Credincioşii vor porni în procesiune la ora 17.00, din Piaţa Sfatului
La iniţiativa părintelui protopop Dănuţ Benga şi cu binecuvântarea IPS Dr. Laurenţiu, Mitropolit al Ardealului pe data de 16 aprilie 2011 va avea loc un pelerinaj de Florii.
Pelerinajul de Florii începe după Vecernia din Sâmbăta lui Lazăr şi vesteşte sărbătoarea Intrării triumfale a Domnului în Ierusalim. El este, înainte de toate, o mărturisire vie a bucuriei biruinţei Mântuitorului Hristos asupra morţii, prin învierea lui Lazăr, dar, în acelaşi timp, şi o prevestire a biruinţei Domnului asupra păcatului, asupra morţii şi asupra iadului, prin propria Sa înviere din morţi.
Expresie vie a „călătoriei” Bisericii spre împărăţia lui Dumnezeu, pelerinajul acesta constituie şi o meditaţie lăuntrică a trecerii noastre prin această viaţă trecătoare. Când purtăm în mâini lumânări aprinse avem şansa să medităm la câtă lumină am adunat în sufletele noastre, dar şi câtă lumină dăruim în jurul nostru sau lăsăm ca mărturie a credinţei în urma noastră. Icoanele şi florile purtate în procesiune simbolizează lumina şi virtuţile adunate în suflet prin nevoinţele postului, cu care ieşim în întâmpinarea Mântuitorului Hristos, Cel ce vine în numele Domnului.
Credincioşii vor porni în procesiune cu: Icoana Intrării Domnului în Ierusalim, Cruce, Ripide, Icoanele Prăznicarele parohiilor (grupate câte două), Prapori.
Preoţii înveşmântaţi cu epitrahil şi felon vor conduce credincioşii care vor purta icoane şi stâlpări în mâini.
Procesiunea religioasă se va desfăşura între orele 17:00 - 19:00. La fiecare biserică vor fi rostite scurte rugăciuni.
Programul procesiunii
Ora 17.00 Se porneşte de la biserica „ Adormirea Maicii Domnului”, P-ţa Sfatului, Braşov. Vor fi implicaţi: pr. Protopop Dănuţ Gh. Benga; pr. dr. Cristian Muntean- Parohia Cetate I; pr. Nicolae Coman, Parohia Cetate; pr. dr. Vasile Oltean - de la Muzeul Prima Şcoală Românească. Se va pleca în procesiune spre biserica „Sfânta Treime”, str. George Bariţiu. Vor fi implicaţi: pr. Zenovie Moşoiu; pr. prof. dr. Nicolae Moşoiu - Parohia Bariţiu; pr. Ion Dinu - Parohia Braşovul Vechi I; pr. Dan Deteşan - Parohia Zizin.
Ora 17.25 Plecare în procesiune spre biserica „Cuvioasa Parascheva”, str. Str. Dr. Gh. Baiulescu. Vor fi implicaţi: pr. Florin Gârlonţa sr - Parohia Groaveri I; pr. Florin Gârlonţa jr - Parohia Groaveri II; pr. Marius Aldea - Parohia Blumăna IX
Ora 17. 45 Plecare în procesiune spre biserica „Sfântul Nicolae”, str. C-tin Lacea, str. P-ţa Unirii. Implicare: pr. Vasile Prodea - Parohia Sf. Nicolae I; pr. Ioan Herda - Parohia Sf. Nicolae II; pr. Aurel Colceriu - Parohia Tocile I; pr. Aurelian Reit - Parohia Tocile II. Aici se va săvârşi în sobor slujba Litiei.
Care este mostenirea pe care ne-o lasa ei (Sfintii Marturisitori Ardeleni n.n.) noua? Sa ne pastram credinta parintilor si stramosilor nostri, fara sa dispretuim celelalte credinte… Noi ne-am adunat de curand, noi, ierarhii din Sinodul Mitropolitan al Transilvaniei si am dezbatut si aceasta problema: ce se intampla cu ecumenismul? Multi cred ca ecumenismul inseamna pur si simplu sa ridici mainile si sa te predai! Ca este tot un Dumnezeu pentru toti, ca adevarul este partial, ca fiecare biserica are o parte din adevar, dar nici una nu are adevarul intreg…
Nu, dragii mei! Noi, ortodocsii, fara sa ii dispretuim si cu atat mai putin sa ii persecutam pe ceilalti, posedam adevarul intreg! Ne mantuim in Adevarul Iisus Hristos, pentru o ratiune foarte simpla. Ati rostit si astazi Crezul in Biserica. Retineti va rog: Crezul pe care l-ati rostit voi la aceasta biserica impreuna cu noi este cel pe care Sfintii Parinti ai Bisericii l-au formulat in primele doua sinoade ecumenice. Fara nici un adaos si fara nicio stirbire! Toate celelalte biserici au adaugat ceva sau au stirbit ceva. Noi l-am pastrat intreg! Conservatori? Daca vreti, conservatori! Fundamentalisti? Bine, daca vreti, fundamentalisti! Pai Iisus Hristos a fost primul fundamentalist. Cel ce va crede si se va boteza, se va mantui, iar cel ce nu va crede, se va osandi. Scurt pe doi! Nu incape discutie! Si noi la fel. Nu avem certitudinea ca cei de alte confesiuni se mantuiesc. Dar noi o avem pe a noastra si ne este de ajuns. Ca suntem in Biserica cea Adevarata, ca suntem in interiorul Adevarului lui Hristos, ca dragostea dintre frati nu este completa si adevarata decat in interiorul Adevarului! Iar Adevarul Cine este? Eu sunt Calea, Adevarul si Viata. Mergem pe Calea Adevarului, traim intru Adevar si asteptam Viata vesnica, tot in interiorul acestui Adevar.
Indemnul martirilor pe care ii sarbatorim astazi este acela de a ne pastra credinta noastra. Stiti din ce porneste admiratia mea personala cel putin pentru Atanasie Todoran, dar si pentru oricare [martir]? Eu cand ma uit la un altul care este de alta religie, care nu este crestina, ma intreb daca el in credinta lui religioasa este si de buna -credinta. Daca crede cu adevarat in credinta lui, chiar daca nu este a mea, si daca va fi gata sa moara pentru ea. Noi, in Transilvania, avem modele de urmat in cei care au fost gata sa moara pentru credinta ortodoxa si intru credinta ortodoxa. S-au mantuit, se roaga acolo pentru noi, si ne rugam si noi ca ei sa mijloceasca pentru noi si aceasta ne da si garantia ca si noi ne vom mantui daca vom ramane pana la sfarsit si fara de clintire in Adevarul lui Hristos care se numeste Ortodoxia, Amin!”
Dacă Rusia ar redeveni pravoslavnică în scurtă vreme şi împrejurările ar rămâne actuale, ortodoxia românească ne va fi cea mai sigură pavăză a existenţei etnice: ortodoxia noastră e numai a noastră. Ea e altceva decât pravoslavia rusească. Ea e împletită şi colorată cu tot ce e propriu sufletului românesc. Ea nu are caracter şi tendinţe internaţionale, ci susţine cu ardoare diferenţierile naţionale. Ortodoxia românească ne va apăra de slavism cum ne-a apărat şi în trecut. Dar ea ne va apăra şi de o altă primejdie care se desemnează. Se vorbeşte stăruitor de o organizare a Europei în unităţi mai mari, de o depăşire a principiului naţionalităţilor. Ei bine, în aceste forme noi de organizare, ortodoxia ar fi singura forţă prin care ne-am susţine etnicitatea noastră prin caracterul ei naţional, care o deosebeşte de tendinţele internaţionale ale celorlalte ramuri ale creştinismului. Ea ar fi singura forţă spirituală care s-ar asocia cu atitudinea protestatară a neamurilor mici împotriva tendinţelelor internaţionale de orice fel.
Ortodoxia, prin dragostea ei pentru realitatea etnică, ţine tot atât de mult la unităţile etnice mai mici, ca şi la cele mai mari, spre deosebire de alte forme ale creştinismului care, neavând o afinitate specială pentru etnic şi urmărind numai rezultate cantitative, sunt dispuse totdeauna să pactizeze cu unităţile mari şi mai puternice pentru sacrificarea celor mici.
- fragment din articolul Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae, intitulat „Biserica ortodoxă a Transilvaniei”, apărut în revista „Gândirea” XXII, nr. 5, 1943, p. 241-248
Într-o emisiune a televiziunii Jurnal TV din Basarabia, părintele Savatie Baştovoi îl întreabă pe Mitropolitul-colonel Vladimir Cantarean despre canonizarea mucenicilor din închisorile comuniste. Mitropolitul îngaimă ceva despre amânarea canonizării acestora, chipurile din cauza blocării dosarelor de către SIS (serviciul de informaţii al Republicii Moldova, fondat de bunul său prieten Valeriu Pasat, alături de care a pornit campania de introducere în şcoli a unui manual de religie, care se deschide cu capitolul ”Rusia – Patria noastră”). Brusc, tovarăşul comuniştilor rusofili Smirnov şi Voronin devine avocatul canonizării Sfântului închisorilor comuniste, Valeriu Gafencu. Daca Biserica Ortodoxă Română nu-l canonizează, spune acesta, Mitropolia Moldovei (alta decât Mitropolia românească a Basarabiei) îl va propune spre canonizare Sfântului Sinod al Patriarhiei Moscovei, din a cărui jurisdicţie canonică face parte.
Întârzierea nejustificată a canonizării mucenicilor din închisorile comuniste de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române îi face pe "serghianişti" să preia iniţiativa, ceea ce poate duce la grave tulburări în rândul ortodocşilor români, în special a celor moldoveni, atât din stânga cât şi din dreapta Prutului. Totul, în folosul Rusiei! Sub steagul ortodoxiei, românilor li pregăteşte ceva! Valeriu Gafencu a fost român, nu “moldovean” sau rus, iar tatăl său a fost omorât de către ruşi. “Vestea bună” venită prin intermediul celor doi reprezentanţi ai Patriarhiei Moscovei este o ofensă adusă ortodocşilor români. Este doar o operaţiune de spălare a imaginii bolşevice a Mitropoliei Moldovei, independentă de România, creată de către conducătorii sovietici cu scopul mancurtizării românilor basarabeni. A veni astăzi şi a vorbi despre canonizarea preoţilor şi mirenilor români din Basarabia ni se pare, în acest context, o neruşinare.
Pentru a înţelege mai bine jocul Moscovei în Repubica Moldova şi în România o să cităm un fragment semnificativ din lucrarea Bazele geopoliticii, scrisă de Alexandr Dughin, ideologul Noii Rusii. Sperăm ca publicarea acestui text să ridice vălul de pe ochii unor români ortodocşi bine-intenţionaţi, dar mai puţin familiarizaţi cu geopolitica ortodoxiei ruse, dominată în continuare de imperialismul mesianic slav şi de ideea că Moscova este a Treia Romă. A înota în oceanul acesta slav, renunţând la identitatea, şi în acelaşi timp unicitatea, de popor latin ortodox (aşa cum ne arată Părintele Dumitru Stăniloae), ar duce la pieirea noastră ca neam. Studiind istoria relaţiilor noastre bisericeşti, se observă că nu este prima oară în istorie când imperialismul rus îmbracă haina ortodoxiei. Învăţătorii neamului românesc, în mod special strălucita generaţie interbelică, au ştiut să răspundă adecvat provocărilor ruseşti. Din păcate, puţini dintre teologii noştri de astăzi conştientizează adevărat miză a luptei care se duce astăzi, parcă mai abitir ca niciodată, în Basarabia. A bagă capul în nisip, ca struţul, nu duce la dispariţia vrăjmaşului. Iar a nega interesul Rusiei imperiale pentru Basarabia şi agresiunea sa împotriva Bisericii Ortodoxe Române este o dovadă de infantilism şi înşelare drăcească. Ni s-a părut că părintele Savatie înţelege aceste lucruri. Chiar dacă aveam rezervele noastre, ţinând cont de atacurile sale la adresa lui Eminescu, care rămâne un ”turnesol” pentru români, sau de postura de apărător al homosexualilor, pe care a etalat-o într-o conferinţă publică susţinută acum câţiva ani la Braşov, după tunderea sa în monahism. Dar am zis că fiecare om are dreptul să se schimbe, fiindcă noi, creştinii, credem în metanoia.
Ne-a bucurat, în mod deosebit, atitudinea mărturisitoare a părintelui Savatie împotriva comunismului. Iată ce scria tânărul şi talentatul monah: ” ... orice creştin care a votat comuniştii este anatema de la Hristos şi poate fi reprimit în Biserică doar prin pocăinţă publică, repetîndu-i-se taina mirungerii, ca unuia ce s-a abătut în cea mai cumplită erezie – ateismul cu tot arsenalul său marxisto-darwinist – şi s-a făcut vinovat de cel mai cumplit păcat: dărîmarea sfintelor altare şi uciderea slujitorilor lui Dumnezeu şi a oamenilor nevinovaţi”. Să se fi pocăit public vlădica Vladimir, care este asemeni lui popa Burducea, când cu steaua, când cu crucea, şi noi nu ştim, ori părintele Savatie o fi renunţat la poziţiile sale?
Surprinde faptul că părintele Savatie Baştovoi, care se bucură de aprecierea unei părţi a ortodocşilor români, este mijlocitorul unui astfel de demers de spălare publică a Mitropolitului-colonel. Cel pe care, în timpul manifestaţiilor tinerilor anticomunişti, îl implora creştineşte să intervină pentru stoparea torturii îndreptate de autorităţile comuniste împotriva acestora. Atunci, Mitropolitul nu auzea. Între timp, a devenit mai receptiv. Dacă-i ordin, cu plăcere!
După curajoasele atitudini anti-Vlamir şi anti-Kirill, după avertismentul său că „pentru Rusia Ortodoxia este unica soluţie de a menţine controlul asupra vechilor teritorii a (sic!) URSS” şi că, din nou, „credinţa este transformată în unealtă de propagandă a imperialismului rusesc”, începusem să ne întrebăm ce îl mai leagă pe monahul Savatie de Patriarhia Moscovei. Nu ştim ce presiuni s-au făcut asupra Sfinţiei Sale, dar sunt creştini care au fost derutaţi de frăţia sa cu Mitropolitul Vladimir. Părintele Savatie nu poate fi suspectat de naivitate sau că n-ar şti de ”ortodoxia universală” pe care ne-o va aduce Rusia, in persoana patriarhului Kirill (vezi mai jos un film postat de acelaşi părinte acum ceva vreme). Şi nici nu-i confundă pe Sfinţii Serafim de Sarov şi Ioan de Kronstadt cu Patriarhul Kirill sau cu Mitropolitul Vladimir. E, cu siguranţă, conştient de ura pe care ierarhii ruşi KGB-işti (vezi pe blogul său extrase din Raportul oficial redactat de deputatul poporului Ponomariov, preşedintele Comisiei pentru Situaţiile de Urgenţă de pe lângă Prezidiumul Sovietului Suprem al Federaţiei Ruse, care menţionează numele ierarhilor ruşi, colaboratori ai KGB) o nutresc faţă de Biserica Ortodoxă Română. Ce-l mână atunci în luptă?
Un mare duhovnic al ortodoxiei româneşti, Părintele Arsenie Papacioc, vizitat de Părintele Savatie, îi pune în mod repetat o întrebare: Eşti român, părinte? Mărturisesc că oricât am căutat prin scrierile părintelui Savatie, n-am reuşit a afla răspunsul la această întrebare. Într-un singur loc, într-o scrisoare adresată Mitropolitului Vladimir, monahul din Basarabia vorbeşte despre dragostea pentru poporul său, fără a ne lămuri dacă este „moldovean” sau român. Dar, nu-i aşa, şi tăcerea este un răspuns. (Florin Palas)
- fragment din cartea “Bazele geopoliticii" lui Alexandr Dughin, semnalat de blogul “Biblioteca lui Monia Gugu”
Partea a V-a - “Geopolitica internă a Rusiei”
Capitolul 5.7
“România şi Moldova – integrare – sub ce semn?”
România şi Moldova reprezintă două părţi ale unei singuri regiuni geopolitice, populate de un singur etnos ortodox – urmaşi ai dacilor, care vorbesc o limbă din grupul latin şi care în mare parte au acumulat elemente slave care le-au înconjurat – culturale, lingvistice şi rasiale. Din punctul de vedere geopolitic integrarea României şi a Moldovei este inevitabilă, însă cu toate acestea Moscova trebuie să tindă să efectueze această unire în scopurile sale, pentru a include acest spaţiu în zona controlului său strategic direct. Cultura României reprezintă în totalitatea sa un model ortodox tipic, care leagă direct aceste pământuri cu Eurasia. Unicul obstacol pentru efectuarea integrării acestor pământuri în Rusia reprezintă factorul lingvistic şi apropierea geopolitică de regiunile catolice. În afară de aceasta, în vestul României în Banat există un procent important al ungurilor-catolici şi ai românilor uniaţi.
Prin România şi Ucraina Centrală trece fâşia neîntreruptă, populată de popoare ortodoxe, care leagă pământurile Rusiei cu Serbia, avanpostul Eurasiei în Balcani. În interesele Eurasiei este să transforme această regiune într-o regiune strategică unită - de facto într-o singură ţară. Acest lucru se cere de la Moscova, anume ca ea să devină iniţiatorul integrării moldo-române, semnul căreia trebuie să fie de la bun început ca ortodox şi eurasiatic. Totodată în cadrul acesteia este important ca enclava ortodoxă română să fie înconjutară dinspre est şi vest de popoare slave ortodoxe – ucraineni şi sârbi - asigurând în acest mod integrarea teritorială neîntreruptă, întemeiată nu atât pe caracter etnic, cât pe cel confesional şi de înrudire culturală. Totodată un astfel de “bloc ortodox” de la Nistru până la Muntenegru, în centrul căruia trebuie să se afle România, trebuie să se formeze în colaborare cu Berlinul, căruia i se oferă partea mai vestică a Europei Centrale din Prusia, prin Cehia şi Slovacia, către Ungaria şi Austria, iar mai departe spre Horvatia, adică spre Adriatica. Dacă adăugăm la aceasta şi proeminenţa estică a Poloniei şi a Prusiei Orientale, care rămâne la Germania mai la nord, atunci evident că, continuarea Rusiei în vest în regiunea balcanică va fi una logică şi acceptabilă, fără a încălca echilibrul geopolitic al Europei de Mijloc, care din punct de vedere geopolitic aparţine sferei de influenţă a Germaniei.
Iubiţilor, nu daţi crezare oricărui duh, ci cercaţi duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulţi prooroci mincinoşi au ieşit în lume.
2.
În aceasta să cunoaşteţi duhul lui Dumnezeu: orice duh care mărturiseşte că Iisus Hristos a venit în trup, este de la Dumnezeu.”
Studenţia este una dintre cele mai frumoase perioade ale vieţii, în care aspitraţiile noastre copilăreşti încep să se concretizeze, iar în sufletul nostru se naşte scântâietor şi firav dorinţa tainică de a săvârşi binele şi simţim reunindu-se în noi sentimentul tânjirii după Dumnezeu prin mireasma Hainei: Hristos cu care ne-am îmbrăcat când am fost mici, prin Sfântul Botez.
Dragi colegi, iubiţi colegi, ştiţi că trăim într-o perioadă în care arta demonica şi arta minciunii au ajuns să se desăvârşească; trăim într-un veac al minciunii şi al înşelării, încat nimic nu mai e autentic, nici noi, ca persoane, nici plantele sau hrana pe care le consumăm, toate sunt modificate si nefireşti. Se lucrează cu informarea si dezinformarea în asa grad, încat nici tu nu mai ştii care este partea reala a lucrurilor. Ca să distingi azi adevărul de minciună e greu şi pentru oamenii duhovniceşti şi cat de cat aşezaţi; este nevoie de o mare atentie si trezvie, sa ne cunoaştem inamicul ce ne stă înainte. Este însuşi tatăl minciunii şi işi adună în laboratorul minciunii toate uneltele acestea prin care lucreaza şi pe care le compromite neîncetat.
Acest sfânt ierarh, mărturisitor al dreptei credinţe pe pământul românesc, a fost mitropolit al Ardealului între anii 1640 şi 1643. S-a născut în Ţara Ardealului, din părinţi dreptcredincioşi. Din copilărie a intrat în Mănăstirea Putna din Moldova. Aci a deprins meşteşugul scrierii frumoase şi al zugrăvirii de icoane.
Primind apoi îngerescul chip, s-a învrednicit de harul preoţiei. Pentru învăţătura lui iscusită şi pentru viaţa lui îmbunătăţită, Dumnezeu a rânduit să fie ales în scaunul de mitropolit al Ardealului. Luptând cu bărbăţie împotriva calvinilor abătuţi de la dreapta credinţă, care căutau să surpe Ortodoxia din sufletele românilor, a tipărit cărţi bisericeşti de învăţătură şi a cercetat sat cu sat povăţuind şi îndrumând pe fiii săi duhovniceşti. În această luptă nu l-au înfricoşat nici ameninţările, nici opreliştile craiului Ardealului şi ale căpeteniilor calvineşti. Pentru aceasta, curând au născocit împotriva sfântului ierarh pâri mincinoase, au adunat sobor şi l-au scos din scaun, aruncându-l în temniţă. Nouă luni a stat sfântul în temniţă, legat cu lanţuri grele la mâini şi la picioare. Din când în când, era scos din temniţă la privelişte, înaintea bisericii sale din Bălgrad; şi era batjocorit, despuiat de haine şi bătut cu nuiele pe trupul gol. Dumnezeu însă n-a voit ca acest cuvios al Lui să fie dat pierzării. A fost slobozit din temniţă, în schimbul unui preţ de o mie de taleri. Cum nu avea de unde să-i plătească, a pus 24 de chezaşi, iar el a plecat în Moldova şi apoi în Rusia, unde a adunat aceşti bani pentru despovărarea chezaşilor. Peste 10 ani, în 1656, Dumnezeu l-a rânduit să păstorească episcopia Huşilor şi după puţină vreme s-a săvârşit în pace.
Tot în această zi săvârşim şi pomenirea fericitului ierarh Sava din neamul Brancovici, mitropolitul Ardealului.
Fericitul părintele nostru Sava s-a născut în întâiul pătrar al veacului al XVII-lea, în Inăul Ardealului, din părinţi de neam bun şi creştini evlavioşi, Ioan şi Maria.
Din botez a primit numele Simeon. Mai multe din rudele sale, după tată, au fost episcopi sau protopopi ai cetăţii Inăului. Mai bine cunoscut este episcopul Longhin, fratele lui Ioan Brancovici. Tânărul Simeon a început învăţătura de carte în casa părintească, iar adâncirea în Sfintele Scripturi şi pravila vieţii mănăstireşti le-a deprins în Mănăstirea Comana din Ţara Românească, de la unchiul său, arhiereul Longhin, care se aşezase în această mănăstire. Murind tatăl său de năpraznica molimă a ciumei, Simeon a fost chemat acasă şi rugat să se căsătorească. El a împlinit dorinţa mamei sale şi după puţin timp a fost ales protopop al Inăului, primind darul preoţiei. Rămas însă văduv după scurtă vreme, frumoasele sale însuşiri sufleteşti, dovedite în vrednicia de protopop, precum şi viaţa sa pilduitoare l-au înălţat pe scaunul Mitropoliei Ardealului, văduvit prin adormirea întru Domnul a mitropolitului Simeon Ştefan, în anul 1656. Măritul Sava a păstorit Biserica Ortodoxă din Ardeal cu neînfricată bărbăţie şi cu mare vrednicie timp de 24 de ani, în împrejurări grele.
În tot timpul păstoriei sale, sfântul s-a străduit necontenit să ridice Biserica şi să o ţină în albia dreptei credinţe a Răsăritului, ferind-o de toate uneltirile eresului calvinesc. Râvna cea mare a sfântului Sava pentru Ortodoxie i-a adus duşmănia şi prigoana căpeteniilor calvineşti şi a craiului de atunci al Ardealului. Aceştia voiau să strecoare cu vicleşug, în cărţile bisericeşti ale românilor, învăţături rătăcite şi pierzătoare de suflet.
Sava Brancovici e primul mitropolit despre care se ştie că a cerut expres în Transilvania ca să se introducă limba română în cult.
Iubirea fierbinte şi grija pentru Biserică, precum şi durerea pentru suferinţele credincioşilor l-au călăuzit pe osârduitorul vlădică să călătorească în anul 1668 până la Moscova pravoslavnică. La curtea ţarului, sfântul Sava a stăruit pentru mântuirea creştinilor asupriţi de turci. De la Moscova, sfântul s-a întors cu multă cinstire. Câţiva ani mai târziu s-a pornit asupra sa cumplită prigoană din partea căpeteniilor calvine şi a craiului. El a fost trimis în judecată, osândit împotriva canoanelor, pentru nişte vini născocite. Cu silnicie şi mărturii mincinoase soborul nelegiuit l-a osândit pe nedrept, scoţându-l din scaunul vlădicesc. A fost aruncat apoi în temniţa craiului şi a suferit batjocuri, biciuiri şi loviri de toiege.
Neclintit a rămas sfântul în credinţa sa, ca o stâncă bătută de valurile mării. A suferit şi a pătimit pentru Ortodoxie. După cumplite chinuri, sfântul a fost slobozit din temniţă, dar aşa de slăbit, că s-a mutat curând către Domnul, în luna aprilie 1683.
Sfântul s-a săvârşit, având cugetul împăcat că el s-a luptat lupta cea bună, a păzit credinţa şi a apărat turma. Pentru jertfa lui curată, Domnul l-a învrednicit de cununa neveştejită a sfinţeniei.
Un alt român transilvănean pomenit în calendarul ortodox alături de Mitropoliţii Transilvaniei Iorest şi Sava este episcopul Iosif al Maramureşului. 'Aşadar, vlădica Iosif a fost un vrednic apărător al credinţei ortodoxe în Maramureş. El a rămas în amintirea credincioşilor ca un mărturisitor al credinţei ortodoxe şi ca un apărător al drepturilor românilor maramureşeni în faţa autorităţilor străine opresoare. Acestea au fost motivele pentru care Sfântul Sinod al Bisericii noastre a hotărât, la 20 iunie 1992, ca episcopul Iosif să fie trecut în rândul sfinţilor ca 'mărturisitor' al credinţei ortodoxe', conform pr. prof. dr. Mircea Păcurariu.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Eliberarea naţională şi afirmarea spirituală a românilor sunt procese pe care Dughin le plasează în contextul mai larg al dualismului geopolitic european, dar interpretarea sa capătă un caracter sui generis. Latinismul este socotit o ideologie impusă de uniaţie, iar ortodoxia este interpretată după un model de gravitaţie spre Moscova. ROMÂNIA MARE (după Dughin) s-a afirmat pe următoarele liniamente istorice: eliberarea de controlul turcesc şi rezistenţa la politica fanarioţilor; tendinţele uniate (supunerea Bisericii Ortodoxe faţă de Vatican); Biserica uniată era însoţită de latinism (glorificarea originii romane, rădăcinile latine ale limbii, etc.); Biserica greco-catolică era susţinută de Austria, cea ortodoxă de Rusia; fanarioţii promovau o politică pro-turcă; “Ideea României Mari a avut un context ortodox univoc”; “Naţionalismul românesc are un caracter anti-grecesc; uniaţia gravitează spre Roma şi Ortodoxia spre Moscova”. “Regimul formal ateo-comunist a ocupat univoc poziţia Ortodoxiei subordonând acesteia, zice Dughin, confesiunile unite şi supunând represiunii minorităţile catolice" Cum se explică, în acest caz, miile de preoţi ortodocşi aruncaţi în puşcării!? Deci represiunea a fost antinaţională şi anticreştină (de ateizare completă şi de suprimare a tuturor marilor valori naţional-creştine). Dacă ortodoxia este un fenomen de gravitaţie spre Moscova, atunci de ce-au fost interzişi Nae Ionescu şi Nichifor Crainic, care, împreună cu grupul de la Crinul Alb etc. au fost toţi ortodoxişti şi au fost întemniţaţi? De ce a continuat atacul contra ortodoxismului după ’89? Latinismul şi ideea originii romane nu erau idei şi ideologie uniate, ci idei şi ideologie universal româneşti (naţionale); accentele erau uniate, nu ideile; ortodoxia nu gravitează spre Moscova, cum înclină a interpreta Dughin, ci are propriul ei centru de gravitaţie (eshatologie euharistică) şi o tradiţie voievodal-creştină; naţionalismul românesc este creştin (nutrit de primatul sufletului şi de ritul ortodox).
- fragment din revista Geopolitica, Nr. 1(1)/2002, An I
Costion Nicolescu: Cât de strânsă este legătura dintre credinţă şi naţiune?
Pr. Dumitru Stăniloae: E rău să nu mai fie un neam într-o credinţă. Nu mai este una în toate. Am primit o scrisoare anonimă, unde mi se spune că fac o legătură prea strânsă între Ortodoxie şi naţiune, că naţiunea ar fi pe planul doi. Întâi să-L iubeşti pe Dumnezeu şi apoi naţiunea. Naţia este lăsată şi ea de Dumnezeu. Fiecare naţie are un fel de a prinde spiritualitatea, aşa cum are şi fiecare om. Naţiunea noastră de la început a fost aşa, creştin-ortodoxă. Nu poţi despărţi cele două aspecte, cel puţin la noi.
