Sfinţia voastră, o practică recomandată de mişcările ecumenice, dar şi de
unii ortodocşi, constituie rugăciunile împreună cu eterodocşii. Şi merg ortodocşi la catolici, la protestanţi, la
ne-calcedonieni (diverse ramuri de monofiziţi), vin protestanţii la catolici
etc.; se roagă
împreună, cîntă, predică etc. Sunt nişte practici normale?
arhimandrit Arsenie: Astea-s anormale; este
mai mult o demonstraţie, un vizibil interes al lor, o dorinţă de a pune
piciorul spre o împăcare, spre o cedare a noastră, de a intra încet-încet
într-un fel de împăcăciune.
Deci e o greşeală.
arhimandrit Arsenie: E o greşeală că pierdem vremea.
Sfinţia voastră, ce raţiune,
ce logică au avut Sfinţii Părinţi
cînd au spus să nu ne rugăm cu cei care sunt despărţiţi de Biserică, cu schismaticii
şi cu ereticii?
arhimandrit Arsenie: Logica este să nu te rogi cu ei
pentru că au alt punct de vedere al Adevărului, pentru că nu sunt în Adevăr, în adevărul de credinţă. Noi ne rugăm în Adevăr,
în practica Adevărului, aşa cum ne-a fost lăsat, cum s-a fixat de către
Biserică.
Mă rog la Hristos aşa cum m-a învăţat El, aşa cum nu se poate altfel; mă rog
la Dumnezeu aşa cum mă mîntuiesc, nu cum nu mă mîntuiesc; nu fac combinaţii.
Sfînta Cruce în felul acesta, ortodox, care
înseamnă Sfînta Treime, toată înălţimea, toată adîncimea şi toată lăţimea:
Tatăl, Fiul şi Sfîntul Duh; va să zică, nu cu două degete ca lipovenii, nici cu
toată mîna ca la catolici. N-au făcut lucrul acesta fără un motiv, ci să fie altfel
decît e Adevărul, adică să aducă practica lor pentru că, avînd practica
lor, uşor îl bagi în dogma lor.
Pentru că s-au depărtat de dogme, din această cauză să nu ne rugăm cu ei?
arhimandrit Arsenie: Dogma nu e Dumnezeu; dogma este
măsura lucrurilor. Aşa că trebuie să mă rog în măsura lucrurilor care cred în
Dumnezeu; "cine n-adună cu El risipeşte". Exact cum am spus Eu, -
spune Mîntuitorul -, nu altfel. Şi a spus: "o iotă, o cirtă, o parte de se
va schimba, acela mic se va chema", adică nu se va mîntui - zice şi
Sfîntul Ioan Gură de Aur.
Practica vieţii noastre este să ţinem legătura cu
Dumnezeu ca şi cum îl trăim pe Dumnezeu în tot ce facem - şi cînd ne rugăm. De ce altfel?
Adică tu stai pe strada cutare, numărul cutare şi
unul îţi spune altfel: că stai pe strada cutare sau cutare - ca să ajungem
într-un loc. Atunci, cum să mă rog cu tine, că mă rătăcesc. Şi nu e duh;
rugăciunea e un duh, e o trăire, exact cum a învăţat El: "şi spuneţi aşa
cum v-am învăţat Eu, şi v-am spus Eu".
Sfinţia voastră, un principiu în ecumenism este următorul: creştinii de
diferite confesiuni să se roage împreună, dar să nu participe la Euharistie şi
aceşti teologi ortodocşi care sunt în mişcarea ecumenică spun că atunci cînd
Sfinţii Părinţi au spus să nu ne rugăm cu ereticii şi cu schismaticii se
refereau doar la Împărtăşire, la Euharistie. Este adevărat?
arhimandrit Arsenie: Nu, nu este adevărat.
Sunt cu totul de acord cu ce au spus Sfinţii Părinţi,
adică să nu ne rugăm cu schismaticii şi cu ereticii, cu atît mai mult să nu ne
împărtăşim cu ei.
Şi rugatul împreună nu este o gimnastică, şi nu este un
program rugăciunea.
Eu am să mă rog ortodox, mă închin ortodox, el nici nu se
închină ortodox, n-au
nimic...
Nu ştiu de ce această invitaţie: rugăciune împreună, ca şi cum facem un fel
de gimnastică şi facem un fel de întărire a muşchilor; ce înseamnă asta?
Rugăciunea e o problemă de duh, o problemă de trăire personală. Nu accept eu
rugăciunea împreună; adică este un interes în practica asta, emanat de cineva.
Ce fel de interes ?
arhimandrit Arsenie: Interes pentru unitate,
să zicem că suntem una; pentru că, dacă accepţi să te rogi împreună, restul e
uşor, adică să acceptăm abateri de la adevărul de credinţă, de la adevărul
mîntuitor.
