Cum se explica noua amicitie dintre parintele Savatie Bastovoi si Mitropolitul Vladimir al “intregii Moldove”? Despre canonizarea mucenicilor romani din inchisori, “ortodoxia universala” in viziunea geopoliticii ortodoxe ruse si ortodoxia romaneasca din Basarabia. Alexandr Dughin, ideologul lui Putin, spune ca Moscova trebuie sa faca unirea Moldovei cu România în interesul Noii Rusii, sub flamurile ortodoxiei

Într-o emisiune a televiziunii Jurnal TV din Basarabia, părintele Savatie Baştovoi îl întreabă pe Mitropolitul-colonel Vladimir Cantarean despre canonizarea mucenicilor din închisorile comuniste. Mitropolitul îngaimă ceva despre amânarea canonizării acestora, chipurile din cauza blocării dosarelor de către SIS (serviciul de informaţii al Republicii Moldova, fondat de bunul său prieten Valeriu Pasat, alături de care a pornit campania de introducere în şcoli a unui manual de religie, care se deschide cu capitolul ”Rusia – Patria noastră”). Brusc, tovarăşul comuniştilor rusofili Smirnov şi Voronin devine avocatul canonizării Sfântului închisorilor comuniste, Valeriu Gafencu. Daca Biserica Ortodoxă Română nu-l canonizează, spune acesta, Mitropolia Moldovei (alta decât Mitropolia românească a Basarabiei) îl va propune spre canonizare Sfântului Sinod al Patriarhiei Moscovei, din a cărui jurisdicţie canonică face parte.

Întârzierea nejustificată a canonizării mucenicilor din închisorile comuniste de  către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române îi face pe "serghianişti" să preia iniţiativa, ceea ce poate duce la grave tulburări în rândul ortodocşilor români, în special a celor moldoveni, atât din stânga cât şi din dreapta Prutului. Totul, în folosul Rusiei! Sub steagul ortodoxiei, românilor li pregăteşte ceva! Valeriu Gafencu a fost român, nu “moldovean” sau rus, iar tatăl său a fost omorât de către ruşi. “Vestea bună” venită prin intermediul celor doi reprezentanţi ai Patriarhiei Moscovei este o ofensă adusă ortodocşilor români. Este doar o operaţiune de spălare a imaginii bolşevice a Mitropoliei Moldovei, independentă de România, creată de către conducătorii sovietici cu scopul mancurtizării românilor basarabeni. A veni astăzi şi a vorbi despre canonizarea preoţilor şi mirenilor români din Basarabia ni se pare, în acest context, o neruşinare. 

Pentru a înţelege mai bine jocul Moscovei în Repubica Moldova şi în România o să cităm un fragment semnificativ din lucrarea Bazele geopoliticii, scrisă de Alexandr Dughin, ideologul Noii Rusii. Sperăm ca publicarea acestui text să ridice vălul de pe ochii unor români ortodocşi bine-intenţionaţi, dar mai puţin familiarizaţi cu geopolitica ortodoxiei ruse, dominată în continuare de imperialismul mesianic slav şi de ideea că Moscova este a Treia Romă. A înota în oceanul acesta slav, renunţând la identitatea, şi în acelaşi timp unicitatea, de popor latin ortodox (aşa cum ne arată Părintele Dumitru Stăniloae), ar duce la pieirea noastră ca neam. Studiind istoria relaţiilor noastre bisericeşti, se observă că nu este prima oară în istorie când imperialismul rus îmbracă haina ortodoxiei. Învăţătorii neamului românesc, în mod special strălucita generaţie interbelică, au ştiut să răspundă adecvat provocărilor ruseşti. Din păcate, puţini dintre teologii noştri de astăzi conştientizează adevărat miză a luptei care se duce astăzi, parcă mai abitir ca niciodată, în Basarabia. A bagă capul în nisip, ca struţul, nu duce la dispariţia vrăjmaşului. Iar a nega interesul Rusiei imperiale pentru Basarabia şi agresiunea sa împotriva Bisericii Ortodoxe Române este o dovadă de infantilism şi înşelare drăcească. Ni s-a părut că părintele Savatie înţelege aceste lucruri. Chiar dacă aveam rezervele noastre, ţinând cont de atacurile sale la adresa lui Eminescu, care rămâne un ”turnesol” pentru români, sau de postura de apărător al homosexualilor, pe care a etalat-o într-o conferinţă publică susţinută acum câţiva ani la Braşov, după tunderea sa în monahism. Dar am zis că fiecare om are dreptul să se schimbe, fiindcă noi, creştinii, credem în metanoia. 

Ne-a bucurat, în mod deosebit, atitudinea mărturisitoare a părintelui Savatie împotriva comunismului. Iată ce scria tânărul şi talentatul monah: ” ... orice creştin care a votat comuniştii este anatema de la Hristos şi poate fi reprimit în Biserică doar prin pocăinţă publică, repetîndu-i-se taina mirungerii, ca unuia ce s-a abătut în cea mai cumplită erezie – ateismul cu tot arsenalul său marxisto-darwinist – şi s-a făcut vinovat de cel mai cumplit păcat: dărîmarea sfintelor altare şi uciderea slujitorilor lui Dumnezeu şi a oamenilor nevinovaţi”. Să se fi pocăit public vlădica Vladimir, care este asemeni lui popa Burducea, când cu steaua, când cu crucea, şi noi nu ştim, ori părintele Savatie o fi renunţat la poziţiile sale? 

Surprinde faptul că părintele Savatie Baştovoi, care se bucură de aprecierea unei părţi a ortodocşilor români, este mijlocitorul unui astfel de demers de spălare publică a Mitropolitului-colonel. Cel pe care, în timpul manifestaţiilor tinerilor anticomunişti, îl implora creştineşte să intervină pentru stoparea torturii îndreptate de autorităţile comuniste împotriva acestora. Atunci, Mitropolitul nu auzea. Între timp, a devenit mai receptiv. Dacă-i ordin, cu plăcere!

După curajoasele atitudini anti-Vlamir şi anti-Kirill, după avertismentul său că „pentru Rusia Ortodoxia este unica soluţie de a menţine controlul asupra vechilor teritorii a (sic!) URSS” şi că, din nou, „credinţa este transformată în unealtă de propagandă a imperialismului rusesc”, începusem să ne întrebăm ce îl mai leagă pe monahul Savatie de Patriarhia Moscovei. Nu ştim ce presiuni s-au făcut asupra Sfinţiei Sale, dar sunt creştini care au fost derutaţi de frăţia sa cu Mitropolitul Vladimir. Părintele Savatie nu poate fi suspectat de naivitate sau că n-ar şti de ”ortodoxia universală” pe care ne-o va aduce Rusia, in persoana patriarhului Kirill (vezi mai jos un film postat de acelaşi părinte acum ceva vreme). Şi nici nu-i confundă pe Sfinţii Serafim de Sarov şi Ioan de Kronstadt cu Patriarhul Kirill sau cu Mitropolitul Vladimir. E, cu siguranţă, conştient de ura pe care ierarhii ruşi KGB-işti (vezi pe blogul său extrase din Raportul oficial redactat de deputatul poporului Ponomariov, preşedintele Comisiei pentru Situaţiile de Urgenţă de pe lângă Prezidiumul Sovietului Suprem al Federaţiei Ruse, care menţionează numele ierarhilor ruşi, colaboratori ai KGB) o nutresc faţă de Biserica Ortodoxă Română. Ce-l mână atunci în luptă?

Un mare duhovnic al ortodoxiei româneşti, Părintele Arsenie Papacioc, vizitat de Părintele Savatie, îi pune în mod repetat o întrebare: Eşti român, părinte? Mărturisesc că oricât am căutat prin scrierile părintelui Savatie, n-am reuşit a afla răspunsul la această întrebare. Într-un singur loc, într-o scrisoare adresată Mitropolitului Vladimir, monahul din Basarabia vorbeşte despre dragostea pentru poporul său, fără a ne lămuri dacă este „moldovean” sau român. Dar, nu-i aşa, şi tăcerea este un răspuns. (Florin Palas)  

- fragment din cartea “Bazele geopoliticii" lui Alexandr Dughin, semnalat de blogul “Biblioteca lui Monia Gugu”

Partea a V-a - “Geopolitica internă a Rusiei”

Capitolul 5.7

“România şi Moldova – integrare – sub ce semn?”

România şi Moldova reprezintă două părţi ale unei singuri regiuni geopolitice, populate de un singur etnos ortodox – urmaşi ai dacilor, care vorbesc o limbă din grupul latin şi care în mare parte au acumulat elemente slave care le-au înconjurat – culturale, lingvistice şi rasiale. Din punctul de vedere geopolitic integrarea României şi a Moldovei este inevitabilă, însă cu toate acestea Moscova trebuie să tindă să efectueze această unire în scopurile sale, pentru a include acest spaţiu în zona controlului său strategic direct. Cultura României reprezintă în totalitatea sa un model ortodox tipic, care leagă direct aceste pământuri cu Eurasia. Unicul obstacol pentru efectuarea integrării acestor pământuri în Rusia reprezintă factorul lingvistic şi apropierea geopolitică de regiunile catolice. În afară de aceasta, în vestul României în Banat există un procent important al ungurilor-catolici şi ai românilor uniaţi.

Prin România şi Ucraina Centrală trece fâşia neîntreruptă, populată de popoare ortodoxe, care leagă pământurile Rusiei cu Serbia, avanpostul Eurasiei în Balcani. În interesele Eurasiei este să transforme această regiune într-o regiune strategică unită - de facto într-o singură ţară. Acest lucru se cere de la Moscova, anume ca ea să devină iniţiatorul integrării moldo-române, semnul căreia trebuie să fie de la bun început ca ortodox şi eurasiatic. Totodată în cadrul acesteia este important ca enclava ortodoxă română să fie înconjutară dinspre est şi vest de popoare slave ortodoxe – ucraineni şi sârbi - asigurând în acest mod integrarea teritorială neîntreruptă, întemeiată nu atât pe caracter etnic, cât pe cel confesional şi de înrudire culturală. Totodată un astfel de “bloc ortodox” de la Nistru până la Muntenegru, în centrul căruia trebuie să se afle România, trebuie să se formeze în colaborare cu Berlinul, căruia i se oferă partea mai vestică a Europei Centrale din Prusia, prin Cehia şi Slovacia, către Ungaria şi Austria, iar mai departe spre Horvatia, adică spre Adriatica. Dacă adăugăm la aceasta şi proeminenţa estică a Poloniei şi a Prusiei Orientale, care rămâne la Germania mai la nord, atunci evident că, continuarea Rusiei în vest în regiunea balcanică va fi una logică şi acceptabilă, fără a încălca echilibrul geopolitic al Europei de Mijloc, care din punct de vedere geopolitic aparţine sferei de influenţă a Germaniei.

 

Vezi şi Ce a uitat Savatie Bastovoi sa ne spuna din emisiunea sa de PR pentru superiorul sau, colonelul Vladimir Cantarean “al intregii Moldove”. Atacul Rusiei la adresa Romaniei, pe linie bisericeasca. TRANSCRIPT

Cel mai influent geopolitician rus, Alexandr Dughin: “ Rusia si Moldova Mare”.

Ce vrem de la Moldova? Este momentul sa formulam in sfarsit cu claritate raspunsul la aceasta intrebare. Politica noastra din spatiul CSI este prea vaga. Demonstram doua extreme de comportament – de la indiferenta absoluta pana la indignare maxima. Dar de fapt, in esenta, ce vrem de la ei?

Pozitia tarii explica multe din istoria si destinul tinutului. Teritoriul Moldovei actuale se afla in sud-vestul Campiei Europei de Est si ocupa cea mai mare parte a regiunii cuprinse intre Nistru si Prut. Din punct de vedere geopolitic, aceasta este o zona limitrofa situata intre padure in nord-vest si stepa, si arealul regiunii Marii Negre. Pe teritoriul Moldovei se intersecteaza energiile sedentare si cele nomade, dialectica carora se afla la baza structurii geopolitice a statalitatii rusesti, unde padurea cu succes schimbator concureaza cu stepa, atingand intr-un final unitatea in siteza eurasiatica.

De la bun inceput aceasta zona a fost populata de etnii diferite, printre care si ulicii si tiverii sedentari. Ei erau o parte a lumii slav-orientale, care a devenit baza vechii statalitati rusesti. Totodata de la inceputul timpurilor pe aceste pamanturi traiau urmasii triburilor tracice – dacii, getii, ajunsi sub stapanirea romanilor si care au preluat de la acestia limba si cultura (astazi se obisnuieste sa fie identificati ca romani anume aceasta parte latinizata a etniei). Insa identitatea moldovenilor s-a format in jurul credintei ortodoxe. Cu toate acestea moldovenii si romanii sunt o singura etnie, care a ajuns ca urmare a complicatiilor istorice in formatiuni statale diferite.

Candva teritoriul Moldovei intra in sfera de control a Rusiei Kievene si aceste pamanturi au devenit obiectul atentiei insistente a Knezatului Moscovei iesit de curand de sub jugul tataro-mongol. Toti tarii, fara nicio exceptie, incepand cu Ioan al III-lea, au tins sa restabileasca acolo controlul sau, inclusiv pana in secolul XIX. Destinul Moldovei ortodoxe se decidea in razboaie sangeroase cu

Imperiul Otoman si independenta sa a fost una dintre cele mai importante pretentii politice ale Imperiului Rus.

Teritoriul dintre Nistru si Prut era necesar Rusiei pentru asigurarea intereselor sale in zona Marii Negre si la frontierele Europei de Sud. Identitatea ortodoxa a moldovenilor era in aceste conditii cel mai important factor: nu era vorba despre colonizare, ci despre crearea unei zone strategice slavo-ortodoxe comune, in care intrau alaturi de alte popoare – bulgari, sarbi, macedoneni - si populatia ortodoxa a Valahiei, adica romanii.

Astfel, din punct de vedere istoric noi, rusii, ceream urmatoarele din partea Moldovei. In primul rand – independenta fata de formatiunile politico-strategice concurente (in primul rand fata de Imperiul Otoman) si in vest (fata de Austro-Ungaria). In al doilea rand – pastrarea si consolidarea identitatii ortodoxe ca garantie a relatilor de prietenie si ca aliat al Rusiei. Totodata Rusia nu avea nimic impotriva integrarii Moldovei, Valahiei si Bucovinei intr-o formatiune politica unica, si conducatorul rus al Moldovei Pavel Dmitrievici Kiselev la inceputul secolului XIX a facut multe pentru crearea Romaniei Mari.

Astazi, de fapt, nu s-a schimbat nimic. Rusia are in continuare nevoie de o Moldova independenta de formatiunile strategice externe. Rusia are nevoie de o Moldova, care nu are planuri de intrare in NATO, care isi pastreaza identitatea ortodoxa (eurasiatica), culturala si religioasa, ceea ce va fi suficient pentru stabilirea unor relatii geopolitice sigure. Oare nu la aceasta a tins pe parcursul intregii sale istorii poporul moldovenesc? Oare nu a fost cel mai mare vis al sau pastrarea identitatii sale? Oare nu pentru aceasta au luptat cei mai buni fii ai poporului moldovenesc, incepand cu conducatorii dacici Burebista si Decebal, care au contestat suprematia Romei? Reiese ca Rusia in principiu vrea de la Moldova acelasi lucru, ca si Moldova. Ce sta in calea realizarii acestui proiect? Divergentele in privinta unificarii Chisinaului cu Bucurestiul si problema transnistreana.

Acesti cei mai importanti doi factori sunt legati intre ei in cel mai strans mod. Transnistria este parte a Moldovei, care s-a opus cu vehementa integrarii planificate a Moldovei cu Romania si a facut acest lucru din considerente pur geopolitice. Toata problema consta in faptul ca Romania contemporana nu reprezinta un stat suveran in sensul deplin al cuvantului si nu are in prezent o identitate clar definita. Romania este un membru al Uniunii Europene, o formatiune statala care are un presedinte, totodata ea este membra a NATO, a blocului militar-strategic, in care rolul principal il joaca SUA.

Daca ar fi vorba despre crearea Romaniei Mari (si mai bine a Moldovei Mari!) din doua state independente, care nu intra in nici un fel de blocuri strategice, Rusia ar saluta cu drag o astfel de uniune, deoarece ar obtine un partener politic puternic. Insa in conditiile actuale apropierea Chisinaului de Bucuresti reprezinta doar un punct de tranzit in calea spre Europa si NATO. Iar acest lucru inseamna ca asupra unui teritoriu strategic, lupta pentru care reprezinta o directie multiseculara stabila a geopoliticii rusesti, se va stabili un control din partea unui bloc concurent, ba mai mult a unui bloc politico-militar ostil, care vede in felul sau structura echilibrului fortelor (inclusiv al celor militare) in spatiul ex-sovietic.

In ultimii ani Rusia a inceput sa arate primele semne ca nu mai incearca sa infaptuiasca un suicid geopolitic si isi revine, ceea ce inseamna ca epoca furtului lejer si nepedepsit a teritoriului din spatiului rusesc s-a incheiat. De aceea Rusia se pronunta in mod categoric impotriva apropierii Moldovei de Romania, intrarii sale in Uniunea Europeana si NATO, este impotriva conducerii ei actuale, impotriva orientarii culturale spre societatea occidentala si valorile occidentale. Si de aceea Rusia ajuta si va ajuta prin toate mijloacele accesibile Transnistria, care reprezinta o insulita veritabila a adevaratei Moldove, care tinde spre independenta, libertate si pastrarea si renasterea specificului cultural.

Are Rusia instrumentele necesare pentru a pune in practica interesele sale cu privire la Moldova? Da, are, si ele sunt diverse – de la cele energetice, diplomatice, politice, economice pana la cele militare. Noi abia incepem sa ne insanatosim, de aceea nimeni inca nu a facut revizia reala a potentialului nostru.

Daca Chisinaul vrea sa fie cu Bucurestiul si Tiraspolul in acelasi stat, nu avem nimic impotriva si chiar sprijinim acest lucru. Insa trebuie sa se respecte conditia de baza – iesirea Romaniei din NATO. Dupa aceasta se pot analiza toate variantele. Este clar ca, iesirea din NATO nu este o gluma. Insa si Rusia nu este o gluma. In ultima vreme au inceput sa uite aceasta. Nu am dori sa aducem aminte...

Alexandr Dughin

16.08.2010

sursa: www.epen.ro