată ce scrie Sfântul Evanghelist Matei în Evanghelia lui: Atunci arhiereii şi bătrânii poporului s-au adunat în curtea arhiereului care se numea Caiafa şi împreună s-au sfătuit ca, prin vicleşug, să-L prindă pe Iisus şi să-L omoare. Dar ziceau: Nu în ziua praznicului, ca să nu se facă tulburare în popor. (Mt. 26: 3-5) Din cauza aceasta, Iuda nu a ştiut nimic dinainte, ci s-a trezit numai că, împreună cu ceilalţi ucenici, a trebuit să meargă în foişor, după ce totul fusese pregătit.
Deoarece ucenicii au înţeles că scopul Cinei de Taină era instituirea Sfintei Euharistii, în relatarea acestui moment, Evangheliştii sinoptici - Matei, Marcu şi Luca - insistă pe momentul respectiv şi pe afirmaţia lui Iisus că unul din cei 12 Îl va vinde. Evangheliştii sinoptici redau momentul Cinei în termeni foarte apropiaţi. De aceea voi lua ca prototip Evanghelia Sfântului Matei, deosebirile dintre cei trei fiind neînsemnate diferenţe de limbaj şi de câteva detalii în plus sau în minus.
Ne întoarcem deci la relatarea Cinei la Sfântul Matei Evanghelistul: Iar când s-a făcut seară, a şezut Iisus cu ucenicii Săi la masă şi pe când mâncau, Iisus le-a zis: Adevărat vă grăiesc că unul dintre voi mă va vinde. (Mt. 26: 21) Această afirmaţie a Mântuitorului, care putea fi o acuzaţie la adresa oricăruia dintre ucenici, i-a tulburat foarte mult şi au început, pe rând, să-L întrebe pe Învăţător: Doamne, nu cumva sunt eu? Pentru a-i linişti, Iisus precizează: Cel care a întins cu Mine mâna în blid, acela Mă va vinde. După aceea adaugă: Fiul Omului merge precum este scris pentru El. Dar, vai, pentru acel om prin care Fiul Omului este vândut; bine era acelui de nu s-ar fi născut. (Mt. 26: 24) Iuda care întinsese în blid cu Iisus, s-a simţit obligat să întrebe: Nu cumva sunt eu, Învăţătorule? Raspunsu-i-a Iisus: Tu ai zis! (id. v. 25). Ceea ce era confirmarea că aşa este.
La Ioan, această scenă este prezentată oarecum diferit, pentru că se lăsase deoparte de către sinoptici un incident pe care ceilalţi nu-l observaseră: în timp ce ucenicii se întrebau şi-L întrebau pe Iisus: Doamne, nu cumva eu sunt acela, Petru i-a făcut semn lui Ioan, care stătea cu capul pe pieptul lui Iisus, să-L întrebe: Doamne, cine este? Iisus i-a răsupuns: Acela este căruia Eu, întingând îmbucătura de pâine, i-o voi da. Şi întingând îmbucătura de pâine, a luat-o şi i-a dat-o lui Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul şi după îmbucătura de pâine, atunci a intrat satana într-însul... Deci, după ce a luat acela îmbucătură de pâine, îndată a ieşit. Şi era noapte. (In. 13: 25-27 şi 30). Acest incident s-a petrecut în taină şi ceilalţi ucenici nu au auzit întrebarea discretă a lui Ioan, nici ceea ce spusese Iisus din cauza tumultului care se făcuse printre Apostoli. Când Iuda a plecat, după înghiţirea îmbucăturii dată de Mântuitorul, şi acesta i-a spus: Ceea ce faci, fă mai repede, ucenicii au crezut că Învăţătorul a vrut să-i spună (pentru că Iuda purta punga), să cumpere ceea ce trebuia pentru sărbătoare. (In. 13:29)
Ioan mai relatează un eveniment foarte semnificativ şi mişcător, o faptă a Mântuitorului pe care cei care dau titlul capitolelor au numit-o Spălarea picioarelor ucenicilor.
... ştiind Iisus că Tatăl pe toate I le-a dat în mână şi că de la Dumnezeu a ieşit şi la Dumnezeu merge, S-a sculat de la Cină, S-a desbrăcat de haine şi luând un ştegar, S-a încins cu el. După aceea a turnat apă în vasul de spălat şi a început să spele picioarele ucenicilor şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins. A venit deci şi la Simon Petru. Acesta I-a zis: Doamne, oare Tu să-mi speli mie picioarele? Iisus i-a răspuns zicând: Ceea ce fac Eu, tu nu ştii, dar vei înţelege după aceasta. Petru i-a zis: Niciodată nu-mi vei spăla Tu mie picioarele. Iisus i-a răspuns: Dacă nu te voi spăla, nu ai parte cu Mine. Zisu-I-a Simon Petru: Doamne, nu numai picioarele, ci şi mâinile, şi capul. Iisus i-a zis: Cel ce s-a îmbăiat nu are nevoie să i se spele decât picioarele, căci e curat tot. Şi voi sunteţi curaţi, dar nu toţi, căci ştia pe cel care avea să-L vândă. (In. 13: 2-11)
Întreaga Cină a fost plănuită de Iisus în secret, pentru ca nu cumva Iuda să-L vândă înainte de instituirea Sfintei Euharistii (Împărtăşanii). Aceasta a fost esenţa Sfintei Cine a lui Iisus: să nu-i lipsească pe ucenicii Săi de prezenţa Lui sensibilă după moartea, Învierea şi Înălţarea la cer. Şi să nu ne lipsească nici pe noi creştinii de prezenţa Lui palpabilă până la sfârşitul veacului, când Îl vom avea pe Iisus cu noi în deplinătatea slavei lui Dumnezeu.
(…) Sfânta Scriptură relatează în detaliu chinurile Mântuitorului. Se părea atunci că toată lumea era cuprinsă de ură şi de dorinţa de a ucide pe Mesia. Şi totuşi, există un moment mişcător, când un om, Simon din Cirene, ia crucea lui Iisus pe umerii săi, atunci când Fiul lui Dumnezeu nu a mai putut-o duce şi I-a purtat-o până la locul răstignirii. A fost momentul trezirii umanităţii care preia greutatea crucii lui Iisus.
