Sa nu socoteasca cineva, fratii mei crestini, ca numai cei sfintiti si calugarii sint datori sa se roage neincetat si totdeauna, si nu si mirenii. Nu, nu. Toti crestinii indeobste sint datori sa se afle totdeauna in rugaciune. Caci Prea Sfintul Filotei, patriarhul Constantinopolei, scrie in “Viata” Sfintului Grigorie al Salonicului, ca avea un frate iubit, numit Iov, om foarte simplu si tare virtuos, cu care vorbind odata Sfintul ii grai si despre rugaciune si despre datoria fiecarui crestin de rind sa se nevoiasca totdeauna la rugaciune si sa se roage neincetat. Caci Apostolul Pavel porunceste tuturor crestinilor indeobste: “Rugati-va neincetat” (1 Tes. 5, 17). La fel zice si Proorocul David, macar ca era imparat si avea toate grijile imparatiei sale: “Vazutu-L-am pe Domnul inaintea mea pururea” (Ps. 15,8), adica Il vad in chip intelegator prin rugaciune pe Domnul totdeauna inaintea mea. Iar Grigorie Cuvintatorul de Dumnezeu invata pe toti crestinii, spunindu-le ca trebuie sa pomenim prin rugaciune numele lui Dumnezeu de mai multe ori decit rasuflam.
Si spunind Sfintul catre prietenul sau Iov acestea si alte multe, ii mai spuse si ca trebuie sa dam si noi as cultare indemnurilor Sfintilor; si ca trebuie nu numai sa ne rugam totdeauna, ci sa invatam si pe toti ceilalti indeobste, calugari si mireni, intelepti si simpli, barbati, femei si copii, si sa-i indemnam sa se roage neincetat.
Auzind acestea, batrinului aceluia Iov, i se paru un lucru nou si a inceput sa se impotriveasca si sa spuna ca pentru a se ruga cineva totdeauna trebuie sa fie dintre pustnici si calugari, care sint in afara lumii si a grijilor din ea, si nu dintre mirenii care au atitea griji si slujiri. Sfintul ii dadu iarasi si alte marturii si dovezi cu neputinta de respins, dar batrinul Iov nu se lasa induplecat. Dumnezeiescul Grigorie, ocolind vorba multa si cearta, tacu si pleca in chilia lui, ca si batrinul Iov .Dar mai pe urma, cind Iov se ruga in chilia lui singur, i se arata inainte ingerul Domnului, trimis de Dumnezeu, care voieste mintuirea tuturor oamenilor; si dupa ce-l mustra mult ca s-a sfadit cu Sfintul Grigorie si i s-a impotrivit in lucruri vadite, de care atirna mintuirea crestinilor, ii porunci din partea lui Dumnezeu sa ia aminte bine in viitor si sa se pazeasca sa nu mai spuna ceva protivnic unui astfel de lucru prea folositor sufletului, pentru ca se impotriveste voii lui Dumnezeu; nici cu mintea sa nu mai voiasca sa primeasca vreun gand protivnic, sau sa cugete altfel de cum i-a spus dumnezeiescul Gri gorie. Atunci, acel prea simplu batrin Iov merse indata la Sfintul si cazu la picioarele lui, cerind iertare pentru impotrivirea lui si-i dezvalui toate cite i le-a spus ingerul Domnului.
Vedeti, fratii mei, cum sint datori toti crestinii indeobste, de la mic la mare, sa spuna totdeauna rugaciunea mintii: “Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma” si sa se obisnuiasca totdeauna sa o spuna si mintea si inima lor ? Ginditi-va cit Il multumim pe Dumnezeu prin aceasta si cit folos vine din aceasta, daca a trimis, din marea Lui iubire de oameni, si un inger din cer ca sa ne descopere, ca sa nu mai avem nici-o indoiala despre aceasta.
Dar ce zic mirenii ? “Noi sintem prinsi in atatea treburi si griji ale lumii si cum e cu putinta sa ne rugam neincetat ?”
Eu le raspund ca Dumnezeu nu ne-a poruncit nici-un lucru cu neputinta de implinit, ci ne-a poruncit numai acelea pe care putem sa le facem. De aceea si aceasta este cu putinta sa o implineasca fiecare : sa caute cu osteneala mintuirea sufletului sau. Caci daca ar fi cu neputinta, ar fi cu neputinta tuturor mirenilor indeobste si nu s-ar afla atitia si atitia care o implinesc in lume.
Dintre acestia poate fi dat ca pilda si acel minunat Constantin, tatal Sfintului Grigorie. Acesta, macar ca era in palatul imparatesc si era numit tatal si invatatorul imparatului Andronic si se ocupa in fiecare zi cu treburile imparatesti, pe linga cele ale casei sale, -caci era foarte bogat si avea multe averi si multi slujitori si copii si femeie -, totusi era atit de nedespartit de Dumnezeu si atit de predat rugaciunii neincetate a mintii, ca de multe ori uita cele ce le vorbise impreuna cu imparatul si cu dregatorii din palat privitor la treburile imparatiei si intreba iarasi o data si de doua ori despre treburile acestea. De aceea, ceila1ti dregatori, care nu stiau pricina, se suparau si il osindeau ca uita asa de repede si supara pe imparatul, intrebindu-l a doua oara. Dar imparatul, care stia Prircina, il apara si zicea : “Constantin are gindurile lui si ele nu-l lasa sa fie cu luare aminte la cuvintele noastre, care sint vremelnice si desarte. Mintea binecuvintatului si fericitului Constantin este pironita de cele adevarate si ceresti si, de aceea, uita cele pamintesti, pentru ca toata atentia lui este la rugaciune si la Dumnezeu”.
De aceea Constantin era respectat (cum zice Prea Fericitul Patriarh Filotei) si foarte iubit de imparatul si de toti dregatorii imparatiei, precum era iubit si de Dumnezeu, si a fost invrednicit sa faca si minuni. Caci suindu-se odata (zice Prea sfintul Filotei in “Viata” Sfintului Grigorie, a fiului lui), intr-o corabie cu toata familia ca sa mearga mai sus de Galata la un pustnic, care se linistea acolo, pentru rugaciune si binecuvintare, pe drum a intrebat pe slujitorii sai daca au luat ceva de mincare ca sa duca lui Avva acela. Aceia ii spusera ca au uitat din pricina grabei si n-au luat nimic. Binecuvintatul s-a intristat putin, dar n-a spus nimic, ci mergind inainte cu caicul si-a virit mina sa in mare si cu rugaciunea tacuta a mintii a rugat pe Dumnezeu, Stapinul marii, sa-i dea ceva de mincare. Si, putin dupa aceea (o, minunate fapte cu care slavesti Hristoase Imparate pe robii Tai !) scoase mina lui din mare, tinind un peste foarte mare, pe care aruncindu-l in corabie in fata slujiitorilor sai, zise: “Iata a avut Domnul grija, de noi si de Avva, robul Sau, si i-a trimis ceva de mincare”. Vedeti, fratii mei, cu ce fel de slava slaveste Iisus Hristos pe robii Sai, care sint totdeauna cu El si cheama totdeauna prea sfintul si prea dulcele Lui nume?
Dar dreptul si sfintul acela Evdochim, nu era si el in Constantinopol si in palat si ocupat cu treburile imparatesti? Nu se intilnea cu imparatul si cu dregatorii palatului in atitea griji si ocupatii? Cu toate acestea avea totdeauna rugaciunea mintii nedespartita de mintea lui (cum istoriseste Simeon Metafrastul, in “Viata” lui). De aceea, de trei ori fericitul, macar ca se afla in lume si in cele lumesti, traia cu adevarat o viata ingereasca si mai presus de lume si s-a invrednicit sa ia de la Datatorul de rasplata Dumnezeu si un sfirsit fericit si dumnezeiesc.
Si alti multi si nenumarati au fost in lume si s-au aflat in intregime daruiti rugaciunii mintuitoare a mintii, precum ne spune istoria. Drept aceea, fratii mei crestini, va rog si eu impreuna cu dumnezeiescul Gura de Aur, pentru mintuirea sufletului vostru, sa nu nesocotiti aceasta datorie a rugaciunii. Urmati pilda celor de care v-am vorbit, pe cit puteti. Si daca lucrul acesta vi se pare greu la inceput, fiti siguri si incredintati, ca din partea Atottiitorului Dumnezeu, ca insusi numele Domnului nostru Iisus Hristos, chemat neincetat de noi, ne va usura toate greutatile si cu vremea, cind ne vom obisnui si ne vom indulci cu el, vom cunoaste prin cercare ca acest lucru nu e cu neputinta, nici greu, ci cu putinta si usor.
Sfantul Nicodim Aghioritul – Filocalia 8, in traducerea parintelui Dumitru Staniloae.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu