In anul 1943 seminaristul exmatriculat din Tiflis (Tbilisi), I. Stalin a decis sa foloseasca in scopuri politice zeci de milioane de rusi din strainatate si, in acelasi timp sa incerce sa uneasca tarile din spatiul ex-bizantin (Europa de Est si Balcanii) sub aripa Moscovei in calitate de a treia Roma, jucand cartea etno-confesionala.
Stalin i-a chemat la Kremlin pe cei trei activisti ai gruparii schismatice serghiene care au mai ramas: mitropolitul Serghii (Stragorodsky), Aleksii (Simansky) si Nikolai (Yarushevici), le-a dat avionul guvernamental si le-a ordonat sa adune din lagarele de concentrare pe episcopii loiali ramasi in viata pentru alegerea noului “patriarh”. De urgenta s-au facut cateva hirotonii, si in final 19 oameni s-au declarat a fi un fel de sinod patriarhal, la care, calcand toate canoanele de baza ale Ortodoxiei universale si rusesti, l-au proclamat pe Serghii Stragorodsky “patriarh al intregii Rusii”.
Nou-creata organizatie religioasa – Patriarhia Moscovei, Stalin si Beria au denumit-o cu un nume nou “Biserica Ortodoxa Rusa” in locul celui traditional “Ruseasca”, subliniind caracterul ei nationalist si indicand rolul ei in lucpta cu asa-numitul “cosmopolitism”.
Astfel, Biserica Ortodoxa, intemeiata in Rusia in anul 988, incepand cu anul 1927 a existat doar in catacombe si in exil.
In luna februarie 1945 Stalin a decis sa acorde organizatiei religioase recreate, “sectei rosii” de buzunar, o dimensiune unionala si o autoritate internationala, si pe banii statului a organizat la Moscova asa-numitul “Sinod Local a BOR”. Cu statutul canonic in vigoare, neabrogat de nimeni, al Ortodoxiei Ruse, ordinea de convocare si desfasurare a “sinodului” in cauza nu avea nici o tangenta: organizatorii au calcat in picioare si cerintele statutului in vigoare, si canoanele Sinoadelor Ecumenice. Pe oaspetii sositi la asa-zisul “sinod”, in primul rand reprezentanti ai bisericilor ortodoxe orientale, Stalin i-a cumparat prin cadouri scumpe: vesminte sfinte si podoabe din aur si pietre pretioase, scoase din muzee, iar mai devreme jefuite de bolsevici de la Biserica Ortodoxa din Rusia, cu daruri in numerar in dolari.
O marturie clara in acest sens poate servi, spre exemplu, scrisoarea patriarhului Aleksii al II-lea adresata presedintelui Consiliului pentru afaceri al BOR, general-locotenentul G. Karlov, din data de 20.11.1947: “Alaturi de atractia ideologica fata de Moscova, Patriarhatul Antiohiei spera ca Biserica Rusa, si in special Guvernul Rus, vor reinnoi traditia veche a ajutorului material sistematic acordat Bisericii sarace din Antiohia, pentru scoli, biserici, unii ierarhi fara averi si etc. In perioada de dinaintea revolutiei, statul, singur, si nu prin biserica, acorda ajutor financiar Bisericii din Antiohia, din ratiuni de stat, cu privire la necesitatea de a spirijini ortodoxia in Orient... Mitropolitul Ilia s-a oferit sa fie mijlocitorul nostru oficios (nu oficial) intre noi si Patriarhii greci; si aici, potrivit opiniei sale, factorul hotarator il reprezinta posibilitatea noastra de a le oferi bani...”.
Sub influenta cadourilor scumpe, icrelor mancate, a vinurilor si coniacurilor caucaziene baute, care pentru membrii “sinodului” au parut o mana cereasca intr-un timp al foametei si al ruinei, era anul 1945, a fost adoptata “Hotararea temporara cu privire la conducerea BOR”, in contradictie absoluta cu canoanele Bisericii Ortodoxe. Aceasta hotarare a transformat Patriarhia Moscovei intr-un fel de secta totalitara, unde trei oameni, in frunte cu asa-numitul “patriarh al Moscovei si a intregii Rusii”, au primit o putere mai mare decat Sinodul Local, precum si dreptul de a conduce administrativ biserica intr-un mod si mai dictatorial, decat sinodul lui Petru cel mare. Insa, daca tarii, pana in anul 1917, erau totusi considerati a fi crestini ortodocsi, acum structurile oficiale ale Bisericii s-au supus in mod absolut liderilor regimului ce lupta cu Dumnezeu. In 2000 de ani de existenta a crestinismului, istoria bisericii nu a cunoscut o astfel de cadere!
La “sinodul” din anul 1945, “Patriarh al Intregii Rusii”, prin vot deschis necanonic, a fost ales mitropolitul Aleksii (Simansky), cel mai apropiat tovaras de lupta al lui Serghii (Stragorodsky), care s-a discreditat prin colaborarea activa cu PGU si participarea la schisma renascentista din anii 1922-1923. Pentru serviciul sau fidel si de durata in favoarea guvernului sovietic si a organelor securitatii statului, Aleksii Simansky a primit permanent cei treizeci de arginti: ZIS-uri (marca de automobil) guvernamentale, o vila, odihna in Crimeea, calatorii pe nave confortabile, un vagon special pentru circulatia pe calea ferata, deservire speciala medicala si alimentara. Pana la destramarea URSS, Patriarhia Moscovei era aprovizionata cu delicatese si alcool de la baza de aprovizionare a Kremlinului.
Toti conducatorii ierarhiei bisericesti stalinisto-brejneviste erau premiati, pentru merite in constructia comunismului, cu ordine, medalii si diplome de onoare, dintre care unele oferite din partea KGB din URSS. Dintre ierarhii sovietici, Patriarhul Aleksii I a devenit un campion: 4 ordine “Drapelul Rosu al Muncii”! Intr-adevar, este o secta a “parintilor Stelari”!
Asa cum a demonstrat desecretizarea arhivelor KGB-ului, Patriarhia “rosie”, sub acoperirea activitatii religioase, de facto era o subunitate a MGB (Ministerul Securitatii de Stat – denumirea KGB-ului din acea perioada). Iata de ce, dupa ce cordonul ombilical care lega Patriarhia Moscovei cu organizatia sa materna – Sectia a 4-a a Directiei a 5-a a KGB-ului - s-a rupt in anul 1991, Biserica Ortodoxa Rusa s-a dovedit a fi incapabila de o activitate bisericeasca independenta. S-au implinit cuvintele lui Hristos: “Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona”.
In anii 1947-48 biserica ortodoxa stalinista spera sa organizeze un Sinod Pan-Ortodox, la care, cu ajutorul MGB-ului omniprezent in umbra Patriarhului Moscovei, sa il propulseze pe acesta de pe pozitia a cincea pe care o ocupa pe primul loc, adica sa devina Patriarh Ecumenic. Atunci Moscova ar fi fost proclamata cea de-a Treia Roma, iar Iosif Stalin un nou Constantin cel Mare. Insa Dumnezeu nu a permis sa se intample o astfel de blasfemie cu crestinismul.
- material preluat de pe blogul lui Monia Gugu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu