Schitul Muntiorul este metocul mănăstirii Poiana Mărului, fiind ctitoria părintelui Macarie Beşliu, cel care a reuşit să ridice un edificiu cum rar îţi este dat să vezi în ţară. Slujba care a avut loc cu ocazia sărbătorii „Schimbării la faţă“ a fost oficată chiar de părintele Macarie Beşliu, fostul stareţ de la mănăstirea Poiana Mărului, de preotul Mihai Milea, de la Buzău, protopopul Negoiţă Boghină, trimis de Episcopia Buzăului şi Vrancei, şi de călugării din mănăstire. „Mare este Dumnezeu şi totul este al Lui, nimic nu este al nostru, decât să facem voia lui Dumnezeu. Ne-a iubit atât de mult şi ne iubeşte pe toţi, care ascultăm de poruncile sale. El ne-a făcut după chipul şi asemănarea sa. Ne-a dat voie liberi, nu ne-a asuprit, ca fiecare să lucrăm după cum putem. Oamenii să fie alături de noi în dreapta credinţă a lui Dumnezeu şi să nu se lase. Mare este Dumnezeu şi va face dreptate. Lumea să nu-şi piardă speranţa şi să se roage alături de noi. Fiecare vom lua plată după cum ne-am ostenit“, au fost vorbele părintelui Macarie.
La rândul său, preotul buzoian Mihai Milea, cunoscut ca samaritea-nul din Buzău, i-a binecuvântat pe toţi cei prezenţi, inclusiv pe părintele Macarie. „Ziua de astăzi are şi o bucurie în plus, pentru că am slujit la Munitoru, unde este mănăstirea cu hramul «Schimbarea la faţă», iar ctitor este părintele Macarie, cel care a făcut acest frumos lăcaş de rugăciune, la dorinţa binecredinciosului voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt, în urmă cu aproape 500 de ani. Dumnezeu să-i binecuvânteze pe părintele Macarie, pe toţi ostenitorii acestui aşezământ monahal şi pe toţi creştinii, pelerinii care au fost la această importantă sărbătoare“, au fost vorbele preotului Mihai Milea.
Lacrimi în ochi de fericire
Din cauza mulţimii numeroase, în biserică nu s-a mai putut intra la un moment dat, astfel că oamenii au ascultat slujba afară. „Este fantastic, e uimitor, ca de fiecare dată, părintele reuşeşte să ne impresioneze cu ce a construit aici. Nu ne mai rămâne decât să-l sprijinim în continuare fiecare cu ce poate. Oricât de departe ar fi, trebuie să venim“, a sups Ion, din comuna Vişina Nouă, judeţul Olt.
Chiar dacă au mers pe jos prin pădure mai bine de 5 kilometri, credincioşii au spus că efortul merită pentru a-şi hrăni sufletul la schitul Muntioru. „Sunt din Vintileasca şi am venit pe jos. Când vii la mănăstire cu sufletul curat, distanţa ţi se pare mică. Voi fi alături de preotul Macarie şi de călugării de aici“, a spus Aurelian Văcăroiu.
Alţii nu au uitat de nedreptatea care i s-a făcut preotului Macarie şi au spus că vor lupta, în continuare, pentru ca acesta să revină la Poiana Mărului. „Este o mâhnire în suflet că nu îl găsesc aici pe părintele Valerie Partal. Mă doare sufletul, este primul hram la care el nu a participat, deoarece are o problemă medicală şi se află la spital. Aici este şi munca lui şi el e titularul de drept, iar părintele Macarie trebuia să fie la Poiana Mărului, acolo unde este munca lui de mai bine de 20 de ani“, a spus Paul Luncan. În încheiere, părintele Macarie le-a transmis tuturor credincioşilor un apel la rugăciune şi la speranţă. „Oamenii vin şi îmi spun: «Părinte dacă mai mergi 100 de kilometrii de aici încolo, noi mergem după tine». M-a impresionat mult atunci când am plecat de la Poiana Mărului, pe 2 iunie, că a fost o ploaie şi un noroi de nedescris. A doua zi au venit două maşini cu alimente de la Focşani, pentru noi. Cum îi aducea corbul lui Ilie prorocul de mâncare, aşa ne aduce şi nouă poporul. Nu ne despărţim de Dumnezeu în veci“, a declarat părintele Macarie Beşliu.
Enoriaşii veniţi la mănăstire au rămas uimiţi de numărul mare de poliţişti chemaţi la slujbă, deşi, spun ei, nu era decât un hram. Aceştia au susţinut că au fost deranjaţi de prezenţa poliţiştilor care mişunau peste tot, prin curtea mănăstirii. Purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea, Bogdan Toader, a precizat că a fost iniţiativa celor de la ordine publică, pentru a evita tulburarea liniştii şi ordinii publice şi că nu s-a primit nici o solicitare în acest sens.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu