Cuvânt înainte sau călăuză celor ce vor voi să citească această carte a Sfântului Grigorie Sinaitul şi să nu greşească în privinţa a ceea ce este în ea. S-a făcut şi alcătuit din sfintele scrieri cele de la Duhul Sfânt insuflate de Prea cuviosul schimonah Vasile de la Poiana Mărului din Ţara Românească.
Când l-am văzut, L-am proslăvit pe Dumnezeu din tot sufletul meu că m-a învrednicit pe mine nevrednicul să văd un bărbat aşa de sfânt. Acest bărbat plăcut lui Dumnezeu era în vremea aceea neîntrecut şi fără egal între toţi în înţelegerea dumnezeieştilor Scripturi, a învăţăturilor de-Dumnezeu-purtătorilor Părinţi, în judecata duhovnicească şi în ştiinţa atotdesăvârşită a Sfintelor Canoane ale Sfintei Biserici şi în înţelegerea dreptelor tâlcuiri. Vestea despre învăţătura lui şi despre povăţuirile lui plăcute lui Dumnezeu pe calea mântuirii se dusese pretutindeni.
Sf. Paisie Velicikovski, despre duhovnicul său – Sf. Vasile de la Poiana Mărului
Dacă simţurile din afară nu pot opri mintea de la gânduri, trebuie ca mintea să fugă din simţuri în vremea rugăciunii, înăuntru în inimă, şi să stea acolo surdă şi mută la toate gândurile. Căci de se goleşte cineva numai de vedere, de auzire şi de vorbire, dobândeşte oarecare linişte de patimi şi de gândurile cele rele. Dar cu mult mai mult se va îndulci de odihna de gândurile cele rele şi va gusta bucuria cea duhovnicească, care se pricinuieşte prin rugăciunea minţii şi prin luare aminte, când va depărta mintea şi de la cele cinci simţuri din afară şi o va încuia în camera cea dinăuntru şi firească, sau în pustie. (notă Părintele Stăniloae – Pustia din afară e un chip al lăuntrului golit de orice gânduri. Numai aşa se poate mintea concentra exclusiv spre Dumnezeu; sau poate face o rugăciune curată. Dar trebuie observat că năzuind spre această golire de gânduri, omul duhovnicesc nu vrea să devină indiferent. Prin aceasta el dobândeşte din unirea cu Hristos o covârşitoare bunătate şi unire curată faţă de toţi şi de toate. Propriu-zis el se goleşte numai de atitudinile pătimaşe, egoiste faţă de oameni şi lucruri, nu de orice atitudine. Se recomandă să nu se mai vadă toate în ele însele, deci dispersate, ci unite cu Dumnezeu.). Căci precum sabia cea cu două tăişuri, oriîncotro o vei întoarce, tai cu ascuţişul ei cele ce se nimeresc în preajma ei, tot aşa lucrează şi rugăciunea lui Iisus: uneori fiind întoarsă spre gândurile cele rele şi spre patimi, alteori spre păcat, spre aducerea aminte de moarte şi de muncile veşnice. (notă Părintele Stăniloae – S-ar părea că e o contrazicere între recomandarea ca mintea să fie golită pentru a se face rugăciunea curată şi afirmarea că rugăciunea aceasta însăşi produce această golire, tăind orice conţinut din ea pentru a săvârşi rugăciunea curată. De fapt, golirea minţii începe prin rugăciune şi pe măsură ce înaintează spre starea de rugăciune curată, goleşte mintea mai deplin de alte conţinuturi. Se cere numai ca omul să nu se împace cu o convieţuire continuă între rugăciune şi alte gânduri)
Iar de va voi cineva, fără această rugăciune, numai cu rugăciunea cea cântată şi cu simţurile cele din afară şi cu împotrivirea cea din afară, să surpe atacurile vrăjmaşilor şi să împotrivească oricărei patimi sau gând viclean, acela va fi biruit degrabă şi de multe ori. Căci diavolul, aici îl biruieşte pe cel ce i se împotriveşte, aici i se supune, făcându-se că e biruit de împotrivirea aceluia. Prin aceasta îşi bate joc de el, făcându-l să se aplece spre slava deşartă şi spre neatenţie şi făcându-l să se socotească păstor oilor şi învăţător.
Cunoscând aceasta, Sfântul Isihie zice: „Nu poate mintea noastră să biruiască prin sine singură nălucirile diavoleşti. Să nu nădăjduiască niciodată că va putea face aceasta, căci (vrăjmaşii) sunt foarte vicleni şi se prefac că se supune. Şi aşa te împiedică cu slava cea deşartă. Dar nu suportă niciun ceas să se împotrivească chemării lui Hristos” (Isihie I, 24; Filoc. rom. IV, p.46). şi iarăşi: „vezi să nu te asemeni lui Israil celui de demult, ca să fii dat vrăjmaşilor celor gândiţi cu mintea. Că acela fiind izbăvit de egipteni prin Dumnezeul tuturor, şi-a născocit sieşi, ca ajutor, idoli de lut. Iar prin idoli de lut să înţelegi mintea noastră cea neputincioasă, care când cheamă pe Iisus Hristos împotriva duhurilor cele viclene, uşor le izgoneşte şi cu ştiinţă măiastră biruieşte atacurile cele nevăzute ale vrăjmaşilor. Dar când se bizuieşte pe sine însuşi, fără socoteală, se sfarmă cu lăstunul ce se rostogoleşte” (Isihie I, 25-26; Filoc. rom. IV, p.47).
(...) căci zice apostolul: „voiesc a zice cinci cuvinte cu mintea mea, decât zeci de mii cu limba” (1 Cor 14,10). Deci se cade, mai întâi, a ne curăţi mintea şi inima cu cinci cuvinte de acest fel, zicând într-u adâncul inimii: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă” şi aşa a ne urca la cântarea înţelegătoare. Deoarece tot cel începător şi încă pătimaş poate săvârşi cu înţelegerea această rugăciune într-u păzirea inimii. Iar cântarea nicidecum nu o poate, până nu se va curăţi, mai întâi, mintea cu această rugăciune. (nota Părintelui Stăniloae – avem aici o altă ordine decât la stareţul Gheorghe. La cel din urmă e întâi cântarea şi apoi rugăciunea inimii (ca şi la Sf. Grigorie Sinaitul şi la ceilalţi Părinţi vechi). Şa Vasile de la Poiana Mărului e întâi rugăciunea lui Iisus şi apoi cântarea. De fapt, amândouă au diferite trepte. Cu cât urcă cineva în săvârşirea mai duhovnicească a rugăciunii lui Iisus, cu atât rosteşte sau cântă mai duhovniceşte şi celelalte rugăciuni. În orice caz, ele trebuie îmbinate pentru ca credinciosul să rămână pe de o parte în Biserică, pe de altă parte pentru a se înduhovnici în mod treptat.) pentru aceasta, Sfântul Grigorie Sinaitul, cercând cu de-amănuntul şi cercetând vieţile şi scrierile şi experienţa cea duhovnicească a tuturor Sfinţilor mai mult decât toţi, prin Duhul Sfânt ce locuia într-însul, cere să se pună toată silinţa pentru rugăciune. Iar Sfântul Simeon, Arhiepiscopul Salonicului, având acelaşi Duh şi dar, porunceşte arhiereilor, preoţilor, călugărilor şi tuturor mirenilor şi sfătuieşte să zică şi să unească cu răsuflarea în toată vremea şi în tot ceasul această sfinţită rugăciune. El zice împreună cu Apostolul: „Nu este altă armă mai tare nici în cer, nici pe Pământ ca numele lui Iisus Hristos”.
Sursa: Dumitru Stăniloae, Din istoria isihasmului în ortodoxia română
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu