Parintele Filothei Zervakos: Sabia ce va să vină (III). Intoarcerea către Hristos. O radiografie a Greciei ortodoxe

Fraţi creştini, greşelile să devină învăţăminte pentru noi. Să cugetăm bine ce a fost odată Grecia şi ce este astăzi. A fost un imperiu mare şi puternic şi azi a ajuns să fie un stat mic, sărac şi bolnav, care nu poate trăi. Nu a mai rămas nimic, decât strigătele unor greci care spun că sunt urmaşi ai marilor înţelepţi şi sfinţi şi ai marilor eroi ai Greciei, şi o nădejde zadarnică şi mincinoasă că Grecia va trăi.
Strigăte asemănătoare cu cele ale iudeilor nelegiuiţi şi ucigători de Dumnezeu, care zic: „noi suntem fiii lui Avraam, fiii marilor prooroci, noi îl avem tată pe Avraam" şi nădăjduiesc încă că va veni Mesia să-i mântuiască. Nu, dragii mei, nu, cu asemenea strigăte, cu asemenea speranţe false, Grecia nu va trăi. Nici să strigăm că suntem sfinţi ca Iov, Sfinţii Prooroci, Apostoli şi Mucenici şi că Dumnezeu ne încearcă. Nu, nu suntem sfinţi, suntem păcătoşi. Aceia erau într-adevăr sfinţi, dar noi, în afară de câţiva, suntem sălbatici. Aceia erau aur curat, noi suntem aramă, bronz înnegrit. Aceia erau mireasma curată a lui Hristos, noi suntem duhoare şi murdărie. Aceia au fost chinuiţi pentru virtuţile lor, ca să se vădească îndelunga lor răbdare, iubirea lor din tot sufletul către Dumnezeu, credinţa lor fierbinte, ca să-i avem şi noi, păcătoşii, ca exemple bune. Insă noi suntem chinuiţi, întristaţi, torturaţi şi tiranizaţi pentru păcatele noastre cele multe, ca să ne pocăim, să ne întoarcem la Dumnezeu şi să ne izbăvim.
Grecii, dacă au suferit, s-au chinuit şi au slăbit mai mult decât alte naţii, au păţit asta pentru multele lor păcate, cum zice Sfântul Duh prin înţeleptul autor al proverbelor: Dreptatea înalţă poporul, iar păcatele nimicesc neamurile (Pilde 14, 34). Au păţit-o pentru că s-au îndepărtat de Dumnezeu. Au păţit-o din pricina mândriei lor, a invidiei, răzbunărilor, dezbinărilor şi altor păcate. Orice împărăţie care se dezbină în sine se pustieşte (Matei 12, 25).
De la început, de când s-au ivit dezbinările şi invidia în Imperiul Bizantin, a început şi decăderea acestuia; îndeosebi iconoclasmul i-a împărţit pe creştini în două tabere potrivnice. Ortodocşii erau întemniţaţi, izgoniţi şi omorâţi de către ereticii iconoclaşti. Invidia şi dorinţa de răzbunare au intrat şi în cârmuitorii societăţii şi, ca să dobândească puterea sau să aibă linişte în împărăţii, îşi omorau adversarii, îi orbeau, le tăiau nasul şi urechile, îi scopeau, îi închideau cu forţa în mănăstiri, făcându-i monahi, ca să nu aibă dreptul să le ia împărăţiile.
Acestea şi nenumărate alte rele şi fărădelegi pe care le-au săvârşit conducătorii societăţii şi ai Bisericii, ai poporului şi clerului, L-au adus pe Dumnezeu la mânie şi furie, şi i-a predat pe ei în mâinile altor naţii şi astfel, pentru păcatele lor, a nimicit Imperiul Bizantin, care odată era mare şi puternic.
Fraţi creştini, greşelile să devină învăţături pentru noi. Când împăraţii Bizanţului, Constantin, Teodosie, Leon, Justinian, Heraclie (şi câţi alţii au fost iubiţi de popor şi de cler), erau uniţi cu Dumnezeu şi între ei, cu dragoste curată şi adevărată, împărăţia lor înflorea, îi învingeau şi îi izgoneau pe vrăjmaşii lor, căci îl aveau pe Dumnezeu care lupta împreună cu ei şi care îi ajută şi îi păzeşte pe cei ce-L iubesc, iar pe păcătoşi îi nimiceşte. Dar şi în timpurile de pe urmă, în războiul turcesc, balcanic şi italienesc, când grecii au fost toţi uniţi cu Dumnezeu, au făcut minuni. însă de câte ori se îndepărtau de Dumnezeu şi se învrăjbeau între ei, erau înfrânţi.
Fraţi creştini, să stăm bine, să stăm cu frică şi să fim cu luare-aminte, căci vom fi nimiciţi cu totul, nu atât de către vrăjmaşii noştri, cât de către noi înşine. Dacă vom continua pe această cale, lovindu-ne unul pe altul, fără îndoială ne vom distruge între noi. Dar şi Dumnezeul nostru se va mânia pentru că nu îl ascultăm, ci îl hulim şi îl nesocotim.
Fraţi greci, patria noastră suferă, se află în primejdie, piere. Grecia, pe drumul pe care merge, nu va trăi. Grecia se va stinge sau va trăi încă puţin, o spun cu tristeţe şi durere în inimă. Nu putem să-L minţim pe Dumnezeu. O singură nădejde ne-a rămas, dacă vrem să scăpăm şi noi de primejdie, şi patria noastră să trăiască: să ne pocăim, să ne întoarcem la Dumnezeu, să dăm uitării trecutul, să ne îmbrăţişăm strâns, ca fraţii iubiţi, să ne legăm cu toţii cu legăturile dragostei şi să fim uniţi.
Să mergem, deci, acolo unde ne cheamă bunul nostru Dumnezeu şi dorinţa noastră, slava şi mântuirea dulcii noastre patrii. Să mergem cu toţii, laici şi clerici, de rânduială veche sau nouă, bărbaţi şi femei, bogaţi şi săraci, mari şi mici, să devenim toţi un suflet, un gând, o inimă; iubiţi-vă, uniţi-vă şi deveniţi un trup, având Cap şi călăuzitor pe preadulcele nostru Iisus Hristos, Acela Care a iubit atât de mult neamul nostru, Care ne-a iubit pe noi şi pe toţi oamenii atât de mult, încât, pentru multa Sa dragoste pentru noi şi pentru mântuirea noastră, a venit din ceruri şi Şi-a vărsat pe Cruce Sângele Său preţios, ca să ne răscumpere de sub blestemul Legii şi să ne facă fii ai Săi şi moştenitori ai împărăţiei Cereşti.
Când ne vom pocăi, când ne vom întoarce la Dumnezeu şi ne vom uni, atunci ne vom mântui, iar patria noastră nu numai că va trăi, dar va şi spori, va fi cinstită, slăvită, se va înălţa şi se va mări. Promit şi garantez, cred şi nădăjduiesc, mărturisesc şi propovăduiesc acest lucru, deoarece îl cunosc din exemple vrednice de luat în seamă şi din multe altele pe care le arată istoria, dar şi din pildele Sfinţilor Apostoli. Doisprezece au fost Sfinţii Apostoli ai lui Hristos, dar întrucât au fost uniţi cu Dumnezeu, prin credinţa şi dragostea lor fierbinte către Acesta, au adus toate neamurile la credinţa creştină, spunând: aceasta este biruinţa care a biruit lumea: credinţa noastră (I Ioan 5, 4). Cred acest lucru pentru că dacă Dumnezeu e cu noi, cine este împotriva noastră? (Romani 8, 31). Când este Dumnezeu cu noi? Când suntem legaţi cu legăturile dragostei, păcii şi bunei înţelegeri; când îl iubim pe Acesta din tot sufletul şi din toată inima, căci Dumnezeu este iubire şi cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne întru el (I Ioan 4, 16) şi Acesta are puterea să distrugă, ca pe nişte vase de lut, pe toţi vrăjmaşii noştri văzuţi şi nevăzuţi.