TITU MAIORESCU SUSPECTAT SI SUPRAVEGHEAT CA AGENT AL AUSTRO-UNGARIEI SI GERMANIEI
Context. De supravegherea lui Titu Maiorescu[1]
vorbim în contextul declanşării primei conflagraţii mondiale (15 iulie
1914), al neutralităţii României (1914-1916), dar şi a preconizatei
intrări a ţării noastre în război, acţiune pregătită de guvernul Ion
I.C. Brătianu, timp în care şi Poliţia Capitalei şi-a intensificat măsurile cu caracter informativ. Maiorescu
era atunci suspectat de legături cu Puterile Centrale (In principal
Germania si Austro-Ungaria – Nota Z.O.) , aşa încât, în primăvara anului
1915, el este supus unei veritabile monitorizări a Serviciului de
Siguranţă din cadrul Prefecturii Poliţiei Capitalei.Supravegherea s-a efectuat în perioada 2-18 martie 1915, agenţii executându-şi misiunea în trei schimburi, în unele zile asigurând o urmărire 24 din 24 de ore. În perioada în care s-a desfăşurat acest veritabil filaj, preşedinte al Consiliului de Miniştri era marele om de stat, liberalul Ion I.C. Brătianu, ministru de Interne Vasile G. Morţun, iar prefect al Poliţiei Capitalei era Gheorghe Corbescu, cel care i-a urmat ,,kneazului’’ Dimitrie Moruzi.
Cel mai probabil, din cauza precarităţii dotării agenţilor de Siguranţă, aceştia au ţinut în principal sub observaţie imobilul de domiciliu al politicianului, au cules informaţii când şi de la cine s-a putut şi l-au supravegheat efectiv pe Titu Maiorescu, stabilind ceea ce era esenţial pentru obiectivul acţiunii: întâlnirea acestuia cu reprezentanţii Puterilor Centrale. Dacă unele informaţii sunt laconice sau chiar lipsesc, alteori agenţilor deosebit de zeloşi nu le-a scăpat din vedere, de pildă, faptul că Titu Maiorescu a cumpărat două portocale de la un oltean, ori numărul trăsurii cu care se deplasa prin oraş. De asemenea, frapează regularitatea cu care acesta stingea lumina în fiecare seară, la ora 22.00.
În cele ce urmează redăm notele ,,Biroului de Cercetări’’ din cadrul Prefecturii Poliţiei Municipiului Bucureşti, care relevă următoarele[2]:
2 martie 1915. ,,Domnul Titu Maiorescu domiciliază [în] str.General Lahovari no.7 la familia Madam Bengescu. La ora 10 dimineaţa dl Titu Maiorescu a plecat de acasă cu trăsura no.464 şi nu s-a înapoiat nici până la ora 1 ½ p.m.’’[3]
3 martie 1915. ,,Având în urmărire pe dl Titu Maiorescu de la ora 1 p.m. şi până la ora 6 p.m. comunic: La ora 3 ¼ a eşit în oraş cu trăsura nr.764 şi s-a înapoiat la ora 4, la ora 4.10 tot cu aceeaşi trăsură a eşit din nou în oraş [iar] până la ora 6 nu s-a înapoiat’’[4].
4 martie 1915. ,,[Între orele] 9-1 [13] n-a eşit nicăeri, n-a venit nici o persoană. La ora 5½ p.m. a eşit în oraş pe jos a luat-o pe str. g-ral Lahovari şi în dreptu[l] grădini[i] Leonei găsind o trăsură s-a suit în ea, n’am putut lua numărul fiind prea departe de el’’[5].
5 martie 1915. De dimineaţă, agenţii au stabilit că Titu Maiorescu nu a părăsit domiciliul. ,,La ora 3.35 [p.m.] a eşit pe jos a mers pe str.Viilor, Popa Kiţu, Teilor, Batişte, Rotari, General Lahovari şi la ora 4¼ s-a înapoiat acasă. Până la ora 6½ n’a mai eşit şi nici nu a venit nimeni la dsa’’[6].
6 martie 1915. ,,La ora 5 a eşit pe jos a mers pe str.Viilor, Păcii, Rotarilor, Salciilor, Teilor, Viitor şi la ora 6 s-a înapoiat acasă, nu l-a vizitat nimeni. La 10 noaptea s-a stins lumina’’.
7 martie 1915. ,,La ora 3 a venit la dsa o doamnă cam în etate cu o trăsură de casă şi l-a luat în oraş şi până la ora 6 nu s-a înapoiat acasă. La 10 s-a stins lumina’’.
8 martie 1915. În această zi cel în cauză nu a ieşit de acasă, iar la ora 10 s-a constatat stingerea luminii.
9 martie 1915. ,,Având în urmărire pe dl Titu Maiorescu de la ora 1 p.m. şi până la ora 6½ p.m. comunic: La ora 5 a eşit din casă a luat-o pe str.G-ral Lahovari, Camtoti, Romană şi a intrat la no.147 unde domiciliază dna Lăzărescu pensionară şi rudă cu dsa şi la ora 6.20 s-a înapoiat acasă’’[7].
10 martie 1915. La ora 09.30 Titu Maiorescu fost vizitat de Dimitrie S. Neniţescu, fost ministru al industriei şi comerţului în guvernul P.P.Carp (1910-1912)[8] şi în primul guvern Maiorescu (28 martie – 14 octombrie 1912), precum şi de un domn în vârstă, care nu a fost identificat de poliţişti. Ambii au plecat după o oră. Interesant este că agentul care efectua supravegherea imobilului îi cunoştea calitatea de fost ministru a lui Neniţescu, ceea ce demonstrează o anumită cultură generală politică. Tot în această zi, Titu Maiorescu a ieşit la orele 16.00, a urcat în trăsura nr.799, deplasându-se la o adresă necunoscută, iar până la ora 06.00 (a doua zi, 11 martie), nu s-a mai întors.
11 martie 1915. ,,La ora 3 [15.00] a eşit în oraş pe jos a mers pe str.Viilor, Popa Kiţu, Rotari, Batişte unde a luat o trăsură şi s-a înapoiat acasă cu trăsura no.607: Întrebând birjarul de unde vine mi-a spus că de la Capşa’’[9].
12 martie 1915. În această zi cel supravegheat a plecat la ora 10, a mers la un tinichigiu de pe str.Icoanei, iar în drumul de întoarcere spre casă, a cumpărat de la un oltean două portocale. A ieşit din noul la 16.35 pentru a merge la ,,Făgădău’’[10], s-a reîntors la 17.20, iar la 22, ca de fiecare dată, s-a stins lumina.
13 martie 1915. ,,Având în urmărire pe dl Titu Maiorescu de la ora 9 a.m. şi până la ora 8 seara comunic: La ora 10.10 a.m. a eşit în oraş cu trăsura no.1008 şi după afirmaţiile birjarului a fost în str.Romană 147 de unde a luat o damă au făcut o plimbare până la Cotroceni şi la ora 11.20 la adus acasă. La ora 4.10 a eşit pe jos a mers în str.Romană 147 de unde a eşit după 10 minute însoţit de o doamnă au mers până la Făgădău de unde au luat trăsura no.958 făcând aceeaşi plimbare ca şi de dimineaţă. La ora 6.40 a venit acasă’’.
14 martie 1915. În această zi Titu Maiorescu nu a plecat de acasă.
15 martie 1915. ,,Pe la ora 4 p.m. cu automobilul no.170 a venit la dlui Mareşalul Van der Golz[11] însoţit şi de Contele Von dem Buşche[12]. Au stat ca 30 minute şi au plecat, aceste două persoane au fost urmărite de cei doi agenţi de la Siguranţa Generală[13]. La ora 5 dl. Titu Maiorescu a eşit din casă pe jos şi a parcurs străzile Inocenţei, Surorilor, Arcului, Armenească, a eşit în bdul.Carol până la statuia Roseti luând-o pe str.Vasile Lascăr şi s-a înapoiat acasă la ora 6. De la această oră n-a mai eşit nicăeri. La ora 10 s-a stins lumina’’[14].
16 martie 1915. În această zi Titu Maiorescu a plecat de acasă la ora 15.30 şi a revenit la 18.00. Întrucât acesta nu a ieşit din casă (ori nu a fost observat) nici în următoarele două zile, la 18 martie 1915 supravegherea s-a finalizat.
Scopul iniţierii acţiunii a fost deci realizat. În concluzie, cu unele excepţii care pot fi trecute cu vederea, agenţii din Prefectura Poliţiei Capitalei şi-au îndeplinit misiunea încredinţată.
Florin Şinca
Sursa: Comisar Florin Şinca, Istoria Poliţiei Capitalei (sec.XVIII-1949), Bucureşti, RCR Editorial, 2012, pp.296-299. / Ziaristi Online
Eminescu, urmarit de Securitatea austro-ungara
Desi este cunoscut mai mult ca poet, totusi cea mai mare parte a activitatii lui Mihai Eminescu a fost dedicata gazetariei, el fiind unul dintre cei mai redutabili ziaristi ai Romaniei. Analizele de politica externa ale lui Eminescu puneau pe jar imperiile inconjuratoare – cel tarist si cel austro-ungar. Forta articolelor sale ii facea pe agentii secreti ai celor doua imperii sa dezvolte o intensa activitate informativa in jurul gazetarului Eminescu.
Va prezentam mai jos o nota informativa a Ambasadei Austro-Ungariei la Bucuresti care tinea sa stie cu exactitate cu ce se mai ocupa Mihai Eminescu. In exclusivitate, fotocopia notei de urmarire a lui Mihai Eminescu.
Sub supraveghere informativa
Intr-o nota informativa din 7 iunie 1882, redactata de ministrul plenipotentiar al Austro-Ungariei la Bucuresti, baronul Ernst von Mayr, catre ministrul Casei imperiale si ministrul de Externe din Viena se raporta ca „Societatea Carpatii” a tinut la 4 iunie o sedinta publica, inaintea careia a avut loc o consfatuire secreta. Austriecii aveau cel mai probabil un agent infiltrat in “Societatea Carpatii”, capabil sa transmita informatii precise despre activitatile organizatiei, de vreme ce ambasadorul afirma ca detine informatii “dintr-o sursa sigura”.
Sedinta secreta a “Societatii Carpatii” a convenit asupra continuarii luptei impotriva Monarhiei austro-ungare, recomandandu-se membrilor cea mai mare discretie. La aceasta sedinta, Mihai Eminescu a propus ca studentilor transilvaneni de la Bucuresti sa li se incredinteze sarcina de a duce o propaganda activa in timpul vacantelor in favoarea unirii cu Romania – proiectul “Daciei Mari”.
Un ziarist redutabil
Mihai Eminescu devine ziarist profesionist din 1876 – ramanand dedicat gazetariei pana la sfarsitul vietii. Debuteaza la Curierul de Iasi apoi, in1877 este redactor la Timpul, din 1880 redactor sef si redactor politic pana in1883. In mod brutal, in iunie 1883, munca sa este intrerupta si este internat cu forta intr-un ospiciu. Maiorescu noteaza ca „Eminescu s-a facut simtit de cum a intrat in redactie prin universul de idei al culturii ce acumulase singur, prin logica si verva”. „Stapan pe limba neaosa” si cu o „neobisnuita caldura sufleteasca”, Eminescu insufletea dezbaterea publica, dupa cum aprecia Maiorescu.
In calitate de redactor-sef al ziarului Timpul, care era organ oficial al Partidului Conservator, Eminescu s-a impus clar in viata publica romaneasca – Maiorescu afirmand la organizarea Partidului Conservator: „Cei 10 capi ai lui, si al 11-lea, domnul Mihai Eminescu, redactor la ziarul Timpul”.
Analist de geopolitica
La “Timpul” Eminescu duce campanii de presa dedicate chestiunii Basarabiei, critica Parlamentul si Guvernul pentru instrainarea Basarabiei de sud la 1878, este intransigent atat fata de politica de opresiune tarista (,,o adanca barbarie”) cat si fata de cea a Imperiului Austro-Ungar. Vehementa lui Eminescu il face pe fruntasul conservator P.P. Carp, aflat la Viena pentru negocierea tratatului secret de alianta cu Germania, sa-i scrie lui Titu Maiorescu: “si mai potoliti-l pe Eminescu!”
Prezentam in randurile urmatoare articolul “Drepturile Romaniei” publicat in ziarul “Timpul” in care Eminescu acuza Guvernul Romaniei de incompetenta in negocierea pacii de dupa Razboiul de Independenta. Eminescu demoleaza pretentiile guvernantilor care dadeau din umeri (atunci ca si acum!) spunand ca n-au stiut nimic despre intentiile imperiilor invecinate. Eminescu reafirma drepturile Romaniei asupra teritoriilor dintre Prut si Nistru si demonstreaza existenta planurilor secrete care au dus la rapirea sudului Basarabiei in 1878.
George Damian
Integral la Ziaristi
Online
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu