Eminescu – cadavrul…
Însă purtătorul de cuvânt al “ideilor progresiste”, totodată reprezentant la nivel de stat al canonului oficial, este actualul şef al ICR, H.R.Patapievici. Acesta consemna în câteva fraze cheie, următoarele consideraţii despre modelul Eminescu într-un cunoscut articol scris în 2002 şi dedicat "Inactualităţii lui Eminescu", reluat (respectiv asumat şi întărit) şi mai recent, în 2006:- “Ca poet naţional Eminescu nu mai poate supravieţui, deoarece noi azi ieşim din zodia naţionalului”- “Eminescu nu mai e la modă, deoarece nu mai “dă bine””- “înţelegem amploarea prăbuşirii cotei lui Eminescu la bursa valorilor proclamate la lumina zilei”- “azi, Eminescu a devenit suspect”- “patul lui Procust al noului canon importat din “ţările progresiste” a arătat fără dubiu că fostul poet naţional al României clasice e “politic incorect”- “Din punct de vedere politic, Eminescu pare a fi irecuperabil”- “Eminescu nu ne mai poate apărea decât ca exasperant de învechit”- “cultura română din ultimii ani, în lupta pentru integrare euro-atlantică, nu doreşte decât să scape de tot ce este învechit adică să fie progresistă”- “Pentru nevoia de chip nou a tinerilor care în cultura română de azi doresc să-şi facă un nume bine văzut înafară, Eminescu joacă rolul cadavrului din debara”Sintagma utilizată de Patapievici, “cadavru din debara” pleacă de la expresia, folosită “în ţările progresiste”, “ skeleton from the closet”, cu sensul de secret stânjenitor. De expresia “corps in the closet” nu am auzit încă. Există însă sintagma “cadavru politic” şi mi se pare destul de plauzibilă ipoteza clivajului de sensuri (intenţionat sau nu), mai ales având în vedere faptul că accentul pus asupra temei politice în textul “manifest” al viitorului secretar de stat pus de administraţia prezidenţială să reprezinte cultura României în lume. Compunerea imaginii Eminescu-cadavru spune, intertexual, poate mult mai mult decât a intenţionat autorul. Vocaţia excremenţială din textele de debut ale lui Patapievici se rafinează aici, intervenind o subtilă abordare exegetică necromaniacă. Concepţia de abordare a tezei este tot în cheie politică, de aici şi invocarea integrării euro-atlantice, un proces profund politic şi de siguranţă naţională, nu cultural. Un “text manifest” similar în concluzii aparţine lui Cristian Preda, tot amploaiat al mai multor administraţii prezidenţiale. Cristian Preda s-a afirmat mai din timp decât Patapievici, în 1998, în Dilema, publicaţia ministrului de externe al României, Andrei Pleşu. "Eminescu trebuie contestat şi demitizat, dar nu pentru rudimentele sale de gândire politică. Din acest punct de vedere, el este realmente nul. Nu ai obiect". Mai putin iscusit decât Patapievici, Preda nu s-a gândit să introducă şi „cestiunea siguranţei naţionale” în ecuaţia Eminescu poate şi deoarece NATO era încă o fata morgana la vremea aceea, pentru România „progresistă”.Modelul Eminescu ar fi deci, pentru epoca noastră, din punct de vedere cultural şi politic, inadecvat, “irecuperabil”, “suspect”, “învechit”, “nul”, iar junii şi junicile care vor nume “afară”, care aspiră la sincronie europeană, au nevoie de alte modele, de succes, nu cadaverice. Am aflat de curând şi care ar fi modelele “adecvate”, “euro-atlantice”, propuse de Patapievici, iar “sincronia” culturală invocată a fost confirmată public prin scandalurile de anul trecut legate de finanţarea de către ICR a unor juni dedicaţi pornografiei şi promovării simbolisticii anticreştine. În plan cultural, ne-am lămurit asupra “chipului nou a tinerilor care în cultura română de azi doresc să-şi facă un nume”. Chiar şi-au făcut un fel de nume, junii “progresişti” ai lui Patapievici. În plan politic, “sincronia”, adecvarea clasei politice actuale, conformă în întregime “noului canon importat din “ţările progresiste”, s-a vădit elocvent la alegerile recente din 2008 când din 18,3 milioane de români cu drept de vot au participat la vot doar 7 milioane, cea mai scăzută rată de participare din perioada postcomunistă a României. Dacă ar fi fost cuprinşi şi cei 12 milioane de români dinafara graniţelor între cetăţenii cu drept de vot probabil că ar fi fost şi mai grăitoare amendarea de către popor a actualei clase politice, cu tot cu modelele “bine văzute afară”.Chipul nou al clasei politice actuale, “înnoite”, “progresiste”, integrată euro-atlantic şi pe drept cuvânt ieşită din zodia naţionalului, cuprinde parlamentari infractori, excroci, derbedei, securişti, foşti comunişti ba chiar şi un caz de căcănar/gunoier-şef/om politic de succes.Acesta este referenţialul politic al unor Patapievici/Preda/Pleşu, ei înşişi, de altfel, tot oameni politici, stipendiaţi cu poziţii politice în calitatea lor de noi formatori ai bursei de valori cultural-politice. “Bursa” unde s-au “tranzacţionat” cel mai intens valorile conforme “noului canon importat din “ţările progresiste” este pe Calea Victoriei, respectiv sediul GDS, instituţie fondată de fostul comisar bolşevic Silviu Brucan. Aici a fost instalat “patul lui Procust” invocat de Patapievici. Racordurile mitologice pot juca feste celor care se folosesc de ele. Cu sau fără voie, invocarea eliminării lui Eminescu prin utilizarea de către Patapievici a imaginii “patului lui Procust al noului canon” spune totul despre ucenicii, calfele şi “meşterii” (Maeştrii) noului canon. Procust, se ştie, era un bandit, cam sadic si diabolic, un torţionar mitologic, devenit simbol al sistemului abuziv de încadrare (prin mutilare) în tipare ideologice. Patapievici, Preda, sunt doar porta-voci ideologice. Maiştrii cu funcţii comisariale stau mai la fereală, meşteresc prin fundaţii pretins (nou) europene.Procust şi sfârşitul “noului canon” politic Teza trâmbiţată zgomotos de comisarii lui Procust, a inadecvării cultural politice a modelului Eminescu, invocarea chiar a dezacordului dintre obiectivele de siguranţă naţională (integrarea în NATO) şi modelul politic eminescian se dovedeşte a fi, astăzi, doar o simplă gogomănie. Cel mai important factor de ameninţare la adresa siguranţei naţionale, o spun chiar rapoartele SRI, au fost chiar oamenii politici, clasa politică “progresistă” din care au făcut şi fac parte învăţăceii şi alumnii GDS-ului procustian. Jefuirea patrimoniului naţional (vezi fie doar şi Romtelecom, Petrom, Rompetrol), distrugerea sistemului de învăţământ (certificată de nivelul precar al generaţiilor ieşite de pe băncile şcolilor), fărâmiţarea coeziunii sociale şi naţionale, impunerea unor standarde anticreştine în sânul societăţii româneşti (vezi interzicerea icoanelor, finanţarea pornografiei cu accente sataniste) sunt “opere” ale clasei politice, îndrumată ideologic, comisarial, de maeştrii “noului canon”, de “progresiştii” patului lui Procust. La rândul lor, comisarii GDS-ului sunt finanţaţi chiar de noii moguli ai sistemului la care au pus umărul, pe care l-au avizat şi certificat. Sistem politic “bine văzut înafară”, dar care a fost acum, iată, invalidat “înăuntru”, chiar de alegători – de marea majoritate a poporului român. Poporul român a arătat fără dubiu că sistemul noului canon politic invocat de Patapievici în antiteză faţă de modelul Eminescu este cel care e, cu adevărat, “politic incorect”. “Nefiind oameni vrednici cari să constituie clasa de mijloc, scaunele instituţionale existente le-au umplut caraghioşii şi haimanalele, oamenii a căror muncă şi inteligenţă nu plăteşte un ban roşu, stîrpiturile, plebea intelectuală şi morală. Arionii de tot soiul, oamenii cari riscă tot pentru că n-au ce pierde, tot ce-i mai de rînd şi mai înjosit în oraşele poporului românesc (...) Ţărani? Nu sînt. Proprietari nu, învăţaţi nici cît negrul sub unghie, fabricanţi – numai de palavre, meseriaşi nu, breaslă cinstită n-au, ce sînt dar? Uzurpatori, demagogi, capete deşerte, leneşi cari trăiesc din sudoarea poporului fără a o compensa prin nimic, ciocoi boieraşi şi fudui(...) Oameni de stat cari nu pot justifica nici săvîrşirea şcoalei primare, advocaţi fără ştirea lui Dumnezeu, pictori orbi şi sculptori fără de mîni, generali cari nu ştiu citi o hartă, subprefecţi ieşiţi din puşcărie, legiutori recrutaţi dintre stîlpi de cafenele, jucători de cărţi şi oameni cu darul beţiei, caraghioşi care înaintea erei liberale vindeau bilete la cafe chantant, iată banda ocultă care guvernează azi Români” (art. Icoane vechi şi icoane noi, în Timpul, nr. 11, dec. 1877, Opere, X, p.19 şi 110) “Arionii”, la care se referă Eminescu, indică o tipologie inspirată de figura unui om politic contemporan cu ziaristul, ministrul cultelor şi instrucţiunii publice, Virgil Arion, cel care a avut un rol important, ulterior morţii lui Eminescu, în stigmatizarea ziaristicii eminesciene prin ruperea în două a operei eminesciene, cu aruncarea la coş, ca netrebuitoare, a ziaristicii. Ministrul Arion a jucat un rol decisiv în această operaţiune de extincţie a circulaţiei operei jurnalistice, deoarece era vizat direct şi cu autoritatea publică pe care a avut-o a instaurat, de fapt, modelul maiorescian al unui Eminescu-poet, diafan, singur, abuzând de cafea, obosit de munca istovitoare ca ziarist etc.Poate judeca oricine cu uşurinţă “adecvarea” la realitatea de atunci dar şi la actualitatea momentului politic de azi a celui pe care Arionii de azi, Patapievicii şi eiusdem farinae şi l-ar dori mort şi ascuns într-o debara.Marea majoritatea a românilor a înţeles deja că sistemul ticăloşit a ocupat România iar cadavrele politice care împut aerul României sunt “ticăloşiţi” care se află în băncile Parlamentului, la Preşedinţie, la guvernare. Cât despre scheleţii vechiului sistem nici măcar nu mai stau în debara, ci se afişează la vedere, în posturi “preşedinţi de onoare”, cum e cazul criminalului cu mâinile mânjite de sânge până la cot, Ion Ilici Iliescu. Situaţie care spune totul despre ce înseamnă conceptul onoarei pentru partidul de guvernământ din care face parte. “Canonul politic” procustian invocat de ciracii lui Procust este un eşec total, un antimodel politic. Deocamdată poporul român nu a aplicat încă metoda lui Tezeu, de “rezolvare” a torţionarului Procust, dar nu este timpul pierdut. Au trecut doar două decenii de la trasul cu arma în stradă. Dosarul Eminescu Cei care îl portretizează astăzi pe Eminescu în chip de cadavru îşi asumă astfel, pe cale simbolică, şi nu numai, filiaţii strânse cu cei care şi l-au dorit pe Eminescu cadavru, în epoca sa, cei care l-au şi înlăturat pe Eminescu din viaţa publică, tot în numele culturii politice “progresiste”, invocate în textul lui Patapievici.
Un excurs jurnalistic lansat acum doi ani de ziarişti de investigaţie afiliaţi la organizaţia Civic Media, pe tema sfârşitului abrupt a vieţii ziaristului şi omului politic Mihai Eminescu a dat recent roade neaşteptate. Ipoteza lichidării sale fizice a fost lansată ca o temă de anchetă de către ziarişti şi cercetători de marcă care au pornit un demers investigativ dedicat “colegului de breaslă” Mihai Eminescu. Tema de lucru a fost preluată şi urmărită cu o deosebită atenţie pentru cel mai mic detaliu arhivistic şi istoriografic, de filosoful Constantin Barbu care a lansat nu mai puţin de zece volume, ale unei investigaţii analitice complete realizate sub egida Academiei şi Fundaţiilor Mihai Eminescu. "Codul Invers - Arhiva înnebunirii şi uciderii nihilistului Mihai Eminescu", cum se intitulează seria de volume cuprinde mii de pagini de documente, însemnări în facsimil din Eminescu, grăitoare despre sacrificarea sa, fotocopii ale originalelor unor acte secrte din arhivele imperiale austro-ungare, fragmente din jurnalul şi memoriile regelui Carol I, din însemnările zilnice ale lui Maiorescu şi din ale altor contemporani ai crimei, părţi ale unor note informative secrete din arhivele unor servicii ale ţărilor europene. Un astfel de "plan de măsuri" în ce-l priveşte pe militantul societăţii conspirative "Carpaţii" - Mihai Eminescu – poartă semnătura însuşi împăratului Franz Josef!Deoarece Eminescu era o ţintă de stat, o ameninţare la adresa siguranţei imperiale! Context care dezvăluie un Eminescu geopolitician şi naţionalist implicat în acţiuni conspirative pentru proiectul Daciei Moderne – România Mare.
Eminescu a devenit o victimă a regimului politic datorită în principal implicării sale în presă şi politică. Ziaristul Eminescu a fost o ţintă operativă şi a fost urmărit pas cu pas de agenţii secreţi ai Imperiului Austro-Ungar. Eliminarea sa de pe scena politică s-a datorat unei acţiuni conspirate executate cu profesionalism. Eminescu a atras una dintre cele mai complexe manevre de dezinformare şi intoxicare specifice domeniului serviciilor speciale. Posteritatea sa a fost deformată şi manevrată de toate regimurile politice care s-au succedat în România. Restabilirea adevărului despre Eminescu este o datorie de onoare a breslei ziariştilor. Ca şi mulţi alţi ziarişti Eminescu a intrat în malaxorul aparatului represiv (a fost arestat de opt ori), al poliţiei politice şi - mai mult decât atât – a devenit o problemă (şi o afacere) de Stat.Cea mai însemnată parte a activităţii sale a fost dedicată gazetăriei, politicii. Din 1876 devine ziarist profesionist, ocupaţia sa principală până la sfârşitul vieţii. Debutează la Curierul de Iaşi apoi, în 1877 este redactor la Timpul, din 1880 redactor şef şi redactor pe politică până în 1883. În mod brutal, în iunie 1883, munca sa este întreruptă şi este introdus cu forţa într-un ospiciu. Poliţia, sub comanda Puterii de stat îl transformă astfel pe Eminescu într-unul dintre primii deţinuţi politici ai statului modern român. Oricum este primul ziarist căruia i se pune căluş în gură în această manieră dură. Metoda va fi perfecţionată sub comunism.Eminescu îşi asumă ca pe o profesiune de credinţă lupta pentru România amendând atât liberalii cât şi conservatorii pentru politica de cedarea în interesul marelui capital în chestiuni arzătoare ale timpului. Scria vibrant, scria cu patos dar şi cu rigoare scria cu o forţă devastatoare. Maiorescu notează - “Eminescu s-a făcut simţit de cum a intrat în redacţie prin universul de idei al culturii ce acumulase singur, prin logică şi verb”. “Stăpân pe limba neaoşă” şi cu o “neobişnuită căldură sufletească”, Eminescu însufleţea dezbaterea publică şi totodată izbea necruţător “iresponsabilităţile factorilor politici, afacerismele, demagogia şi logoreea păturii superpuse”. Eminescu - omul politic naţional Pe scurt un ziarist de marcă, o voce puternică, un spirit radical şi incomod. Mihai Eminescu avea o funcţie publică foarte importantă ca redactor-şef al ziarului Timpul, care era organ oficial al Partidului Conservator. Maiorescu – la organizarea Partidului Conservator a arătat clar poziţia lui Eminescu: “Cei 10 capi ai lui, şi al 11-lea, domnul Mihai Eminescu, redactor la ziarul Timpul”.Eminescu duce campanii de presă dedicate chestiunii Basarabiei, critică aspru Parlamentul pentru înstrăinarea Basarabiei este intransigent atât faţă de politica de opresiune ţaristă (“o adâncă barbarie”) cât şi faţă de cea a Imperiului Austroungar şi totodată îşi acuză colegii, fruntaşii conservatori, că participă la înfiinţarea de instituţii bancare în scop de speculă. Situaţia sa la ziar devine critică în 1880 mai ales după ce atacă proiectul de program al partidului conservator lansat de Maiorescu în care acesta pleda pentru subordonarea intereselor României şi sacrifica românii aflaţi sub puterea Imperiului Austroungar. Câtă vreme guvernele de la Budapesta îi oprimează pe români îngrădind accesul la şcoală şi biserică, blocând cultivarea limbii materne – apropierea de Imperiu nu este posibilă şi nici recomandabilă avertiza jurnalistul. Viena însă atrage ca un magnet şi conservatorii se cuplează cu liberalii – “la ciolan” cum ar zice azi Ion Cristoiu. P.P Carp, înalt fruntaş conservator devine ambasador al liberalilor la Viena şi cere să i se pună surdină lui Eminescu (într-o scrisoare către Titu Maiorescu îi atrage atenţia: "şi mai potoliţi-l pe Eminescu"). Scârbit, acesta protestează: “Suntem bărbaţi noi sau nişte fameni, nişte eunuci caraghioşi ai marelui Mogul. Ce suntem, comedianţi, saltimbanci de uliţă să ne schimbăm opiniile ca cămăşile şi partidul ca cizmele?.” Ca urmare în noiembrie 1881 Eminescu este înlocuit de la conducerea Timpului, este retrogradat iar noul redactor – şef îl atacă pe Eminescu în chiar ziarul pe care acesta îl condusese. Eminescu - ţinta serviciilor secrete imperiale În 1882 Eminescu participă la fondarea unei organizaţii cu caracter conspirativ, înscrisă de faţadă ca un ONG – “Societatea Carpaţii”. Societatea îşi propunea – conform Statutului, să sprijine orice “întreprindere românească”. Se avea însă în vedere situaţia românilor din Imperiul Austro-Ungar. Considerată subversivă de serviciile secrete vieneze organizaţia din care făcea parte Eminescu este atent supravegheată. Sunt înfiltraţi agenţi în preajma lui Eminescu inclusiv în redacţie. Manifestările organizate de “Societatea Carpaţii” îngrijorau în mod deosebit reprezentanţa diplomatică a Austro-Ungariei în România. "Societatea Carpaţii", era un adevărat partid secret de rezervă, cu zeci de mii de membri, care milita pe faţă pentru ruperea Ardealului de Imperiul Austro-Ungar şi alipirea la Tară dar executa şi acţiuni conspirative. Într-o nota informativă secretă din 7 iunie 1882, redactată de ministrul plenipotenţiar al Austro-Ungariei la Bucureşti, Ernst von Mayr către ministrul Casei imperiale şi ministrul de externe din Viena se raporta: “Societatea “Carpaţilor” a ţinut la 4 iunie o şedinţă publică, căreia i-a precedat o consfătuire secretă. Despre aceasta am primit din sursă sigură (ceea ce înseamnă nota unui agent înfiltrat în organizaţie - n.n.) următoarele informaţii: subiectul consfătuirii a fost situaţia politică. S-a convenit acolo să se continue lupta împotriva Monarhiei austro-ungare, dar nu în sensul de a admite existenţa unei “Românii iredente”. Membrilor li s-a recomandat cea mai mare precauţie. Eminescu, redactorul principal al ziarului “Timpul”, a făcut propunerea de a se încredinţa studenţilor transilvăneni de naţionalitate română, care pentru instruirea lor frecventează instituţiile de învăţământ de aici, sarcina pe timpul vacanţei lor în patrie, să contribuie la formarea opiniei publice în favoarea unei “Dacii Mari”. Săcăreanu, redactorul adjunct de la “Româna liberă” a dat citire mai multor scrisori din Transilvania adresate lui, potrivit cărora românii de acolo aşteaptă cu braţele deschise pe fraţii lor”. (Arhivele St. Buc., Colecţia xerografii Austria, pach. CCXXVI/1, f.189-192, Haus – Hof - und Staatsarchiv Wien, Informationsburo, I.B.-Akten, K.159)Un alt un raport confidenţial către Kalnoky, ministrul de externe al Austroungariei, informa despre o altă adunare a Societăţii Carpaţii, din care rezultă că un anume Lachman, redactor la ziarul „Bukarester Tageblatt” şi foarte activ spion austriac, avea ca sarcină urmărirea pas cu pas mai ales a lui Eminescu. În contextul notei informative se mai numeşte un agent din vecinătatea imediată a lui Eminescu, care ar fi putut fi chiar vicepreşedintele Societăţii Carpaţii, despre care se scrie negru pe alb că este nici mai mult nici mai puţin decât … spion austriac. (numele acestuia reapare ulterior în procesul verbal dresat de comisarul Niculescu cu ocazia arestării lui Eminescu: “informat de d.d. G.Ocăşanu şi V.Siderescu că amicul lor d-l Mihai Eminescu, redactorul ziarului Timpul, ar fi atins de alienaţie mintală”.)Eminescu avea o statură publică impresionantă şi era perceput drept un cap al conservatorismului dar şi al luptei pentru unitate naţională coordonate ulterior printr-o întreagă reţea de societăţi studenţeşti din oraşe centre universitare din cuprinsul monarhiei Austro-Ungare. S-a creat un fel de network care avea ca obiectiv direct lupta pentru unitatea politică a românilor. Pe lângă societatea “Carpaţii”, au mai apărut la Budapesta societatea “Petru Maior”, la Viena “România jună”, la Cernăuţi “Junimea”, “Dacia”, “Bucovina şi Moldova”, în Transilvania societatea “Astra” şi în vechea Românie, “Liga pentru unitatea culturală a tuturor românilor în vechea Românie”, care avea filiale inculsiv la Paris. Toate aceste organizaţii se aflau în obiectivul serviciilor secrete ale Austro-Ungariei, fiind intens înfiltrate şi supravegheate. Colecţia arhivelor politice vieneze cuprinde numeroase rapoarte similare cu notele informative care priveau activitatea lui Eminescu, considerat un lider primejdios. Eminescu era urmărit pas cu pas. Baronul von Mayr, ambasadorul Austro-Ungariei la Bucureşti, îl însărcinase pe F. Lauchman în acest sens: “Eminescu este în permanenţă urmărit de F. Lachman, agent austro-ungar care avea sub observaţie mişcarea (“iridenta”) ardelenilor din Bucureşti şi ale cărui rapoarte sunt astăzi cunoscute”. O notă informativă a baronului von Mayr denunţa articolul lui Eminescu din “Timpul”, privitor la expansiunea catolicismului în România.