17.10.12

Isabela Vasiliu-Scraba, La Humanitas doar prospeţime de calitatea I-a sau cum a încercat Humanitas să mutileze gândirea lui Ţuţea ca să semene cu gândirea “patibularului Patapievici”

Sursa:        http://isabelavs.blogspot.com

Isabela Vasiliu-Scraba, La Humanitas doar prospetime de calitatea I-a

Probabil ultima carte a Editurii Criterion Publishing a lui Gabriel Stănescu a fost Petre Ţuţea în conştiinţa contemporanilor săi la care a lucrat până în ultima clipă şi pe care a anunţat că o va lansa la Târgul Gaudeamus doar cu o zi înaintea morţii sale fulgerătoare (http://www.youtube.com/watch?v=KFyjIrPflAA&feature=relmfu ). În masivul volum  scos cu o aşa de mare grabă încât s-a pierdut şi partea de început a textului meu, poetul si directorul revistei “Origini/Romanian Roots” a cuprins printre alte texte observaţiile fostului deţinut politic Gabriel Gheorghe despre modul în care Editura Humanitas i-a modificat părerile lui Ţuţea cu prilejul tipăririi acestuia în 1993. 

Pe lângă precizări legate de amănunte din viaţa lui Petre Ţuţea prezentată deformat, istoricul G. Gheorghe sesizase două paranteze introduse de editorul Gabriel Liiceanu în cartea 321 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea scoasă de fosta Editură Politică, propunând o explicaţie destul de plauzibilă atât pentru apariţia parantezelor cât şi pentru sensul în care-i fusese mutilată gândirea lui Ţuţea ca să semene cu gândirea  “patibularului Patapievici” (apud. Corneliu Florea, Patibularul Patapievici, în  "Oglinda literara", nr.125, mai 2012, p.8003) difuzată şi răs-difuzată de Humanitas. Cele două paranteze ale editorului indică momentul de după primele alegeri din 1990 imediat în continuarea afirmaţiilor că românii ar fi “idioţi” şi că România ar fi un “loc viran”. 

Gabriel Gheorghe, care a stat cu Petre Ţuţea în celulă, ştia cât era filozoful de mândru că e român, că s-a născut într-o naţiune care “n-a greşit niciodată în istoria ei” (P. Ţuţea, interviu în “Rezistenţa”, nr.2, aprilie 1991, apud. G.Gh. în Petre Ţuţea în conştiinţa contemporanilor săi, 2010, p. 205). De altfel, Ţuţea nu făcea nici un secret din excelentele sale păreri despre naţiunea română pe care o considera “o minune a lui Dumnezeu pe pământ” (op.cit.). Cel care odinioară fusese admirat de Lucian Blaga şi de Nae Ionescu pentru inteligenţa sa excepţională (v. Isabela Vasiliu-Scraba, Orice mare inteligenţă basculează între religie şi filozofie. Nae Ionescu şi Petre Ţuţea în rev. on-line “Asymetria”, http://www.asymetria.org/modules.php?name=News&file=article&sid=630 ) ajunsese să glumească spunând celor din jur că marele economist Sombart ar fi fost aşa de deştept fiindcă a fost însurat cu o româncă. 

După Gabriel Gheorghe, editorul G.Liiceanu, supărat că nu a fost ales pe 20 mai 1990 când figurase primul pe lista candidaţilor independenţi  susţinuţi de grupul lui Silviu Brucan, trecuse în cartea de la Humanitas părerea sa proprie după care Ţutea ar fi făcut 13 ani de temniţă pentru “un popor de idioţi”, vorbă pe care, vezi Doamne, filozoful ar fi spus-o după alegerile din 20 mai 1990 la care tocmai nu se dusese (p.205).
 Despre “posteritarea în 50 de pagini” conspectate de Gabriel Liiceanu scrisesem şi eu în 2000 (v. Isabela Vasiliu-Scraba, În labirintul răsfrângerilor. Nae Ionescu prin discipolii săi: Petre Ţuţea, Emil Cioran, C. Noica, M.Eliade, M. Vulcănescu şi Vasile Băncilă, Ed. Star Tipp. 2000, p.29-31), remarcând aspectul de referat ideologic al notiţelor grupate sub formă de aforisme numerotate cu sârg, aspect ideologic pe care l-a criticat înaintea mea Valeriu Cristea ca “vădit tendenţios din punct de vedere politic” (“Caiete critice”, nr.4-5/77-78, 1994, p.11). 

Istoricul Gabriel Gheorghe redă şi părerea lui Petre Ţuţea (1901-1992) despre G. Liiceanu după vizita din 6 iunie 1990 pe care i-a făcut-o directorul Editurii Humanitas. Atunci bătrânul filozof i-ar fi spus fostului coleg de detenţie că “Gabriel Liiceanu nu-i aşa de mare intelectual” (p.209). De fapt, cu mai multe prilejuri Petre Ţuţea spusese că Noica (1909-1987) n-a făcut şcoală şi că cei care l-au frecventat ar putea fi eventual buni asistenţi la Filozofie: “E o mare secetă de personalităţi în România, o mare secetă”, constata cu jale în suflet Petre Ţuţea. “Noica n-a produs nici un vârf spiritual (...). Nu a produs decât inşi care ar putea fi buni asistenţi la Filozofie şi atâta tot.” 

Dacă adăugăm schimonosirea gândirii lui Ţuţea după decesul acestuia la vampirizarea gândirii lui Alexandru Dragomir (1916-2002) odată cu editarea sa post-mortem (v. Isabela Vasiliu-Scraba, Al. Dragomir nu este o “invenţie” a lui G. Liiceanu, fiindcă oamenii mici nu-i pot inventa pe oamenii mari, în rev. “Acolada”, anul VI, nr.3, martie 2012 , p.19) ajungem să ne intrebăm de ce oare a fost trecută Editura Humanitas în “categoria A” în vreme ce toate celelalte edituri au fost declasate? (v. Horia Pătraşcu, Cum au fost evaluate academic editurile di Romania. Rezultate stranii, în “Oglinda literară”, Anul XI, nr.123, martie 2012, p.7811) 

Oare categoria “A” inseamnă “prospeţime de calitatea I-a”? Căci după Arthur Schopenhauer, unii tind considere cărţile precum ouăle: bune doar când nu ajung de “prospeţime calitatea a II-a” (expresie din Bulgakov, Maestrul şi Margareta).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts with Thumbnails