Florin Stuparu a scris un manual despre buna folosire a vinului, dupa invataturile Parintilor

PREVENIRE

Titlul cărţii de faţă poate să nedumerească: de ce „cuvinte împotriva beţiei şi pentru buna folosire a vinului”? Întîi, fiindcă beţia este o tulburare a sufletului ce se poate întîmpla şi în lipsa vinului sau a altei băuturi ameţitoare, aşa cum va arăta Sfîntul Ioan Hrisostomul într-una din paginile de mai jos. Apoi, cartea de faţă vorbeşte nu numai despre beţie, ci în aceeaşi măsură despre rostul şi buna folosire a vinului. De aceasta va trebui să ţinem seama tot timpul citind cele ce urmează.

Ştiu că, auzind de beţie, gîndul duce numaidecît pe oricine la toate băuturile ameţitoare, de la bere şi pînă la cele mai tari rachiuri. Trebuie să spun însă de la începutul acestei culegeri din dumnezeieştile cuvinte ale Sfintei Scripturi a Vechiului şi Noului Testament şi din acelea nu mai puţin dumnezeieşti grăite de Sfinţii Părinţi de la Sfîntul Duh spre tîlcuirea Bibliei, trebuie să spun aşadar că aici vom vorbi numai despre vin, şi încă numai despre acela neprefăcut prin vreun mijloc chimic. Pricina este cît se poate de limpede: singur vinul a fost dat de Dumnezeu ca băutură întăritoare a trupului şi a sufletului. Ca să nu mai zicem că vinul a fost ales de către Hristos-Dumnezeu pentru a se schimba, în chip negrăit de tainic şi de înfricoşat, în însuşi sîngele Său, cu care ne împărtăşim la Sfînta Liturghie!

(...) Căci, pentru a-şi împlini rostul, vinul trebuie băut cu multă scumpătate, cum zic cei înţelepţiţi de Dumnezeu:

„Întocmai ca apa pentru viaţă este pentru om vinul, de-l vei bea cu măsură. Ce viaţă are cel lipsit de vin? Căci acesta s-a făcut ca să-i veselească pe oameni. Bucuria inimii şi veselia sufletului este vinul cînd se bea la vreme cu măsură” (Sirah 31:31-33).

Dar care e măsura? Ne spun sfinţii nevoitori pentru Hristos: „Vin pînă la îmbătare să nu bei şi beţia să nu călătorească cu tine pe cale!” (Tobit 4:15). Ce înseamnă însă a nu bea pînă la îmbătare? Cînd să te opreşti? – căci vinul e viclean şi beţia vine pe nesimţite. Şi atunci, Sfinţii Părinţi au pus hotarul pomenit puţin mai sus, care ar trebui să fie al tuturor Creştinilor, nu numai al călugărilor:

„Bea şi trei pahare de vin amestecat cu apă” (Calist şi Ignatie Xantopol). Pentru aceste trei pahare mărturisesc într-un gînd toţi marii povăţuitori:

„Un frate l-a întrebat pe Avva Xoie: Dacă voi bea trei pahare cu vin, nu cumva este mult? Spus-a avva: Dacă nu e de la diavol, nu este mult; iar dacă este, atunci e mult, căci beţia e străină de călugării [şi de toţi Creştinii] ce trăiesc după Dumnezeu” (Patericul). Şi încă o dată:

„Deci [pe Avva Sisoe] l-a întrebat ucenicul său Avraam: Fiind vreun frate în călătorie sîmbăta sau duminica şi bînd trei pahare, nu cumva este mult? Răspuns-a bătrînul: Dacă nu este de la Satana, nu e mult” (Patericul).

Pe scurt, rînduiala este aceasta:

„Cînd nu […] bei cu risipă şi din plăcere, aceasta nu-ţi aduce osîndă, nici nu e spre sminteală. Despre aceasta a spus Domnul că «nu-l spurcă pe om»” (Filocalia). Deci „ia aminte la tine cu amărunţime, ca să te încerci dacă, [atunci cînd] bei, [aceasta] este după Dumnezeu, şi abia atunci să te hotărăşti [să bei]” (Filocalia).