„Infricosator este cuvantul
Domnului, ca de nu vezi inima ta curata fata de toti, sa nu ceri nimic de
la Dumnezeu, caci Ii aduci ocara, o data ce, fiind pacatos si avand vreo
suparare, fata
de omul
asemenea tie, spui Celui Ce cunoaste inimile: „Iarta-mi pacatele mele". Unul
ca acesta nu se roaga cu mintea, ci cu buzele, intru
nestiinta. Fiindca cel ce voieste cu adevarat sa se roage lui Dumnezeu cu
mintea, in Duhul Sfant si cu inima curata, isi cerceteaza, inainte de a se ruga,
inima sa, de este neimpovarata de vreo grija fata de orice om,
sau nu. Si daca nu o face, se amageste pe sine. Caci in acest caz, nu este cine
sa-1 asculte pe el, pentru ca nu mintea lui se roaga, ci implineste o obisnuinta
a orelor de canon. Dar cel ce voieste sa lucreze in chip curat, va cerceta
intai mintea lui, ce are in ea. Astfel, de zici: „Miluieste-ma", miluieste
si tu pe cel ce te roaga, si de zici: „Iarta-ma", iarta si tu,
nevrednicul. Iar de zici: „Nu-Ti aduce aminte de pacatele Mele", nici tu
sa nu refuzi sa ierti pacatele aproapelui tau. Si daca zici: „Nu-Ti aduce
aminte de relele ce le-am facut, fie cu voia, fie silit" - desi nu este
sila - nu trebuie sa gandesti ceva impotriva vreunui om. De n-ai ajuns sa faci
acestea, in zadar te rogi" (Filocalia romaneasca, vol. 12, Cuvantul XVIII, ed. Harisma,
Bucuresti, 1991, p. 143).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu