"Trăim o perioadă în care istoria naţională este lichidată cu bună ştiinţă", a declarat joi istoricul Florin Constantiniu, în cadrul unei manifestări dedicate mareşalului Averescu, care a avut loc la Biblioteca Naţionala din Capitală.
În opinia istoricului citat, în manualele de liceu, istoria, ca factor identitar de definire a conştiinţei naţionale, este eliminată practic din programa şcolară, transmite Agerpres.
Florin Constantiniu consideră că Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovaţiei este "responsabil şi vinovat" pentru faptul că manualele de Istorie sunt "lipsite de semnificaţie din punct de vedere al cultivării sentimentului naţional şi mândriei naţionale".
"Eu consider că Istoria nu trebuie să fie un simplu obiect de învăţat. Spre deosebire de celelalte obiecte de studiu, istoria este şi o îndrumătoare de conştiinţă a elevului", a spus Constantiniu.
Academicianul a ţinut să remarce că în manualul de Istorie modernă şi contemporană de clasa a VII-a, "Al Doilea Război Mondial este o lecţie facultativă, în timp ce manualul include un studiu de caz consacrat muzicii tinere".
"Nu înteleg de ce trebuie să învăţăm despre muzica la istorie şi să treci prin liceu şi să nu ştii ce înseamnă conflictul din 1939-1945", a subliniat el, citat de Agerpres.
Z.O.
Ştire preluată din cotidianul Ziua, 6 martie 2009
Din pacate, veneticii care "fac"manualele scolare,isi bat joc,cu buna stiinta, de generatii intregi de elevi.Stiu dracii ce fac si se bucura, atunci cand de pe bancile liceelor ies multi cu creierul spalat..
RăspundețiȘtergereUNDE ESTI TU, TEPES DOAMNE ?
CA PUNAND MANA PE VENETICII NEAMULUI ROMANESC......SA LE PREGATESTA TEAPA CEA MAI MARE...
Are dreptate Florin Constantiniu,dar se pare ca el a fost putin...turnator la secu.Atentie la acest...profesor...
RăspundețiȘtergere