Dar cum stăteau ei acolo în decorul acela livresc păreau întruchiparea a două lumi diferite, a două culturi antagonice.
La masă se afla gesticulând, cântând, vorbind, punând întrebări la care tot el răspundea un ţăran adevărat. Un om viu. Pentru că asta este performanţa lui Grigore Leşe, de a fi studiat ţăranul până a devenit una cu el. Venise cu doi colaci şi o corindă din lemn, îmbrăcat în straiul popular de zi cu zi, cu cămaşă albă şi pălărie neagră cu boruri late şi tari. Şi băţul şi colacii au întruchipat o întreagă teomahie, au mărturisit despre zvârcolacul devenit colac, au povestit prin graiul lui Grigore despre tainele lumii dezvăluite ritual, la un timp anume, prin înţelesurile colindelor. Aşa am înţeles cu toţii cât de adânci sunt rădăcinile colindelor şi cum fructele lor ne pot hrăni şi azi. Că spoiala din zilele noastre nu mai e colindă, fie chiar şi interpretată de copii.
HRP parcă era şi nu era. In cazul lui nu poţi vorbi de existenţă. Are acelaşi aer tot timpul, suficient şi monoton ca o plăcintă. Omul nu are nerv. Se mai adaugă şi platitudinea vestimentaţiei, studiată, asortată, în culori şterse, cu un pulover întotdeauna peste cămaşă, cu freza mereu pe stânga. Vai! Nu e genul meu. Nu ştiu de ce, probabil aşa era formatul emisiunii, stătea moţ în capul mesei.
Intre ei nici un dialog. De aceea spun că e vorba de două culturi antagonice pentru că scopul lor e diferit.
Scopul culturii tradiţionale este păstrarea nealterată a tainelor descoperite la începutul veacurilor, a înţelepciunii revelate dar şi moştenite din neam. O comoară nu de divertisment, cum credem azi, ci de zidire. Nu degeaba Leşe a încheiat cu un colind al Meşterului Manole. Pe aceste taine şi cu înţelepciune se poate zidi omul, se poate sfinţi timpul, se poate restaura întreaga omenire. Aşa se face că la întrebarea pe care Grigore a adresat-o repetat: Spune-ţi, domnule Patapievici, noi ce zidim azi? a primit un răspuns alături: ,,Să rămânem pe această emoţie,,.
Răspunsul este edificator însă pentru cultura intelectualistă al cărui scop este căutarea de dragul căutării, a emoţiei că ai mai găsit ceva dar nu ce trebuia, prilej ca să o iei de la capăt. Pentru că ei nu caută să afle adevărul ci ca să găsească idei, opinii, aiureli. Cultura intelectualistă nu mai este interesată de adevăr, de cale, ci de căutare. Aşa se face că au reuşit să înmagazineze biblioteci întregi de nimicuri, de teorii fără subiect, de opinii fără argumente, de idei fără teorii. Pentru ei chiar şi Dumnezeu e un subiect de căutare. Il caută în vorbele altora. Dar ca să descopere o Persoană trebuie să pornească de la premisa că aceasta există. Or, aceasta ar pune capăt căutării. Ar rămâne fără obiect de activitate.
Toate magaziile de vorbe pălesc însă în faţa unui ţăran autentic. Ce s-ar fi întâmplat dacă ţăranul şi cultura tradiţională nu ar fi fost distruse sistematic de comunism? Am fi fost cu totul alţii. Dovadă că generaţia interbelică trăită în apropierea ţăranului român a reuşit să se salveze în istorie. Toţi împreună şi fiecare în parte au făcut istorie. V-aţi gândit vreodată de ce? Nici un intelectual din perioada comunistă nu se ridică la înălţimea celui mai slab dintre ei. Şi decadenţa continuă şi azi.
Văzându-i pe cei doi mi-am dat seama de ce între cultura intelectualistă a secolului XX şi cultura tradiţională autentică niciodată nu va putea fi un dialog. Nici nu a fost vreodată. Aşa cum un om se întemeiază pe un suflet, aşa şi o cultură se fundamentează pe cunoaşterea unui set de valori imuabile, capabile să confere omului trecător un loc în Universul creat de Dumnezeu. In toate culturile autentice Dumnezeu are locul crucial. Cultura creştină este prin excelenţă cultura Duhului Sfânt!
Culturile fără Dumnezeu, nu există! Poate credeţi că e o figură de stil. Dar, repet, culturile fără Dumnezeu nu există. E ceva ce este şi nu este. Ca un idol. Semnul unei culturi adevărate este creaţia. Aceasta formează oameni adevăraţi, vii, creatori. Semnul unei culturi adevărate este că există în oameni, se manifestă prin ei, le conferă personalitate.
Cultura care există în biblioteci şi nu formează oameni adevăraţi, nu e cultură. E o activitate oarecare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu