13.10.09

Minune Dumnezeiască la Schitul Huta: Icoana Maicii Domnului a vărsat lacrimi! (reportaj TVR 1 Universul credinţei)






Sâmbătă, 29 august 2009, la hramul Schitului Ortodox Huta, au participat peste 300 de persoane venite în pelerinaj din Oradea, Alba, Cluj, Arad şi localităţile învecinate. Schitul Huta are două hramuri, primul este al Sfintei Teodora de la Sihla, iar cel de al doilea hram este închinat Sfântului Ioan Botezătorul.
Slujbele religioase au început din ajun cu privegherea de noapte, după rânduiala Sfântului munte Athos, continuând sâmbătă dimineaţa cu celelalte rânduieli urmate de Sfânta Liturghie. După terminarea Sfintei Liturghii, în timp ce unul dintre preoţii prezenţi împărţea anafora, o credincioasă a observat că din ochiul drept al unei icoane curgea mir frumos mirositor. Icoana respectivă este o litografie lipită pe lemn, copie după icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului din Kazan (Ukraina). Iniţial preoţii au crezut că, din greşeală, cineva s-a atins de icoană şi a uns-o cu mir. După ce au şters icoana, mirul a început să izvorască din nou. După ce au şters-o de mai multe ori, au observat că mirul nu încetează a curge. Văzând aceasta, o parte dintre credincioşii prezenţi s-au adunat în jurul icoanei cântând imne dedicate Maicii Domnului, moment în care din retină curgea tot mai mult mir.
Pentru credincioşii prezenţi, această minune a fost un moment de bucurie duhovnicească în timp ce vieţuitorii schitului consideră că e un semn pe care Maica Domnului îl dă: „Ne aşteaptă vremuri grele. De cele mai multe ori când vine o prigoană sau o perioadă grea se întâmplă astfel de minuni, cum a fost şi în cazul icoanei de la Nicula şi altele”, zice părintele Eftimie Mitra, continuând: „acum e bine să ne bucurăm de tot ce poate fi duhovnicesc că nu se ştie cât vom mai putea face acest lucru. Aceasta poate fi o întărire şi o încurajare din partea Maicii Domnului pentru vremurile ce vor urma. Dacă va fi aşa sau altfel, vom vedea în viitor”.

Prof. Cristian MARC

Sursa:

http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.com




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts with Thumbnails