Soţia lui Octav Bjoza, Carmen Sireteanu Bjoza, a plecat la Domnul! Dumnezeu s-o odihnească în pace! Frumoasa poveste de dragoste dintre Octav (Tavi) și Carmen, evocată de președintele Asociației Foștilor Deținuți Politic din România.

Carmen Sireteanu Bjoza este născută la 1 septembrie 1941, în oraşul Dorohoi, fiica lui Ilie şi Eugenia. În timpul refugiului, se stabileşte cu familia la Făgăraş.

Tatăl, comisar de poliţie, este „împuternicit” de comunişti să înso­ţească persoane din Siguranţa Statului la căutarea şi observarea tinerilor anticomunişti care se întâlneau la vedere prin poieniţele de sub  Munţii Făgăraşului. Participă la una sau două acţiuni, după care îşi dă demisia din poliţie. Aceasta este acceptată, cu adresa nr. 8954 din 11/04/1948 a Direcţiei Generale a Poliţiei de Siguranţă din cadrul MAI.

Prin anul 1950, se mută cu familia în Şcheii Braşovului. Tatălui, i se înscenează un proces politic. Este arestat, judecat, condamnat şi aruncat în închisoarea din Cetatea Făgăraşului, de unde este eliberat cu oca­zia graţierilor din anul 1954. Singura funcţie care i s-a oferit a fost aceea de magazioner la uzinele Steagul Roşu. A decedat în 1984.

Dintre puţinele persoane care i-au ajutat familia, în timp ce era în detenţie, au fost părinţii actualului prof. dr. ing. Mircea Ivan de la Universitatea Braşov.

Toţi cei ce l-au cunoscut pe „nea Ilie” nu-l vor uita niciodată. A fost un om de mare caracter, când tăcut, când pus pe şotii şi gata să pla­seze o glumă de care râdea şi el copios. Pe fiica lui, Carmen, am cunoscut-o pe când avea 13 ani, elevă la o şcoală generală, iar eu aveam 16 ani şi eram elev la liceul „Andrei Şaguna”. A fost  o dra­goste la prima vedere. Privirea ochilor ei albaştri, m-a urmărit din pri­ma clipă şi mă va urmări până la moarte. Fiind student la Iaşi, îi scriam mereu. Cu o lună şi ceva înainte de arestarea mea, îi trimi­team câte o vedere în fiecare zi. Parcă aveam presimţiri. În fiecare scriam altceva. Doar două propoziţii se repetau „te iubesc” şi „mi-e dor de tine”. După circa şase luni de detenţie, în celula alăturată a fost adus tatăl meu. Deşi ferestrele aveau gratii şi erau bătute cu cuie şi scânduri, a reuşit să-mi transmită în şoaptă: „Carmen te va aştepta, chiar de va fi să faci toată pedeapsa!”. Convorbirea a fost interceptată, iar eu pedepsit cu două săptămâni de izolare, cu mâncare o dată la trei zile. Cu coada lingurii pe care o aveam, zgâriam toţi pereţii celulelor prin care treceam, scriind: „Carmen, Carmen...”.

Viaţa mi-a fost în pericol de mai multe ori în timpul detenţiei. În cele mai grele momente, în care ajunsesem la 48 kg greutate, îmi spuneam: „la următoarea roabă cu pământ, mă voi prăbuşi şi voi muri”. Gândurile mele zburau la ea, la Carmen, şi instantaneu Dumnezeu îmi dădea puteri nebănuite.

Spre sfârşitul lunii august 1961, eram în lagărul de la Grindu, la gurile braţului Chilia, în brigada de muncă a „intelectualilor”. Am observat cum câţiva dintre prietenii şi colegii mai apropiaţi, din mica lor raţie zilnică de pâine, economiseau câte o bucăţică, pu­nând-o să se usuce la soare. Peste câteva zile, i-am surprins făcând pesmet din pâine uscată. La fel, au adunat şi câte o bucăţică de marmeladă de la fiecare. Nici prin gând nu-mi trecea ce vor să facă şi nici n-am fost curios să-i întreb. Într-o zi m-au chemat şi într-un „cadru solemn” mi-au dat un mic tort, făcut din pesmet şi marmeladă. Pe el scria „Lui Carmen şi Octav, de la prietenii lor”. L-am luat, le-am mulţumit şi l-am pus pe marginea patului. Am rupt-o la fugă prin lagăr. De atunci, nu mai am lacrimi. După câteva minute m-am întors ca şi cum nu se întâmplase nimic. Cu toţii am început să depănăm amintiri. Unul dintre ei făcuse într-un bidonaş pentru apă puţin vin, tot din marmeladă. Fiecare a luat câte o gură. Era întâi septembrie 1961 - de ziua lui Carmen - şi ei, prietenii mei, nu uitaseră acest lucru. Trecuseră trei ani şi două luni de când nu mai ştiam nimic de acasă. Iniţiatorii acestei mici ceremonii au fost bunii mei prieteni Ioan Cenţiu (Nelu) şi Ludovic Szanto (Lehel), cu care nu am întrerupt niciodată relaţiile de prietenie. Dacă ar fi fost prinşi de gardieni, ar fi plătit totul cu multe zile de izolare şi bătăi, dar au avut noroc.

Cam în aceeaşi perioadă a început să se simtă o destindere în politica internaţională, lucru ce se reflecta imediat în comportamentul gardienilor faţă de noi. Unii deţinuţi au primit câte o carte poştală. Au fost adunaţi într-o încăpere, unde li s-a dictat ce să scrie: „suntem sănătoşi, graşi, frumoşi, nu ducem lipsă de nimic, dar cu toate acestea trimiteţi-ne un pachet de 5 kg cu alimente, medicamente, îmbrăcăminte, ţigări”.

Eu nu obţinusem acest drept. Prietenul meu Nelu mi-a cedat în condiţii de clandestinitate, cartea lui poştală. Printre altele, am scris: „sunt bine sănătos, am peste 50 kg greutate,... trimiteţi-mi bomboane HIN (aceasta însemna hidrazidă)... vă pup pe toţi inclusiv pe Carmen”. Peste două-trei săptămâni, am primit pachetul. Conţinea câte puţin din tot ceea ce cerusem. Printre lucruri se afla şi un săpun de faţă marca „Carmen”. Era un semn că se gândeşte la mine, că mă aşteaptă. Îl mai păstrez intact, până şi acum. Scrisori nu aveam voie să primim.

După patru ani de detenţie, de foame, de bătăi, de umilinţe, munci nimicitoare, în ziua de 23 iunie 1962, de undeva de la gurile Dunării, o epavă, cioplită în lemn de brad şi stâncă, nu s-a lăsat scufundată de valuri şi a ajuns la mal, acasă. Din puţinii bani de drum primiţi la eliberare, din Tulcea am cumpărat o vedere cu Delta Dunării, unde îmi lăsasem sănătatea şi tinereţea, am scris-o şi am introdus-o în vagonul poştal al aceluiaşi tren care mă ducea spre casă. Ea avea următorul conţinut:

Cu „tinicheaua” de gât şi fără nici o meserie, după şase luni ne-am căsătorit în ziua de 11 decembrie 1962. Nu ni s-a permis să urmăm cursuri universitare. Împreună ne-am înscris la „Şcoala Tehnică pentru Instalaţii în Construcţii Civile şi Industriale”, postliceală de trei ani, din oraşul Săcele, pe care am absolvit-o cu calificativele „Excelent”, amândoi, în anul 1965. Doar eu am reuşit ulterior să continuu studiile superioare.

În condiţii de presiuni psihice, Carmen a fost anchetată de Securitatea Braşov, în repetate rânduri, în legătură cu cazul meu şi al tatălui.

Suntem şi vom rămâne împreună până la capăt.     

                     

                                                                                                                            Octav BJOZA

- fragment extras din lucrarea "Garda Tineretului Român" 

IPS Justinian Chira pentru Parintele Justin Parvu – Cetatean de Onoare. Demersul Gazetei de Maramures, sustinut de presedintele AFDPR, directorul INST, Episcopia Ortodoxă a Maramureşului şi Sătmarului şi Episcopia greco-catolică de Maramureş, cat si de zeci de personalitati

GAZETA DE MARAMURES si Pagina Parintele Justin informeaza: Propunerea GAZETEI de acordarea titlurilor de cetăţean de onoare pentru Iuliu Maniu, Gheorghe Brătianu, Iuliu Hossu şi Aurel Vişovan la Sighetu Marmaţiei, Justin Pârvu la Baia Sprie şi Nicolae Steinhardt la Târgu Lăpuş a adunat numeroşi adepţi şi susţinători.
Sătui de ignorarea adevăratelor valori şi de schimbarea scării principiilor, am demarat un RECURS LA DEMNITATE. Am propus acordarea titlului de cetăţean de onoare pentru şase personalităţi care au trăit şi au murit pentru valorile care dau identitate Maramureşului şi Ţării: Iuliu Maniu, Gheorghe Brătianu, Iuliu Hossu şi Aurel Vişovan la Sighetu Marmaţiei, Justin Pârvu la Baia Sprie şi Nicolae Steinhardt la Târgu Lăpuş.
Sase oameni care reprezintă fiecare un prototip, un model şi o virtute demnă de urmat. Propunerile şi referatele vor fi depuse săptămâna viitoare la fiecare dintre cele trei primării. Până atunci însă, am deschis o listă de susţinători: ONG-uri, instituţii şi oameni care doresc să se alăture demersului nostru.
Până acum am adunat deja importante mesaje de susţinere. Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici Maramureş, subfiliala Sighetu Marmaţiei, cat si institutia nationala, prin vocea presedintelui AFDPR, dl. Octav Bjoza, susţin din toata inima demersul nostru. De asemenea, directorul Institutului National pentru Studiul Totalitarismului (INST), istoricul si fostul detinut politic timp de 16 ani dr. Radu Ciuceanu, cat si alte numeroase personalitati, printre care se numara si dl. Constantin Dobre, fostul lider al minerilor de la 1977, si istoricii de pe ambele maluri ale Prutului Ioan Scurtu, Vasile Lechintan, Cristian Troncota si Alexandru Moraru cat si profesorii Ilie Badescu, Adrian Boeru, Radu Baltasiu, Viorica Balteanu, s.a.. Totodata, reprezentantii administratiei publice locale si deputati de Maramures s-au alatura demersului, cum ar fi Gheorghe Simon, Gabriel Zetea si Emil Marinescu, vicepresedinti ai Consiliului Judetean sau Zamfir Ciceu, presedintele Consiliului Judetean Maramures, care, pornind de la propunerea Gazeteim vrea sa instituie distinctia “Maramuresean de onoare”.
Cum între cei şase se numără şi un cardinal greco-catolic şi un mare duhovnic şi monah ortodox am primit personal sustinerea distinsului Arhiepiscop IPS Justinian Chira (foto) si a PS Justin Hodea Sigheteanu, şi, evident, sprijinul Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului şi a Episcopiei greco-catolice de Maramureş, dar şi a Asociaţiei Filantropice Sf. Ierarh Iosif Mărturisitorul, condusă de inimosul părinte Vasile Fodoruţ, care s-a arătat de asemenea încântat de iniţiativă şi va pune o listă la dispoziţia credincioşilor din parohia sa, care doresc s-o semneze, mai transmit jurnalistii Ioana Lucacel si Mircea Crisan de la Gazeta de Maramures.
Detalii despre campania si cum puteti sa semanti gasiti aici: DEMERS NATIONAL: Cetatenie de Onoare Post-mortem pentru Parintele Justin, Monahul Nicolae Steinhardt, istoricul-martir Gheorghe Bratianu si alti detinuti politic. Civic Media sustine total initiativa Gazetei de Maramures. CITITI, SEMNATI SI DATI MAI DEPARTE!

Iata doar o parte din sustinatorii demersului Gazeta de Maramures si mesajele acestora, asa cum vor fi prezentate in viitorul numar al publicatiei maramuresene:

“În perioada comunista, multor generatii le-a fost îngradit accesul la adevarata istorie. Personalitati de calibru, oameni de aleasa cultura, au fost prezentati adesea drept “dusmani ai poporului”, în timp ce generatiilor tinere le era prezentat modelul „omului nou”, a activistului de partid, semidoct, obedient si periculos. De ce? Pentru ca un asemenea om este foarte usor de manipulat. Adesea, privind în jur, la ceea ce ne ofera scena politica, la falsele modele care ni se ofera azi, simt ca exista pericolul repetarii istoriei pe anumite segmente ale politicii, ale vietii publice în general. De aceea, demersurile prin care adevaratele valori ale judetului, si implicit ale tarii, sunt promovate, sunt nu doar bine-venite, ci obligatorii. Sunt gesturi firesti de reparatie morala pentru oamenii care chiar au suferit pentru un principiu, pentru o idee, care dincolo de gratii si de zeghe, au fost oameni liberi, pentru ca au avut cultura si demnitatea care le-a permis sa aiba constiinta si spiritul libere.
Initiativa “Gazetei de Maramures” vine oarecum în sprijinul unei idei pe care si noi – ca administratie judeteana – dorim sa o promovam: aceea de a institui titlul de „Maramuresean de onoare” pentru oamenii care au marcat istoria, cultura, viata judetului nostru. Dorim ca prin acest titlu sa eviden&iem si sa promovam adevaratele modele si valori ale Maramuresului.”
Zamfir Ciceu,
Presedintele Consiliului Judetean Maramures

“Subscriu cu toata inima! Ce pot spune, decat ca este o initiativa laudabila care ii onoreaza pe cei care se mai gandesc inca la marile personalitati ale Romaniei trecute prin iadul temnitelor bolsevice, infrant in vesnicie, cu ajutorul Mantuitorului, cu moartea pre moarte calcand. Pentru ca sunt si fost detinut politic si istoric, recunosc ca pentru marele nostru confrate martir Gheorghe I. Bratianu puteau fi facute mai multe. Pot sa va mai spun insa ca Academia Romana are in vedere un proiect de cinstire a membrilor sai arestati, intemnitati sau chiar ucisi in inchisorile comuniste. Cat despre regretatul Parinte Justin, care a participat la slujba aceea de Pasti din adancurile minei de la Baia Sprie despre care ati scris si Dvs, pot sa va spun ca m-am bucurat sa fiu alaturi de dansul atat la hramul Manastirii Poarta Alba – Galesul, ridicata in memoria colegilor nostri morti la Canal si sfintita de Arhiepiscopului Tomisului, cat si pe lista de sustinatori ai lui Valeriu Gafencu, “Sfantul Inchisorilor”. Mai adaug un singur lucru: demersul Dvs minunat are, totusi, o mica si unica hiba: ca vine atat de tarziu…. Dar mai bine acum decat nicicand! Ii felicit anticipat pe edilii si membrii consiliilor locale din orasele maramuresene care se vor onora cu aceste distinctii. Dumnezeu sa va binecuvanteze!”
Dr. Radu Ciuceanu, fost detinut politic
Director – Institutul National pentru Studiul Totalitarismului (INST)
Membru de Onoare al Academiei Oamenilor de Stiinta din Romania

“Consider ca este o initiativa buna, pe care o sustin. Ca urmare, numele meu poate fi inscris pe lista cu adeziuni pentru conferirea Cetateniei de Onoare post-mortem lui Iuliu Maniu, Gheorghe Brătianu, Iuliu Hosu, Aurel Vişovan, Nicolae Steinhardt şi Justin Pârvu.”
Prof. Univ. Dr. Ioan Scurtu
Președintele Secției de Științe Istorice și Arheologie a Academiei Oamenilor de Stiinta din Romania

“Da, din tot sufletul si cu cea mai inalta putere omeneasca, aceea a lacrimii!” – Prof. Univ. Dr. Ilie Badescu
“Închegarea unei societăți, capacitatea ei nu doar de a se integra în modernitate, dar mai ales aceea de a propune lumii propria modernitate, depinde de trezia fiecăruia dintre noi. Trezia înseamnă înainte de toate discernământ, iar acesta, la rândul lui, se reazemă pe neuitare. Stâlpii neuitării sunt sfinții, martirii și eroii noștri, modelele. Părintele Justin, Nicolae Steinhardt, Gheorghe Brătianu, care exprimă esența omenească numită credință și iubire de aproapele, sunt turnurile de veghe ale societății românești. Cu condiția să nu-i uităm. Iată de ce inițiativa de a le conferi titlul de Cetățean de Onoare este nu numai remarcabilă, dar face parte din necesarul urcuș al treziei noastre.”
Dr. Radu Baltasiu

Director – Centrul European de Studii în Probleme Etnice al Academiei Române
“DA! Un astfel de demers, acordarea titlului de cetatean de onoare, are o semnificatie, dar nu o implinire, daca nu vom interioriza nazuinta lor formativa, curmata in moarte, la unii: Iuliu Maniu, Iuliu Hossu, marele istoric Gheorghe I. Bratianu, sau implinita si disemnata, ca in cazul lui Nicolae Steinhardt si a Parintelui Justin. Macar de-am invata cate ceva din martiriul lor, din cuvantul lor, din lucrarea lor. Mi-e teama ca acesta “acordare” sa nu fie o uitare, cand ea ar trebui sa insemne aproape o inviere. Dumnezeu sa-i odihneasca in pace, iar noi sa-i “inviem”, sa traiasca in noi! Pentru ca nu stiu ce sa spun mai mult, ramane sa ma inchin!”
Prof. Univ. Dr. Adrian Boeru, filosof – Universitatea Nationala de Arte

"Sfantul inchisorilor", in dizgratia evreilor de la INSH ,,Elli Wiesel“. Scrisoare deschisa a Asociatiei Fostilor Detinuti Politic din Romania adresata Primariei Targu Ocna: Ati reusit sa aduceti o grava ofensa supravietuitorilor temnitelor si lagarelor de exterminare comuniste, care au acceptat cu totii ca Valeriu Gafencu sa fie mai mult decat un cetatean de onoare al unui oras, si anume un sfant al temnitelor comuniste si al romanilor ortodocsi de pretutindeni.

Valeriu Gafencu este denumit ”Sfântul Închisorilor”, iar făcînd o călătorie în timp spre vremurile tulburi ale României interbelice, aflăm că tînărul Valeriu Gafencu a fost asasinat în gulagul comunist românesc. Guvernul României, prin intermediul Institutului Naţional pentru Studiul Holocaustului în România „Ellie Wiesel“, instituţie guvernamentală subordonată primului ministru Victor Ponta,

conform cu O.U.G. nr. 16 / 08.05.2012, a solicitat Primăriei Tg. Ocna retragerea titlului de ”Cetăţean de Onoare” acordat post-mortem, prin HCL nr. 17 / 10.02.2009, deţinutului politic Valeriu Gafencu, decedat în închisoarea comunistă de la Tg. Ocna, ca urmare a regimului de exterminare la care a fost supus. Solicitarea INSHR ”Ellie Wiesel” nu are niciun argument juridic, naţional, istoric sau moral ci este de-a dreptul înspăimîntătoare faţă de realitatea de atunci ca de altfel şi de azi. ,,Un om tânăr al cărui comportament creştinesc, demn şi curajos în faţa chinurilor inimaginabile la care a fost supus de torţionarii comunişti, i-a adus respectul din partea poporului care l-a cinstit cu supranumele de ”Sfântul Închisorilor”, aşa cum l-a numit evreul convertit la creştinism, monahul Nicolae Steinhardt. Acelaşi institut a propus retragerea acestui titlu de către CL Tg- Ocna, dar a fost respinsă această solicitare. Lucrurile n-au rămas însă aşa, iar aleşii locli s-au întrunit din nou, fără să anunţe şedinţa de legislativ şi i-au retras acest titlu lui Valeriu Gafencu. Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politic din România a aflat despre isprava conducerii oraşului Tg Ocna motivată (politic) de la Bucureşti, după ce decizia a fost luată. Conducerea AFDPR a remis o adresă către CL Tg. Ocna, primarului oraşului Ştefan Şilochi, spre ştiinţă Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” şi directorului general Alexandru Florian, dar şi presei.

