Fără îndoială, nepăsarea este ceva rău. Dar nici să nu socotească cineva vreun lucru mai presus de starea lui dinăuntru, ca să-şi vatăme sufletul lui, pentru a izbuti în acel lucru. În orice lucru vă aflaţi prinşi, chiar de este vreunul care cere grabă şi e foarte însemnat, nu voiesc să-l faceţi cu ceartă şi cu turburare, ci să fiţi încredinţaţi că tot lucrul pe care-l faceţi, fie mare, fie mic este a opta parte din ceea ce căutaţi. Iar păzirea stării voastre dinăuntru, chiar dacă prin aceasta s-ar întâmpla să nu puteţi împlini slujirea, este patru părţi din opt. Vedeţi cât de mare e deosebirea.
Deci când faceţi un lucru, de voiţi să-l faceţi desăvârşit şi în întregime, sârguiţi-vă să faceţi şi lucrul însuşi, care este o optime, dar să vă păstraţi nevătămată şi starea voastră sufletească, care este o jumătate din cele opt părţi, adică patru din cele opt. Iar de este vreo nevoie să faci lucrul acela şi să împlineşti porunca, vezi să nu te păgubeşti şi pe tine, şi pe alţii; să ştii că nu e bine să piardă cineva patru optimi sau jumătate, pentru a păzi o optime.
Şi de ştiţi că face cineva aceasta, unul ca acesta nu-şi împlineşte cu conştiinţă slujirea sa. Căci el stăruie, certându-se şi chinuindu-se şi pe sine, şi pe aproapele, din slava deşartă şi pentru plăcerea oamenilor, ca să audă după aceasta că nimeni nu l-a putut înfrânge pe el. Vai! Mare vitejie! Nu e aceasta o biruinţă, fraţilor; aceasta e o pagubă, e pierzanie. Iată, vă spun că, dacă eu trimit pe careva dintre voi la orice lucru de trebuinţă şi el vede ivindu-se vreo turburare sau altă vătămare, trebuie să se oprească. Şi niciodată nu vă vătămaţi pe voi înşivă sau pe alţii. Mai bine să nu se împlinească lucrul acela (ceea ce e bine să nu se întâmple), numai să nu vă supăraţi unii pe alţii. Căci altfel, cum am spus, pierdeţi jumătate sau patru părţi din opt. Şi aceasta este o nebunie vădită.
Iar acestea vi le spun nu ca să descurajaţi îndată şi să opriţi lucrul sau ca să vă faceţi nepăsători şi să aruncaţi dintr-o dată toate şi să călcaţi peste conştiinţa voastră, voind să scăpaţi de griji, nici ca să vă faceţi neascultători, zicând fiecare dintre voi: „Nu pot face aceasta, mă vatăm, nu mă priveşte pe mine”. Căci pe motivul acesta nu veţi împlini niciodată nici o slujire, nici nu veţi putea împlini vreodată vreo poruncă a lui Dumnezeu. Ci ca să închinaţi toată puterea voastră spre a împlini orice slujire a voastră cu dragoste, cu smerită cugetare, plecându-vă unul altuia, cinstindu-vă, rugându-vă unii pe alţii.
Nimic nu e mai puternic ca smerita-cugetare. Deci, de va vedea cineva pe aproapele sau pe sine însuşi necăjit pentru un timp, opriţi-vă, îngăduiţi-vă unul pe altul, nu stăruiţi cât timp ţine vătămarea. Căci, cum am spus de multe ori, mai bine să nu se împlinească ceea ce e de trebuinţă precum voiţi, ci precum răspunde nevoii voastre, şi nu după voia sau după dreptul unuia. Chiar când vi s-ar părea lucrul îndreptăţit, să nu vă tulburaţi sau să vă necăjiţi unii pe alţii şi să pierdeţi jumătate sau patru din cele opt părţi. Căci e mare deosebirea pagubei. Dar se întâmplă de multe ori că cineva pierde şi optimea însăşi şi nu înfăptuieşte chiar nimic. Aceasta se întâmplă de pe urma certurilor. Toate lucrurile ce le facem le facem pentru a ne folosi din ele. Dar ce folos vom avea de nu ne vom smeri unii faţă de alţii, ci, dimpotrivă, ne vom turbura şi ne vom necăji unii pe alţii? Ştiţi ce se spune în Pateric: că de la aproapele ne este şi viaţa şi moartea. Cugetaţi-le acestea pururea în sinea voastră, fraţilor, ca să deprindeţi cuvintele sfinţilor bătrâni, ca să vă sârguiţi să căutaţi şi să vă folosiţi pe voi înşivă şi unii pe alţii cu iubire şi cu frica de Dumnezeu, în felul acesta puteţi să vă folosiţi din toate cele ce vi se întâmplă şi să sporiţi cu ajutorul lui Dumnezeu. Şi însuşi Dumnezeul nostru, ca un iubitor de oameni, să ne dăruiască nouă frica Lui. Căci zice: „Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui, că aceasta o cere de la oameni” (Ecl. XII, 13).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu