19.10.10

Chestiunea evreiasca. Prefata lui Nae Ionescu la romanul lui Mihail Sebastian, "De doua mii de ani"


Evreii sunt poporul ales. Despre aceasta, conform credintei lor, nu trebuie sa depuna marturie doar evreii, ci si crestinii. Sunt poporul ales pentru ca au fost primii cu care Dumnezeu si-a luat un angajament fata de oameni, situatie de care evreii sunt perfect constienti. Ca popor ales, inseamna fara indoiala ca li s-a rezervat o anumita functie; cu alte cuvinte, evreii nu au fost alesi din cauza unui anumit lucru, ci in vederea unui anumit lucru, daca nu cumva pentru un scop bine determinat. Pe de alta parte, pentru a-si putea indeplini misiunea, evreii trebuie in mod necesar sa se mentina ca popor ales, lucru pe care l-au inteles foarte bine.

Asa se explica faptul ca, inca de la inceputul istoriei lor, se poate remarca usor tendinta lor deliberata de a evita orice contact cu cei de alta credinta. In tara lor si oriunde in lume au trait intotdeauna in comunitati inchise si izolate cu strictete. Constiinta superioritatii credintei lor si ideea pe care o aveau despre ei insisi ca popor ales le stimulau orgoliul imens care, chiar si in zilele noastre, dupa atatea nenorociri si suferinte, este la fel de intact ca in epocile maretiei evreiesti.

Desigur, evreii au fost mereu un corp strain printre popoarele in sanul carora au trait si, intrucat diferenta da nastere urii, ei bine, au fost serviti! Pe de alta parte, trebuie sa recunoastem cu totii ca acest proces de diferentiere, de singularizare si de izolare, impins astazi atat de departe incat nu mai e cu putinta nici o legatura durabila intre evrei si celelalte popoare, a fost intreprins de evreii insisi. Vechiul Testament este o lege pe care o recunoastem si noi, deci ar trebui sa avem ceva in comun cu evreii. Cu toate acestea, nu se intampla deloc astfel.

De fapt, fondul ethosului iudaic este constituit mai de graba de comentariul Vechiului Testament. Talmudul a inlocuit Tora, chiar daca acest fapt nu s-a petrecut dintr-o data, ci printr-un proces indelungat. Deci, descendentii fariseilor au avut de luptat pana in sec. al XIV-lea pentru a face sa prevaleze exclusivismul evreiesc, care postuleaza ca poporul ales trebuie sa evite orice contact cu celelalte popoare – fie ei persani sau romani, greci sau egipteni, arabi sau crestini. In acel moment, insa, succesul rabinilor era total si incontestabil, iar prapastia dintre evrei si celelalte popoare era absoluta.

Atunci cand cineva va indeparteaza cu dispretul sau, pentru ca va considera inferior si nedemn, nimic nu e mai normal ca al considera, la randul vostru, ca dusman sau, in orice caz, ca posesor al unei naturi complet diferite. Asa se face ca separarea indusa de evrei a fost apoi marita de celelalte popoare, cu atat mai mult cu cat un caz concret pusese gaz pe foc. Cu siguranta, evreii sunt mistici, dar sunt in aceeasi masura –dupa cum o dovedeste Kabbala– adepti ai rationalismului. Cu toate acestea, se dovedeste ca talmudistul si zaraful care cantareste aurul si da bani cu imprumut nu sunt decat una si aceeasi persoana.

Aceasta este calitatea care le-a permis sa se strecoare in anturajul regilor si al conducatorilor popoarelor, carora le-au facut adesea servicii importante. Dar, in ciuda tuturor nenorocirilor care s-au abatut asupra lor, evreii nu au inteles niciodata, ca, de fapt, cea mai mare nenorocire este de a-i servi pe printii acestei lumi in schimbul unei recompense. Privilegii, intotdeauna mai multe privilegii, acesta este singurul lucru pe care il pot oferii printii in schimbul serviciilor primite. De fapt privilegiile evreilor pot ajunge de invidiat... Am vazut ce s-a intamplat la Alexandria in antichitate sau mai tarziu in Spania, unde privilegiile erau atat de insemnate, incat multi oameni au trecut la iudaism numai pentru a se bucura de avantajele imense. Mai devreme sau mai tarziu izbucneste criza, iar atunci se dezlantuie toate resentimentele impotriva acestor privilegiati lipsiti de rusine. Ori, daca uneori printii acorda privilegii, nu inseamna ca ii vor apara pe cei care devin obiectul urii publice. Evreii s-au bucurat de privilegii enorme peste tot, dar soarta a facut ca insasi aceste privilegii sa-i izoleze inca si mai mult. Revolta impotriva evreilor va fi amorsata de opinia publica, dar, de fapt, ea nu este decat o consecinta a sciziunii rabinice.

Fara indoiala, evreii sunt poporul ales. Dar ales cu ce scop? Daca ne-am lua dupa ei, au fost alesi pentru a deveni stapanii lumii, si astfel nu am mai putea purta nici o discutie. Atunci ar fi mai bine sa punem problema altfel, caci e dificil de definit in ce consta stapanirea lumii. Cand se va produce, potrivit evreilor insisi, constituirea Imperiului lor Mondial? Momentul acesta va fi marcat de aparitia lui Mesia. Astfel putem conchide ca evreii sunt poporul ales, intrucat Dumnezeu a hotarat ca Mesia sa provina din randurile lor. Aici suntem cu totii de acord, evrei si crestini deopotriva, dar tot de aici porneste si controversa.

De fapt, pentru crestini Mesia a venit deja, prin incarnarea Logos-ului in Iisus Christos. Evreii au fost cu adevarat poporul ales, anume ales pentru Incarnarea lui Dumnezeu. De indata ce acest fapt s-a produs, de indata ce si-au indeplinit misiunea, evreii au incetat sa mai fie poporul ales. Evreii pot ori sa recunoasca faptul ca Mesia a venit deja prin Incarnarea christica si deci din acel moment inceteaza sa se mai considere poporul ales, ori contesta autenticitatea lui Christos- Mesia si atunci isi refuza chiar conditia de popor ales, deci calitatea de instrument ales de Dumnzeu pentru salvarea lumii – caz in care nu ar pacatui numai fata de misiunea lor, ci si fata de Dumnzeu insusi. Evreii repeta fara incetare ca Iisus Christos, atat timp cat se pretinde Fiul lui Dumnzeu si al lui Mesia, nu este decat un impostor. Mesia nu a sosit inca, socotesc evreii, el va veni pe un cal alb, si in momentul acela se va constitui imperiul Israelului, care va stapani peste intreaga lume. Cele doua pozitii sunt ireductibile. Pozitia evreilor este limpede. Ei sunt poporul ales; in consecinta, atunci cand va veni Mesia, pamantul intreg va intra in posesia lor.

Numai ca unul dintre fii lui Israel s-a prezentat deja drept Mesia. Este adevarat, evreii l-au considerat intotdeauna un impostor, dar aceasta nu a impiedicat un mare numar de popoare sa-l recunoasca drept Fiul lui Dumnezeu. Acest Mesia, si nimeni altcineva, a creat pentru aceste popoare (in sanul carora traiesc si numerosi evrei) o noua conceptie asupra lumii si o noua structura spirituala, valori noi pe o scara noua a valorilor. Blestemat pentru Israel , Mesia a creat pentru aceste popoare ordinea crestina a lumii. De aici incepe dificultatea majora. Evreii traiesc in mijlocul lumii crestine, dar ce lege respecta ei? Oare se supun legilor lui Iisus Christos, respecta atmosfera si conditiile crestine? Daca ar fi asa, atunci ar fi renuntat la legile lor, ar fi incetat sa se considere poporul ales; mai mult, ar fi incetat sa fie evrei. Or, nimic de felul acesta nu s-a intamplat. Evreii continua sa fie evrei. Cu alte cuvinte, si-au stabilit o ordine particulara in sanul altor popoare, o ordine contrara, in special, ordinii crestine pe care o considera opera unui impostor. Rezulta de aici ca, respectandu-si legea iudaica, evreii trebuie in mod necesar sa saboteze ordinea si valorile crestine.


Nu e vorba numai de o problema religioasa, desi este usor de vazut ca necazurile si suferintele evreilor sunt mai adanci si mai frecvente in perioadele si in regiunile in care oamenii adera la crestinism intr-un mod mai categoric, in timp ce sunt cu mult mai mici in tarile protestante, cu o religiozitate formala. In fapt, cel putin in cateva aspecte, protestantismul este forma cea mai putin crestina a crestinismului si cea mai apropiata de structura iudaica. Ceea ce dorim sa spunem este ca iudaismul si crestinismul depasesc planul strict religios in masura in care constituie in acelasi timp principii formatoare ale vietii sociale.

Exista o ordine iudaica si alta crestina a lumii. Existenta paralela a valorilor crestine si a valorilor iudaice este un fapt incontestabil. Fie ca este vorba de organizarea politica a unei natiuni, de productia si circulatia bunurilor materiale sau de sensul general pe care il conferim existentei, aceste valori exista si nu le putem pune la indoiala. Oricare ar fi domeniul pe care l-am lua in discutie, evreii si crestinii sunt separati printr-o incompatibilitate organica, iar aceasta are un caracter categoric, total, definitiv. Pe baza acestei incompatibilitati ii considera crestinii pe evrei un pericol pentru ordinea lasata de Iisus Christos. Crestinismul si iudaismul sunt doua lumi complet straine una fata de cealalta; intre ele nu este cu putinta nici un fel de fuziune. Conflictul este atat de intens, incat pacea nu se va instaura decat la disparitia unuia dintre ei.

Evreii sufera deoarece, din clipa in care au refuzat sa-l recunoasca pe Christos drept Mesia, pentru a se crampona de prerogativa de popor ales, si-au asumat misiunea de a distruge valorile crestine. Daca poporul lui Israel sufera, e si din cauza ca, dupa ce l-au dat pe Christos lumii, au refuzat sa-l recunoasca: l-au vazut, dar nu l-au crezut. Acest lucru nu ar fi fost poate atat de grav daca alte popoare nu l-ar fi crezut. Ei bine, noi facem parte dintre cei care l-au crezut!

Prin sionism, evreii au crezut ca au gasit calea de a insela destinul. Ierusalimul continua sa fie polul magnetic al iudaismului, dar mai mult din punctul de vedere al unui iudaism mistic. Caci urarea nostalgica „la anul la Ierusalim” nu este legata de nimic concret, ci corespunde unuia dintre acele mituri despre care vorbea Sorel, mituri care se sprijina pe evenimente care nu au avut loc niciodata, dar care polarizeaza, cu toate acestea, atentia generala obligandu-i pe oameni sa-si conduca viata an vederea acestor evenimente, ca si cum ele ar trebui sa se produca in mod necesar. Fara indoiala, pentru evrei intoarcerea la Ierusalim este o realitate incontestabila, poate cea mai puternica dintre toate manifestarile iudaice.

Aceasta certitudine mistica –potrivit careia poporul lui Israel se va regasi la poalele Templului- este atat de puternic inradacinata in sufletul evreiesc, incat toata viata in diaspora le va parea tuturor evreilor ceva trecator, daca nu chiar o fictiune. In fapt, daca evreii au temple si consilii religioase peste tot in lume, nu e mai putin adevarat ca Ierusalimul ramane singurul lor loc de rugaciune si jertfa, sediul adevaratului lor templu, fata de care templele din diaspora nu sunt decat niste inlocuitori palizi. Spiritul Israelului este legat de conceptele originale ale propriilor sale dorinte si nenorociri mai mult decat de realitate, care se destrama asemenea transparentei unei iluzii pentru a fi apoi reconstruita la nivelul fictiunii pure.

Intelegem acum cat de mult se indeparteaza de ideea sionista a lui Theodore Herzl realitatea iudaica contemporana. In mod sigur, daca cineva ar reusi sa adune la un loc toti evreii din lume si sa-i constituie politic intr-un stat Israel , atunci problema necazului evreilor ar fi profund modificata, daca nu chiar rezolvata pe deplin. Cum s-ar putea ajunge la constituirea unui stat evreu? Intrebarea merita sa fie pusa intrucat evreii au avut in multe ocazii propriul lor stat. Ar fi destul de bizar sa credem ca evreii l-au asteptat pe Theodore Herzl pentru a descoperi ideea statului iudaic. Regula generala cere ca fiecare popor sa aspire in mod natural si ne-deliberat la viata de stat, asa cum o sugereaza imaginea moleculelor dintr-o solutie suprasaturata, pe punctul de a se cristaliza. Exact acest lucru nu l-am putut descoperi la evrei. Chiar din contra, de fiecare data cand au avut un stat grija lor permanenta a fost de a-l distruge. Incercarea de a fixa un termen vietii lor in diaspora ar fi o nebunie, caci exact pe aceasta viata se sprijina starea naturala a evreului.

Ce cauta deci Theodor Herzl, ce doreste sionismul? Vor ei sa-i smulga Ierusalimului aura sa mistica si caracterul mitologic pentru a transforma acest oras intr-o capitala moderna, cu ministere si o politie a tot puternice? Este posibil. Numai ca aceasta va fi o efemera experienta in plus, ca toate institutiile iudaice de pana acum; pe de alta parte, o cetate o Ierusalimului concreta i-ar face pe evrei sa-si piarda credinta lor comuna, fundamentul vietii lor de pana acum. Sionismul ar fi rezultatul matematic al distrugerii mitului Ierusalimului. Sionismul va consacra sinuciderea neamului lui Israel ? S-ar putea sa fie chiar asa.

Daca evreii sufera, sufera pentru ca sunt evrei. Vor inceta sa mai fie evrei in ziua in care nu vor mai suferi si nu vor putea scapa de suferinta decat atunci cand nu vor mai fi evrei. Iata o teribila fatalitate impotriva careia nu este nimic de facut: Israel va agoniza pana la sfarsitul lumii!

Tu, Iosif Hechter, esti bolnav, tu nu mai iti gasesti locul in propria piele. Esti bolnav chiar in substanta ta; nu poti sa nu suferi; suferinta ta nu are iesire. Sa fii totusi sigur, Iosif Hehter, ca toata lumea sufera. Noi crestinii, suferim si noi, dar pentru noi exista o scapare: mantuirea, reinvierea. si tu speri: speri ca va veni Mesia cel indelung asteptat, Mesia pe calul sau alb, implinirea regatului lui Israel pe pamant. Inca mai speri, tu, Iosif Hechter. Continua sa speri, este tot ceea ce ti-a ramas! Cat despre mine, eu nu te pot ajuta in nici un fel, caci sunt convins ca acel Mesia pe care il astepti nu va veni niciodata. Mesia a venit deja, dar tu nu l-ai recunoscut. Doar atat ti se ceruse in schimbul bunatatii pe care ti-o aratase Dumnezeu: ti se ceruse sa veghezi, iar tu n-ai facut-o. Dar poate ai fost orbit, trufia fiindu-ti ca un graunte de nisip in ochi. Nu simti, Iosif Hechter, frigul si tenebrele care te inconjoara din toate partile?”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts with Thumbnails