Toader Popescu, avocat din Iaşi, a fost
şeful studenţilor legionari din Iaşi, motiv pentru care a fost arestat
şi condamnat la închisoare pe viaţă, pe care a făcut-o cu bărbăţie, fără
să cîrtească vreodată, deşi a trecut prin cele mai grele încercări –
schingiuri, tortură, bătăi, batjocuri, izolare, şi alte multe mizerii
ale regimului marxist adus de hoarde cotropitoare în România. Foarte
asemănător ca fire cu Părintele Justin Pârvu, şi aproape de o vîrstă
(era născut la Darabani, în 1920, cu un an mai tînăr decît duhovnicul
nostru), a fost printre cei mai tăcuţi şi mai neştiuţi, atît în
închisoare, cît şi după eliberarea din 22 August 1964 de la Aiud. Toader
Popescu a fost unul dintre cei cinci care au fost eliberaţi ultimii din
Aiud, deoarece nu li s-a putut îndoi şira spinării, n-au cedat la nici
un fel de presiune şi la nici un fel de compromis. Despre temniţa
cumplită prin care a trecut, despre faptul că a fost printre cei mai
demni şi mai neînduplecaţi în faţa compromisului şi a trădării, a vorbit
foarte frumos Părintele Dimitrie Bejan, intervievat de Părintele
Ioanichie Bălan:
“Două sute [eram în Zarca Aiudului].
Iar, în total, la Aiud erau până la zece mii de deţinuti. Noi nu am
acceptat reeducarea la Aiud. Le-am spus că rămânem aşa cum suntem. Ne-au
pedepsit, dar nu sunt supărat. Ne dădeau câte o jumătate de porţie de
mâncare. Eram învăţati cu mizeriile acestea. Noi am fost cinci oameni
care am ieşit ultimii din puşcărie, la 22 august, 1964. Cred că cel mai
bun om care a ieşit de la Aiud este un ţăran, Toader Popescu, dintr-un
sat de pe lângă Iaşi, un adevărat sfânt, părinte. Nu ştiu dacă mai
trăieşte sau nu, dar era realizat, părinte. A suferit mult şi nu a
protestat niciodată! Eu mai protestam, mai căutam încă dreptate.” (În
smerenia sa, Toader Popescu a ascuns faptul că era, de fapt, avocat…)
După acei ani cumpliţi, l-a căutat pe
Părintele Justin şi i-a fost printre cei mai apropiaţi prieteni şi
sfetnici. Cei care i-au cunoscut pe amîndoi, pot spune despre Toader
Popescu că a fost cel mai bun prieten al Părintelui Justin. De o
smerenie uriaşă, a trecut neobservat şi nevăzut, cu simplitatea sa
cucerind pe toţi cei ce l-au cunoscut şi au dorit să se folosească de
viaţa sa de sfinţenie.
Părintele Nicolae Grebenea, un alt
mărturisitor al temniţelor antihriste, era bun prieten cu Toader Popescu
şi cu soţia sa. De multe ori îşi făcea vreme să-i cerceteze şi să-i mai
vadă, şi, deoarece îi erau foarte dragi şi deoarece era mai în vîrstă
decît cei doi, zicea întotdeauna: “Mă duc la copii”.
Părintele Grebenea şi-a făcut obicei să
aştearnă pe hîrtie multele întîmplări din viaţa sa, iar pe unele dintre
ele ni le-a dat şi nouă, în 1999, ca să le edităm şi să le prelucrăm. Au
apărut în volum, sub titlul “Amintiri din întuneric”. Cînd s-a
apropiat de o formă finală a manuscrisului său, i l-a dat lui Toader
Popescu să îi facă o lectură. Şi pentru că în mai multe locuri a pomenit
de prietenul său mai tînăr, acesta din urmă, oriunde a găsit scris
despre sine, sau vreun episod în care era menţionat şi numele de Toader
Popescu, a tăiat tot. Cu greu a acceptat să fie menţionat o singură dată
în carte, cu referire la muncile silnice de la mina Baia Sprie, în
acest pasaj:
“Am lucrat şi cu un admirabil tânăr
avocat ieşean, Tudor Popescu, bărbat de înalte convingeri, înţelept şi
optimist, calm, prevăzător, blând, caracter ferm, orizont cultural
deosebit, memorie excepţională, un profund creştin ortodox, un spirit
ales, modest, prea modest, fost şef al Centrului studenţesc legionar din
Iaşi, stimat de toţi cei care l-au cunoscut, un mare prieten şi un
talent poetic. Tot pe galerie lucram cu el. Duceam materialele sus
pentru lucru: sfredele, motorină. Cu Tudorică stătusem în celulă în anul
1949. Era talentat, fire meditativă; făcuse câteva cântece frumoase ce
se cântau peste tot în temniţă. El conducea sania la întoarcerea de sus
cu o viteză ce mă înspăimânta. Era plăcut şi munca ne-a apropiat
sufleteşte. Despărţindu-ne, am rămas prieteni de suflet şi de
suferinţă.”
Soţia lui Toader Popescu, astăzi maica
Varvara de la Mănăstirea Paltin, ne-a povestit cîte ceva despre soţul
ei, între care faptul că îi plăceau mult lucrurile făcute cu mîinile
sale, şi că îi plăcea mult să se ostenească pentru a se putea bucura de
propria sa muncă, preferînd osteneala în detrimentul lucrurilor
cumpărate.
O familie de tineri, care se ataşaseră
de Toader Popescu şi de soţia sa, îşi făcuseră obicei să vină cît de des
puteau ca să-i cerceteze pe bătrîni. Pentru că tînăra soţie se plîngea
de dureri de cap care o cuprindeau foarte des, bătrînul Toader i-a zis:
“Lasă-mă să-ţi pun mîna pe cap, poate te vei simţi mai bine”. Şi
într-adevăr, aşa a şi fost: fără să-şi dea seama cînd, au lăsat-o
durerile. Şi aceasta nu numai o dată, ci de cîteva ori. După săvîrşirea
sa în anul 2006, tînăra femeie a mers la cimitirul unde era îngropat ori
de cîte ori era cuprinsă de migrene şi la atingerea cu capul de crucea
bătrînului, o lăsau durerile.
În anul 2006 s-a săvîrşit cu pace, în
ziua de 28 Iunie, şi a fost îngropat într-un cimitir din Iaşi. Soţia a
venit la Părintele Justin, care i-a propus să vină şi să-şi petreacă
ultimele zile alături de obştea de maici. În anul 2012, cu acordul
soţiei, Mărturisitorul Toader Popescu a fost adus la Mănăstirea Petru
Vodă şi îngropat în cimitirul de obşte. Pentru buna mireasmă şi culoarea
de netăgăduit a capului său, acesta a fost păstrat spre închinare în
mănăstire, la hotărîrea Părintelui Justin.
Darul facerii de minuni îl lucrează şi
astăzi, şi pacea inimii o dăruieşte tuturor celor cei ce vin să se
închine cu credinţă la moaştele sale, puse la închinat în biserica
Mănăstirii Petru Vodă. Minunat este Dumnezeu întru Sfinţii Săi!
*
Text alcătuit de monahul Filotheu Bălan
Sursa: Mănăstirea
Petru Vodă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu