15.10.10

Sclav fericit? In ziua intalnirii la Bucuresti a Trilateralei, Ovidiu Hurduzeu isi afirma (si el!) sustinerea pentru Calin Georgescu! Pacat!

Dacă scriu din nou despre Călin Georgescu şi nevoia unui guvern de tehnocraţi o fac din dorinţa de a atrage atenţia cititorului grăbit asupra schimbării de paradigmă care se desfăşoară sub ochii noştri. Un guvern de tehnocraţi condus de Călin Georgescu nu ar fi doar o soluţie de avarie, cum au fost guvernele conduse de Isărescu şi Stolojan. Ar însemna plasarea României pe o altă traiectorie de dezvoltare. Pur şi simplu, am ieşi din Matrix – un Matrix satanic al politicii neghioabe, al ingineriilor sociale şi economice, al denaţionalizării, incompetenţei şi corupţiei.
În ultimul sau interviu din „Adevărul“, Călin Georgescu lansează idei de-a dreptul incandescente. Care politician român a avut curajul sa declare că actuala criză „este o greşeală de sistem“ iar „sistemul a fost construit greşit şi trebuie refăcut“? Ni s-a împuiat capul cu ideea că în capitalism doar banul, care nu are miros, contează; Călin Georgescu pune la baza capitalismului munca şi competenţa. Ce personalitate politică din România a ridicat în mod serios problema mediului? Călin Georgescu îşi doreşte ca ţara noastră să devină un „tigru verde“ (în alt interviu, publicat în revista AS, s-a pronunţat în mod hotărât împotriva „afacerii Roşia Montană“). Este reconfortant şi încurajator să vezi, în sfârşit, un bărbat care enumeră în mod clar priorităţile ţării: asigurarea hranei, a apei potabile, a energiei şi protecţia mediului.

Dar poate cel mai important lucru pentru România, în eventualitatea în care Călin Georgescu ar deveni prim-ministru, este accentul pe care l-ar pune, fără echivoc, pe apărarea interesului naţional, promovarea binelui comun şi a unei economii civice bazate pe un model românesc care să îmbine principiile dezvoltării durabile cu răspândirea largă a proprietăţii productive. Politicienii de toate culorile nu văd redresarea României decât printr-un alt val de privatizări, atragerea de noi fonduri speculative şi „investitori strategici“ – altfel spus, prin colonizarea completă a României; Călin Georgescu vede revigorarea României „prin oamenii ei“ şi prin investiţia masivă în tineri şi în sistemul educaţional.

Nu ştiu dacă expertul Călin Georgescu va ajunge primul ministru al României. Sau dacă, odată ajuns în fruntea unui guvern de tehnocraţi, va putea să duca la bun sfârşit ceea ce şi-a propus. Indiferent de cursul evenimentelor politice, zarurile schimbărilor radicale au fost aruncate. Un perete al Matrixului a fost dărâmat. Paradigma s-a schimbat, harta viitorului este conturată.

- fragment din articolul lui Ovidiu Hurduzeu - Călin Georgescu sau ieşirea din Matrix

Sursa: A Treia Forta
Foto: Ovidiu Hurduzeu, luand cuvantul la o intalnire a Asociaţiei Profesioniştilor pentru Progres (ce denumire stângistă!)

Un comentariu:

  1. “Bîrfa lunii, pe care a auzit-o toată lumea, e că premier va fi tot Călin. E un tip grizonant cu vocea, ţinuta şi vîrsta lui Tăricea­nu, dar nu e Tăriceanu. E Georgescu. Călin Georgescu se încălzeşte pe margine de şase luni ca să-i ia locul lui Boc. De ce nu i l-a luat pînă acum, mai ales că e un tehnocrat desenat pe computer, competent şi misterios, născut în laboratoarele lui Isărescu în ur­ma unei relaţii pasionale între francmasoneria bancară şi diplomaţia globalistă, nimeni nu ştie.

    Dar toată lumea bănuieşte: Călin e şeful Centrului Naţional pentru Dezvoltare Durabilă, secretarul general al reprezentanţei României în Clubul de la Roma şi, prin protectoratul lui Mugur, simpatizat de greii Comisiei Trilaterale.
    Aşa că, pentru preşedintele Băsescu, e un om prea competent, care nu merită acest post. Numai că, după descinderea la Bucureşti, în week­end­-ul trecut, a cîtorva miliardari ai Trilateralei, lui Traian Băsescu i s-a dat numele viitorului premier în plic. Isărescu a mustăcit, Băsescu s-a înnegrit un pic, iar Elena Udrea şi-a cumpărat, de nervi, o pereche de pantofi Lanvin, pe care are de gînd să-i doneze unei ţărănci la următoarele inundaţii.

    Cît despre viitorul preşedinte, Traian Băsescu ne-a spus cine va fi: Baconschi sau Preda. Baconschi, la a cărui lansare a lipsit, şi Preda, pe care l-ar fi dat afară din partid. Hai că ne-aţi făcut să rîdem, domnule pre­şedinte!”

    http://www.catavencu.ro/noul_premier_e_gata_noul_presedinte_mai_sta-16130.html

    Bilderberg in viziunea lui Hurduzeu:

    “Exista pericolul ca procesul de globalizare sa fie monopolizat de fortele globalismului reprezentate de elitele transnationale, «acei care controleaza miscarile mondiale de capital si informatii, guverneaza fundatiile filantropice si institutiile de invatamant superior, au controlul asupra productiei culturale si astfel stabilesc termenii dezbaterilor publice» (Christopher Lasch, The Revolt of the Elites). Departe de a fi animati de rivalitati devastatoare, mondocratia Noii Ordini Mondiale este legata de-o increngatura de interese comune ce sfideaza traditionalele dichotomii Stanga/Dreapta, Comunism/Capitalism, Liberalism/Conservatorism. Adepti ai «planningului», expertizei specializate, globalistii viseaza la o ordine mondiala stabila prin favorizarea corporatismului industrial si financiar transnational. Globalistii, «ces gens sans race, sans couleur, sans sexe», cum ii numea cu malitiozitate un francez, nu se incurca in detalii, nu se simt in nici un fel legati de un timp si loc specifice. Ca si comunistii, sunt «planificatori» patrunsi de gigantomanie. Privesc in jurul lor prin ochelarii de cal ai «macro-economicului», «deficitelor bugetare» si «unificarii» (legislativa, sociala, culturala). Nu se supun legislatiei democratice si parlamentelor tarilor lumii. Decizii, care privesc soarta intregii planete, le iau de multe ori in cel mai mare secret, in urma unor contacte personale (de pilda, discutiile de la intalnirile anuale ale influentului grup Bilderberg se desfasoara in spatele usilor inchise). Mecanismele de coordonare ale «elitelor» transnationale eludeaza structurile traditionale ale statului suveran, marele lor «inamic».”

    (http://www.research.rutgers.edu/~dnicules/text/hurduzeu_utopia_III.html)

    Asadar cum ramane?

    RăspundețiȘtergere

Related Posts with Thumbnails