Acestor mulţi colegi ai mei, înecaţi în acetonă sau prea preocupaţi să înveţe versuri inutile, care vorbesc de cele mai multe ori despre cât de rău este în ţara asta, cât se fură şi cât suntem furaţi trebuie să le reamintim că în ianuarie, când se rup şi cad abrupt zăpezile, cu toţii sărbătorim actul bărbaţilor Moldovei şi ai Munteniei care au săvârşit Unirea. Fapta aceasta, fundamentală în istoria României, trebuie să aprindă în fiinţa noastră o bucurie mereu nouă. Unirea e înscrisă în sângele nostru. De la începuturile sale de luptă, dusă de mii de ani, cu credinţă, gândul unirii într-o singură Patrie a strălucit ca o stea în inima poporului român. Oare câţi dintre noi am putea înţelege bucuria oamenilor din vremea aceea pentru pasul enorm făcut prin unirea Moldovei cu Ţara Românească? Oare dacă acum ne-am separa şi am fi ca înainte de 24 ianuarie 1859, ar fi cineva revoltat? Oare ar ieşi oameni în stradă care să lupte împotriva acestei separări nedrepte, sau am sta fericiţi în băncile noastre, căci tot una ne este pentru că oricum putem trece dintr-o ţară în alta doar cu buletinul? Eu cred şi sper că mai sunt oameni responsabili şi patrioţi care nu şi-au uitat originile şi misiunea românească.
Sunt mulţi tineri care nici măcar nu vor sau nu ştiu să scrie corect româneşte, darămite să mai şi simtă româneşte. Chiar dacă le reamintim că fără această „Unire Mică” noi, românii din Transilvania, nu am fi trăit în România, ci poate acum am fi fost sub dominaţie austro-ungară (deşi, nici acum nu suntem liberi), nu cred că i-am impresiona prea mult.
Pentru mine ziua de 24 ianuarie 1854 nu este o simplă zi, ci este ziua în care s-a pus temelia României de azi.
Vlad-Mihai PALAS
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu