Din invataturile Parintelui Arsenie Boca: "Maica Domnului".

Nu se poate vorbi numai despre Maica Domnului.
    Ea e prevăzută de Providenţă îndată după caderea omului.
    Deci pomenirea Ei pune din plin problema refacerii omului.
    Primul om refăcut, e Iisus, Fiul Ei, şi toţi ucenicii lui Iisus, deci Ea e şi Maica Bisericii. A fost instituită, chiar de Iisus, când era pe cruce, ca maică a creştinătăţii, când i-a dat pe Ioan de fiu şi lui Ioan  i-a dat-o pe Ea de maică.
    Dacă viaţa noastră s-ar reduce numai la viaţa aceasta, cea între leagăn şi mormânt, toată zdroaba vieţii ar fi fără sens. Dar viaţa noastră nu e numai atâta.
    Ştim de la Iisus, că vom purta şi chipul pe care ni l-a arătat El, schimbându-Se la faţă. Aceasta încă, când Se va naşte în noi Iisus, aşa cum S-a născut în sfânta Fecioară.
    Prin asceză şi iubire sufletul nostru trebuie să ajungă la curăţia sufletului fecioară, în care se va naşte chipul nostru veşnic.
    Nu e prin urmare numai o urmare a Domnului, o „imitatio Christi”, ci şi o urmare a Maicii Domnului. Iar Maica Domnului n-a fost scutită de niciuna din durerile omeneşti. De mică a cunoscut refugiul şi prigoana lui Irod. Sabia durerilor a fost profeţită pentru sufletul Ei.
    Ea e modelul desăvârşit de curăţie şi iubire, duse până la jerfă: dovadă, că puţini erau până sub crucea Răstignitului, şi printre cei puţini, era Maica Domnului.

    Tot aşa, pe lângă orice răstignit al vieţii acesteia, puţini mai rămân pentru el către Dumnezeu, şi printre cei puţini, e Maica Domnului. – Căci, spre a ajunge la refacerea noastră, trebuie să trecem prin multe răstigniri, şi avem trebuinţă de o inimă de mamă pentru noi către Dumnezeu.
    Dumnezeu ne părăseşte uneori; sfinţii nu sunt ascultaţi, dar iubirea de mamă întoarce asprimea Dreptăţii lui Dumnezeu din nou în iubire.>>

Sursa: Ieromonah Arsenie Boca, „Cuvinte vii”, Editura Charisma, Deva, 2006, pp. 121-122.

Parintele Dumitru Staniloae despre Maica Domnului

Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu care S-a nascut ca om nu dupa legile firii obisnuite; El S-a nascut depasind legile oarbe ale nasterii obisnuite a oamenilor, si de aceea El a putut sa fie fara de pacat si a putut sa moara nu pentru pacatele Lui, ci pentru pacatele noastre. Astfel, Crucea lui nu ar avea nici un rost. De aceea, in mod logic, refuzand nasterea Lui din Fecioara, refuzam si valoarea Crucii. Noi vedem valoarea Crucii in faptul ca El nu e un om de rand, care s-a nascut in mod obisnuit dupa legile oarbe ale acestei existente, ci El este Fiul lui Dumnezeu care Si-a luat trup din Fecioara Maria. Or, daca ea este trupul din care Si-a luat El trupul Lui, pe care l-a transfigurat si pe care l-a inviat, el nu putea sa lase trupul ei sa putrezeasca, sa se strice, sa se corupa asa cum sunt trupurile celorlalti oameni. Daca El a inviat, El a vrut sa dea o doavada ca si noi vom invia, dar in mod special si in primul rand va invia ea. Noi vom afla la sfarsit, cand toata randuiala, toate legile lumii acesteia se vor shimba, insa a voit sa arata ca nu numai El, ca Fiul lui Dumnezeu facut om, a inviat, ci ca invie si cineva dintre oameni - o reprezentanta a oamenlilor, si anume aceea din care Si-a luat El sangele Lui, trupul Lui, viata Lui omeneasca. E propriu Ortodoxiei sa nu o prezinte pe Maica Domnului niciodata separata de Hristos, cum se intampla in Occident cu tablourile Madonei. Totdeauna este in legatura cu Iisus Hristos. De aceea ea este cel mai aproape de El. Cine poate fi mai aproape de fiul ei decat o maica ? El se face fiul unei mame, iubeste o mama omeneasca asa cum o iubim noi pe mama noastra, asculta rugaciunile ei cum ascultam noi rugaciunile mamei noastre. Ea palpita pentru tot ce palpita El. El a venit ca sa ne iubeasca pe noi, sa Se rastigneasca pentru noi, deci nu poate sa nu ne iubeasca si ea pe noi, nu poate sa nu aiba si ea toate durerile pe care le are El pentru nenorocirile noastre. Nu poate sa nu sara si ea in ajutorul nostru, cum vine El in ajutorul nostru, dar numai de la El este toata puterea ei. El este Mantuitorul, ea este numai cea care din legatura cu El primeste si ea putere sa ne ajute in diferite necazuri, in diferite greutati. De aceea este bine sa ne rugam - asa cum face Biserica, cum fac si credinciosii - si Maicii Domnului, cerandui nu ca sa ne mantuiasca, ci ca sa ne scape din diferite nevoi, sa ne ajute in diferite greutati, sa-L roage pe Fiul ei sa ne mantuiasca. El nu e singur, El are o mama dintre noi; si avand o mama dintre noi, ne are pe toti aproape. Si ea, avandu-L pe El ca Fiu si iubindu-l ca Fiu, iubeste tot ce iubeste si El. Iar El, intrucat S-a facut fratele nostru, atunci ea este intr-un anumit fel si mama noastra, mama tuturor fratilor Lui. De aceea mare ascultare are ea la rugaciunea pe care i-o adresam ei. Sa o facem aceasta cu toata inima, cu toata convingerea. Sa nu-l socotim pe Hristos venit om si ramas separat de oameni, ramas singur, ci in legatura cu noi, mai ales prin mama Lui.

Parintele Arsenie Papacioc si Parintele Sofian Boghiu despre Maica Domnului. VIDEO

Parintele Arsenie Boca despre Maica Domnului

Iubirea de mama intoarce asprimea dreptatii lui Dumnezeu din nou in iubire.

Moise se ruga stramtorand pe Dumnezeu (Iesirea, cap. 32):

-Inceteaza ,Doamne, urgia Ta si potoleste -Ti mania si socoteste cu blandete gresalele poporului Tau. Adu-Ti aminte de robii Tai: Avraam, Isaac, si Iacov!

-Nu! a raspuns Dumnezeu. Lasa-ma sa-i zdrobesc caci cu urgie M-am maniat asupra lor si vreau sa-i prapadesc!

-Daca nu-i ierti, sterge-ma si pe mine din cartea Vietii!

Si a incetat urgia lui Dumnezeu si pentru rugaciunea lui Moise i-a iertat pe ei.

Cine-i Moise, si cine-i Maica Domnului?

Cand te-a lepadat Dumnezeu si nici Sfintii nu se mai roaga pentru tine, a mai ramas cineva care nu te-a parasit: e Maica Domnului, iar Maica Domnului e ascultata.

PĂRINTELE PROFESOR DUMITRU STĂNILOAE: ÎNVĂŢĂTURA DESPRE MAICA DOMNULUI LA ORTODOCŞI ŞI CATOLICI

Proclamarea recentă de către papa a dogmei înălţării Fe­cioarei Măria la cer cu trupul, ne dă prilej să facem unele consi­deraţii asupra deosebirilor dintre mariologia ortodoxă şi cea catolică şi asupra diferitelor semnificaţii ce stau la baza acestor deosebiri. Elementele comune ale dogmei mariologiei ortodoxe şi catolice sunt: pururea fecioria Mariei (aeiparthenia), calitatea ei de Născătoare de Dumnezeu (theotochia) şi cinstirea ei mai presus de toţi Sfinţii şi îngerii (hyperdulia). Sunt cele trei ele­mente propovăduite de Apostoli şi aflătoare în Scriptură cu oca­zia descrierii evenimentului Buneivestiri. Dar catolicismul n'a rămas la aceste elemente comune, ci a adăugat la ele câteva ele­mente noui, datorită cărora mariologia lui a ajuns să se deose­bească de mariologia ortodoxă. Acestea sunt: imaculata con­cepţie a Fecioarei Măria, care are caracter de dogmă (dela 8 Decembrie 1854), calitatea ei de «împreună răscumpărătoare a neamului omenesc» (corredemptrix), deocamdată numai în fază de doctrină teologică, dar cu perspectiva de-a deveni în curând dogmă şi forma recentă de dogmă a învăţăturii despre înălţarea Fecioarei cu trupul la cer, care ca credinţă neformulată dogmatic şi cu o nuanţă deosebită, e proprie şi Bisericii Ortodoxe.

Prin aceste elemente noui mariologia catolică manifestă un spirit propriu, deosebit de spiritul mariologiei ortodoxe. El s'ar putea rezuma în următoarele trei tendinţe: 1) tendinţa de-a paraleliza pe Fecioara Maria cu Iisus Hristos, de a-i atribui un rol oarecum coordonat cu al Lui în mântuirea lumii: 2) tendinţa de-a autonomiza pe Maica Domnului de dumnezeescul ei Fiu, de-a scoate evenimentele vieţii ei din lumina Lui, sub care ea le-a voit acoperite; 3) tendinţa de-a scoate pe Maica Domnului din solidaritatea cu neamul omenesc şi cu universul creat, de-a o ridica deasupra Lui. după chipul în care e ridicat Iisus Hristos.

Cele trei tendinţe, şi mai ales primele două sunt strâns înrudite şi împletite. De aceea urmărindu-le în paginile urmă­toare, nu vom semnala todeauna explicit pe fiecare.

Spre deosebire de tendinţele acestea, tendinţele mariologiei ortodoxe sunt de-a privi pe Maica Domnului ca primindu-şi toată slava dela dumnezeeseul ei Fiu împreună cu ansamblul făpturilor din cosmos, deşi ca cea dintâi dintre ele.

Tendinţele mariologiei ortodoxe se acopere cu tendinţele Evangheliilor şi ale creştinătăţii primare. Cine n'a observat că Testamentul Nou acopere cu o discreţie aproape totală viaţa Preacuratei Fecioare? Cauza nu poate fi alta decât că însăşi Maica Domnului a înfrânat pornirea curată a sfinţilor scriitori de-a da vre-o ştire despre ea, mai ales după înălţarea Fiului ei la cer. Nu fără sens Ev. Ioan notează un cuvânt, singurul cu­vânt al Maicii Domnului, adresat chiar la începutul activităţii Lui, la nunta dela Cana, apostolilor şi, după ei, tuturor credin­cioşilor din toate timpurile: «Faceţi ceeace vă va spune» (2,5). E singura ei propovăduire indicată în Testamentul Nou şi arată voinţa Maicii Domnului de-a îndrepta atenţiunea credincioşilor în mod principal spre Fiul ei. Faptele Apost. ne spun că ea era cu apostolii (1, 14) dar nici un alt amănunt nu ne dau despre ea, cu siguranţă pentru că aşa era voia ei.

Tot aşa de semmricativ este faptul că nici din primele veacuri următoare nu avem ştiri despre viaţa, activitatea, moar­tea şi înălţarea Maicii Domnului, decât în scrierile apocrife, neac­ceptate de Biserică. Deabea dela sinodul din Efes, care a proclamat solemn theotochia Maicii Domnului, preocuparea de ea a luat o mare desvoltare. Era, se vede, un consemn moştenit de pe vremea apostolilor, care au cunoscut că aceasta este voinţa Maicii Domnului. Până la sinodul dela Efes se afirma doar sim­plu că Maria este Maica Cuvântului făcut trup şi că ea a fost Fecioară şi se venera într'un cult embrionar [1]). E ceeace datează dela apostoli, e ceeace au propovăduit ei despre Fecioara ca par­tea ei la mântuirea lumii. Acestea erau elementele prin cari nu se făcea decât să se pună în lumină dumnezeirea Celui născut din ea deci siguranţa mântuirii noastre. După Efes Biserica n'a făcut decât să precizeze aceste elemente şi la ele a rămas Bi­serica Orodoxă până azi.

de Preot Prof. D. STĂNILOAE

Parintele Arsenie Papacioc - Cuvinte despre Maica Domnului

Părintele Sofian Boghiu despre ajutorul dat mărturisitorilor români din închisorile comuniste de către Maica Domnului.

Buna Vestire – Începutul mântuirii noastre

Astăzi este începutul mântuirii noastre

și arătarea tainei celei din veac;

Fiul lui Dumnezeu, Fiul Fecioarei se face

și Gavriil harul îl binevestește;

pentru aceasta și noi, împreună cu dânsul,

Născătoarei de Dumnezeu să-i strigăm:

Bucură-te cea plină de har,

Domnul este cu tine !

*

Pe cel de o fiinţă cu Tatăl

şi cu dumnezeiescul Duh,

pe Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu,

l-ai zămislit Curată,

cu venirea Prea Sfântului Duh,

spre înnoirea neamului omenesc

cea fără prihană!

(Troparul şi Condacul Bunei Vestiri)

*

Bucura-te, Marie, gl. 2. (Byzantion)

Nascatoare de Dumnezeu (Altarul)

Mănăstirea Sinaia – Aparatoare Doamnă

*

Tâlcuirea icoanei Buna Vestire o puteți citi aici:

Marturiile Icoanei – Buna Vestire – BT

Sursa: http://patermihail.wordpress.com/

O întâlnire minuntă: Maica Domnului i se arată Sfântului închisorilor, Valeriu Gafencu (+ 18 februarie 1952)

Eram deci treaz, lucid şi senin, când deodată am văzut că am în mână fotografia Setei (fata pe care o iubise). Uimit de întâmplare, am ridicat privirea şi la capul patului meu am văzut-o pe Maica Domnului, îmbracată în alb, în picioare, vie, reală. Era fără Prunc. Prezenţa ei mi se părea materială. Maica Domnului era aievea lângă mine. Eram fericit. Uitasem totul. Timpul părea nesfârşit. Atunci Ea mi-a spus: “Eu sunt dragostea ta. Să nu te temi. Să nu te îndoieşti. Biruinţa va fi a Fiului meu. El a sfinţit locul acesta acum pentru cele viitoare. Puterile întunericului cresc şi încă vor mai înspăimânta lumea, dar vor fi spulberate. Fiul meu aşteaptă pe oameni să se întoarcă la credinţă. Azi sunt mai cutezători fiii întunericului decât fiii luminii. Chiar de vi se va părea că nu mai e credinţă pe pământ, să ştiţi că totuşi izbăvirea va veni, dar ca prin foc şi prin pârjol. Lumea mai are de suferit. Aici însă e multa credinţă şi am venit să vă îmbărbătez. Îndrăzniţi, lumea e a lui Hristos!“. Apoi Maica Domnului a dispărut şi am rămas copleşit de fericire. M-am uitat în mână, dar nu mai aveam nici o fotografie.

Această întâlnire minunată a fost povestită de Sfântul Valeriu bunului său prieten, Ioan Ianolide.

Minune Dumnezeiască la Schitul Huta: Icoana Maicii Domnului a vărsat lacrimi! (reportaj TVR 1 Universul credinţei)

Sâmbătă, 29 august 2009, la hramul Schitului Ortodox Huta, au participat peste 300 de persoane venite în pelerinaj din Oradea, Alba, Cluj, Arad şi localităţile învecinate. Schitul Huta are două hramuri, primul este al Sfintei Teodora de la Sihla, iar cel de al doilea hram este închinat Sfântului Ioan Botezătorul.
Slujbele religioase au început din ajun cu privegherea de noapte, după rânduiala Sfântului munte Athos, continuând sâmbătă dimineaţa cu celelalte rânduieli urmate de Sfânta Liturghie. După terminarea Sfintei Liturghii, în timp ce unul dintre preoţii prezenţi împărţea anafora, o credincioasă a observat că din ochiul drept al unei icoane curgea mir frumos mirositor. Icoana respectivă este o litografie lipită pe lemn, copie după icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului din Kazan (Ukraina). Iniţial preoţii au crezut că, din greşeală, cineva s-a atins de icoană şi a uns-o cu mir. După ce au şters icoana, mirul a început să izvorască din nou. După ce au şters-o de mai multe ori, au observat că mirul nu încetează a curge. Văzând aceasta, o parte dintre credincioşii prezenţi s-au adunat în jurul icoanei cântând imne dedicate Maicii Domnului, moment în care din retină curgea tot mai mult mir.
Pentru credincioşii prezenţi, această minune a fost un moment de bucurie duhovnicească în timp ce vieţuitorii schitului consideră că e un semn pe care Maica Domnului îl dă: „Ne aşteaptă vremuri grele. De cele mai multe ori când vine o prigoană sau o perioadă grea se întâmplă astfel de minuni, cum a fost şi în cazul icoanei de la Nicula şi altele”, zice părintele Eftimie Mitra, continuând: „acum e bine să ne bucurăm de tot ce poate fi duhovnicesc că nu se ştie cât vom mai putea face acest lucru. Aceasta poate fi o întărire şi o încurajare din partea Maicii Domnului pentru vremurile ce vor urma. Dacă va fi aşa sau altfel, vom vedea în viitor”.

Prof. Cristian MARC

Sursa:

http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.com

BUNUL PARINTE SOFIAN - Un iconar de suflete

Astazi a avut loc la Manastirea Antim slujba de pomenire de 7 ani a Parintelui Sofian. Dupa slujba a fost lansata cartea "Un iconar de suflete - Parintele Sofian Boghiu". Dumnezeu sa-l aiba la dreapta Sa!

Părintele Sofian Boghiu (1912-2002)

Născut la 7 X 1912, în comuna Cuconeştii-Vechi, jud. Bălţi, al treilea copil al unei familii de ţărani credincioşi, a primit la botez numele Serghei. La varsta de 14 ani, la Schitul Rughi, jud. Soroca, va intra ca frate de mănăstire. Doi ani mai târziu se înscrie la şcoala de cântăreţi bisericeşti din Mănăstirea Dobruşa, după absolvirea căreia, în toamna anului 1932, este trimis la Seminarul monahal de la Mănăstirea Cernica, unde îi va avea printre colegi pe actualul Patriarh Teoctist, pe Gherasim Cristea, Episcopul Râmnicului, şi pe Arhim. Grigorie Babuş.
La 25 XII 1937 va îmbrăca haina monahală la Mănăstirea Dobruşa, primind numele de Sofian. Doi ani mai tarziu, la 6 VIII 1939, este hirotonit diacon de către Episcopul Hotinului, Tit Simedrea, în Catedrala din Bălţi. Deşi în anul 1940, dupa absolvirea seminarului, se reîntoarce la Mănastirea Dobruşa, ocuparea Basarabiei de către ruşi îl poartă pe drumul refugiului, alături de stareţul său şi ceilalţi călugări din obşte, găsindu-şi loc de aşezare la Mănăstirea Caldaruşani. În toamna lui 1940 se înscrie la Academia de Belle Arte din Bucureşti, secţia Artă Decorativă, devenind la absolvirea ei, în 1945, pictor licenţiat. Între 1942-1946, urmează cursurile Facultăţii de Teologie, obţinând licenţa cu lucrarea “Chipul Mântuitorului în iconografie”.
La 15 XI 1945 este hirotonit preot la Mănastirea Antim. În vara lui 1958, este arestat şi închis, împreună cu alţi 16 intelectuali, clerici şi mireni, din cadrul mişcării spirituale “Rugul Aprins”. Parintele Sofian cunoştea bine nu numai Filocalia, dar şi tâlcuirile ei adanci, din scrierile marilor duhovnici ruşi Ignatie Briancianinov, Teofan Zavoratul, Ioan de Kronştadt, pe care le răspândea în copii dactilografiate ori scrise de mâna credincioşilor de la Antim încă din primii ani ai stăreţiei sale (1950-1955).
Între 1958 – 1964 este deţinut politic fiind condamnat la 15 ani de muncă silnică. Despre acei ani declara mai apoi: „Dacă pot zice aşa, mie mi-a placut în închisoare [...] Era bine acolo. Mult mai bine decit aici, în aşa-zisa noastră libertate. Te puteai concentra [...] Nimic nu te distrăgea de la Dumnezeu. Pe când afară… câte probleme!”
Chiar daca istoria monahismului românesc va lega de-a pururi numele parintelui Sofian de cel al Mănăstirii Antim, multe alte lăcaşuri din ţară şi din străinatate poartă prin veac urma mâinilor sale, cu a căror smerită trudă le-a împodobit, căutand fără încetare Chipul de frumuseţe şi lumina Mantuitorului. Schitul Darvari (1964 si 1993), Mănăstirea Agapia (1970), Mănăstirea Deir-El-Harf – Liban (1971), Mănăstirea Radu-Vodă – Bucureşti (1973), Catedrala din Homs – Siria (1978), Biserica din Hama – Siria (1979) sunt doar câteva din locaşurile în care il putem afla pe părintele Sofian. La moartea sa, ca şi cu o jumatate de veac în urmă, când l-a adăpostit de tâlharii ce-i cotropiseră ţinutul, pământul Căldăruşanilor şi-a mai deschis încă o dată braţele, primind la sânul său trupul celui ce-a izvodit nu numai icoane, dar mai cu seamă dragoste şi mângâiere în sufletele atâtor semeni. Bland şi smerit, arzând drept ca o lumânare în faţa noianului de suferinţe, şi-a purtat Crucea cu răbdare şi supunere, biruind vitregiile şi prigoana, pentru a se înalţa la ceruri de ziua ei. Nu ştiu daca parintele Sofian a aflat până la urma Chipul Domnului. Dar ştiu că această neîncetată căutare ne-a lăsat pe noi sa zărim în fuga timpului, încă din viaţa aceasta, Chipul Sfinţeniei. (C. G.)
În dimineaţa zilei de 14 IX 2002, ziua Inălţării Sfintei Cruci, stareţul Mănăstirii Antim, părintele Arhimandrit Sofian Boghiu, a fost chemat la Domnul. “Părintele Sofian a plecat la Cer” – scria pe atunci Mitropolitul Olteniei, Teofan. “Împărăţia cea de sus se îmbogăţeşte cu un pământean. Pământul, în logica lumii, este mai sarac cu un om ceresc. Omenirea, în logica credinţei, devine mai bogată, căci, acolo sus, un rod al ei, găsindu-şi odihna, se osteneşte în rugăciune pentru oameni”. I se mai spunea şi “duhovnicul Bucureştilor”. Neîndoielnic, părintele Sofian a făcut parte din acel şir neîntrerupt de stareţi ai Bisericii Ortodoxe Române care, asemenea bătrânilor întelepţi ai Patericului, a vegheat la transmiterea învăţăturii şi căilor îndumnezeirii omului.

http://mihailmaster.wordpress.com/

Parintele Sofian Boghiu - Sfaturi catre tineri

Intrebari adresate de un grup de studenti crestini-ortodocsi

- Omul, cand se roaga, il asculta Dumnezeu ? Ce ne puteti spune despre acest lucru ?

Este adevarat ca omul cand se roaga , un ajutor pe care nu ni-l poate da decat El. Adeseori, aceste relatii dintre oameni sunt zadarnice. Insa, daca incepe sa se roage si foloseste sfaturile lui Dumnezeu in viata lui, atunci simte un mare ajutor. Dumnezeu niciodata nu ne invata de rau, ci totdeauna spre folosul nostru.

- Ce ne puteti spune despre pe care au avut-o oamenii Bisericii in timpul prigoanelor ?

In inchisori eram asa de bine paziti si asa de constransi, incat nu ne puteam gandi decat in sus, pe verticala, la Dumnezeu. De obicei omul se roaga cu putere mai ales in necazuri. Si in inchisori erau cu adevarat mari necazuri !
Rugaciunile celor din inchisori erau primite de Dumnezeu, dobandeau aceasta primire din partea lui Dumnezeu pentru ca-i intarea. Astfel ca, cu toata mizeria, cu toata rautatea comandata impotriva sarmanilor detinuti, ei aveau totusi o seninatate si o bucurie care nu putea sa vina decat de sus, de la Dumnezeu. Rugaciunile celor din inchisori erau niste rugaciuni, poate , ca cele ale sfintilor parinti din pustie sau ale sfintilor martiri arsi pe rug, care, arzand focul sub ei, erau veseli si slujeau si multumeau pentru aceasta jertfa pe care o aduc lui Dumnezeu, inaintea Sa.
Cam asa erau aceste rugaciuni din inchisori pentru foarte multi dintre ei. Pentru noi, cei de afara, rugaciunile lor si modul lor de viata ne sugereaza gandul sa ne smerim, sa ne ostenim, sa ducem o asceza cat se poate de posibila, prin post si rugaciune, prin metanii, prin rabdarea insultelor ce le primim in viata, rabdare faira cartire. Si atunci rugaciunile noastre sunt primite inamtea lui Dumnezeu asa, ca ale celor din inchisori.

- Va rugam sa ne spuneti cateva cuvinte legate de Rugul aprins.

Rugul aprins, cum stim foarte bine, este o intamplare fericita, petrecuta pe cand Moisi proorocul, fugit din Egipt din fata lui Faraon, pastea oile socrului sau Ietro, si a ajuns in zona Muntilor Sinai. Ajungand in fata unui rug, in Muntele Sinai, a unui pom care ardea in flacari si nu se mistuia, si apropiindu-se de el, sa puna mana sa se convinga ce se intampla cu acest rug care arde si nu se mistuie, i se spune acest cuvant : Descalta incaltamintea de pe picioarele tale, caci locul pe care stai este sfant. In acest rug ii vorbea Cineva, ii vorbea Dumnezeu.
In teologia Biserica noastre Ortodoxe, acest rug este simbolul Maicii Domnului, care a fost mama Dumnezeului intrupat. Era in fiinta sa sfanta, in fiinta Maicii Domnului ! Desi foc ceresc era Iisus Hristos, Maica Domnului a ramas nearsa, neatinsa, insa indumnezeita de acest prunc Iisus Hristos.
Deci, Rugul aprins este simbolul Maicii Domnului, iar pentru noi, care ne-am ales acest patron Antim, Rugul aprins este simbolul rugaciunii neincetate. In fond, cine se roaga neincetat, se aseamana cu acest rug care ardea si nu se mistuia. Suntem mereu sub focul lui Dumnezeu, aceasta valvataie de lumina si de putere. Si cu cat ardem mai mult, cu atat devenim mai luminosi si mai aproape de Dumnezeu. Acesta este un inteles al Rugului aprins.

Continuarea la

CrestinOrtodox.ro
Preluat de pe www.victor-roncea.blogspot.com