Foştii deţinuţi politici nu mor. Interviu cu preşedintele AFDPR, dl Octav Bjoza

Octav Bjoza, presedintele filialei Asociatiei Fostilor Detinuti Politici din judetul Brasov, a fost ales dupa decesul lui Constantin Ticu Dumitrescu presedinte interimar al Asociatiei Fostilor Detinuti Politici. Asociatia "15 Noiembrie 1987" a propus Guvernului Romaniei si nominalizarea fostului detinut politic Octav Bjoza in Colegiul Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS). "Domnul Octav Bjoza este o personalitate de o moralitate ireprosabila, care s-a evidentiat in mod deosebit prin actiunile sale in slujba respectarii drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului si a pastrarii in memoria nationala a valorilor rezistentei anticomuniste din Romania. Consideram ca prezenta unui fost detinut politic in Colegiul CNSAS ar fi o dovada de recunostinta aratata celor care au infruntat rigorile temnitelor comuniste", se mentioneaza intr-o luare de pozitie a asociatiei muncitorilor brasoveni anticomunisti.

Va rog sa spuneti cititorilor nostri cate ceva despre suferinta dumneavoastra din inchisori.

Sa nu va imaginati ca aveti in fata dumneavoastra pe unul dintre cei mai mari luptatori anticomunisti, si nici pe unul care ar fi suferit cel mai mult, dar cu certitudine pe unul cu curaj si care cunoaste fenomenul din interior. Am facut parte dintr-o organizatie anticomunista, intitulata "Garda Tineretului Roman" din Brasov, majoritatea sagunisti. Am fost condamnati la pedepse intre 15 si 25 de ani de munca silnica in 10 octombrie 1958. Erau la un an si ceva dupa Revolutia din Ungaria, si din acest motiv, ca sa intre spaima in populatie, s-a trecut la aplicarea unor pedepse exemplare. Se pare ca a fost primul proces din Romania la care s-au aplicat pedepse atat de grave unor persoane atat de tinere, pentru ca unii dintre noi nu aveam 18 ani impliniti. Cei 15 am insumat 232 de ani de munca silnica, plus 150 de ani de degradare civica, confiscarea totala a averilor, parintii dati afara din serviciu, etc. Eu am fost condamnat la 15 ani, munca silnica, am executat doar patru dintre ei, si in cei patru ani am trecut prin 14 securitati, inchisori si lagare de exterminare, cum le spuneam noi, pentru ca intr-adevar foarte multi dintre noi si-au pierdut viata din cauza foamei, a batailor, a lipsei unor conditii minime de igiena si de asistenta medicala. Chiar langa mine au murit vreo 10, in aceeasi celula. Asta spune foarte mult.

Mai suntem cateva mii

Care este situatia fostilor detinuti politici astazi, dupa 1989?

S-au avansat cifre, poate pentru unii prea mari, sau unele prea mici, daca ii veti intreba pe cei care ne-au trimis la moarte, bolsevicii si urmasii lor de azi, s-ar putea sa spuna, unii dintre ei, ca n-am fi fost mai deloc. Cand este vorba de istorie, nu prea am existat. Cand este vorba sa primim niste reparatii morale in primul rand, si materiale, in al doilea rand, nu se poate ca am fost cam multi. Este trist, situatia noastra, biologic vorbind, este si mai trista, pentru ca am ramas foarte putini, in judetul Brasov, dintre cei care au facut efectiv inchisori si lagare de exterminare, nu mai traim nici macar 100, iar la nivel de tara cred ca sub 3000. Iar reparatiile morale nu s-au facut nici acum, dupa 19 ani de la "evenimentele din decembrie 1989" - asa imi place mie sa le spun. Iar reparatiile materiale sunt jenante. Ca sa fiu si mai concret, as preciza, fara modestie, ca in urma cu 50-60 de ani noi nu ne-am ridicat impotriva tancurilor sovietice, nu ne-am ridicat impotriva instaurarii comunismului pentru eventuale drepturi castigate mai tarziu... Este o rusine. Parlamentul Romaniei in anul 2004, prin acea "Lege a recunostintei", pe care eu o numesc a nerusinarii parlamentare, a ignorantei, ne-a adus cele mai grave ofense, cele mai grosolane jigniri posibile, adica sa fiu si mai concret, noua ni s-au luat pamanturile si casele, iar celor din decembrie 1989 li s-au dat. Vreau sa fiu foarte clar si in aceasta privinta, nu am absolut nimic impotriva adevaratilor revolutionari din decembrie 1989. Sau si mai mult, impotriva martirilor si a urmasilor acestora, ci impotriva falsilor "revolutionari".

Credeti ca Parlamentul actual ar putea repara aceasta situatie in sensul adoptarii unei noi legi?

Am visat la o noua lege care sa aduca la acelasi numitor comun mai multe categorii, cum ar fi veteranii de razboi, luptatorii din munti, fostii detinuti politici, participantii la evenimentele din 1987 si revolutionarii din decembrie 1989. Atunci cand s-au facut aceste legi, nu s-au efectuat masuri corecte, fiecare a tras cu etalonul lui. Nu pot decat sa trag concluzia ca si Parlamentul Romaniei era imbacsit de "revolutionari".

Stiu ca Asociatia Fostilor Detinuti Politici nu are, din pacate, nici astazi calitatea de asociatie de utilitate publica, ca GDS sau alte fundatii. Cum s-ar putea rezolva aceasta situatie?

Nu cunosc aceasta posibilitate, nu suntem ajutati de stat in niciun fel. Ne sustinem singuri financiar, din modestele noastre cotizatii, de acolo ne platim chiriile, energia electrica, gazul metan, telefon, apa, toate cele. Nimeni nu ne ajuta, iar munca prestata de noi este neplatita. Nimeni dintre noi nu s-a gandit vreodata sa ceara.

In unire sta taria

In acest moment stiu ca mai exista si Federatia Romana a Fostilor Detinuti Politici si Luptatorilor din Rezistenta Anticomunista. Nu credeti ca ar fi timpul sa va uniti eforturile?

Pentru mine a fost o durere acea treaba. Cred ca la baza au stat considerente politice de atunci...

Credeti ca se pot uni aceste eforturi pentru crearea unui Muzeu al Comunismului ?

Eu am invatat in temnita ca tocmai unitatea iti da putere. Sa fii unit in gandire, sa fii unit in actiune, iar mai tarziu am constatat cu tristete ca tocmai cei care m-au educat in puscariile comuniste si mi-au spus aceste lucruri au facut exact invers. Nu este cazul sa ii judecam, nimeni nu are acest drept. Se vor purta o serie de discutii si as dori ca nimeni sa nu vina cu idei preconcepute si sa se puna pe pozitii ferme.

Am inteles ca urmeaza sa aveti un Congres extraordinar.

Da. As intentiona sa il fac la Brasov, daca autoritatile judetene si locale ma vor putea sprijini financiar. Noi singuri in aceste conditii financiare grele nu ne putem descurca.

Proiectul acesta al Muzeului Comunismului si Monumentului Eroilor Anticomunisti pe care dumneavoastra ati dori sa il ridicati credeti ca si-ar avea locul la Brasov sau la Bucuresti ?

Se asteapta probabil un nou Roller ca dupa disparitia noastra sa scrie o noua istorie a Romaniei. Nu stiu daca se va mai face ceva in privinta asta cat vom mai fi noi in viata si este trist. Pentru noi nu sunt bani sa scriem carti de memorialistica. Pentru noi nu sunt bani de filme, pentru ca viata fiecaruia e un film si se suprapun toate la indigo. Nu difera decat ca timp si spatiu. Toti am fost pusi la munci silnice. Am avut oameni bolnavi si cu membre amputate. Nu s-a tinut cont de nimic. Imi spuneati de muzeu. Ce sa vorbim de muzeu cand dupa 1989, presedintii au decorat pe capete, culmea!, tot tovarasii de dinainte de '89 pentru diferite activitati. In 1996, fostul presedinte Emil Constantinescu mi-a spus in holul mare al Teatrului National ca una dintre primele probleme de care va avea grija cand va ajunge presedinte este sa se ocupe de problema detinutilor politic. Apoi a uitat. De abia dupa trei ani si jumatate i-a pus pe cei din Guvern sa dea doua Ordonante de Urgenta prin care sa ni se acorde cateva merite simbolice.

Un loc din oficiu in Parlament

Cativa dintre noi, jurnalistii, ne-am gandit, desi a fost prea tarziu, ca fostii detinuti politic sa aiba un loc de la sine in Parlamentul Romaniei...

Asa am sperat si noi inca din '90: ca vom avea un ministru secretar de stat cum au cei din '89 care sa se ocupe de relatia cu Guvernul si Parlamentul pentru a ne apara si noua interesele, ca vom avea un loc in Parlament. Se pare ca noi am ramas pentru totdeauna ai nimanui. Se asteapta sa murim...

Au consemnat Mădălin Necşuţu, Victor Roncea şi Mihai Isac

Interviu apărut în cotidianul Ziua, 6 martie 2009.