În 1883 Eminescu realizează un tablou al maghiarizării numelor româneşti în Transilvania şi îl ridiculizează pe rege, pe Carol I pentru lipsa sa de autoritate. Condamnă guvernul liberal pentru politica externă şi internă, denunţă cârdăşia conservatorilor cu liberalii şi devine o povară incomodă pentru toată lumea. Tiradele şi intransigenţa sa deranjau toate taberele. Eventualitatea ca acesta să devină cândva parlamentar – ca mulţi alţi ziarişti, ar fi fost nefastă pentru puterile externe din jurul României, deoarece ar fi putut genera un curent politic ostil şi neconvenabil intereselor acestora. Eminescu este informat şi simte că i se pregăteşte ceva. “Moartea civilă” În 28 iunie 1883 se strânge laţul. Este luat pe sus de poliţie şi băgat cu forţa la ospiciu. Sunt încălcate desigur toate normele legale şi i se înscenează unul dintre cele mai murdare procese de defăimare şi lichidare civilă la care au participat inclusiv “apropiaţi” interesaţi prin diferite mijloace. Ziua de 28 iunie 1883 este o zi foarte importantă pentru istoria şi politica României nu doar datorită arestării lui Eminescu. Exact în această zi, Austro-Ungaria a rupt relaţiile diplomatice cu statul român timp de 48 de ore, iar von Bismark i-a trimis o telegramă lui Carol I prin care Germania ameninţa cu războiul. În cursul verii Imperiul Austroungar a executat manevre militare în Ardeal pentru intimidarea Regatului României iar presa maghiară perorase pe tema necesităţii anexării Valahiei. Împăratul Wilhelm I al Germaniei a transmis de asemenea o scrisoare de ameninţări, în care soma România să intre în alianţă militară iar Rusia cerea, de asemenea, satisfacţii.Guvernul a desfiinţat "Societatea Carpaţii" chiar la cererea reprezentantului Austro-Ungariei în Bucureşti, baronul Von Mayr, cel care se ocupa cu spionarea lui Eminescu. Totodată cu arestarea şi internarea la balamuc a lui Eminescu au fost organizate razii şi percheziţii ale sediului “Societăţii Carpaţii” au fost devastate sediile unor societăţi naţionale, au fost expulzate persoane aflate pe lista neagră a Vienei şi au fost intentate procese ardelenilor. Exact în această zi trebuia de fapt să se semneze tratatul secret de alianţă dintre România şi Tripla Alianţă formată din Austro-Ungaria, Germania şi Italia. Tratatul însemna aservirea României Austro-Ungariei în primul rând ceea ce excludea revendicarea Ardealului. Bucureştiul era dominat de ardeleni care ridicau vocea din ce în ce mai puternic pentru eliberarea Ardealului, pentru drepturile românilor asupriţi de unguri. Eminescu era în centrul acestor manifestări. Tratatul urma să interzică brusc orice proteste pentru eliberarea Ardealului iar condiţia semnării tratatului era anihilarea revendicării Ardealului de la Bucureşti. “Directiva de sus” s-a aplicat la diferite nivele. Declararea nebuniei lui Mihai Eminescu este unul dintre ele. Aşa zisele “interese de stat” l-au nimicit pe tânărul redactor – potenţială mare figură politică a României Mari, tocmai în anul când împlinea 33 de ani, vârsta jertfei lui Ioan Botezătorul şi a lui Iisus. Tratatul a fost semnat până la urmă în septembrie 1883 ceea ce a mutat lupta ardelenilor în Ardeal. Lichidarea Ce urmează în anii următori este un coşmar – bine regizat, în care rolurile sunt asumate de personajele politice ale vremii. Distrugerea lui Eminescu este deliberată şi va duce la moartea sa. Poliţia i-a sigilat casa, Maiorescu i-a ridicat manuscrisele şi toate documentele – cică să nu fie distruse – depunându-le, selectiv, la Academie după ani buni. Eminescu nu şi-a mai vazut niciodată corespondenţa, cărţile, notele. În manuscrisele din acei ani, cele care au scăpat nedistruse de Maiorescu, sunt însemnări derutante, care arată nivelul la care era hotărât să acţioneze Eminescu ca lider al “Societăţii Carpaţii”. Planurile lui Eminescu, vizau contracararea consecinţele unei alianţe a Casei Regale din România cu lumea germană, proiecte cu adevărat “subversive”, mergând până la o răsturnare a lui Carol I. Este uşor de înţeles că acţiunile sale au fost dejucate prin metodologia tipică “măsurilor active” specifice serviciilor secrete de acum dar şi de atunci. Nimic nou sub soare pe câmpul “operativ”. Se lansează zvonul nebuniei inexplicabile, se insistă pe activitatea sa poetică - romantică, se inventează povestea unei boli venerice. Este apoi otrăvit lent cu mercur, sub pretextul unui pretins tratament contra sifilisului, este bătut în cap cu frânghia udă, i se fac băi reci în plină iarnă, este umilit şi zdrobit în toate felurile imaginabile. Nu mai are unde să scrie, se resemnează cu situaţia sa de condamnat politic şi îşi asumă destinul – nu fără însă a lupta până în ultima clipă. În 1888, Veronica Micle reuşeşte să îl aducă pe Eminescu la Bucureşti, unde urmează o colaborare anonimă la câteva ziare şi reviste, iar apoi, la 13 ianuarie 1889, ultimul text ziaristic al lui M. Eminescu: o polemică ce va zgudui guvernul rupând o coaliţie destul de fragilă de altfel a conservatorilor (care luaseră, în fine, puterea) cu liberalii. Repede se află, însă, că autorul articolului în chestiune este "bietul Eminescu" Şi tot atât de repede acesta este căutat, găsit şi internat din nou la balamuc în martie 1889. Eminescu este scos complet din circuit iar opera sa politică a fost pusă la index. Defăimarea Defăimarea sa nu a încetat însă la peste un secol de la uciderea sa. Adevărate campanii continuă şi azi. I se fac rechizitorii şi procese de intenţie, este proclamat drept proto-fascist. Abia recent s-a dovedit, prin contribuţia unor specialişti în medicină legală - cum este Vladimir Beliş, fost director al Institutului de Medicină Legală sau cu aportul doctorului Vuia că mitul bolilor sale a fost o intoxicare de cea mai joasă speţă. Punând cap la cap toate dovezile strânse ani de zile, Ovidiu Vuia scrie: "Concluziile mele, ca medic neuropsihiatru, cercetător ştiinţific, autor a peste 100 de lucrări din domeniul patologiei creierului, sunt cât se poate de clare. Eminescu nu a suferit de lues şi nu a avut o demenţă paralitică". Lui Eminescu i s-a făcut autopsia în ziua de 16 Iunie 1889, existând un raport depus la Academie, nesemnat însă. Creierul său, după autopsie, s-a constatat că are 1495 de grame, aproape cât al poetului german Schiller, iar apoi este "uitat" pe fereastră, în soare. Creierul său era o dovadă stânjenitoare a falsităţii teoriei sifilisului – deoarece această boală mănâncă materia cerebrală. În manualele de astăzi continua însă propagarea operaţiunii de dezinformare coordonată de serviciile secrete al Austroungariei. “Ţinta” Eminescu încă preocupă diferite cancelarii şi “grupuri de prestigiu” - în fapt extensii ale unor grupuri de putere care îşi perpetuează misiunea de destructurare a valorilor simbolice ale României.
George Roncea
Adevărul nu poate fi încătuşat, atâta timp cât vor mai exista oameni dispuşi să-l caute şi mai ales să-l mărturisească. Oricât au încercat să îl să-l afunde în mocirla mediocrităţi şi a nebuniei, Eminescu prin geniul lui va fi întotdeauna deasupra acestor micimi omeneşti.
RăspundețiȘtergere.
RăspundețiȘtergereDumnezeu sa te odihneasca in pace, dragul nostru Mihail.!
RăspundețiȘtergereRosmarinus
Anul de Har al Domnului 2009
RăspundețiȘtergereMihail Eminescu a fost ucis, deoarece propavaduia Adevarul, iar toti care propavaduiesc Adevarul il propavaduiesc pe DUMNEZEU.Iudele care l-au ucis pe Mihail, zac acum in iad, in focul vesnic.Din fericire, exista o justitie divina si toti dau socoteala de faptele lor. Atunci ca si acum, dusmanii Crucii,l-au ingropat si continua "sa-l ingroape".Indepartati-va miseilor, incetati sa-l mai batjocoriti!Mihail se odihneste acum in Imparatia lui Dumnezeu,el si-a sacrificat viata pentru Neam si Tara, iar DUMNEZEU nu va permite stergerea memoriei poetului( si ziarist ). Sa ne rugam pentru sufletul lui, sa-l pomenim la Sf.Liturghii,de asemenea in rugaciunile personale, sa-i facem parastase cat mai des. El poate fi considerat, pe drept cuvant, un Sfant al Poporului Roman.Iubirea pentru Neamul sau a platit-o cu torturi ( bagat fortat in spitalul de nebuni, batut cu funii ude peste cap, "tratat" cu mercur si alte substante toxice, etc.)si, la sfarsit, omorat cu o caramida in cap.Cel care l-a omorat era omul desemnat de cei care conduceau Tara la vremea aceea.Si acum, aceleasi iude, conduc Tara Romaneasca.
DESTEAPTA-TE ROMANE !
Rosmarinus
Anul de Har al Domnului 2009
RăspundețiȘtergereSfantul Ieromonah GHeorghe Ghelasie de la Sf.Manastire Frasinei( plecat la Domnul in 2003), a alcatuit un Acatist in cinstea Marelui Nostru POET SI ZIARIST MIHAIL EMINESCU.Ce mult l-a iubit Parintele! Noi, toti romanii avem datoria sa cinstim memoria Poetului si sa nu permitem nimanui sa-l batjocoreasca.Daca-l iubim cu adevarat pe Eminescu, trebuie sa facem totul pentru a fi demni de a fi romani.Preotii, profesorii, ziaristii,etc.trebuie sa se roage si sa mentina vie amintirea lui in sufletele oamenilor! O fiinta ca Eminescu se naste o data la 1.000.000.000.(miliard )de ani.Degeaba incearca toate lichelele sa-i sugrume amintirea.Eminescu Viu Este pentru Eternitate !
Rosmarinus
Ce dor, ne este de tine Mihail!Roaga-te pentru noi, mai ales in aceste momente de cumpana !
RăspundețiȘtergereToti Patapievicii si toti nelegiuitii care sug sangele Poporului Roman, chiar daca se vor mai naste de o mie de ori, nu vor putea ajunge niciodata la nivelul lui Mihail Eminescu. Degeaba incearca acesti tovarasi, sa-l desfiinteze,sa-i sugrume amintirea, nu vor reusi.Ei nu sunt decat niste nulitati, oameni fara mila, criminali de ultima speta.Ar trebui spanzurati, in fata casei lor !
Dle.George Roncea va multumesc pentru acest articol, asa de bine documentat.Dumnezeu sa va dea sanatate si curaj, ca sa mai scrieti si altele !Ce mult a suferit saracul Nostru Mihail!Nu stiam ca a fost torturat,ani in sir, umilit si batjocorit.Datorita Dv.am aflat lucruri noi despre el.Ce minciuni ne-au servit satanele comuniste, despre Eminescu! Aceleasi minciuni sunt spuse si astazi la adresa poetului, de catre veneticii care conduca Tara Romaneasca ! Nu se mai satura de minciuni,ticalosii!Tatal lor este Tatal Minciunii, adica Diavolul. Cand vor crapa, se vor duce direct in iad,sa ramana cu Dracul pentru totdeauna.
RăspundețiȘtergereImi permit sa scriu pe acest sit, deoarece tot ce am scris pe celelalte, nu a fost publicat.Adevarul supara.....
RăspundețiȘtergereTot ce se intampla acum in Romania, are legatura cu uciderea lui Eminescu,a dragului nostru Mihail.Eu il pomenesc la rugaciuni si la parastase MIHAIL care provine de la EMANUIL, care inseamna CU NOI ESTE DUMNEZEU.Numai ca dusmanii Crucii au eliminat e-ul de la sfarsit, intelegeti de ce.Deci, ce spuneam pe alte sit-uri : Patriarhul Daniel este Tradator de Dumnezeu, Tradator de Neam si Tara, impreuna cu ierarhii, calugarii si intelectualii care sunt de acord cu pasapoartele biometrice.Patriarhul a fost ales sa distruga Biserica Romana, dar chiar daca da impresia ca "a biruit", pana la urma Biserica lui HRISTOS VA IESI BIRUITOARE.Am citit multe opinii, pe alte forum-uri, sunt persoane care indeamna sa ne rugam pentru cei care-l hulesc pe Dumnezeu,adica pentru Patriarh, pt.camaradul C.Stoica (se zice ca ar fi preot, o fi,dar sigur nu este in slujba lui Dumnezeu, mai sigur este in slujba Satanei).Eu mi-am pierdut orice speranta in"Preafericitul" si in slugile lui.A te ruga pentru cei care il batjocoresc pe HRISTOS, este mare pacat.Lasatii-i in seama lui Dumnezeu, ei vor da socoteala de ticalosiile lor! Spuneam si ma repet acum, ca cei care l-au ucis pe Mihail al Nostru,sunt si acum dusmanii Crucii si ai POPORULUI ROMAN, prin slugile lor satanice, guvernanti, intelectuali, ierarhi falsi, etc.(exceptie facand, bineanteles, cei care spun Adevarul Poporului, deci cei care il propavaduiesc pe Dumnezeu).
Iata ce raspuns i-am dat Tov.Dan Tapalaga( minte oloaga ),ca urmare a articolului sau "Pasaport catre delir", aparut in 30 ianuarie 2009.
RăspundețiȘtergere"Camarade, d-ta ori esti idiot, ori pervers, ori una si alta.Cum iti permiti sa-ti bati joc de Dumnezeu, de un Popor intreg, de Sfintii acestui popor si de toti cei ce il marturisesc pe Hristos?
Manipulezi mintile si sufletele celor simpli, celor care nu sunt suficient de informati, de ce ne pregatesc "stapanii" nostri.Nu esti decat un drac,care prin articolele care le scrii, faci jocul guvernantilor si a tuturor celor care il hulesc pe Dumnezeu.
Acum,ca vine primavara, ti-as recomanda sa iei o sapa si sa te apuci, deci, de o munca manuala, care iti va limpezi mintea si vei vedea lucrurile la adevarata lor dimensiune.Am vazut de ce munca intelectuala esti in stare : ai o minte indracita, esti pervers si manipulezi, numai ca nu-i poti "duce" pe toti.Eu te sfatuiesc sa te lasi de ziaristica,esti nul, lasa-i pe altii sa scrie, pe cei care nu-si bat joc de Dumnezeu, asa cum faci d-ta".
Cam aceste cuvinte i-am adresat lui Tapalaga( am retranscris din memorie ).
Acest "ziarist" fece parte din Tagma Jefuitorilor Romaniei", unul ca el poate sa omoare fara sa-i pese.Articolul pe care l-am scris pe sit-ul lui, n-a aparut, bineanteles....
In aceste vremuri de grea cumpana pentru Poporul Roman, cand dusmanii Crucii ataca din toate partile acest popor credincios, sa ne rugam Bunului Dumnezeu si Sfintei Fecioare Maria, sa aiba mila de noi toti, cei ce credem in viata de dincolo.
RăspundețiȘtergereMihail Eminescu se roaga pentru noi, ne priveste de acolo,din Imparatia Tatalui Ceresc, si ne indeamna sa luptam pentru DUMNEZEU, sa nu ne lasam batjocoriti de Satana.
Cezar Ivanescu zicea :
RăspundețiȘtergere"Eminescu este DUMNEZAU
Si eu sunt Profetul sau"....
Ascultati, va rog, "DOINA" lui M.Eminescu, cantata de poetul Cezar Ivanescu( plecat la Domnul in aprilie 2008),eu plang de fiecare data, cand o ascult...cat de actuala este.... Eminescu a fost un Vizionar al timpurilor sale...
Atunci, ca si acum, dusmanii Crucii incearca sa minimizeze geniul lui Mihail, numai ca nu vor reusi niciodata,Dumnezeu nu va permite acest lucru. Aceeasi dusmani ai Crucii, au facut totul ca sa scurteze viata poetului Cezar Ivanescu,acesta luptand cu toate fortele sale sa arate Adevarul. Cezar va ramane viu in sufletele noastre.Acum se afla in imparatia lui Dumnezeu, impreuna cu Mihail Eminescu, si cu toti ceilalti care au luptat pentru DUMNEZEU,NEAM si TARA.
VESNICA SA LE FIE POMENIREA !
Si iata acum "DOINA" lui MIHAIL EMINESCU :
RăspundețiȘtergereDELA NISTRU PAN' LA TISA
TOT ROMANUL PLANSU-MI-S'A
CA NU MAI POATE STRABATE
DE-ATATA STRAINATATE.
DIN HOTIN SI PAN' LA MARE
VIN MUSCALII DE-A CALARE,
DELA MARE LA HOTIN
MEREU CALEA NE-O ATIN;
DIN BOIAN LA VATRA-DORNII
AU UMPLUT OMIDA CORNII
SI STRAINUL TE TOT PASTE
DE NU TE MAI POTI CUNOASTE;
SUS LA MUNTE, JOS LA VALE,
SI-AU FACUT DUSMANII CALE,
DIN SATMAR PAN' IN SACELE
NUMAI VADURI CA ACELE.
VAI DE BIET ROMAN SARACUL,
INDARAT TOT DA CA RACUL,
NICI II MERGE, NICI SE'NDEAMNA,
NICI II ESTE TOAMNA TOAMNA,
NICI E VARA VARA LUI
SI-I STRAIN IN TARA LUI.
DELA TURNU'N DOROHOI
CURG DUSMANII IN PUHOIU
SI S 'ASEAZA PE LA NOI;
SI CUM VIN CU DRUM DE FIER,
TOATE CANTECELE PIER,
SBOARA PASARILE TOATE
DE NEAGRA STRAINATATE ;
NUMAI UMBRA SPINULUI
LA USA CRESTINULUI.
ISI DESBRACA TARA SANUL,
CODRUL - FRATE CU ROMANUL -
DE SECURE SE TOT PLEACA
SI IZVOARELE II SEACA -
SARAC IN TARA SARACA!
CINE-AU INDRAGIT STRAINII
MANCA-I-AR INIMA CANII,
MANCA-I-AR CASA PUSTIA
SI NEAMUL NEMERNICIA!
STEFANE, MARIA TA,
TU LA PUTNA NU MAI STA,
LAS' ARHIMANDRITULUI
TOATA GRIJA SCHITULUI,
LASA GRIJA SFINTILOR
IN SAMA PARINTILOR,
CLOPOTELE SA LE TRAGA
ZIUA 'NTREAGA, NOAPTEA 'NTREAGA,
DOAR S'A 'NDURA DUMNEZEU
CA SA-TI MANTUI NEAMUL TAU!
TU TE 'NALTA DIN MORMANT
SA TE-AUD DIN CORN SUNAND
SI MOLDOVA ADUNAND.
DE-I SUNA DIN CORN ODATA
AI S'ADUNI MOLDOVA TOATA,
DE-I SUNA DE DOUA ORI
ITI VIN CODRI 'N AJUTOR,
DE-I SUNA A TREIA OARA
TOTI DUSMANII OR SA PIARA,
DIN HOTARA IN HOTARA -
INDRAGI-I-AR CIORILE
SI SPANZURATORILE!
IN ACESTE MOMENTE GRELE PENTRU BASARABIA, MIHAIL AL NOSTRU PRIVESTE DIN CERURI PLAIURILE ROMANESTI SI PLANGE.......
VALERIU BOBOC DIN BASARABIA ROMANEASCA, A FOST ASASINAT DE IUDELE COMUNISTE. DEOARECE A VRUT LIBERTATE PENTRU EL SI PENTRU TOTI DE O CREDINTA SI UN NEAM CU EL, A FOST TORTURAT SI OMORAT DE COMUNISTII LUI VORONIN.IN ACESTE MOMENTE AM O MARE DURERE IN SUFLET
RăspundețiȘtergerePENTRU ACEST MARTIR AL INTREGULUI NEAM ROMANESC.
VALERIU BOBOC, MIHAIL EMINESCU, CEZAR IVANESCU SI MULTI ALTII, AU FOST UCISI DEOARECE AU LUPTAT IMPOTRIVA DUSMANILOR CRUCII. TOTI CARE AU LUPTAT PENTRU ADEVAR, CARE ESTE HRISTOS, AU PLATIT CU VIATA...EI SUNT ACUM "IN LOCURI DE VERDEATA, IN LOCURI DE ODIHNA, DE UNDE A DISPARUT TOATA DUREREA SI INTRISTAREA".
VESNICA LOR POMENIRE!
Pe mormantul lui Eminescu nu creste nicio floare! Ceremonii si atat.Fraze sforaitoare care cuprind sintagme de genul "cel mai mare poet roman","poetul national ",spuse cu pompa de personaje cunoscute:academicieni,politicieni,etc.. Romani luati atitudine!Cei care mergeti la comemorarea mortii lui ziceti-le ceva de dulce momailor de academicieni care se umplu de bani de pe urma operei eminesciene si nu se gandesc la un lucru de bun simt:ca si mormantul lui Eminescu trebuie ingrijit.
RăspundețiȘtergere