Cuviosul Parinte Justin Parvu despre ortodoxia romaneasca, neam si martirii din inchisorile comuniste

Parintele Justin Parvu despre ortodoxia romaneasca si despre neam

A aparut numărul 1 al revistei VEGHEA: EMINESCU ŞI ORTODOXIA

Florin Palas: Războiul împotriva lui Eminescu; IPS Bartolomeu Anania: Imn Eminescului; Mitropolitul Anania: O faţă mai puţin cunoscută a lui Eminescu; Aspazia Oţel Petrescu: Scrisoare deschisă. Răspuns unui frate mai tânăr, contrariat că îl consider pe Mihai Eminescu creştin; Prof. Theodor Codreanu: Eminescu şi canonul occidental; Prof. Univ. Dr. N. Georgescu: Omagiu lui Mihail Eminescu, o lucrare monument; Victor Roncea: Eminescu, chintesenţa inteligenţelor româneşti; Pr. Prof. Ovidiu Moceanu: Problema postumelor eminesciene; Călin Sămârghiţan: Aspiraţia spre transfigurare între “Fiinţă” şi “Nefiinţă” la Mihail Eminescu; Pr. Prof. Radu Ilas: Eminescu - poet naţional cu viziune religioasă; Andreea Nicoară: Chipul Maicii Domnului în poezia eminesciană; Annamaria Kozma: Iarba de la poalele teiului; Nichita Stănescu: Dor de Eminescu; Ioana Palas: Imunizarea cu Eminescu; Vlad Pârău: Basarabia lui Eminescu.

MARTIRIUL SFINŢILOR NĂSĂUDENI PENTRU NEAM ŞI ORTODOXIE

Calendarul ortodox român a mai primit în rândul său 4 ostaşi mucenici: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile Dumitru din Mocod, Marin Grigore din Zagra şi Vasile Oichi din Telciu. Aceşti sfinţi năsăudeni au suferit martiriul în ziua de 12 noiembrie a anului 1763. Au fost apărători ai credinţei strămoşeşti şi ai neamului românesc. De aceea, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a hotărât trecerea lor în rândul sfinţilor, cu ziua de pomenire, 12 noiembrie.
Despre viaţa şi faptele muceniceşti ale sfinţilor năsăudeni am aflat mai multe de la părintele Ioan Alexandru Mizgan, preot la Biserica „Sfântul Apostol Andrei” din Oradea şi autor al volumului „Ofensiva uniatismului în Ţara Năsăudului în secolul al XVIII-lea. Martiriul lui Tănase Todoran”.

Înrudit cu George Coşbuc

Sfântul Atanasie Todoran s-a născut într-o familie de ţărani liberi de pe Valea Sălăuţei, în satul Bichigiu, judeţul Bistriţa-Năsăud, înainte de anul 1663. Dragostea faţă de credinţa strămoşească a avut-o de mic, mai ales că din familie făceau parte preoţii Coşbuc din Hordou, nimeni alţii decât stămoşii poetului George Coşbuc. Datorită educaţiei primite, a ajuns fruntaş în comună, a fost jude şi colector al dărilor în comunele de pe Valea Bichigiului şi a Sălăutei.

De tânăr a avut în sânge iubirea de ţară, şi toată viaţa a luptat pentru apărarea ei. A făcut parte şi dintr-un regiment de apărare a Vienei. Dar nemaisuportând despărţirea de neamul său şi tot amânându-i-se eliberarea, a dezertat şi s-a întors acasă.

A fost urmărit, dar s-a refugiat în Munţii Ţibleşului, în Maramureş şi în Ţara Chioarului. De aici, a trecut în Moldova, unde a slujit mai mulţi ani, cum atestă fragmentul unui document emis de domnitorul Mihai Racoviţă, din care reiese că îl eliberează din oaste pe Atanasie - în vârstă de 74 de ani - după ce a slujit 13 ani în rang de căpitan, şi că este ridicat la rang de răzeş.

Cu toate acestea, nu a scăpat de pedeapsa pentru dezertare, fiind închis câţiva ani în Turnul Dogarilor din cetatea Bistriţei. După eliberare, s-a întors la Bichigiu.

Apărător al Ortodoxiei şi al neamului

Nu se ştie exact câţi copii a avut, probabil o fată şi un băiat. Fiica posibil să-i fi murit, atunci când el se ascundea de austrieci. Despre fiul lui se ştie că, fiind pe moarte, iar în sat nefiind nici un preot ortodox, bătrânul Atanasie s-a opus cu îndârjire împărtăşirii acestuia cu azimă, precum şi spovedirii lui de către un preot unit. Înmormântarea a fost făcută în cele din urmă în ritul credinţei strămoşeşti.

În anii 1761-1762, a negociat, împreună cu alţi fruntaşi din ţinutul Năsăudului, militarizarea a 21 de comune de pe Valea Bichigiului, Sălăuţei şi Someşului Mare. A mers la Viena, împreună cu alţi români, unde a încheiat pactul cu guvernul austriac. Au primit asigurări că, după intrarea în regimentul grăniceresc, românii din ţinutul Năsăudului vor beneficia de mai multe drepturi.

Sfântul Atanasie a cerut ca, prin înfiinţarea regimentului de graniţă, românii să nu fie siliţi să-şi lepede credinţa ortodoxă, căci de mulţi ani ortodocşii transilvăneni se confruntau cu impunerea, aproape pe orice cale, a credinţei greco-catolice.

Nu după mult timp, Atanasie a înţeles planurile ascunse, că nu s-a ţinut deloc seama de dorinţa românilor. După ce a văzut acestea, a trecut în tabăra adversă şi a început să se opună pe faţă procesului de militarizare. Năsăudenii, la rândul lor, au înţeles că sistemul grăniceresc urmărea să-i convertească la catolicism şi, apoi, că nu se respecta promisiunea ridicării iobăgiei, de aceea mocnea în ei un sentiment de revoltă împotriva asupritorilor.
„Aruncaţi afară păgânii dintre hotarele noastre!”

Părintele Alexandru Mizgan ne spune că „Militarizarea zonei Năsăudului a început în luna august 1762, când au fost trimişi ofiţeri de la Viena la Năsăud, să organizeze regimentul. La 10 mai 1763, considerându-se că munca de organizare s-a încheiat, generalul Bukow, cu o mare suită şi însoţit de episcopul unit Petru Pavel Aron (1754-1764), a venit să primească jurământul grănicerilor năsăudeni şi să le sfinţească steagul. Aceste momente solemne au fost organizate la Salva, pe platoul numit «Mocirlă».”

Generalul Bukow, a fost trimis de împărăteasa Maria Tereza să urmărească şi să impulsioneze în Ardeal trecerea la catolicism a ortodocşilor.

„Când cele două batalioane de infanterie şi opt companii de cavaleri stăteau înşirate lângă comuna Salva, continuă pr. Alexandru Mizgan, în faţă a ieşit călare bătrânul Tănase Todoran din Bichigiu, care slujise ca soldat încă de sub împăratul Carol al VI-lea şi le-a rostit grănicerilor următoarea cuvântare:

«De doi ani noi suntem cătane, adică grăniceri, şi carte n-am căpătat de la înalta împărăteasă, că suntem oameni liberi! Ne-am scris iobagi, dăm dare, facem slujbe cătăneşti, copiii noştri vor merge până la marginile pământului să-şi verse sângele, dar pentru ce? Ca să fim robiţi, să n-avem nici un drept, copiii noştri să fie tot proşti, ori vor învăţa ceva, ori ba? Aşa nu vom purta armele, ca Sfânta Lege să ne-o ciufulească. Jos armele! Aruncaţi afară păgânii dintre hotarele noastre! Auziţi creştini români, numai atunci vom sluji, când vom vedea carte de la înălţata împărăteasă, unde-s întărite drepturile noastre; până atunci, nu, odată cu capul. Ce dă Gubernia şi cancelaria din Beciu, e nimica, îs minciuni goale de azi, de mâine»”.
„Nu ne tulbura pe noi în credinţa noastră!”

Cuvântarea înflăcărată a bătrânului Tănase Todoran a avut efect imediat. În acel moment, a început revolta. Aceasta se datorează şi faptului că toţi ofiţerii regimentului erau austrieci, ei nu cunoşteau obiceiurile locului şi îi dispreţuiau pe români. Grănicerii abia intraţi în serviciul militar erau trataţi cu severitate excesivă. O profundă indignare a cuprins inimile credincioşilor când au observat că ofiţerii regimentului îşi băteau joc de religia şi de Biserica românească, încercând să-i atragă la catolicism.

„Se spune că bătrânul Tănase Todoran s-a dus la episcopul Petru Pavel Aron, şi i-a spus: «Fătul meu, de unde eşti?». Acela i-a răspuns: «De la Blaj!». Tănase Todoran a adăugat: «Dacă eşti de la Blaj şi împărăteasa ţi-a dat domeniu, du-te acolo şi stai liniştit, nu ne tulbura pe noi în credinţa noastră!». După aceea, l-a luat pe vlădică de mână şi l-a condus ca să nu năvălească asupra lui mulţimea tulburată. Grănicerii l-au înfruntat şi pe generalul Buccow, încât acesta şi episcopul Aron au scăpat prin fugă. A doua zi după rebeliune, grănicerii au reţinut armele, iar steagurile le-au dus la Năsăud şi le-au predat preotului spre a le păstra în biserică” , mai precizează părintele Alexandru Mizgan.
„În pământ de m-or băga / Nu mă las de legea mea”

La scurtă vreme după rebeliune, a venit la Salva o comisie aulică spre a face cercetări asupra celor petrecute pe platoul „Mocirlă” în mai 1763. Cercetările au durat 6 luni. Ancheta se îndrepta împotriva principalului autor al rebeliunii, Tănase Todoran din Bichigiu. Acesta n-a retractat nimic şi, cu un curaj mucenicesc, şi-a asumat răspunderea celor întâmplate. Şedinţa s-a pronunţat în ziua de 12 noiembrie 1763, şi conţine următoarele pedepse: Tănase Todoran a lui Dănilă din Bichigiu în vârstă de 104 ani să fie frânt cu roata de sus în jos, capul lui să fie legat de o roată, pentru că a reţinut pe oameni de la unire şi de la înrolare. Vasile Dumitru a popii din Mocod, Marin Grigore din Zagra, Vasile Oichi din Telciu, condamnaţi la moarte prin spânzurătoare şi trupurile neînmormântate, pentru aceeaşi vină. Alţi 15 conducători de revoltă au fost graţiaţi de la spânzurătoare în schimbul a 6000 de lovituri de verigi date de soldaţi, ceea ce tot moarte sigură a însemnat.

Capetele celor martirizati au fost ridicate pe pari la poarta caselor în care locuiseră, iar bucăţi din trupurile ciopârţite au fost aşezate la răscruci de drumuri.

La executarea pedepsei, atât Tănase Todoran, cât şi confraţii săi de supliciu, şi-au păstrat sângele rece, declarând că nu regretă suferinţa morţii pentru dreptate şi lege, fiindcă este mai bine să-şi piardă viaţa decât să trăiască în robie, că e mai frumos a muri pentru lege decât a te face vânzătorul ei.

Tradiţia a păstrat în cântece şi doine cuvintele pe care Tănase Todoran a lui Dănilă din Bichigiu le-a rostit în timpul groaznicelor torturi la care a fost supus pentru credinţa strămoşească şi dreptatea socială a românilor năsăudeni:

«Nu vă daţi feciori cătane
Că-ţi purta păduci cu coarne
Asta v-o spune de un an
Moşul vostru Todoran
În pământ de m-or băga
Nu mă las de legea mea
Asta-i legea lui Hristos
Sloboziţi puştile jos...»

Sfinţii Năsăudeni au fost cinstiţi neîncetat

Din descrierea revoltei, a anchetei, a procesului şi a declaraţiei lui Tănase Todoran, rezultă că lupta şi jertfa vieţii lui, precum şi a confraţilor săi de martiriu, a fost în primul rând împotriva împilării de orice natură: socială, politică şi religioasă. Pedepsele care au fost aplicate românilor năsăudeni au făcut ca, pe moment, românii să refuze categoric intrarea în regimentele grănicereşti.

Primind moarte martirică, Atanasie şi-a vărsat sângele pentru credinţa strămoşească şi pentru drepturile românilor transilvăneni. De atunci şi până astăzi, cinstirea memoriei celor 4 mucenici se face neîntrerupt în conştiinţele ortodocşilor năsăudeni.

George ANICULOAIE

http://dervent.ro

Acatistul Sfintilor Romani din inchisori. Sfinti Romani Mucenici morti in inchisori!

Troparul, glasul 1:
Marturisitorii cei adevarati ai lui Hristos cu vitejie au stat impotriva uneltirilor satanei, si nici prigoana, nici temnita, nici chinurile, nici lanturile nu i-au spaimantat, ci cu putere de sus credinta si neamul romanesc au pazit. Pentru rugaciunile lor, Hristoase Dumnezeule, mantuieste sufletele noastre.

Condacele si Icoasele

Condacul 1:

Pe Marturisitorii cei alesi ai lui Hristos, podoaba Bisericii noastre, pe cei ce in temnita chinuri si batjocuri au rabdat, ostasii cei adevarati ai Domnului care cu puterea Crucii pe slujitorii satanei au rusinat si in ceruri se roaga pentru noi, cu dorire sa ii laudam zicand: Bucurati-va, Sfintilor Marturisitori, care in temnita Golgota neamului romanesc ati suit!

Icosul 1:

De la icoana si de la altar ati pornit, Sfintilor Marturisitori, sa aparati dreapta-credinta si neamul romanesc de urgia ce venea dinspre Rasarit, si nici prigoana, nici temnita nu v-au ingrozit, ci cu tarie ati stat impotriva uneltirilor satanei, pentru care bucurandu-ne va laudam zicand:
Bucurati-va, suflete curate de crin.
Bucurati-va, ca pe acestea nu le-a intinat nici un chin.
Bucurati-va, ca robia neamului ati voit a o frange.
Bucurati-va, ca pamantul tarii l-ati temeluit cu sange.
Bucurati-va, ca vrajmasii lui Hristos v-au prigonit.
Bucurati-va, ca vanzatorii de neam v-au lovit.
Bucurati-va, ca zdrobiti fiind, iarasi v-ati ridicat.
Bucurati-va, ca gandul la mortii vostri putere v-a dat.
Bucurati-va, ca viata v-a fost ruga si plans.
Bucurati-va, ca ardere de tot v-ati adus.
Bucurati-va, ca darul Arhanghelului v-a umbrit.
Bucurati-va, caci cu puterea cinstitei Cruci ati biruit.
Bucurati-va, Sfintilor Marturisitori, care in temnita Golgota neamului romanesc ati suit!

Condacul al 2-lea:

Fiara rosie cu manie s-a pornit impotriva Bisericii lui Hristos si lumea intreaga s-a ingrozit de cumplitele nelegiuiri: ca icoanele au fost calcate in picioare, moastele sfintilor batjocorite, preotii ucisi si multime de biserici daramate; iar voi, Sfintilor, nevoind a ne lasa noua o tara fara altare si cruci, v-ati impotrivit cu barbatie celor rau-credinciosi, cantand lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 2-lea:

Se clatina asezarea crestina a lumii si puterile intunericului cumplit spumegau, iar ostasii lui Hristos cu inima viteaza, nesuferind unele ca acestea, au pornit grabnic spre Spania insangerata unde moarte de martiri cu bucurie au primit; iar voi, Sfintilor, legamant ati facut pe mormantul lor sa duceti lupta cea buna pentru izbavirea neamului, pentru care cu multumire graim:
Bucurati-va, aparatori ai neamului romanesc.
Bucurati-va, fii vrednici ai pamantului stramosesc.
Bucurati-va, ca doi tineri pilda vie v-au dat.
Bucurati-va, ca la moarte fericiti au plecat.
Bucurati-va, ca la mormantul lor legamant ati rostit.
Bucurati-va, ca-n saracie a vietui ati fagaduit.
Bucurati-va, ca de bucuriile pamantesti v-ati lepadat.
Bucurati-va, ca tara s-o slujiti v-ati legat.
Bucurati-va, ca munti de suferinta ati strabatut.
Bucurati-va, ca tinerete cei mai multi n-ati avut.
Bucurati-va ca neamul prin voi s-a implinit.
Bucurati-va, ca durerea voastra insutit a rodit.
Bucurati-va, Sfintilor Marturisitori, care in temnita Golgota neamului romanesc ati suit!

Condacul al 3-lea:

Voit-au vrajmasii Crucii si vanzatorii de tara sa rupa sufletul romanesc de Hristos, dar s-a ridicat nou viteaz aparator cu suflet de Arhanghel, care viata pentru legea stramoseasca si-a pus zicand: "Cel ce lupta, chiar singur, pentru Dumnezeu si neamul sau, nu va fi invins niciodata"; iar acum, biruitor, cu ingerii in ceruri, lui Dumnezeu neincetat ii canta: Aliluia!

Icosul al 3-lea:

Tiranul cel ucigas, si nelegiuita evreica nesuferind a vedea sufletele voastre curate arzand de dragoste pentru credinta si neam, diavoleasca porunca au dat sa fiti noaptea dusi in padure si sugrumati, apoi ciuruiti de gloante, aruncati intr-o groapa, arsi cu vitriol si acoperiti cu lespezi grele de piatra, dar nici mormantul, nici moartea nu v-au tinut, ci la Viata cea adevarata v-ati mutat, pentru care auziti de la noi unele ca acestea:
Bucurati-va, lacrimi pe obrazul tarii varsate.
Bucurati-va, suflete greu incercate.
Bucurati-va, ca ati stiut ca la moarte plecati.
Bucurati-va, ca senini v-ati despartit de ceilalti.
Bucurati-va, ca-n intunecata padure v-au dus.
Bucurati-va, ca picioarele in lanturi v-au pus.
Bucurati-va, ca franghii dupa gat v-au intins.
Bucurati-va, ca miseleste pe toti v-au ucis.
Bucurati-va, caci Catapeteasma Neamului s-a despicat.
Bucurati-va, ca voievozii din morminte s-au sculat.
Bucurati-va, ca Horea sfartecat a zvacnit.
Bucurati-va, ca Tudor cel vandut s-a ingrozit.
Bucurati-va, Sfintilor Marturisitori, care in temnita Golgota neamului romanesc ati suit!

Condacul al 4-lea:

Inspaimantatu-s-au slugile satanei de darzenia si credinta voastra, Sfintilor, si socotind sa va piarda, cu manie s-au pornit asupra voastra in temnitele de la Ramnicu Sarat, Miercurea Ciuc, Brasov si Vaslui, si in infricosatoarea "noapte a razbunarii" cu moarte de martiri v-ati incununat, cantand lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea:

Uneltirile celor fara de lege nicicum nu v-au ingrozit, vitejilor Marturisitori, ci intelegand ca veti fi ucisi, in curtea lagarului toti ati ingenuncheat si in tacerea noptii rugaciunea "Tatal nostru" cu umilinta ati rostit, apoi gloantele au pornit potop asupra voastra, in vreme ce un preot intemnitat savarsea in taina cea din urma slujba pentru voi si pentru cei ce aveau sa mai moara, pentru care noi va laudam zicand:
Bucurati-va, ca la moarte cu Hristos ati plecat.
Bucurati-va, ca neamului jertfa curata v-ati dat.
Bucurati-va, ca s-au minunat calaii de a voastra purtare.
Bucurati-va, ca s-au cucerit de credinta voastra cea tare.
Bucurati-va, ca gloantele nemilos v-au secerat,
Bucurati-va, ca durere in urma ati lasat.
Bucurati-va, ca trupurile vi le-au pus la rascruci.
Bucurati-va, ca v-au lasat fara groapa si cruci.
Bucurati-va, cei ce si dupa moarte ati fost umiliti.
Bucurati-va, cei ce "tradatori de tara" ati fost numiti.
Bucurati-va, fii ai unui neam rastignit.
Bucurati-va, ca sufletul prin dureri v-ati sfintit.
Bucurati-va, Sfintilor Marturisitori, care in temnita Golgota neamului romanesc ati suit!

Condacul al 5-lea:

Satana insusi s-a pogorat ca sa va piarda, Sfintilor Marturisitori, in grozava temnita de la Pitesti, iar calaul cel indracit tocmit sa va zdrobeasca sufletele striga: "Daca Hristos ar fi trecut prin mainile mele, nu mai ajungea nici El pe cruce si n-ar mai fi inviat. Eu sunt adevarata evanghelie! Eu o scriu acum pe starvurile voastre!"; iar voi, Sfintilor, neavand nadejde de izbavire decat de la Dumnezeu, Acestuia cu lacrimi ii strigati: Aliluia!

