Se afișează postările cu eticheta Poeti dupa gratii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Poeti dupa gratii. Afișați toate postările

29.4.11

Baladele din detentie ale lui Radu Gyr

Comunismul a înţeles ca unică modalitate de impunere în cultura română anihilarea valorilor, prin arestarea şi exterminarea celor ce le promovaseră, şi impunerea non-valorii ca unic reper. Credinţa, tradiţia, idealurile sfinte, toate acestea au devenit, în ochii împăienjeniţi de ură satanică ai bolşevicilor, vini de neiertat, pentru care pedeapsa cu moartea era prea blândă. Trebuiau experimentate tehnici diabolice de dezumanizare, de des-fiinţare, de umilire care să ducă la formarea unui om reeducat. În aceste condiţii, intelectualitatea românească avea să se mute în lanţuri. 

În academia mutată în catacombe, tot ceea ce însemna valoare era mărturisit, asimilat, îmbogăţit, din nou mărturisit şi aşa mai departe. Pentru deţinutul căruia i s-a răpit orice drept intelectual (ce să vorbim despre alt fel de drepturi, când până şi cel la identitate sau la viaţă erau incerte...), orice vers era purtător de noi idei, de noi idealuri, de motivaţii pentru rezistenţă, prin credinţă spre mântuire. 

Astfel, baladele populare (pe vremea aceea studiate cu drag în şcoală, după ce în prealabil fuseseră performate la horele care încă se ţineau, la şezătorile şi la clăcile care nu-şi pierduseră încă sensul originar) aduceau în sufletul jinduind de libertate şi de dreptate un licăr de speranţă. Deţinutul se asemăna haiducului, hăituit, trădat, însingurat, mereu stând cu moartea la taclale; sau cu meşterul creator a cărui jertfă bineplăcută Domnului izvorăşte  apă vie; ori cu ciobanul ce-şi preschimbă, triumfător, moartea în nunta cea cerească şi veşnică. Întreaga rânduială de viaţă românească, cuprinsă în versurile baladelor, se răsfrânge în sufletul întemniţatului, renăscând noi şi noi sensuri ale suferinţei.

Atunci când încap pe mâna unui talent poetic de excepţie, condamnat şi el a trăi dramele eroilor populari, baladele se metamorfozează în bijuterii şlefuite migălos în sufletul şi în conştiinţa poetului şi agăţate apoi, definitiv şi salvator, în sufletul şi în conştiinţa deţinuţilor care-şi riscau viaţa memorând, recitând şi transmiţând, prin binecuvântata şi multcuvântătoarea ţeavă de calorifer, altora şi altora, versuri purtătoare de speranţă. Este cazul baladelor de detenţie ale lui Radu Gyr.
 

3.3.11

Poeti dupa gratii. Andrei Ciurunga: Canalul


CANALUL


Aici am ars şi-am sângerat cu anii,
aici am rupt cu dinţii din ţărână
şi-aici ne-am cununat, cu bolovanii,
câte-un picior uitat sau câte-o mână.

Pe-aceste văi şi dealuri dobrogene
am dat cu veacuri înapoi lumina.
Amare bezne-am aşternut pe gene
şi le-am purtat în inimi rădăcina.

Aprinşi sub biciul vântului fierbinte,
bolnavi şi goi, pe ger şi pe ninsoare,
am presărat cu mii de oseminte
meleagul dintre Dunăre şi Mare.

Trudind flămânzi de cântec şi de pâine,
înjurături şi pumni ne-au fost răsplata.
Să facem drum vapoarelor de mâine,
am spintecat Dobrogea cu lopata.

Istoria, ce curge-acum întoarsă,
va ţine minte şi-ntre foi va strânge
acest cumplit Danubiu care varsă
pe trei guri apă şi pe-a patra sânge.

Iar cântecele smulse din robie
vor ctitori, cu anii care vin,
în cărţile pe care le vom scrie,
o nouă Tristie la Pontul Euxin.

Poeti dupa gratii: Petru Baciu


VOI AŢI CĂZUT

Port cenuşa morţilor ca
un memento, pentru fapte­le
mele de fiecare zi.

Am fost împreună cu voi şi cu voi,
Şi nu m-am întors înapoi.
Am vrut să clădim neamului nostru
Suflete noi.
Să-i cinstim altarele,
Să-i apărăm ogoarele,
Dumicatul de pâine
Şi tihna la rugăciune.
În luptă cu întunericul lui Belzebut
Voi aţi căzut
Răstigniţi,
În mine de plumb, în temniţi sau munţi.
Arşi de vii,
Înmormântaţi de vii,
Fără preot, fără cruce la căpătâi.
Moartea voastră înseamnă cel mai înalt discurs
Adresat Patriei.
Voi aţi căzut apărând pe Iisus.
Voi aţi biruit!

CINE?


Cine m-a aruncat în vâltoare?
Cine mi-a sortit pasul care doare?
Pe drum de Golgotă suiş
Să mă poticnesc pe povârniş!

Cine m-a aruncat în vâltoare,
În pădurea cu sălbatice fiare?
Să mă devoreze în ascuns,
Să nu pot să dau răspuns.

Cine m-a aruncat în vâltoare,
În mlaştina deznădejdii cea mare...?
Să mă uit la fratele meu pieziş,
Să mă rog pentru el pe furiş.

Din nepătruns
Coboară în şoaptă răspuns:
„În faţa icoanei voi aţi jurat
Să ispăşiţi al neamului vostru păcat”.

- din volumul "Poeţi după gratii", editat de Mânăstirea Petru Vodă

23.2.11

BUCOVINA PROFUNDA şi Fundatia Culturala MEMORIA va invita la lansarea cartilor „Martiri si marturisitori romani din secolul XX” si Antologia „Poeti dupa gratii”

BUCOVINA PROFUNDĂ  şi  Fundaţia Culturală MEMORIA

vă invită la lansarea cărţilor

„Martiri şi mărturisitori români din secolul XX”
şi
Antologia „Poeţi după gratii”

invitaţi:
Fabian Seiche, autor
Ilie Tudor, supravieţuitor al temniţelor

Evenimentul va avea loc

*  miercuri, 23 februarie 2011, ora 18.00
Casa de Cultură – Suceava

*  vineri, 25 februarie 2011, ora 16.00
Casa de Cultură – Vatra Dornei

*  sâmbătă, 26 februarie 2011, ora 15.00
Casa de Cultură – Rădăuţi

*  duminica, 27 februarie 2011, 17.00
Protopopiatul  Botosani
 

20.1.11

O apariţie editorială de excepţie la Mănăstirea Petru Vodă: Poeţi dupa gratii. Cuvântul înainte al unei deţinute politic (Doamna Aspazia Oţel Petrescu), beneficiară din plin a poeziilor după gratii

C U V Â N T U L
UNEI DEŢINUTE POLITIC, BENEFICIARĂ DIN PLIN A
POEZIILOR DUPĂ GRATII

Motto:
                          Luând pe umeri crucea, strânge-o cu putere
                                        Şi du până la sfârşit chinul încercărilor,
                                        Sfâşierea durerilor şi primeşte cu bucurie
                                        Piroanele – întristărilor, ca pe o comoară a slavei.
                                        Şi aruncat în fiecare zi în lăncile ocărilor
                                        Şi lovit cu pietrele tuturor necinstirilor
                                       Vărsând lacrimi de sânge
                                       (Că totul izbuteşte plânsul de fiecare zi)
                                       Vei fi mucenic.”

                                                   Cuv. 18, Simion Noul Teolog



            Bună dimineaţa, Românie profundă! Azi ţi se face un dar deosebit pe care, după smerita mea părere, ar trebui să-l primeşti cu emoţionatele tale bătăi de inimă, drept aplauze pentru cei care în bezna temniţelor flămânde au făurit din flăcările durerii, pe nicovala suferinţei, candele de lumină pentru un veac românesc.

            Este vorba despre o antologie selectivă a poeziilor făurite în închisoare, un adevărat monument de cultură, un templu în care suferinţa s-a cununat cu sufetul poetului, sacerdot fiind blândul Iisus, iubirea cea neînserată şi jertfelnică, viaţă, cale şi adevăr pentru nefericiţii întemniţaţi.

            Aş dori să spun câteva cuvinte despre poeţii închisorilor, sărmane şi necuprinzătoare cuvinte, pentru aceşti îngeri, luminiţe calde şi strălucitoare în iadul întunecat al temniţelor.

            Deşi ar susţine concludent afirmaţia de mai sus, mi se pare neavenit să rememorez acum caznele prin care au trecut toţi chinuiţii din temniţele comuniste: anchete chinuitoare, bătăi crunte, torturi grozave, de neimaginat pentru o minte normală, foame, frig, murdărie, teroare, dispreţ, umiliri degradante, muncă transformată în supliciu, pretexte infame pentru pedepse cumplite, cu un cuvânt: toată gama satanic diversificată în silnicii sadice. Nicio fiară n-ar fi putut îndura atâtea răni şi atâta nefericire.

            Cred, însă, că e necesar să subliniez o latură importantă a descompunerii organizată pentru imbecilizarea persoanei. Pentru un scop atât de infam s-a pus la punct un program infernal, care şi-ar fi atins scopul dacă nu am fi luptat împotriva unui astfel de asalt al urii distructive. Deţinutului politic i s-au tăiat toate posibilităţile de a rezista muncii de imbecilizare: a fost lăsat fără legătură cu familia, fără orice fel de mijloc de cultură, ca, de exemplu, cartea, fără hârtie şi fără creion (s-au aplicat pedepse crunte pentru o mină de creion de un centimetru sau pentru un petec de hârtie cu puţin mai mare decât un timbru), a fost interzisă în celulă orice manifestare care ar fi putut întreţine o atmosferă spirituală etc.

            În toiul urii dezlănţuite noi am luptat să ne disciplinăm asceza impusă şi să oprim efectele de imbecilizare, prin metodele noastre de rezistenţă. Am înţeles că slujirea unui ideal sfânt se face prin jertfă, iar jertfa este voluntară, şi se face prin iubire. Cea mai apropiată formă de iubire şi la îndemâna noastră era rugăciunea. Prin rugăciune am reuşit să aducem în prezentul nostru nefericit frânturi de timp pe care le trăiam ca pe o fericire. Acest miracol se făcea prin rugăciunea în comun. În timpul rugăciunilor comune nu mai simţeam povara recluziunii, ieşeam din teroare şi din abandon. Ne scufundam într-un ocean de pace şi de frumuseţe, acolo, între hâdele ziduri ce se tranformau miraculos în spaţiu binecuvântat. Clipa trăită în timpul rugăciunii în comun se dilata până la infinit, celula se făcea cer, se făcea biserică.
Related Posts with Thumbnails