Cititorii noştri, care sunt mai bine informaţi decât noi, ne-au atras atenţia că doamna psiholog Cătălina Leca, organizatoarea conferinţei de la Braşov a domnului Dan Puric, este una şi aceeaşi persoană cu gazda psihoterapeutului New Age-ist André Moreau. (vezi www.moreauandre.com/ro_program_romania1.htm).
Dar cine este André Moreau?
Dr. André MOREAU este psihiatru, licentiat în psihologie, psihanalist. A urmat formari în psihodrama, analiza tranzactionala si terapia Gestalt. Este licentiat al Institutului de Gestalt din Cleveland (‘Gestalt Institute of Cleveland’), master practician în Programare neurolingvistica (PNL) si hipnoza ericksoniana, membru al Societatii Franceze de Gestalt si al Asociatiei Internationale de Psiho si Somatoterapie de la Strasbourg (AIS), fondator si fost vicepresedinte al Societatii Balint din Belgia unde a organizat primele grupuri Balint de formare psihologica pentru medici. Este psihoterapeut certificat de Asociatia Europeana de Psihoterapie si formator in cadrul Asociatiei de Psihoterapie Integrativa. A îndrumat grupuri de formare în Gestalt si psiho-somato-terapie în Polonia, Algeria, Rusia si Bolivia si conduce în prezent, în mod regulat, grupuri de formare în Gestalt si analiza tranzactionala în România, Franta, Germania si Ungaria. A predat timp de zece ani cursuri de psihologie clinica la Universitatea din Louvain, Facultatile de Medicina si Psihologie. Este autor a 12 carti si a numeroase articole aparute în revistele de specialitate. (conform http://www.moreauandre.com/ro_dr_moreau1.htm)
Ce este New-Age? De unde ştim că psihotehnicile promovate de Moreau sunt new-age-iste? Pentru o corectă informare a cititorilor noştri, vom recurge la fragmente semnificative preluate din cărţile unor autorităţi duhovniceşti şi ştiinţifice: Cuviosul Seraphim Rose, Bruno Würtz, Pr. Dan Bădulescu şi Pr. Sinică Palade. De asemenea, am apelat şi la informaţiile oferite de siteul de promovare al psihodramei în România.
Profităm de această ocazie pentru a atrage atenţia educatorilor, profesorilor, dar şi preoţilor ortodocşi care, credem că din neştiinţă, permit desfăşurarea unor astfel de manifestări new-age-iste în instituţiile de învăţământ sau în sfintele locaşuri. Aceste metode sunt demonice, după cum demonstrează textele pe care le postăm în încheierea acestei avertizări. Nu putem lăsa sufletele copiilor noştri pe mâna acestor lupi îmbrăcaţi în haine de oaie, care, chipurile, vor să ne vindece copiii, să le ofere o alternativă spirituală! Fraţilor, în toate aceste metode, pretins ştiinţifice, sunt “ascunşii paşi ai şoaptelor păgâne”. Să nu ne însoţim cu acestea! Diluarea învăţăturilor Bisericii ne face pradă uşoară în mâinile murdare ale vrăjmaşilor.
Pentru a nu lăsa loc de interpretări: nu ştim dacă dl Puric a cunoscut îndeletnicirile persoanei care i-a organizat conferinţa la Braşov, dar e curios cum, în ultima vreme, Maestrul apare în compania unor atei sau organizaţii anticreştine. Oare toţi i-or spune că "vor să facă bine pentru ţară"? (F.P.)
"Ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său?" (Marcu 8, 36-37)
Cuviosul Seraphim Rose:
Tendinţa omenească firească spre închipuire aduce astfel de situaţii fără de folos, ca „mărturie” a reîncarnării. Cu toate acestea, în multe cazuri, asemenea „vieţi anterioare” au fost descoperite prin tehnica hipnozei, cunoscută ca „hipnoză regresivă”, care a dat de multe ori rezultate uimitoare în amintirea întâmplărilor de mult uitate de mintea conştientă, chiar cu mult înaintea copilăriei, în trecut. Hipnotizatorul duce o persoană „înapoi” la copilărie şi apoi întreabă: „Ce poţi să spui mai înainte de aceasta ? Adesea, în astfel de cazuri, o persoană îşi va „aminti” propria „moarte” sau chiar o întreagă viaţă diferită. Ce trebuie să credem despre asemenea amintiri?
Hipnotizatorii bine pregătiţi vor recunoaşte capcanele „hipnozei regresive”. Dr. Arthur C. Hastings, din California, specialist în psihologia comunicării, observă că lucrul cel mai limpede care se întâmplă sub hipnoză este acela că individul hipnotizat este foarte deschis oricărei sugestii ascunse, inconştiente, nespuse, cât şi celor verbale ale hipnotizatorului.
Dacă le ceri să meargă la o viaţă trecută, şi ei nu au o viaţă trecută, ei vor închipui una pentru tine! Dacă le sugerezi că au văzut o farfurie zburătoare, ei cred că au văzut o farfurie zburătoare. Un hipnotizator din Chicago, Dr. Larry Garrett, care a făcut el însuşi vreo 500 de regresii hipnotice, socoteşte că aceste regresii, adesea nu prezintă acurateţe, chiar şi atunci când este o chestiune de amintire a vreunei întâmplări trecute din această viaţă: „De multe ori, dintr-o minte dornică de a fi pe plac, oamenii născocesc lucruri, închipuiri, vise, lucruri ca acestea … Oricine se află în stare de hipnoză şi face orice fel de regresie, va descoperi că de multe ori oamenii au o imaginaţie atât de vie, încât aceştia vor sta acolo şi vor face tot felul de lucruri, doar ca să facă pe plac hipnotizatorului” (Capătul realităţii , pag. 91-92).
Un alt cercetător al acestei probleme scrie: „Această metodă este plină de întâmplări neprevăzute, cea mai primejdioasă este înclinarea inconştientă către închipuiri zguduitoare. Urmarea celor ce ies la iveală în stare de hipnoză, poate fi un vis de felul existenţei anterioare, pe care subiectul şi-ar fi dorit să o trăiască sau crede, fie că este bine ori nu, că a trăit-o cu adevărat … Un psiholog a iniţiat un număr de subiecţi hipnotizaţi să-şi amintească o existenţă anterioară, şi toţi au făcut-o, fără excepţie. Unele dintre aceste relatări erau pline de amănunte vii şi păreau convingătoare … Cu toate astea, când psihologul i-a hipnotizat din nou, în transă, aceia au fost în stare să urmeze fiecare amănunt din relatările existenţei precedente până la vreo sursă corespunzătoare – o persoană pe care o cunoscuseră în copilărie, întâmplări dintr-un roman pe care îl citiseră sau din filme pe care le văzuseră cu ani în urmă, şi aşa mai departe”.
Bruno Würtz (în lucrarea fundamentală New Age):
Terapia gestaltistă a lui Frintz Perls se consacra – în opoziţie cu psihanailza orientată spre rezolvarea unor evenimente problematice trecute – experienţei lui Hic et Nunc. Emoţile negative şi pozitive trebuiau acceptate şi trăite. Terapeutul nu oferea pacientului relaţii pentru transferuri şi proiecţii, nici nu-l suspenda ocrotitor din miezul conflictului şi nici măcar nu-l sfătuia. El doar îl îndemna la acceptarea de sine acum şi aici, iar pacientul se vindeca. Terapia de grup, profesată în grupurile Encounter, la constituirea cărora a contribuit şi Carl Rogers, încearcă să obţină vindecarea prin exhibarea adevăratelor sentimente în cadrul unor întâlniri deschise etc, etc.
În nenumărate locuri obscure, dar şi în prestigioase lăcaşe ale ştiinţei şi culturii decreştinate funcţionează cursuri în care omul de rând poate învăţa şi căile spre viaţa anterioară (prin hipnoză şi autohipnoză, prin visuri dirijate, prin meditaţie şi multe alte practici de acest fel). Toate recomandările, îndrumările, tratamentele de „depăşire a trecutului”, toate strădaniile de eliberare din angoase, obsesii, stresuri, traume psihice şi alte insuportabile presiuni, toate revelaţiile cu privire la viitor şi sensul vieţii sunt impregnate de acest factor ocult al ideologiei New Age care s-a cuibărit cu deosebire în psihoterapia de orientare transpersonală: Nu mă interesează mijlocul, de vreme ce el aduce vindecarea pacientului – spun terapeuţii transpersonalişti. Dar pacientul astfel tratat este el oare într-adevăr sănătos? Vindecat? Normal? Este el într-adevăt un despovărat? O fiinţă liberă?
Ce este psihodrama?
(textul sunt preluat de pe siteul www.psihodrama.ro, siteul Societăţii de Psihodramă J.L. Moreno)
J.L.Moreno, un evreu născut în România, este unul dintre întemeietorii psihoterapiei de grup şi întemeietorul psihodramei.
Filosofia lui Moreno este: „Suntem toţi Dumnezei, creatori şi co-creatori ai unui Univers fără sfârşit. Să creem cu bucurie, energie şi spontaneitate şi să lăsăm ca imaginaţia să fie la baza acţiunilor noastre. Să lăsăm ca fiecare să aibă dreptul de a fi creator”.
Primele experienţe în psihoterapie au avut loc cu nişte grupuri de prostituate, iar primele încercări ale metodei bibliodramatice au avut loc în Germania, în cadrul bisericilor protestante în mijlocul anilor 60 din secolul al XX-lea.