Icosul al 5-lea:

Ingerii cei din ceruri si-au ascuns fata neputand suferi nebunia uratorilor de Dumnezeu, ca in Vinerea Patimilor, spre batjocura, un tanar pe perete au rastignit si cu loviri salbatice l-au ucis, iar zidurile temnitei se cutremurau de urletele celor schingiuiti si gropile inghiteau flamande gramezi de carne zdrobita si sange, dar in adancul iadului Dumnezeu putere si tarie v-a dat, pentru care va laudam zicand:
Bucurati-va, martiri care mult ati patimit.
Bucurati-va ca fiare cu chip de om v-au lovit.
Bucurati-va, ca peste cap cu pari ascutiti v-au batut.
Bucurati-va, ca degetele cu clesti vi le-au frant.
Bucurati-va, ca in picioare cu ura ati fost calcati.
Bucurati-va, ca-n genunchi, cu mainile legate mancati.
Bucurati-va, ca sare spre mancare ati primit.
Bucurati-va, ca de apa zile-ntregi v-au lipsit.
Bucurati-va, ca dureri peste fire ati rabdat.
Bucurati-va, ca Marilor Mucenici v-ati asemanat.
Bucurati-va, caci cu trupul cumplit ati patimit.
Bucurati-va, ca tarina sufletului mai bogat a rodit.
Bucurati-va, Sfintilor Marturisitori, care in temnita Golgota neamului romanesc ati suit!

Condacul al 6-lea:

Au socotit ucigasii cei naimiti din temnita Aiudului sa piarda si pomenirea voastra, Sfintilor, si mult-chinuitele voastre trupuri in rapa de la "Dealul Robilor" au aruncat, nestiind ei puterea lui Dumnezeu cea aratata in vedenia proorocului Iezechiel care zice: "Mana Domnului a fost peste mine si m-a luat in Duhul si m-a pus in mijlocul unei vai pline de oase si mi-a zis: "Fiul omului, vor putea oare oasele acestea sa invieze?". Eu am raspuns: "Doamne, Dumnezeule, Tu stii lucrul acesta!". El mi-a zis: "Prooroceste despre oasele acestea si spune-le: Oase uscate, ascultati cuvantul Domnului! Iata, voi face sa intre in voi duh si veti invia!". Si a intrat duhul in ele si au inviat si au statut in picioare. Si era ca o oaste mare, foarte mare la numar",care slavea neincetat pe Dumnezeu, cantandu-i: Aliluia!

Icosul al 6-lea:

Salas de rugaciune temnita Aiudului v-a fost, ca acolo neincetat in post si priveghere ati petrecut, trezvia mintii si smerenia inimii ati dobandit si Dumnezeiestile Scripturi ati invatat, iar noaptea ingenunchind cu lacrimi va rugati pentru mortii vostri si pentru cei ce va prigoneau, pentru care noi va laudam zicand:
Bucurati-va, Sfinti purtatori de cununa.
Bucurati-va, ca ati ales nevointa cea buna.
Bucurati-va, ca lupta indoita ati dus.
Bucurati-va, ca patimile din voi le-ati supus.
Bucurati-va, ca si pe calai i-ati infruntat.
Bucurati-va, ca aceia sa va piarda au cugetat.
Bucurati-va, ca loviri si scuipari ati primit.
Bucurati-va, ca madularele in batai v-au zdrobit.
Bucurati-va, ca in celule inghetate ati stat.
Bucurati-va, ca apa rece pe podea v-au turnat.
Bucurati-va, ca toate cu rabdare ati suferit.
Bucurati-va, ca putere de sus v-a intarit.
Bucurati-va, Sfintilor Marturisitori, care in temnita Golgota neamului romanesc ati suit!

Condacul al 7-lea:

Cuvintele Mantuitorului: "frate pe frate la moarte va da" au voit sa le implineasca in temnita de la Gherla, ca indracitii calai cu ura va porneau unii impotriva altora, si chemand pe un tata l-au silit sa-si calce in picioare copilul, iar acela cazand in genunchi a strigat: "Ucideti-ma pe mine, numai nu-mi schingiuiti baiatul!, iar voi, intelegand nebunia satanei, v-ati rugat zicand: "Doamne, da-ne putere sa rabdam sau ia-ne viata si lui Dumnezeu ati strigat: Aliluia!

Icosul al 7-lea:

Mintea omeneasca nu poate pricepe cruzimea chinurilor pe care le-ati rabdat, Sfintilor, caci rastigniti pe podea, cu franghii ude ati fost batuti, degetele cu clesti v-au zdrobit si cu scanduri peste fata v-au lovit incat infatisare de oameni nu mai aveati, dar voi, urmand lui Hristos, Cel Rastignit, toate ati suferit si pe calai ati iertat, pentru care va laudam zicand:
Bucurati-va, trupuri in chinuri zdrobite.
Bucurati-va, suflete in foc lamurite.
Bucurati-va, ca satana a cerut sa va cearna.
Bucurati-va, caci credinta avut-ati drept arma.
Bucurati-va, ca pana in sfarsit ati rabdat.
Bucurati-va, ca Hristos putere v-a dat.
Bucurati-va, ca mult patimind v-ati sfarsit.
Bucurati-va, caci cu chip luminat ati murit.
Bucurati-va, ca v-au nins flori de nea pe mormant.
Bucurati-va, ca ingeri v-au plans nevazut.
Bucurati-va, ca munti de durere-ati suit.
Bucurati-va, ca Domnul la El v-a primit.
Bucurati-va, Sfintilor Marturisitori, care in temnita Golgota neamului romanesc ati suit!

Condacul al 8-lea:

Iudeii cei robiti in Egipt nici in parte n-au rabdat suferintele voastre, Sfintilor Marturisitori, ca nu pietre si caramizi v-ati trudit a framanta, ci cu brate istovite munti de pamant din loc ati mutat, si ati croit albie de lacrimi si sange pe care toate apele Dunarii n-o vor putea spala, caci glasul suferintei voastre neincetat se-nalta la cer, strigand lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea:

Glas au dat apele si adancurile cumplitului Canal s-au cutremurat, ca nu sunt graiuri care sa nu se auda si dureri care sa nu rodeasca; iar noi, Sfintilor, glasul patimirii voastre din strafunduri auzindu-l, graim catre voi unele ca acestea:
Bucurati-va, suflete tari ca muntii batrani.
Bucurati-va, pomi viscoliti de furtuni.
Bucurati-va, ca-n arsita si ger ati trudit.
Bucurati-va, ca pamantul cu sange-ati sfintit.
Bucurati-va, ca goi si flamanzi ati rabdat.
Bucurati-va, caci cu lacrimi in stanca ati sapat.
Bucurati-va, ca-n sudori drum prin piatra ati croit.
Bucurati-va, ca drept plata lovituri ati primit.
Bucurati-va, ca sub valuri ati fost risipiti.
Bucurati-va, ca sub mal si nisip odihniti.
Bucurati-va, ca trupul istovit v-au zdrobit.
Bucurati-va, ca sufletul mai vartos a rodit.
Bucurati-va, Sfintilor Marturisitori, care in temnita Golgota neamului romanesc ati suit!

Condacul al 9-lea:

Lumina a rasarit in temnita suferinzilor de la Targu Ocna, caci ca un soare a stralucit intr-insa, senin la suflet si chip, sfantul temnitelor romanesti, mangaierea suferinzilor si lauda nevoitorilor, cel ce in trezvie si rugaciunea inimii petrecand, darul Duhului Sfant a agonisit si sfarsitul mai dinainte cunoscandu-si, cu bucurie s-a mutat la Domnul, cantand: Aliluia!
Icosul al 9-lea:

"Iubiti pe cei ce va prigonesc" a poruncit Hristos, iar voi Sfintilor cuvantul Lui intocmai l-ati implinit, ca la Targu Ocna in noaptea Nasterii Domnului un preot muribund a cerut sa fie dus la cel care cumplit il chinuise, si mangaindu-l cu blandete i-a spus: "Te iert din toata inima si cred ca Hristos, Care-i mai bun decat noi, te va ierta si El". Iar acela, caindu-se, cu lacrimi s-a marturisit, si in aceeasi noapte amandoi la Domnul cu pace au plecat, iar noi minunandu-ne de puterea dragostei va laudam zicand:
Bucurati-va, urmatori ai poruncilor dumnezeiesti.
Bucurati-va, ravnitori ai maririi ceresti.
Bucurati-va, ca Rugaciunea lui Iisus ati primit.
Bucurati-va, ca darul Duhului Sfant v-a umbrit,
Bucurati-va, ca Evanghelia v-a fost indreptar,
Bucurati-va, c-ati aflat luminare si har.
Bucurati-va, ca soare intre voi a stralucit.
Bucurati-va, ca "sfantul inchisorilor" l-ati numit.
Bucurati-va, ca a odraslit din durere si chin.
Bucurati-va, ca sufletul i-a fost alb ca un crin.
Bucurati-va, ca in mormant nestiut l-au zvarlit.
Bucurati-va, ca cerul in giulgiu de nea l-a invelit.
Bucurati-va, Sfintilor Marturisitori, care in temnita Golgota neamului romanesc ati suit!

Condacul al 10-lea:

Voit-au vrajmasii lui Hristos nu doar sa va zdrobeasca trupurile si sufletele, ci si credinta cea adevarata sa o batjocoreasca, pentru aceea la Sfintele Sarbatori ale Ortodoxiei va sileau a savarsi blasfemii pe care mintea omeneasca nu le poate inchipui, iar voi Sfintilor umilinta si chi¬nurile rabdand, cereati ajutorul lui Dumnezeu, intarindu-va si strigand: Aliluia!

Icosul al 10-lea:

Bucuria Invierii a stralucit in intunecata mina de la Baia Sprie, cand in maruntaiele pamantului preotii intemnitati cu cutremur au strigat: "Veniti de luati lumina!" si sfredelele in chip de clopot au inceput a rasuna, lampasele s-au aprins, iar osanditii ingenuncheati cu lacrimi au cantat "Hristos a inviat!", de care lucruri minunandu-ne va laudam strigand:
Bucurati-va, cei ce de vii ati fost ingropati.
Bucurati-va, ca de Hristos n-ati voit sa va lepadati.
Bucurati-va, ca-n batjocura carne in Vinerea Mare v-au dat.
Bucurati-va, ca foamea rabdand, n-ati mancat
Bucurati-va, ca Invierea in adancuri ati praznuit
Bucurati-va, ca prin post si marturisire v-ati curatit.
Bucurati-va, ca o cruce din barne ati inaltat
Bucurati-va, ca sfredele in chip de clopote au sunat.
Bucurati-va, ca odajdii de pret n-ati avut
Bucurati-va, ca epitrahil din stergar alb ati facut
Bucurati-va, caci cu ingerii impreuna ati slujit
Bucurati-va, ca sub pamant pe Hristos ati marturisit.
Bucurati-va, Sfintilor Marturisitori, care in temnita Golgota neamului romanesc ati suit!

Condacul al 11-lea:

Cumplita prigoana cea cu manie pornita asupra voastra n-a crutat nici firea femeiasca cea slaba, si intocmai mucenitelor de demult, multime de femei cu indrazneala au marturisit dragostea lor pentru Hristos si neam, si chinurile au rabdat cu bucurie, cantand lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 11-lea:

Ingrozitu-s-au credinciosii vazand adus spre ardere un trup de femeie schingiuit, iar calaii cei cu inima de piatra, nicicum luand seama ca acela viata mai avea intr-insul, cu grabire l-au aruncat in cuptor si vaiete surde din flacari au rasunat, iar noi cutremurandu-ne de unele ca acestea cu frica graim:
Bucurati-va, trupuri firave cu suflet calit.
Bucurati-va, ca pe Hristos cu indrazneala ati marturisit.
Bucurati-va, ca mucenitelor din vechime v-ati asemanat.
Bucurati-va, ca multe feluri de chinuri ati rabdat.
Bucurati-va, ca batjocuri si loviri ati primit.
Bucurati-va, ca spanzurandu-va cumplit v-au strujit.
Bucurati-va, ca spre impuscare pieptul vostru l-au dat.
Bucurati-va, ca mainile soldatilor pe arme au tremurat.
Bucurati-va, ca trupurile v-au batut pana la sange.
Bucurati-va, ca de suflete nu s-au putut atinge.
Bucurati-va, cu Sfintii acestui neam prigonit.
Bucurati-va, toti care in credinta ati murit.
Bucurati-va, Sfintilor Marturisitori, care in temnita Golgota neamului romanesc ati suit!

Condacul al 12-lea:

Harul cel dumnezeiesc v-a umbrit in chip minunat, Sfintilor, si-n temnitele de la Pitesti, Aiud, Gherla, Sighet, Baia Sprie, Targu Ocna si Canal asemenea mucenicilor din vechime patimiri de multe feluri ati rabdat, iar voi bine stiind ca lucrare de sus era aceasta, mai vartos pe Hristos L-ati chemat, cantand: Aliluia!

Icosul al 12-lea:

De nimic ati socotit viata aceasta pamanteasca si sufletul v-ati pus pentru dreapta-credinta si neamul stramosesc, iar acum la limanul cel fara de durere si intristare va veseliti, cu toti dreptii laudand pe Dumnezeu si auzind de la noi unele ca acestea:
Bucurati-va, aripi in zbor secerate.
Bucurati-va, chipuri de har luminate.
Bucurati-va, vieti care-n lanturi v-ati frant.
Bucurati-va, ca lumea pe voi v-a urat.
Bucurati-va, raze in bezna aprinse.
Bucurati-va, brate la ceruri intinse.
Bucurati-va, sfinti fara cruce si nume.
Bucurati-va, tample cu albe cunune.
Bucurati-va, rauri cu ape curate.
Bucurati-va, ramuri de rod incarcate.
Bucurati-va, soli care bine-ati vestit.
Bucurati-va, stanci cu tarii de granit.
Bucurati-va, Sfintilor Marturisitori, care in temnita Golgota neamului romanesc ati suit!

