Azi are loc pomenirea sfintilor martiri si marturisitori ardeleni, aparatori ai ortodoxiei in fata violentei greco-catolice.

Pomenirea Cuviosului marturisitor Visarion.

Cuviosul parintele nostru Visarion, s-a nascut în Bosnia, din parinti crestini ortodocsi, Maxim si Maria, în anul mântuirii 1714, si a primit din Sfântul Botez numele de Nicolae. Tânar, calatorind pe la multe locasuri de închinare, a poposit adesea la Locurile Sfinte. Acolo, la mânastirea Sfântul Sava, de lânga Ierusalim, a îmbracat schima monahiceasca, pe când avea 18 ani, primind numele de Visarion. Dupa un timp, a venit în Slovenia si s-a asezat la mânastirea Pacra, unde pentru râvna sa catre cele sfinte, s-a învrednicit de darul preotiei.

La trei ani dupa hirotonirea sa întru preot, cuviosul Visarion a mers din nou la Locurile Sfinte, ca sa-si întareasca si mai mult sufletul în dreapta credinta a Bisericii Rasaritului. La putina vreme dupa întoarcerea sa din aceasta calatorie, a venit în Tara Ardealului, unde papistasii cautau prin silnicie sa smulga credinta dreptmaritoare din sufletele românilor ortodocsi.

Nu glasul omenesc l-a chemat în Ardeal, ci însusi Ziditorul tuturor, ca sa mântuiasca din pierzare pe românii drept-credinciosi. Pe unde trecea, el aprindea în sufletele credinciosilor râvna pentru credinta cea adevarata. Traia o viata de aspra înfrânare, hranindu-se numai cu mâncare slaba de legume. Pentru chipul mult îmbunatatit al vietii sale, drept-credinciosii români nu numai ca-l ascultau si urmau povetele lui, dar cuprinsi de o mare însufletire duhovniceasca, îi sarutau mâinile si picioarele cele sfinte.

În drum spre Sibiu a fost prins de stapânirea catolica si târât la judecata. În fata celor care-l judecau, el a stat drept si fara frica, marturisind ca dreapta credinta a Bisericii Rasaritului este singura adevarata si mântuitoare. Pentru aceea, el nu va înceta sa arate unitilor ratacirea lor si sa-i îndemne sa se lase de ea. Pentru aceasta marturisire a dreptei credinte, cuviosul Visarion a fost aruncat în fioroasa temnita din Kufstein, în creierul muntilor tirolezi, unde dupa suferinte grele departe de lume, dar aproape de Cel care împarte cununile vietii celor vrednici, s-a mutat catre Domnul.

Tot în aceasta zi se face pomenirea Cuviosului marturisitor Sofronie.

Cuviosul Sofronie se tragea din familia Popovici de la Cioara Sebesului. La botez i s-a dat numele de Stan, iar în calugarie numele de Sofronie. A sihastrit multa vreme în Tara Româneasca, iar în anul 1756 s-a întors la Cioara. unde râvna sa pustniceasca l-a mânat sa-si faca un mic schit în mijlocul codrului si sa tina acolo câtiva tineri la învatatura. Dar diavolul, care pururea cauta sa strice cele bune, l-a izgonit prin oameni rai din schitul sau, si l-a silit sa plece în straine locuri.

Dupa ce strabatu o mare parte din tinutul Sebesului si al Albei, îndemnând, cu multa râvna duhovniceasca, pe credinciosi sa nu se departeze de credinta dreptmaritoare, a suferit grea prigoana din partea papistasilor, care l-au aruncat în temnita grea din Bobâlna. Dar Domnul, care a scapat pe Petru din lanturi, l-a slobozit si pe cuviosul Sau Sofronie. Doua luni a stat cuviosul în tinutul Zarandului si apoi s-a îndreptat spre Muntii Apuseni, ca sa faca din crestele lor cetate nebiruita dreptei credinte.

Neputându-l abate de la calea cea dreapta, papistasii l-au prins din nou si l-au aruncat în temnita din Abrud. Dar Dumnezeul puterilor l-a izbavit iarasi din temnita. De acum, credinciosii n-au mai vrut sa-l paraseasca, ci, ca pe Domnul Hristos odinioara, îl însoteau pururea câte 12 barbati tematori de Dumnezeu, ca niste apostoli înflacarati.

În ziua a patrusprezecea a lunii februarie din anul 1761, cuviosul Sofronie a tinut "Marele sobor" din cetatea Balgradului (Alba Iulia). Cu cuvinte lipsite de mestesug, dar pline de dulce mângâiere, a cerut, la acel sobor, cuviosul Sofronie, în numele poporului român, vladica pe seama drept-credinciosilor din Ardeal. Bunul Dumnezeu i-a ascultat glasul si a înmuiat inima stapânitorilor care au îngaduit ca românii sa aiba vladica dupa rânduiala Bisericii Ortodoxe de Rasarit. Iar atunci când, cu voia lui Dumnezeu, a fost rânduit ca episcop ortodox al Ardealului Dionisie Novacovici, cuviosul Sofronie, socotindu-si împlinit lucrul sau, a plecat la sfânta mânastire a Argesului, unde s-a savârsit în pace, mutându-se în locasurile ceresti.

Pomenirea Sfântului Mucenic Oprea.

Acest marturisitor al dreptei credinte s-a nascut în Salistea Sibiului, pe vremea împaratesei Maria Tereza (1740-1780). Era plugar, si împreuna cu sotia si copiii lui, ducea o viata de buna cucernicie si placuta lui Dumnezeu.

Pe vremea aceea, semeata împarateasa multa silnicie facea credinciosilor de sub stapânirea ei, ca sa-i rupa de la Legea Rasaritului si sa-i plece unirii cu Roma. Le rapea bisericile, pe preoti îi izgonea, pe cei care nu se clatinau de la dreapta credinta si nu se plecau Romei, îi lovea cu biruri si poveri si umplea temnitele cu ei.

În amaraciunea lor, românii se rugau fierbinte lui Dumnezeu sa nu-i lase sa piara cu totul. Si Dumnezeu si-a plecat urechea cu mila si a ridicat pe Oprea din Saliste, barbat drept si inimos, sa le fie aparator în cumplita lor primejdie.

Si evlaviosul Oprea porni cu încredere la lupta pentru apararea dreptei credinte. Mai întâi îsi întari sufletul cu post si rugaciune, cu binecuvântarile preotilor izgoniti de la sfintele lor altare si cu bunele povete de la batrânii întelepti. Apoi cauta, prin muntii si vaile salistene, gloatele drept-credinciosilor, pretutindeni îmbarbatând pe cei ce patimeau, mângâind pe cei ce suspinau, si sprijinind pe cei ce se clatinau.

Când se înfatisa înaintea capeteniei de la cârma tarii si-i ceru oprirea prigoanelor si sloboda marturisire a dreptei credinte, capetenia îl mustra ca pe un razvratit si-l ameninta cu temnita si moartea, daca nu se pleaca unirii cu Roma.

Vazând aceasta neomenie, în toamna anului 1748, evlaviosul Oprea merse la Viena sa se plânga împaratesei si sa-i ceara libertate pentru Legea Rasaritului, aratând ca unirea cu Roma s-a facut atât de ascuns, încât nici preotii n-au stiut ce este. Împarateasa, cu viclenie i-a spus ca i-a ascultat plângerea, dar în ascuns a dat porunca pentru si mai mari prigoane, iar Oprea sa fie întemnitat de îndata ce va sosi în Ardeal. Prin vrerea lui Dumnezeu, aflând de aceasta ticalosie, evlaviosul Oprea a ramas în Banat ca cioban la oi. Dar, dupa putin timp, înainte de Sfintele Pasti din anul 1752, evlaviosul Oprea nemaiputând rabda suferintele drept-credinciosilor, merse iarasi la Viena si ceru împaratesei oprirea prigoanelor si încheia jalba: "sau vladica de legea noastra, sau drum slobod sa plecam din tara". Împarateasa porunci ca fericitul Oprea sa fie prins si osândit la temnita pe viata în cetatea Kufstein din Tirol. Pe fericitul Oprea l-a asteptat vreme îndelungata sotia sa Stana, stând la usa bisericii, îmbrobodita în negru, plângând si cerând mila ca sa-si poata creste copiii. Dar el n-a mai venit, împodobindu-se în temnita cu cununa nepieritoare a sfintilor mucenici.

RUGACIUNE CATRE SFINTII IERARHI
IOREST SI SAVA AI ARDEALULUI
SI SFINTII MARTURISITORI
VISARION, SOFRONIE SI OPREA
CE S-A ROSTIT LA SLUJBA CANONIZARII

Cu inima smerita si cu grai de lauda cutezam a preamari astazi pe Hristos, Cel ce v-a aratat pe voi, preafericiti marturisitori ai dreptei credinte, slava Bisericii noastre! Si început cinstirii voastre de obste fâcând, ne plecam genunchii cu umilinta si negraita dragoste si rugaciune înaltam voua, celor ce ati pus mai presus de toate cele vremelmce, credinta cea dreptmaritoare; caci voi, o, bunilor ierarhi ai Ardealului, Iorest si Sava, traitori ai smereniei calugaresti si partasi ai darurilor ceresti, ati îndurat chinuri de moarte pentru apararea Legii noastre stramosesti si a poporului dreptcredincios; iar tu, cuvioase Visarioane, prealuminate, te-ai coborât ca un arhanghel cu glas de trâmbita dumnezeiasca în mijlocul credinciosilor, întarindu-i în dreapta credinta si viata ta ti-ai dat pentru Hristos; si turma cea dreptcredincioasa din Ardeal pe caile mântuirii si îndrumând Biserica lui Hristos la biruinta; iar tu, Oprea, cel prea osârduitor, iubind mai mult Legea neschimbata a lui Hristos decât pe ai tai si decât însasi viata ta, sufletul ti-ai pus pentru dreapta credinta.

De aceea, voi toti care ati odraslit din coapsele Bisericii dreptslavitoare din Ardeal si care acum va bucurati de slava mucenicilor si a marturisitorilor lui Hristos, primiti rugaciunea noastra si mijlociti pentru noi înaintea Bunului si Milostivului Dumnezeu, Celui în Treime preamarit. Ocrotiti, cu rugaciunile voastre, turma cea dreptslavitoare, care va cinsteste ca pe niste stâlpi neclintiti ai dreptei credinte. Rugati-va Domnului ca sa întareasca dragostea si unitatea de credinta dintre frati, sa reverse harul pacii în inima tuturor, sa fereasca turma dreptcredinciosilor de toata reaua întâmplare, ca într-un glas si într-un suflet sa preamarim pe Cel ce este Datatorul tuturor darurilor si Mântuitorul nostru. Priveghiati si va rugati pentru noi, ca izbaviti fiind, prin mijlocirile voastre, de cursele celui rau, sa ducem lupta cea buna a mântuirii, în toate clipele vietii noastre si sa fim neclatinati întru dreapta credinta a mosilor si stramosilor nostri.

Bucurându-va de dumnezeiasca marire întru care v-ati înaltat si rugându-ne voua ca sa fiti mijlocitori înaintea tronului Celui de sus, preamarim pentru toate pe Tatal, pe Fiul si pe Sfântul Duh, zicând: Slava Tie Dumnezeule, Cel mare si minunat întru sfintii Tai. Amin!

Pomenirea Sfintilor preoti Marturisitori Moise Macinic din Sibiel si Ioan din Gales.

Pe la mijlocul veacului al XVIII-lea, din rândul preotilor si al credinciosilor ortodocsi români din Transilvania s-au ridicat numerosi aparatori ai dreptei credinte în fata încercarilor autoritatilor habsburgice de a-i înstraina de "Legea stramoseasca".

Între ei s-au numarat si preotii Moise Macinic din Sibiel si Ioan din Gales, sate care tineau pe atunci de "scaunul" Saliste. Primul dintre ei a fost hirotonit la Bucuresti de Mitropolitul Neofit al Tarii Românesti, prin anul 1746. Ridicându-se împotriva uniatiei, a fost prins si întemnitat la Sibiu, unde a patimit timp de 17 luni. A fost eliberat din închisoare cu conditia de a nu mai savârsi cele ale preotiei, si a trai si a munci ca un simplu taran. În 1752 a fost delegat, alaturi de credinciosul Oprea Nicolae din Saliste, sa plece la Viena, pentru a prezenta împaratesei Maria Tereza plângerea credinciosilor din partile de sud ale Transilvaniei (Fagaras, Sibiu, Sebes si Orastie), prin care cereau drepturi pe seama Bisericii Ortodoxe. Au fost primiti de împarateasa, dar în loc sa li se dea un raspuns la plângerile lor, au fost aruncati în fioroasa închisoare Kufstein, din Muntii Tirolului.

În anii care au urmat, reprezentantii clerului si ai credinciosilor din Transilvania au cerut în mai multe rânduri autoritatilor habsburgice sa elibereze pe cei doi captivi. La 24 iulie 1784, Stana, sotia lui Oprea, ruga pe împaratul Iosif al II-lea sa-l elibereze dupa o robie de 32 de ani. Conducerea închisorii raporta ca nu se mai stie nimic despre el. Înseamna ca amândoi si-au sfârsit zilele în temnita de la Kufstein, jertfindu-si viata pentru credinta ortodoxa, câstigând însa cununile muceniciei.

Preotul Ioan din Gales a fost hirotonit la Bucuresti sau la Râmnic, în lipsa unui episcop ortodox în Transilvania. S-a numarat printre cei mai îndrazneti aparatori ai credintei ortodoxe, în fata oricaror încercari ale autoritatilor habsburgice de a impune o alta credinta. În anul 1756 a fost arestat si dus în lanturi la Sibiu. Împarateasa Maria Tereza a dat ordin sa fie dus în închisoarea cetatii Deva, urmând sa fie retinut acolo pâna la moarte. Dar spre sfârsitul anului urmator, a fost dus sub aspra paza militara la închisoarea de la Graz, în Austria. Un cronicar brasovean - Radu Duma - scria ca în anul 1776 câtiva negustori din Brasov l-au cercetat în închisoare, marturisindu-le ca mai bine va muri acolo, decât sa-si lase credinta stramoseasca".

Mai târziu a fost mutat în închisoarea de la Kufstein, unde îsi sfârsisera viata si alti marturisitori si mucenici ai Ortodoxiei transilvane. În 1780 un alt întemnitat de aici, sârbul Ghenadie Vasici, a reusit sa trimita o scrisoare tarinei Ecaterina a II-a si Sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse, prin care ruga sa se intervina pentru eliberarea lui. Între altele, scria: Aici în fortareata este si un preot român din Transilvania, cu numele Ioan, care patimeste în robie de 24 de ani pentru credinta ortodoxa". Acesta era preotul Ioan din Gales, cel întemnitat în 1756, deci cu 24 de ani în urma.

Pentru marturia lor ortodoxa si moartea lor martirica, Sfintii Preoti Martiri Ioan din Gales si Moise Macinic din Sibiel, sunt cinstiti ca sfinti de catre obstea credinciosilor de pretutindeni si mai cu seama de cei din Transilvania, din mijlocul carora s-au ridicat.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

http://www.calendar-ortodox.ro