Sa nu-i uitam pe detinutii polici romani care au fost inchisi la Tiraspol! Remember. Un articol scris dupa arestarea patriotilor romani.

Am crezut, sincer, că, o dată cu prăbuşirea Imperiului Sovietic, va putea afla întreaga lume adevărul despre „soviete”; în ceea ce ne privea, desigur, despre Basarabia. Dar s-ar putea că procesul de falsificare a istoriei nu s-a încheiat. Ba, din contră, e preluat de foruri internaţionale democratice, lucru ce ni se pare şi mai grav.

Lăsând la o parte această declaraţie, care ne-a mâhnit până în adâncul fiinţei noastre româneşti, aş vrea să amintesc, cu o şi mai mare durere în suflet, soarta românilor „fără de ţară”, dar cu sufletele cuprinse în întregime de Duhul Neamului Românesc. Mă refer la românii din Transnistria batjocoriţi şi înjuraţi de adevărate bestii ale omenirii, care nu fac decât să spurce noţiunea de om. Am ajuns să fim închişi în cuşti, mai rău decât animalele, pentru faptul că suntem români. Am ajuns să stăm batjocură străinilor. Dar cei ce ne-au adus aici nu-şi dau seama că nu fac altceva decât să ne întărească credinţa în Dumnezeu şi în Neamul Românesc. Nu ne calcă în picioare demnitatea, ci dimpotrivă, căci ce poate fi mai demn decât a lupta pentru Neamul tău?

Desigur, mâhnirea ne e mare. Şase fraţi de-ai noştri, şase ROMÂNI, sunt condamnaţi la moarte. Ochii ne plâng şi sufletele ne plâng. Poate că şi ochii fraţilor noştri din cuşcă plâng. Au soţii, părinţi, copii, prieteni. Ne au pe noi toţi, şi nu ne pot vedea, nu ne pot spune măcar încă o dată că suntem români. Dar noi ştim, ei vor rezista până la capătul acestei batjocuri. Dumnezeu a trimis pe însuşi Fiul Său să se jertfească pentru noi, oamenii. Şi de atunci, pentru Fiul lui Dumnezeu şi pentru Neamul lor s-au jertfit mii şi mii de oameni.

Fraţilor, Dumnezeu v-a dat vouă chinul lumesc, chinul trupului, dar v-a sădit în schimb în suflete credinţa, speranţa şi iubirea. V-a dat puterea de a lupta şi v-a făcut cinstea de a fi cei mai mari luptători români în viaţă. Chinul vostru nu e în zadar, ci el spală multe din păcatele poporului român. Iar Dumnezeu vă va răsplăti din plin.

Nu vă temeţi, fraţilor! Dumnezeu este cu voi! Iar noi, când Domnul va voi să pună capăt tragediei, vă vom spăla picioarele rănite, vă vom săruta mâinile şi vă vom acoperi cu laude, aşa cum vi se cuvine.

Până atunci, nu putem decât să ne rugăm pentru voi şi să vă trimitem, din lumea asta plină de păcate, ce a mai rămas curat din sufletele noastre.

Articol publicat de Crina (Ianculescu) Palas în revista „Cuvântul Studenţesc”, numărul 2, 1993, la scurt timp de la arestarea aşa-numitului grup Ilaşcu, format din grupul patrioţilor români deţinuţi ilegal în puşcăriile din Transnistria. Ultimii eliberaţi din puşcăriile comuniste, Alexandru Leşco, Andrei Ivanţoc şi Tudor Popa, au îndurat între 12 şi 15 ani de temniţă grea.