Condacul al 13-lea:

O, Sfintilor Marturisitori, cei ce in temnita chinuri de multe feluri ati rabdat si pentru invierea neamului romanesc (crestinesc) moarte muceniceasca cu vitejie ati primit, indraznire avand catre Hristos Dumnezeu, faceti rugaciune ca sa ne izbavim de toata inselaciunea diavoleasca si credinta ortodoxa cu barbatie sa marturisim, ca mantuindu-ne, pururea sa cantam lui Dumnezeu: Aliluia!

(acest condac se zice de trei ori).

Apoi iarasi se zice Icosul cel dintai: De la icoana si de la altar... si Condacul intai: Pe Marturisitorii cei alesi... Apoi se citeste aceasta:

RUGACIUNE

O, Sfintilor Marturisitori, care in temnite si prigoane, prin multele voastre patimiri ati stavilit intaratarea vrajmasului cea cu manie pornita asupra Bisericii lui Hristos, voua celor ce ati suferit foame, ger, schingiuiri, umilinta si chinuri de tot felul intru apararea legii celei stramosesti, va aducem multumirile noastre. Ca cei ce bine v-ati savarsit pentru invierea neamului romanesc, iar acum cu ingerii si cu arhanghelii va veseliti in lumina cea neinserata a Imparatiei ceresti, va rugam sa nu incetati sa mijlociti la Preaputernicul Dumnezeu ca sa ne dea iertare de pacate si sa ne pazeasca pe noi si Sfanta Biserica Sa de navalirea altor neamuri asupra noastra, de necredinta si de razboiul cel dintre noi.

Povatuiti-ne pururea pe calea mantuirii, a rabdarii si a dragostei, ca neclintiti si uniti sa ramanem pana la sfarsitul vietii intru credinta cea adevarata.

Asa, Sfintilor Marturisitori, care in stramtorarile si necazurile din viata voastra pamanteasca ati cerut ajutorul Puterilor ceresti, rugamu-va pe voi, noi ,nevrednicii, ca sa primiti in acest ceas rugaciunile noastre si sa ne acoperiti de smintelile veacului acestuia si de rautatile celor potrivnici, ca si noi pe calea cea stramta si cu chinuri neinfricati sa marturisim Evanghelia lui Hristos, spre slava lui Dumnezeu si mantuirea neamului romanesc. Amin.

BUNUL PARINTE SOFIAN - Un iconar de suflete

Astazi a avut loc la Manastirea Antim slujba de pomenire de 7 ani a Parintelui Sofian. Dupa slujba a fost lansata cartea "Un iconar de suflete - Parintele Sofian Boghiu". Dumnezeu sa-l aiba la dreapta Sa!

Părintele Sofian Boghiu (1912-2002)

Născut la 7 X 1912, în comuna Cuconeştii-Vechi, jud. Bălţi, al treilea copil al unei familii de ţărani credincioşi, a primit la botez numele Serghei. La varsta de 14 ani, la Schitul Rughi, jud. Soroca, va intra ca frate de mănăstire. Doi ani mai târziu se înscrie la şcoala de cântăreţi bisericeşti din Mănăstirea Dobruşa, după absolvirea căreia, în toamna anului 1932, este trimis la Seminarul monahal de la Mănăstirea Cernica, unde îi va avea printre colegi pe actualul Patriarh Teoctist, pe Gherasim Cristea, Episcopul Râmnicului, şi pe Arhim. Grigorie Babuş.
La 25 XII 1937 va îmbrăca haina monahală la Mănăstirea Dobruşa, primind numele de Sofian. Doi ani mai tarziu, la 6 VIII 1939, este hirotonit diacon de către Episcopul Hotinului, Tit Simedrea, în Catedrala din Bălţi. Deşi în anul 1940, dupa absolvirea seminarului, se reîntoarce la Mănastirea Dobruşa, ocuparea Basarabiei de către ruşi îl poartă pe drumul refugiului, alături de stareţul său şi ceilalţi călugări din obşte, găsindu-şi loc de aşezare la Mănăstirea Caldaruşani. În toamna lui 1940 se înscrie la Academia de Belle Arte din Bucureşti, secţia Artă Decorativă, devenind la absolvirea ei, în 1945, pictor licenţiat. Între 1942-1946, urmează cursurile Facultăţii de Teologie, obţinând licenţa cu lucrarea “Chipul Mântuitorului în iconografie”.
La 15 XI 1945 este hirotonit preot la Mănastirea Antim. În vara lui 1958, este arestat şi închis, împreună cu alţi 16 intelectuali, clerici şi mireni, din cadrul mişcării spirituale “Rugul Aprins”. Parintele Sofian cunoştea bine nu numai Filocalia, dar şi tâlcuirile ei adanci, din scrierile marilor duhovnici ruşi Ignatie Briancianinov, Teofan Zavoratul, Ioan de Kronştadt, pe care le răspândea în copii dactilografiate ori scrise de mâna credincioşilor de la Antim încă din primii ani ai stăreţiei sale (1950-1955).
Între 1958 – 1964 este deţinut politic fiind condamnat la 15 ani de muncă silnică. Despre acei ani declara mai apoi: „Dacă pot zice aşa, mie mi-a placut în închisoare [...] Era bine acolo. Mult mai bine decit aici, în aşa-zisa noastră libertate. Te puteai concentra [...] Nimic nu te distrăgea de la Dumnezeu. Pe când afară… câte probleme!”
Chiar daca istoria monahismului românesc va lega de-a pururi numele parintelui Sofian de cel al Mănăstirii Antim, multe alte lăcaşuri din ţară şi din străinatate poartă prin veac urma mâinilor sale, cu a căror smerită trudă le-a împodobit, căutand fără încetare Chipul de frumuseţe şi lumina Mantuitorului. Schitul Darvari (1964 si 1993), Mănăstirea Agapia (1970), Mănăstirea Deir-El-Harf – Liban (1971), Mănăstirea Radu-Vodă – Bucureşti (1973), Catedrala din Homs – Siria (1978), Biserica din Hama – Siria (1979) sunt doar câteva din locaşurile în care il putem afla pe părintele Sofian. La moartea sa, ca şi cu o jumatate de veac în urmă, când l-a adăpostit de tâlharii ce-i cotropiseră ţinutul, pământul Căldăruşanilor şi-a mai deschis încă o dată braţele, primind la sânul său trupul celui ce-a izvodit nu numai icoane, dar mai cu seamă dragoste şi mângâiere în sufletele atâtor semeni. Bland şi smerit, arzând drept ca o lumânare în faţa noianului de suferinţe, şi-a purtat Crucea cu răbdare şi supunere, biruind vitregiile şi prigoana, pentru a se înalţa la ceruri de ziua ei. Nu ştiu daca parintele Sofian a aflat până la urma Chipul Domnului. Dar ştiu că această neîncetată căutare ne-a lăsat pe noi sa zărim în fuga timpului, încă din viaţa aceasta, Chipul Sfinţeniei. (C. G.)
În dimineaţa zilei de 14 IX 2002, ziua Inălţării Sfintei Cruci, stareţul Mănăstirii Antim, părintele Arhimandrit Sofian Boghiu, a fost chemat la Domnul. “Părintele Sofian a plecat la Cer” – scria pe atunci Mitropolitul Olteniei, Teofan. “Împărăţia cea de sus se îmbogăţeşte cu un pământean. Pământul, în logica lumii, este mai sarac cu un om ceresc. Omenirea, în logica credinţei, devine mai bogată, căci, acolo sus, un rod al ei, găsindu-şi odihna, se osteneşte în rugăciune pentru oameni”. I se mai spunea şi “duhovnicul Bucureştilor”. Neîndoielnic, părintele Sofian a făcut parte din acel şir neîntrerupt de stareţi ai Bisericii Ortodoxe Române care, asemenea bătrânilor întelepţi ai Patericului, a vegheat la transmiterea învăţăturii şi căilor îndumnezeirii omului.

http://mihailmaster.wordpress.com/

Parintele Sofian Boghiu - Sfaturi catre tineri

Intrebari adresate de un grup de studenti crestini-ortodocsi

- Omul, cand se roaga, il asculta Dumnezeu ? Ce ne puteti spune despre acest lucru ?

Este adevarat ca omul cand se roaga , un ajutor pe care nu ni-l poate da decat El. Adeseori, aceste relatii dintre oameni sunt zadarnice. Insa, daca incepe sa se roage si foloseste sfaturile lui Dumnezeu in viata lui, atunci simte un mare ajutor. Dumnezeu niciodata nu ne invata de rau, ci totdeauna spre folosul nostru.

- Ce ne puteti spune despre pe care au avut-o oamenii Bisericii in timpul prigoanelor ?

In inchisori eram asa de bine paziti si asa de constransi, incat nu ne puteam gandi decat in sus, pe verticala, la Dumnezeu. De obicei omul se roaga cu putere mai ales in necazuri. Si in inchisori erau cu adevarat mari necazuri !
Rugaciunile celor din inchisori erau primite de Dumnezeu, dobandeau aceasta primire din partea lui Dumnezeu pentru ca-i intarea. Astfel ca, cu toata mizeria, cu toata rautatea comandata impotriva sarmanilor detinuti, ei aveau totusi o seninatate si o bucurie care nu putea sa vina decat de sus, de la Dumnezeu. Rugaciunile celor din inchisori erau niste rugaciuni, poate , ca cele ale sfintilor parinti din pustie sau ale sfintilor martiri arsi pe rug, care, arzand focul sub ei, erau veseli si slujeau si multumeau pentru aceasta jertfa pe care o aduc lui Dumnezeu, inaintea Sa.
Cam asa erau aceste rugaciuni din inchisori pentru foarte multi dintre ei. Pentru noi, cei de afara, rugaciunile lor si modul lor de viata ne sugereaza gandul sa ne smerim, sa ne ostenim, sa ducem o asceza cat se poate de posibila, prin post si rugaciune, prin metanii, prin rabdarea insultelor ce le primim in viata, rabdare faira cartire. Si atunci rugaciunile noastre sunt primite inamtea lui Dumnezeu asa, ca ale celor din inchisori.

- Va rugam sa ne spuneti cateva cuvinte legate de Rugul aprins.

Rugul aprins, cum stim foarte bine, este o intamplare fericita, petrecuta pe cand Moisi proorocul, fugit din Egipt din fata lui Faraon, pastea oile socrului sau Ietro, si a ajuns in zona Muntilor Sinai. Ajungand in fata unui rug, in Muntele Sinai, a unui pom care ardea in flacari si nu se mistuia, si apropiindu-se de el, sa puna mana sa se convinga ce se intampla cu acest rug care arde si nu se mistuie, i se spune acest cuvant : Descalta incaltamintea de pe picioarele tale, caci locul pe care stai este sfant. In acest rug ii vorbea Cineva, ii vorbea Dumnezeu.
In teologia Biserica noastre Ortodoxe, acest rug este simbolul Maicii Domnului, care a fost mama Dumnezeului intrupat. Era in fiinta sa sfanta, in fiinta Maicii Domnului ! Desi foc ceresc era Iisus Hristos, Maica Domnului a ramas nearsa, neatinsa, insa indumnezeita de acest prunc Iisus Hristos.
Deci, Rugul aprins este simbolul Maicii Domnului, iar pentru noi, care ne-am ales acest patron Antim, Rugul aprins este simbolul rugaciunii neincetate. In fond, cine se roaga neincetat, se aseamana cu acest rug care ardea si nu se mistuia. Suntem mereu sub focul lui Dumnezeu, aceasta valvataie de lumina si de putere. Si cu cat ardem mai mult, cu atat devenim mai luminosi si mai aproape de Dumnezeu. Acesta este un inteles al Rugului aprins.

Continuarea la

CrestinOrtodox.ro
Preluat de pe www.victor-roncea.blogspot.com

Părintele Liviu Brânzaş: Sănătatea morală a unui popor se probează prin gradul de respect şi pietate pe care îl manifestă faţă de eroii şi sfinţii săi

Pentru orice creştin de bună credinţă este evident că cea mai mare lacună a vieţii bisericeşti a fost absenţa iubirii de adevăr şi, mai ales, a capacităţii de jertfă. În vremuri dificile pentru destinul creştin, a nu suferi pentru Hristos echivalează, de fapt, cu o abdicare de la marile imperative şi constituie o impietate. Jertfa este cea mai sigură şi importantă contribuţie la întărirea credinţei şi a Bisericii.

Nu este permis ca un apostol să devină, sub nicio formă, colaborator voluntar al minciunii şi imposturii. Spiritul apostolic şi patriotic este categoric împotriva ideii de a servi credinţa prin compromis. Acest principiu a fost formulat atât de profund de Pascal, în timpul sublimei sale lupte pentru apărarea purităţii moralei creştine: „Nu este permis a se săvârşi nici cel mai mic rău ca să facă să triumfe cel mai mare bine, şi adevărul divin nu are nevoie de minciuna noastră”.
Nu putem să afirmăm că nu am avut libertatea de a ne realiza misiunea. Creştinul, şi în primul rând apostolul, are la dispoziţie, în orice condiţii, o stare de maximă libertate: libertatea de a refuza orice faptă care ar fi împotriva intereselor fundamentale ale credinţei, libertatea de a suporta consecinţele demnităţii şi fidelităţii apostolice şi libertatea – suprema libertate! – de a lupta pentru credinţă până la martiriu. Numai aşa se face dovada credinţei în înviere şi în triumful final.

Nimeni nu este obligat să-şi asume o misiune grea în vremuri de cumpănă, dar odată asumată, se impune datoria de a o împlini cu onoare până la capăt. Este greu de acceptat pentru comoditatea şi laşitatea noastră, că, în momentele de prigoană, locul aspiranţilor spre culmi este în temniţă. Nu se poate crede cu adevărat decât în apostolii pe care îi urăsc şi îi persecută duşmanii lui Hristos!

Lipsa capacităţii de jertfă a determinat slăbirea prestigiului Bisericii şi are în prezent drept consecinţă inadmisibila ruşine, ca în străvechea noastră patrie creştină, presupusă a fi de acum liberă, creştinii, care formează zdrobitoarea majoritate a populaţiei, să ajungă în situaţia paradoxală de a cerşi de la o minoritate de atei şi liberi-cugetători dreptul de a face instrucţie religioasă tineretului.

Catehizaţia copiilor botezaţi era o datorie primordială pe care nu trebuia să o aprobe nimeni şi care trebuia împlinită în epoca ateistă, cu orice risc, căci avea o prioritate şi importanţă absolută în raport de orice altă activitatea clerului.

Astăzi poporul român doreşte ca Biserica strămoşească să-şi îndeplinească misiunea esenţială de a fi un autentic far spiritual în crepusculul şi dezorientarea morală din ţară. În această acţiune vitală pentru renaşterea românească, Biserica trebuie să capteze şi să determine să lucreze în favoarea credinţei toate forţele morale ale societăţii şi, în primul rând, puterea morală a celor care au pătimit în închisori.

În numele interesului creştin, preoţii – mai ales cei tineri – trebuie să fie admiratorii principali şi simpatizanţii fireşti ai celor care au pătimit pentru Hristos şi pentru apărarea valorilor creştine. Aceşti luptători, la rândul lor, trebuie să fie primii colaboratori ai clerului la renaşterea spirituală a neamului şi la întărirea prestigiului Bisericii.

În această luptă şi martirii noştri vor fi prezenţi. Jertfa celor morţi în lanţuri şi îngropaţi în cimitire fără cruci şi nume va pătrunde cu lumina şi forţa ei răscolitoare în conştiinţa generaţiilor viitoare.

Există în creştinismul românesc o dorinţă de a pune în evidenţă şi de a valorifica patrimoniul moral realizat de-a lungul istoriei noastre. Constantin Brâncoveanu şi Ştefan cel Mare au fost beatificaţi demult de evlavia populară. Ar fi un act de dreptate în favoarea credinţei dacă Biserica şi-ar îndrepta atenţia spre universul închisorilor.

Închisorile politice din România au fost veritabile catacombe în care se suferea şi se murea pentru Hristos!

Tânărul italian Frassati, trăitor în veacul nostru, prin puritatea şi frumuseţea vieţii lui a intrat în calendarul Bisericii Catolice, tot aşa ar putea intra în panteonul evlaviei ortodoxe româneşti tineri ca Valeriu Gafencu, Gheorghe Jimboiu şi alţii. Ei au urcat prin trăirea lor culmea sfinţeniei şi prin moartea lor eroică în închisorile prigonitorilor credinţei lui Hristos au devenit martiri şi pot constitui modele contemporane de sfinţenie şi mărturisire creştină, modele atât de necesare pentru eficacitatea educaţiei morale a tineretului şi a efortului de restaurare a prestigiului Bisericii.

Mă adresez acum şi vouă, tineri ai României, căutători buciumaţi ai unui ideal care să fie pe dimensiunea aspiraţilor voastre spre perfecţiune şi absolut. Constituiţi-vă în pelerini la „locurile sfinte” ale românismului: Aiud, Gherla, Piteşti, Jilava, Canal, Minele de plumb din Maramureş şi celelalte. Priviţi printre zăbrele în adâncurile Ocnei! Priviţi îndelung şi cu evlavie acele catacombe în bezna cărora a fost crucificată elita acestui neam.

Căutaţi să cunoaşteţi care a fost idealul spiritual şi naţional al acestor luptători care au salvat onoarea neamului, căci jertfa lor a făcut ca acest popor să nu fie acoperit de ruşinea de a fi fost ocupat şi comunizat fără nici o rezistenţă.Căutaţi să descoperiţi secretul forţei lor morale care i-a făcut capabili să suporte suferinţele iadului creat pentru exterminarea lor.

Deşteaptă-te, tineret al României, şi nu uita aceste adevăruri pe care le rostim în acest moment de răscruce:

Acolo unde sunt foştii deţinuţi politici, acolo este cu adevărat conştiinţa şi inima acestui neam, acolo este reala autoritate morală din această ţară.

Numai ei pot să vorbească, fără să mintă, despre dragostea de neam şi despre interesele naţionale. Numai ei pot să facă referire, fără să roşească la spiritul de abnegaţie şi sacrificiu. Numai ei pot să pronunţe, fără să comită un sacrilegiu, numele lui Horea, Cloşca şi Crişan, al lui Avram Iancu sau al lui Eminescu.

Istoria vieţii lor este un zornăit lung de lanţuri. Faceţi tăcere în conştiinţa şi inima voastră ca să-l auziţi! Puneţi-vă aspiraţiile şi lupta voastră sub tutela lor morală. Numai de la ei poate porni adevărata renaştere creştină şi naţională din ţara noastră, renaştere pe care o doreşte cu ardoare sufletul vostru încă nealterat.

Nu pot fi savanţii de ieri ai internaţionalismului proletar iubitorii de azi ai naţiunii. Nu pot fi slujitorii de ieri ai imensei minciuni care a fost comunismul luptătorii de azi pentru adevăr. Nu pot fi ateii şi cinicii de ieri filantropii şi apărătorii de azi ai credinţei strămoşeşti.

Ar fi de-a dreptul grav pentru viitorul acestei ţări dacă tineretul şi-ar da adeziunea şi ar năzui spre alt ideal decât al celor care şi-au sacrificat
tinereţea pe altarul iubirii de neam şi credinţă şi dacă ar urma alt drum decât al celor care au (...) în lupta împotriva forţelor satanice din acest veac, fără alt ordin de chemare decât cel al conştiinţei şi fără alt beneficiu decât cel al suferinţei şi sacrificiului.

Numai pe calea indicată de o mână însângerată de lanţuri veţi putea găsi adevărul şi sensul vieţii voastre.

Vă adresez încă un îndemn care aş vrea să aibă forţa şi rezonanţa unui testament:

În cimitirele fostelor închisori şi lagăre ale morţii din România zac osemintele atâtor eroi şi sfinţi ai neamului, peste care calcă profanatoare uitarea şi lipsa de bun simţ şi respect ale celor ce se numesc români. Este un sacrilegiu cutremurător ca pe osemintele acestor martiri adevăraţi ai neamului să se ridice garaje şi coteţe de porci, aşa cum se întâmplă astăzi la Aiud.

Chiar şi în legislaţia comunistă erau prevăzute sancţiuni pentru profanarea mormintelor, legislaţie care atunci nu apăra – desigur – şi mormintele adversarilor comunismului.

Sănătatea morală a unui popor se probează prin gradul de respect şi pietate pe care îl manifestă faţă de eroii şi sfinţii săi.

Când noi, ultimii supravieţuitori ai prigoanei comuniste, nu vom mai fi, ridicaţi pe mormintele eroilor un mausoleu demn de imensa lor jertfă şi, prin idealismul eroic pe care l-aţi învăţat de la ei, continuaţi flacăra idealului pe care ei l-au aureolat şi l-au făcut nemuritor prin jertfa lor.

(Părintele Liviu Brânzaş, ucenic al Părintelui Dumitru Stăniloae în puşcăriile comuniste, apel făcut în cadrul Congresului foştilor deţinuţi politic, Braşov, 1991)