În semn de recunoştinţă şi cinstire pentru lupta anticomunistă
 

     ,,Referitor la retragerea titlului de „Cetăţean de onoare” al oraşului Tg.Ocna, acordat post-mortem lui Valeriu Gafencu: Amintim că prin Hotărârea nr.17/10.02.2013, Consiliul Local al oraşului Târgu Ocna, acordă titlul de „Cetăţean de onoare” post-mortem lui Valeriu Gafencu, în semn de cinstire şi recunoştinţă pentru lupta anticomunistă, suferinţa, smerenia şi sfinţenia de care a dat dovadă pe parcursul vieţii şi mai ales în finalul acesteia, când s-a stins în temniţa din Târgu Ocna. Deşi vigilenţi, cercetătorii din cadrul Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, au aflat cu oarecare întârziere despre acest fapt şi printr-o adresă tip „somaţie”, din data de 08.11.2012, solicită Consiliului Local retragerea imediată a titlului acordat, pentru motivul că Valeriu Gafencu a făcut parte din Mişcarea Legionară, o mişcare de tip fascist. Mai mult decât atât, fusese condamnat în două rânduri de către un regim totalitar, deşi nu comisese nici o crimă. Amintim de asemenea, că istoria religiilor cunoaşte cazuri de tâlhari şi femei de moravuri uşoare care s-au întors la Dumnezeu şi au devenit sfinţi şi respectiv sfinte. Iată că unui fost legionar nu-i este permis acest lucru!? Valeriu Gafencu, printr-un sublim gest oferă ultimele sale medicamente unui evreu, Richard Wurmbrand, contribuind la salvarea vieţii acestuia. Aflând despre pretenţia aberantă, mai multe asociaţii, fundaţii, precum şi numeroase personalităţi ale vieţii culturale şi politice iau atitudine fermă împotriva retragerii titlului. În şedinţa Consiliul Local din 30.05.2013, la care pe lângă consilieri au participat şi reprezentanţi ai celor două „tabere”, acuzatori şi apărători ai lui Valeriu Gafencu, a fost emisă HOTĂRÂREA nr.42, prin care se respingea solicitarea Institutului Naţional „Elie Wiesel”. Şi cum reclamanţii au fost cuprinşi de o adevărată mânie proletară, au revenit la scurt timp cu întăriri. După trei săptămâni, prin HOTĂRÂREA nr.47/21.06.2013, Consiliul Local retrage titlul de „Cetăţean de onoare” al oraşului Târgu Ocna, acordat post-mortem lui Valeriu Gafencu.
     Iată dovada de netăgăduit a rezolvării în stil stalinist a unui caz în care sunt invitaţi şi iau cuvântul doar cei care acuză!! Este incredibil cum la un interval de doar trei săptămâni, consilierii şi primarul să-şi schimbe radical punctul de vedere, aruncând oraşul Târgu Ocna dintr-unul al martirilor, în altul al ruşinii. Să fie vorba de ignoranţă, de amnezie, de sfidare? Sau mai degrabă de o totală lipsă de demnitate a componenţilor Consiliului Local, cât şi a primarului zelos, în această problemă, care s-au lăsat timoraţi de domnii veniţi de sus, adică de la partid. Aţi mai bifat domnilor o victorie, care desigur va scoate poporul român din cea mai cruntă mizerie materială şi mai ales morală, din toată istoria existenţei sale. De asemenea, aţi mai reuşit să aduceţi o gravă ofensă supravieţuitorilor temniţelor şi lagărelor de exterminare comuniste, care toţi, deopotrivă, indiferent de culoarea lor politică, sau fără de culoare, au acceptat ca Valeriu Gafencu să fie mai mult decât un cetăţean de onoare al unui oraş şi anume, un adevărat martir, un sfânt al temniţelor comuniste şi al românilor ortodocşi de pretutindeni.
 

Aşa va rămâne el în mintea şi inimile noastre!
 

     În altă ordine de idei, suntem nu numai indignaţi ci chiar îngrijoraţi de faptul că după evenimentele din decembrie 1989, nu a existat o preocupare semnificativă în condamnarea extremei stângi care a săvârşit înmiit mai multe crime decât extrema dreaptă.
     Indivizi şcoliţi la Moscova au venit în ţară odată cu Armata Roşie „eliberatoare”, contribuind activ la instaurarea regimului comunist „ilegitim şi criminal”. Nici unul dintre ei nu a fost condamnat măcar „post-mortem”! Criminalii care au trimis la moarte tot ce a avut mai bun, mai drept, mai moral, mai sfânt, mai bine pregătit profesional acest popor şi mai trăiesc, beneficiază în continuare de decoraţiile şi distincţiile obţinute în lupta cu noi, precum şi de pensiile „nesimţite”?!! Nimeni nu a cerut retragerea acestora!!
     În justiţia română găsim adesea termeni cum ar fi: rezonabilitate, echitate, proporţionalitate etc. Care vă sunt unităţile de măsură? Unde este dreptatea? Motivele se cunosc şi nu le mai înşir aici pentru că m-ar cuprinde o „silă iremediabilă”. În încheiere, se impun câteva precizări privind persoana semnatarului acestei scrisori: nu fac politică, alta decât cea anticomunistă; nu accept extremele în politică; nu accept cultul personalităţii; nu accept vigilenţa exacerbată care are menirea de a întreţine o stare de irascibilitate neconstructivă; recunosc şi condamn crimele săvârşite asupra poporului evreu; nu accept ca hoţia şi minciuna să fie aduse la rangul de politică de stat; nu accept ca persoane din alte culte să vină să ne dicteze cine poate sau nu să ne devină sfinţi" (Preşedinte al AFDPR, membru al Comitetului Internaţional al INTER ASSO, ing. Octav Bjoza)

VIDEO. CAVALERI AI DEMNITĂȚII ROMÂNEȘTI: NICOLAE PURCĂREA ȘI OCTAV BJOZA

Brasoveni pentru Brasoveni 29.03.2013 de mixtvro

O nouă carte despre deţinuţii politic. Închinare

După “Garda Tineretului Român”, fostul deţinut politic Octav Bjoza recidivează cu o nouă carte, intitulată “Călăi şi victime”. Este un prim volum al unei lucrări mult mai ample, care îşi doreşte alcătuirea unui dicţionar al personalităţilor care au trecut prin temniţele comuniste. Până ce aceste icoane ale poporului român îşi vor ocupa locul în calendarele creştine, este important să se păstreze vie memoria acestor luptători anticomunişti. Iar această carte este o piedică împotriva uitării, atât de mult dorită de către conducătorii roşii ai României ante şi post-decembristă, sau a fasificărilor grosolane a sensurilor profunde ale rezistenţei româneşti anticomuniste (vezi Raportul Tismăneanu).
Pe această cale, îi mulţumesc domnului Bjoza pentru onoarea pe care mi-a acordat-o – aceea de a-l sprijini în editarea acestei cărţi. Am făcut-o cu bucurie, ca pe o datorie faţă de cei care au luptat şi au suferit pentru îndeplinirea unor idealuri româneşti şi creştineşti. De multe ori, aceşti oameni, au fost pentru noi, cei din generaţia conservatoare, care am militat sub steagul Ligii Studenţilor în anii '90, ca nişte părinţi, oferindu-ne sprijinul lor dezinteresat. Am obligaţia de a-i aminti pe câţiva dintre ei: Petre Ţuţea, Părintele Stăniloae, Ovidiu Papadima, Pan Vizirescu, Petre Baicu, Ioan Victor Pica, Virgil Mateiaş. Le suntem profund recunoscători pentru învăţăturile oferite, dar şi pentru modelele morale pe care ni le-au oferit. Avem şi astăzi ocazia de a ne bucura de lucrarea împreună cu alte modele exemplare ale societăţii româneşti, dintre care nu-i voi aminti, cu scuzele de rigoare, decât pe doamna Aspazia Oţel Petrescu sau pe domnii Teofil Mija şi Nicolae Purcărea. Fiecare dintre este o floare din buchetul frumos al splendidei genaraţii interbelice. O generaţie care şi astăzi ţine steagul românismului la înălţime. Să nu uităm că tot un oştean al acestei generaţii, marele duhovnic al ortodoxiei româneşti, Părintele Justin Pârvu, ne avertizează asupra instaurării unui nou regim totalitar. Şi ne cere să luptăm pentru libertate. Să nu-i dezamăgim şi să fim mândri de numele de român şi de creştin ortodox. (F.P.)

Cartea de faţă este prima dintr-o proiectată serie. Resortul ei nu este doar dezamăgirea provocată de schimbările din România postdecembristă, ci şi nevoia firească de a consemna, fie şi parţial, o realitate istorică. Nu ascund faptul că am avut şi o motivaţie strict sentimentală. I-am cunoscut personal pe mulţi dintre cei menţionaţi şi am simţit că voi fi împăcat cu mine însumi doar dacă le voi evoca destinele.
Cartea mea conţine referiri la mai multe categorii de oameni care au avut de suferit din cauza regimului comunist. Cum se va vedea, ei aparţin mai multor etnii, culte, vârste, profesii. Ei au diferite niveluri de pregătire culturală şi profesională. De la ţăranul obişnuit şi până la profesorul universitar, toate categoriile de români au avut de suferit. De asemenea, este de menţionat faptul că formulele juridice ale opresiunii comuniste au fost foarte diverse. Vom afla informaţii despre oameni condamnaţi la muncă silnică pe viaţă, dar şi despre deportaţi administrativ sau pur şi simplu oprimaţi în mod sistematic. Din fragmente referitoare la destine individuale, cititorul va căpăta treptat imaginea de ansamblu a unui regim politic orientat în mod sistematic înspre terorizarea oponenţilor săi, fie aceştia şi vinovaţi în mod imaginar. (fragment din prefaţa cărţii domnului Octav Bjoza)

Foştii deţinuţi politici nu mor. Interviu cu preşedintele AFDPR, dl Octav Bjoza

Octav Bjoza, presedintele filialei Asociatiei Fostilor Detinuti Politici din judetul Brasov, a fost ales dupa decesul lui Constantin Ticu Dumitrescu presedinte interimar al Asociatiei Fostilor Detinuti Politici. Asociatia "15 Noiembrie 1987" a propus Guvernului Romaniei si nominalizarea fostului detinut politic Octav Bjoza in Colegiul Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS). "Domnul Octav Bjoza este o personalitate de o moralitate ireprosabila, care s-a evidentiat in mod deosebit prin actiunile sale in slujba respectarii drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului si a pastrarii in memoria nationala a valorilor rezistentei anticomuniste din Romania. Consideram ca prezenta unui fost detinut politic in Colegiul CNSAS ar fi o dovada de recunostinta aratata celor care au infruntat rigorile temnitelor comuniste", se mentioneaza intr-o luare de pozitie a asociatiei muncitorilor brasoveni anticomunisti.

Va rog sa spuneti cititorilor nostri cate ceva despre suferinta dumneavoastra din inchisori.

Sa nu va imaginati ca aveti in fata dumneavoastra pe unul dintre cei mai mari luptatori anticomunisti, si nici pe unul care ar fi suferit cel mai mult, dar cu certitudine pe unul cu curaj si care cunoaste fenomenul din interior. Am facut parte dintr-o organizatie anticomunista, intitulata "Garda Tineretului Roman" din Brasov, majoritatea sagunisti. Am fost condamnati la pedepse intre 15 si 25 de ani de munca silnica in 10 octombrie 1958. Erau la un an si ceva dupa Revolutia din Ungaria, si din acest motiv, ca sa intre spaima in populatie, s-a trecut la aplicarea unor pedepse exemplare. Se pare ca a fost primul proces din Romania la care s-au aplicat pedepse atat de grave unor persoane atat de tinere, pentru ca unii dintre noi nu aveam 18 ani impliniti. Cei 15 am insumat 232 de ani de munca silnica, plus 150 de ani de degradare civica, confiscarea totala a averilor, parintii dati afara din serviciu, etc. Eu am fost condamnat la 15 ani, munca silnica, am executat doar patru dintre ei, si in cei patru ani am trecut prin 14 securitati, inchisori si lagare de exterminare, cum le spuneam noi, pentru ca intr-adevar foarte multi dintre noi si-au pierdut viata din cauza foamei, a batailor, a lipsei unor conditii minime de igiena si de asistenta medicala. Chiar langa mine au murit vreo 10, in aceeasi celula. Asta spune foarte mult.

Mai suntem cateva mii

Care este situatia fostilor detinuti politici astazi, dupa 1989?

S-au avansat cifre, poate pentru unii prea mari, sau unele prea mici, daca ii veti intreba pe cei care ne-au trimis la moarte, bolsevicii si urmasii lor de azi, s-ar putea sa spuna, unii dintre ei, ca n-am fi fost mai deloc. Cand este vorba de istorie, nu prea am existat. Cand este vorba sa primim niste reparatii morale in primul rand, si materiale, in al doilea rand, nu se poate ca am fost cam multi. Este trist, situatia noastra, biologic vorbind, este si mai trista, pentru ca am ramas foarte putini, in judetul Brasov, dintre cei care au facut efectiv inchisori si lagare de exterminare, nu mai traim nici macar 100, iar la nivel de tara cred ca sub 3000. Iar reparatiile morale nu s-au facut nici acum, dupa 19 ani de la "evenimentele din decembrie 1989" - asa imi place mie sa le spun. Iar reparatiile materiale sunt jenante. Ca sa fiu si mai concret, as preciza, fara modestie, ca in urma cu 50-60 de ani noi nu ne-am ridicat impotriva tancurilor sovietice, nu ne-am ridicat impotriva instaurarii comunismului pentru eventuale drepturi castigate mai tarziu... Este o rusine. Parlamentul Romaniei in anul 2004, prin acea "Lege a recunostintei", pe care eu o numesc a nerusinarii parlamentare, a ignorantei, ne-a adus cele mai grave ofense, cele mai grosolane jigniri posibile, adica sa fiu si mai concret, noua ni s-au luat pamanturile si casele, iar celor din decembrie 1989 li s-au dat. Vreau sa fiu foarte clar si in aceasta privinta, nu am absolut nimic impotriva adevaratilor revolutionari din decembrie 1989. Sau si mai mult, impotriva martirilor si a urmasilor acestora, ci impotriva falsilor "revolutionari".

Credeti ca Parlamentul actual ar putea repara aceasta situatie in sensul adoptarii unei noi legi?

Am visat la o noua lege care sa aduca la acelasi numitor comun mai multe categorii, cum ar fi veteranii de razboi, luptatorii din munti, fostii detinuti politici, participantii la evenimentele din 1987 si revolutionarii din decembrie 1989. Atunci cand s-au facut aceste legi, nu s-au efectuat masuri corecte, fiecare a tras cu etalonul lui. Nu pot decat sa trag concluzia ca si Parlamentul Romaniei era imbacsit de "revolutionari".

Stiu ca Asociatia Fostilor Detinuti Politici nu are, din pacate, nici astazi calitatea de asociatie de utilitate publica, ca GDS sau alte fundatii. Cum s-ar putea rezolva aceasta situatie?

Nu cunosc aceasta posibilitate, nu suntem ajutati de stat in niciun fel. Ne sustinem singuri financiar, din modestele noastre cotizatii, de acolo ne platim chiriile, energia electrica, gazul metan, telefon, apa, toate cele. Nimeni nu ne ajuta, iar munca prestata de noi este neplatita. Nimeni dintre noi nu s-a gandit vreodata sa ceara.

In unire sta taria

In acest moment stiu ca mai exista si Federatia Romana a Fostilor Detinuti Politici si Luptatorilor din Rezistenta Anticomunista. Nu credeti ca ar fi timpul sa va uniti eforturile?

Pentru mine a fost o durere acea treaba. Cred ca la baza au stat considerente politice de atunci...

Credeti ca se pot uni aceste eforturi pentru crearea unui Muzeu al Comunismului ?

Eu am invatat in temnita ca tocmai unitatea iti da putere. Sa fii unit in gandire, sa fii unit in actiune, iar mai tarziu am constatat cu tristete ca tocmai cei care m-au educat in puscariile comuniste si mi-au spus aceste lucruri au facut exact invers. Nu este cazul sa ii judecam, nimeni nu are acest drept. Se vor purta o serie de discutii si as dori ca nimeni sa nu vina cu idei preconcepute si sa se puna pe pozitii ferme.

Am inteles ca urmeaza sa aveti un Congres extraordinar.

Da. As intentiona sa il fac la Brasov, daca autoritatile judetene si locale ma vor putea sprijini financiar. Noi singuri in aceste conditii financiare grele nu ne putem descurca.

Proiectul acesta al Muzeului Comunismului si Monumentului Eroilor Anticomunisti pe care dumneavoastra ati dori sa il ridicati credeti ca si-ar avea locul la Brasov sau la Bucuresti ?

Se asteapta probabil un nou Roller ca dupa disparitia noastra sa scrie o noua istorie a Romaniei. Nu stiu daca se va mai face ceva in privinta asta cat vom mai fi noi in viata si este trist. Pentru noi nu sunt bani sa scriem carti de memorialistica. Pentru noi nu sunt bani de filme, pentru ca viata fiecaruia e un film si se suprapun toate la indigo. Nu difera decat ca timp si spatiu. Toti am fost pusi la munci silnice. Am avut oameni bolnavi si cu membre amputate. Nu s-a tinut cont de nimic. Imi spuneati de muzeu. Ce sa vorbim de muzeu cand dupa 1989, presedintii au decorat pe capete, culmea!, tot tovarasii de dinainte de '89 pentru diferite activitati. In 1996, fostul presedinte Emil Constantinescu mi-a spus in holul mare al Teatrului National ca una dintre primele probleme de care va avea grija cand va ajunge presedinte este sa se ocupe de problema detinutilor politic. Apoi a uitat. De abia dupa trei ani si jumatate i-a pus pe cei din Guvern sa dea doua Ordonante de Urgenta prin care sa ni se acorde cateva merite simbolice.

Un loc din oficiu in Parlament

Cativa dintre noi, jurnalistii, ne-am gandit, desi a fost prea tarziu, ca fostii detinuti politic sa aiba un loc de la sine in Parlamentul Romaniei...

Asa am sperat si noi inca din '90: ca vom avea un ministru secretar de stat cum au cei din '89 care sa se ocupe de relatia cu Guvernul si Parlamentul pentru a ne apara si noua interesele, ca vom avea un loc in Parlament. Se pare ca noi am ramas pentru totdeauna ai nimanui. Se asteapta sa murim...

Au consemnat Mădălin Necşuţu, Victor Roncea şi Mihai Isac

Interviu apărut în cotidianul Ziua, 6 martie 2009.