,,Rămas bun, munţi dragi...". Comemorarea eroilor Rezistenţei Anticomuniste Făgărăşene

 

Duminică, 21 iulie a.c. a avut loc la Crucea de la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus comemorarea eroilor Rezistenţei Anticomuniste Făgărăşene

,,Bate vîntul peste ape/Trece timpul greu/Noi mereu te plîngem frate/ Iar tu dormi mereu" (Imnul legionarilor căzuţi- Simion Lefter)

     Era Sărbătoarea Învierii. Paştile din anul 1952. O frumoasă zi de primăvară cînd codrul îşi împlinea frunza, iar pomii se aplecau de floare. Grupul de rezistenţă din Munţii Făgăraşului condus de Ion Gavrilă Ogoranu din Gura Văii se afla în munţi. Erau căzuţi deja în luptă cîţiva dintre ei. Marcel Cornea, Silviu Socol, Toma Pirău (Porâmbu), căpitanul Monea, Ioan Mogoş, Nicolae Mazilu, Partenie Cosma şi Andrei Haşu (Baciu). În acea zi s-au adunat toţi cei care mai erau în viaţă. Au ţinut să asiste la slujba religioasă a Învierii de la Mănăstirea Brîncoveanu.

Dar de pe coasta de răsărit a muntelui de unde se vedea lăcaşul Mănăstirii. ,,Se vedea lume în faţa altarului împrovizat în pădurea rară din apropierea clopotniţei. Auzeam frînturi din troparul Învierii. Am rămas tăcuţi cît a ţinut slujba şi ne gîndeam la cei căzuţi" a povestit cu ani în urmă Ion Gavrilă Ogoranu. Remus Sofonea (Brâncoveanu) a spart atunci tăcerea: ,,Dacă vreunul dintre noi va supravieţui, să ne legăm ca acela să ne adune oasele de pe unde vor fi fost aruncate şi să le îngroape aici lîngă această mănăstire". A fost un legămînt pe care l-au semnat cu sufletul fiecare dintre luptătorii Grupului Gavrilă, în 1952, de Paşti. După căderea teoretică a comunismului, au rămas puţini supravieţuitori. Puterea legămîntului de atunci i-a reunit la Mănăstirea Brâncoveanu unde cu eforturi proprii au ridicat, în 1995, o cruce în memoria celor căzuţi. Între cei rămaşi s-a mai legat un nou legămînt, tot de suflet: de a se reîntîlni an de an la Cruce pentru a-i pomeni pe cei care s-au jertfit pentru neamul strămoşesc, adevăr şi credinţă. Şi pentru că dăruirea şi suferinţa lor puteau fi asemănate cu cele ale Sfîntului Ilie, au ales ca pomenirea să fie organizată în fiecare an în prima duminică de după sărbătoarea Sfîntului Ile. Duminică, 21 iulie 2013 a fost a 19-a comemorare la Crucea de lîngă Mănăstirea Brâncoveanu la care au participat sute de persoane, supravieţuitori, urmaşi ai eroilor, oameni ai locului sau de aiurea. Dintre luptătorii din munţi nu mai este printre noi niciunul, ultimul fiind Ioan Ilioiu ridicat la ceruri anul trecut. Preoţii de la Mănăstire au oficiat o frumoasă slujbă de pomenire, iar familiile celor pomeniţi au împărţit, după obiceiul locului, colivă, colaci şi vin. Sora lui Ion Gavrilă Ogoranu, Elena, fiica lui Ghiţă Haşu, Violeta, sora lui Laurean Haşu cu familiile sînt nelipsiţi de la comemorare. Au fost depuse coroane la baza monumentului, iar tinerii de la Fundaţia Ion Gavrilă Ogoranu au format un cordon de drapele ale ţării şi ale Partidului Totul pentru Ţară. Ziarul Monitorul de Făgăraş, AFDPR au depus coroane de flori.

- ,,Astăzi ne aducem aminte de cei care s-au jertfit pentru neamul strămoşeşsc. Ceea ce au făcut ei a fost un act de mare curaj. Pentru că nu este puţin lucru să poţi spune ceea ce gîndeşti în limba neamului strămoşeşsc. Să ne aducem aminte din istorie cît de puţin am avut această libertate. Un om al locului trecut prin lagărele comuniste spunea că valoarea fiecărui om este direct proporţională cu suferinţa lui. Dar nu orice fel de suferinţă ci suferinţa pentru un ideal naţional, acela de a îndrăzni să apere credinţa şi dreptatea. Cei care au mărturisit pînă la capăt sînt în drept să ne spune ce înseamnă suferinţă. Ei sînt adevărate altare ale acestui neam. Eroii anticomunişti au demonstrat prin jertfă şi suferinţă valoarea lor" a vorbit audienţei preotul Mănăstirii Brânconeanu de la Sâmbăta de Sus (parintele Mihail Bobârnat - nn).

- ,,Avem bucuria de a ne revedea aici din nou, în acest leagăn al rezistenţei anticomuniste din România. Este şi o întristare pentru cei care am trecut prin lagărele de exterminare comuniste. Văd mulţi tineri aici şi mă bucur pentru că ei vor duce mai departe memoria celor care s-au sacrificat pentru naţiunea noastră. Pentru eroi jertfa supremă n-a însemnat prea mult. Este o tristeţe pentru că noi nu ştim să ne comemorăm eroii. Pomenirea eroilor ar trebui făcută de cei care se află la cîrma ţării, cei care deţin funcţii administrative. Este ruşinos să nu vezi aici pe primarul Făgăraşului sau măcar pe primarul din Sâmbăta de Sus sau pe directorul CN Radu Negru, să vezi elevi conduşi de directorul colegiului. Fiecare cătun sau sat din Ţara Oltului a avut cel puţin 2-3 sau 15 reprezentanţi în lagărele comuniste şi care au pierit în lupta anticomunistă. Prin atitudinea autorităţilor tragem concluzia că acei care ar trebui să fie adevărate jaloane pentru noi, ei ne tratează cu dipreţ şi ne ignoră. Sîntem căutaţi doar la alegeri pentru voturi. Cei care ajung în opoziţie mai ies din fauna parlamentară şi fac promisiuni dar fără acoperire. Aceia care sînt la putere uită de orice promisiune. Minciuna este cel mai ruşinos lucru, la fel ca şi promisiunea în van. Să fi parlamentar şi să minţi este o ruşine. Noi n-am suportat minciuna niciodată. Să nu îndeplineşti o rugăminte a noastră făcută an de an, de a avea un monument al eroilor rezistenţei în Făgăraş, în centrul oraşului, unde tinerii să depună o coroană, o floare şi să asculte un cuvînt de aducere aminte. Anii trec, în curînd noi nu vom mai fi. Prin aceşti tineri memoria celor care s-au jertfit pentru adevăr şi credinţa strămoşilor noştri va fi dusă mai departe. Fie ca acest obicei care astăzi se ţine să dăinuie peste veacuri iar jertfa eroilor să fie pomenită. Anul viitor mi-ar place să pot mulţumi autorităţilor pentru monumentul construit în Ţara Făgăraşului. Dar ştim cu toţii că în România a cîştigat partidul unic al hoţilor care este răspîndit în toate partidele existente. Au ajuns să fure şi identitatea acestui popor, al celor de pe aceste meleaguri. Eu sînt ferm convins că pînă la urmă vom învinge. Flacăra vie a demnităţii şi credinţei strămoşeşti va rămîne aprinsă" a spus Octav Bjoza, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politic din România. 

Condamnaţi la moarte
 

     Planul de a părăsi ţara, spre Grecia, i-a dus pe luptătorii din munţi direct în braţele Securităţii. În 14 iulie 1957, toţi arestaţii au fost duşi la Tribunalul Sibiu şi ţinuţi în beciurile Securităţii, la aşa-zisele ,,talpa iadului" şi ,,trei morminte", celule mici, sub pămînt. Procesul a ţinut 5 zile. Doctorul Burlacu spunea: ,,Acum i-am cunoscut pe cei din munţi: studentul Ion Chiujdea, liniştit, stăpîn pe sine; Victor Metea, cu care am fost mai mult timp vecin de celulă: inteligent, vioi, curajos şi neînduplecat pînă în ultimul moment; elevul Nelu Novac, elev cu 9 ani în urmă, la fel de împăcat cu soarta, cu un veşnic surîs pe buze; studentul Haşu Laurean, cu cicatricea încă vie pe frunte. Ghiţă Haşu şi Jean Pop au intrat în sala de şedinţă liniştiţi de parcă nu era vorba despre ei. Din lot mai făcea parte Olimpiu Borzea şi eu, preotul Victor Dâmboi, ţăranul Gheorghe Borzea, profesorul Ion Bucelea, tînărul Vasile Bucelea, ţăranul Victor Şandru şi croitorul Ioan Cristian. Trebuia să mai fie şi doctorul Lucian Stanciu şi profesorul Grovu care n-au fost aduşi. Despre doctor am aflat apoi că în prima zi a procesului, a fost dat în sicriu familiei (misterul morţii lui nu a fost dezvăluit niciodată). Profesorul Grovu, deşi i s-a pronunţat numele, nu a apărut la proces. Pentru serviciile aduse Securităţii, a fost răsplătit cu direcţiunea unui liceu în oraşul Victoria. La proces au fost aduşi o mulţime de martori mincinoşi care au susţinut că au avut de pătimit de pe urma grupului din munţi...Încadrarea a fost aceeaşi pentru toţi: crimă de uneltire împotriva ordinii interne şi externe a statului român; însuşire de prerogative ale statului; constituire de organizaţie armată teroristă; depozitare de arme în vederea unui scop criminal; tentativă de trecere frauduloasă a frontierei. Condamnările: condamnaţi la moarte prin împuşcarea: Ioan Chiujdea (Profesorul), Laurean Haşu (Leu), Gheorghe Haşu (Ghiţă), Victor Metea, Nelu Novac, Pop Jean (Fileru), Olimpiu Borzea, Nicolae Burlacu; muncă silnică pe viaţă: Ioan Cristian, Gheorghe Borzea, Ion Bucelea; 25 de ani muncă silnică: Victor Şandru, Vasile Bucelea; 10 ani muncă silnică: Victor Dîmboi. Au urmat alte şi alte procese cu sute de oameni din Ţara Făgăraşului trimişi în închisorile de exterminare şi aşa pline. Vasile Bucelea, socrul lui Olimpiu Borzea s-a sinucis.

Transport pentru etermitate
 

     ,,În ziua de 6 august (Schimbarea la Faţă) 1957, condamnaţii din primul lot au fost scoşi din celule şi, în prezenţa maiorului Ivan, li s-au pus lanţuri la picioare şi cătuşe la mîinile legate în spate. I-au împins apoi în două maşini-dubă cu destinaţia Bucureşti. Amîndoi martorii rămaşi în viaţă, Olimpiu Borzea şi Nicolae Burlacu, îşi amintesc de acea zi caldă şi senină. Maşinile-dubă înaintau încet pe şoseaua Sibiu-Braşov. Gardienii însoţitori, fie din firea lor, fie impresionaţi şi ei de tragismul situaţiei, s-au arătat mai omenoşi. Ghiţă Haşu i-a rugat să fie lăsaţi ca, prin zăbrelele uşii, să mai vadă odată munţii. Şi aşa şi-au luat rămas bun în tăcere, cu lacrimi în ochi, de la cel mai drag colţ de ţară: munţii noştri. Iată primul munte mai înalt, Surul, cu spinarea lungă şi joasă, iată, întunecată în păduri de brad, Valea Găvozdea, sub muntele Budislavu, Scara Mâţii, sub care ghiceau lacul Avrig, apoi Şerbota, mai măruntă, şi, dintr-o dată, cu două gurguie, Negoiu, al cărui nume îl purta frăţia de cruce de la Radu Negru; iată vîrful Laita, unde iernaseă cu ani în urmă, Bâlea, Vânătoarea lui Buteanu, Podragul, Ucea Mică şi Ucea mare, Viştile, în spatele cărora se înălţa Moldoveanu , Fereastra Sâmbetii, Bândea, Trăznita, Urlea, Colţii Brezii, Valea lui Mogoş, Şaua Zîrnii, peste care se arăta Dara şi Muşetescu, Scărişoara, Budiul şi Baba, Ludişorul, Vîrful de Amiazi, Comisul, peste care se zărea Iezerul şi Păpuşa şi, în sfîrşit, Piatra Craiului. Au trecut prin satele cunoscute, atît de cunoscute, unde oameni dragi i-au iubit, iubindu-i la rîndul lor, şi dintre care mulţi vor avea de suferit. Trecînd prin Făgăraş, au zărit cîteva clipe faţada Liceului Radu Negru şi zidurile cetăţii, care acum era închisoare. La hula Perşanilor, după ce Măgura Codlii le-a astupat priveliştea, careva a şoptit: ,,Rămas bun, munţi dragi, adio, Ţară a Făgăraşului!" Au trecut fără oprire prin Braşov şi Predeal. La intrarea în Azuga, autodubele s-au oprit acolo unde, pe partea stîngă a şoselei, în sensul drumului spre Bucureşti, era un izvor. Gardienii au umplut căni mari de apă şi le-au dat să bea. Unul din ei, ţinîndu-le cana la gură, a zis ,,beţi, măi băieţi (nu bandiţi), că nu se ştie cîţi dintre voi vor mai bea din această apă". Cîtă mîngîiere au avut acele vorbe spuse din partea celor ce-i duceau la moarte! Au trecut ani mulţi de atunci: ,,Băieţii din munte" au fost executaţi, mai puţin Olimpiu Borzea şi Nicolae Burlacu, cărora li s-a comutat pedeapsa în muncă silnică pe viaţă. Pe acelaşi drum, după 30 de ani, profesorul Ion Grovu, acum director al liceului din oraşul Victoria, călătorea spre Bucureşti, conducînd autoturismul personal, alături de soţie şi de contabilul liceului. Era vreme de iarnă, polei, maşina a derapat şi s-a răsturnat peste parapet. Bilanţ: un singur mort- directorul Grovu. Era în acelaşi loc unde ,,băieţii din munte", pe vremuri, în ultimul lor drum prin ţară, băuseră apă de la izvorul dinspre intrarea în Azuga. Coincidenţă sau mai mult? Atît Olimpiu Borzea cît şi Nicolae Burlacu au fost convinşi că n-a fost o simplă întîmplare. Cel ce cîrmuieşte lumea şi soarta muritorilor a pedepsit aici, pe pămînt, vînzarea de fraţi de atunci..." ( fragment- Brazii se frîng, dar nu se îndoiesc). Numele celor ucişi prin împuşcare, decedaţi în închisori, împucaţi în luptele cu Securitatea sau a celor decedaţi după 1964 sînt trecute pe Crucea de la Mănăstirea Brâncoveanu. Alături de ei, sprijinitorii lor din satele făgărăşene sînt pomeniţi an de an la Comemorarea de după Sfântul Ilie. (Lucia Baki)

Sursa:

Monitorul de Fagaras